Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 al Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime” – S.A. Constanţa aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor
Data publicării: 03.06.2019
Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 14.06.2019
Grup țintă
Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.
Scurta descriere a reglementării:
Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 al Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime” – S.A. Constanţa a fost elaborat având în vedere:
– prevederile art.21 alin.(5) din Legea nr.500/2002 privind finantele publice;
– prevederile Legii nr. 50/2019 a bugetului de stat pe anul 2019 privind creditele bugetare alocate de la bugetul de stat;
– prevederile O.M.F.P. nr. 3145/2017 privind aprobarea formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli;
– prevederile O.M.F.P nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, conform cărora, valorile înscrise în proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2019 reprezentând credite bugetare îndeplinesc condițiile de a fi înregistrate ca venituri, respectiv cheltuieli.
– prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare.
Cheltuielile de natură salarială au fost stabilite cu respectarea prevederilor art.62 alin.(1) lit.b din Legea nr.50/2019 a bugetului de stat pe anul 2019,compania nu a înregistrat și nu programează plăți restante.
Față de realizările anului precedent, veniturile totale sunt programate cu o creștere cu 2,31%, cheltuielile totale cu 11,57% și un profit brut în sumă de 77.887,00 mii lei.
http://www.mt.gov.ro/web14/transparenta-decizionala/consultare-publica/acte-normative-in-avizare/2481-hg03062019de
Atasamente
Consultare publică cu privire la proiectul de Regulament privind analiza şi soluţionarea plângerilor prevăzute la art. 66 indice 2 alin.(1) lit.d) din Ordonanța Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare, republicată
Categorie: Anunţuri Legea 52/2003
Consiliului de Supraveghere din Domeniul Naval supune spre consultare publică, în conformitate cu prevederile Legii 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, proiectul de Regulament privind analiza şi soluţionarea plângerilor prevăzute la art. 66 indice 2 alin.(1) lit.d) din Ordonanța Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare, republicată.
Propunerile, sugestiile şi opiniile privind proiectul de act normativ se primesc până la data de 14.06.2019, la adresa de email office@portbusiness.ro.
http://www.consiliulnaval.ro/news/252/23/Consultare-publica-cu-privire-la-proiectul-de-Regulament-privind-analiza-si-solutionarea-plangerilor-prevazute-la-art-66-indice-2-alin-1-lit-d-din-Ordonan-a-Guvernului-nr-22-1999-privind-administrarea-porturilor-si-a-cailor-navigabile-utilizarea-infrastructurilor-de-transport-naval-apartinand-domeniului-public-precum-si-desfasurarea-activitatilor-de-transport-naval-in-porturi-si-pe-caile-navigabile-interioare-republicata.html
Atasamente
Proiectul de Ordin al ministrului transporturilor pentru publicarea acceptării amendamentelor la Partea B din Codul privind pregătirea, brevetarea/atestarea și efectuarea serviciului de cart (Codul STCW), adoptate de Organizația Maritimă Internațională prin Rezoluția MSC.455(100) a Comitetului de siguranță maritimă din 6 decembrie 2018
Data publicării: 13.05.2019
Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 24.05.2019
Grup ţintă
Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.
Scurta descriere a reglementării:
Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI), cu sediul la Londra, activează ca agenţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi se ocupă cu elaborarea cadrului juridic, tehnic şi organizatoric privind navigaţia maritimă în apele internaţionale. Prin reglementările adoptate, OMI stabileşte cerinţele minime care se impun navelor comerciale care efectuează voiaje internaţionale, privind siguranţa navigaţiei, securitatea navelor şi a porturilor şi protecţia mediului, precum şi cerinţele privind modul de certificare şi pregătire a echipajelor ce îşi desfăşoară activitatea la bordul acestora. România a devenit membră a acestei organizaţii prin Decretul nr. 114/1965 şi în această calitate este parte la toate convenţiile internaţionale majore privind siguranţa navigaţiei şi prevenirea poluării de către navele maritime.
În vederea realizării scopurilor sale, OMI organizează conferinţe internaţionale şi sesiuni ale Adunării statelor membre şi ale comitetelor sale, pentru adoptarea convenţiilor maritime, codurilor şi rezoluţiilor în materie.
Una dintre cele mai importante convenţii privind siguranţa navei şi a echipajului este Convenţia internaţională privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare şi efectuare a serviciului de cart (Convenţia STCW 1978), la care România a aderat prin Legea nr. 107/1992. Prevederile acestei convenţii sunt perfecţionate continuu prin rezoluţii de amendare.
Recunoscând importanţa stabilirii standardelor de competentă obligatorii detaliate şi a altor prevederi obligatorii necesare să se asigure că întregul personal navigant este educat şi instruit corespunzător, experimentat adecvat, calificat şi competent pentru îndeplinirea sarcinilor lor într-o manieră care asigură siguranţa vieţii, proprietatea şi securitatea pe mare precum şi protecţia mediului marin, în anul 1995, prin Conferinţa Părţilor la Convenţia STCW 1978, prevederile cuprinse în anexa la respectiva convenţie au fost complet revizuite, ocazie cu care s-a introdus în Convenţia STCW 1978 obligativitatea respectării noului Cod privind pregătirea, brevetarea/atestarea şi efectuarea serviciului de cart (Codul STCW), adoptat la aceeaşi conferinţă.
Codul STCW a fost acceptat de România prin art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 122/2000, aprobată prin Legea nr. 20/2001.
Codul STCW este structurat în două părţi: Partea A intitulată „Standardele obligatorii în ceea ce priveşte dispoziţiile din anexa la Convenţia STCW”, şi, respectiv, Partea B% intitulată „Recomandări orientative privitoare la prevederile Convenţiei STCW şi ale anexei acesteia” care cuprinde recomandările orientative menite să ajute Părţile la convenţie, precum şi pe cei implicaţi în aplicarea sau impunerea măsurilor preconizate de aceasta pentru transpunerea efectivă şi deplină a convenţiei în practică, într-o maniera uniformă.
Prevederile Codului STCW sunt perfecţionate continuu prin rezoluţii de amendare adoptate de Comitetul de siguranţă maritimă (MSC) al OMI și trebuie considerat ca fiind acceptate conform articolului XII, alin. (1) lit. A, pct (vii) 2, din Convenția STCW 1978.
În anul 2018 Comitetul a adoptat noi amendamente la Partea B din Codul STCW prin rezoluţia MSC.455(100). Aceste amendamente au fost aduse la Capitolul V -îndrumări referitoare la cerinţele speciale de instruire pentru personalul de la bordul anumitor nave şi constau în redenumirea secţiunii B-V/g ca secţiunea B-V/4 şi eliminarea referinţei B-V/g din notele de subsol din secţiunile B-V/a la B-V/f.
Atasamente
Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 al Companiei Naţionale de Radiocomunicaţii Navale „Radionav” – S.A. aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor
Data publicării: 09.05.2019
Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 20.05.2019
Grup ţintă
Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.
Scurta descriere a reglementării:
Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 al Companiei Naţionale de Radiocomunicaţii Navale „Radionav” – S.A. a fost elaborat având în vedere:
– prevederile art.21 alin.(5) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice;
– prevederile Legii nr. 50/2019 a bugetului de stat pe anul 2019 privind creditele bugetare alocate de la bugetul de stat;
– prevederile O.M.F.P. nr. 3145/2017 privind aprobarea formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli;
– prevederile O.M.F.P nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, conform cărora, valorile înscrise în proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2019, reprezentând credite bugetare, îndeplinesc condițiile de a fi înregistrate ca venituri, respectiv cheltuieli;
– prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare.
Cheltuielile de natură salarială sunt sub nivelul anului 2018 ca urmare a restrângerii activității datorită lipsei de venituri care să susțină activitatea serviciului public de apel pericol și salvare vieți omenești pe mare. Acest serviciu a fost încredințat companiei pe o perioadă de 20 de ani, respectiv până la 29.01.2019.
Subvenția reprezenta în totalul veniturilor din exploatare 48,50%, iar lipsa acesteia a condus la scăderea drastică a veniturilor, în anul 2019 (-44,70%) și reducerea cheltuielilor la nivelul minim și strict necesare bunei funcționări a activității de bază.
Compania va intra în procedura de dizolvare.
Urmare a acestei situații, compania elaborează un buget de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 cu o pierdere de 2.319,25 mii lei și plăți restante în valoare de 2.656,20 mii lei.
Atasamente
Proiectul de Ordin al ministrului transporturilor privind modificarea și completarea Ordinului ministrului transporturilor nr. 139/2014 pentru publicarea unor instrucțiuni și linii directoare necesare punerii în aplicare a anexei VI la MARPOL, adoptate de Organizația Maritimă Internațională prin Rezoluția MEPC.182(59), Rezoluția MEPC.184(59) și Rezoluția MEPC.259(68)
Data publicării: 19.04.2019
Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 30.04.2019
Grup ţintă
Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.
Scurta descriere a reglementării:
Organizația Maritimă Internațională (OMI), înființată prin Convenția de la Geneva din 1948, cu sediul la Londra, este instituția specializată din sistemul Națiunilor Unite în domeniul navigației maritime comerciale internaționale și are ca scop principal elaborarea cadrului juridic, tehnic și organizatoric pentru asigurarea siguranței navigației, securității navelor și a instalațiilor portuare și prevenirii poluării mediului marin de către nave. România este stat membru al acestei organizații ca urmare a aderării, prin Decretul nr.114/1965, la Convenția de la Geneva din 1948 privind crearea OMI și în prezent este parte la toate convențiile internaționale principale privind siguranța maritimă, securitatea maritimă și prevenirea poluării mediului marin de către nave, adoptate sub egida organizației.
În vederea realizării scopurilor sale, OMI organizează conferințe internaționale și sesiuni ale Adunării statelor membre și ale comitetelor sale, pentru adoptarea convențiilor maritime, codurilor și rezoluțiilor în materie.
Convenția internațională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, așa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta, cunoscută sub abrevierea MARPOL, este cea mai importantă convenție privind prevenirea poluării mediului marin de către nave, atât din cauze care țin de operarea navelor, cât și din cauza unor accidente. România a aderat la MARPOL prin Legea nr. 6/1993.
Anexa VI – Reguli privind prevenirea poluării atmosferei de către nave a fost adoptată prin Protocolul din 1997 privind amendarea Convenției internaționale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, așa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta. România a aderat la Protocolul din 1997 și implicit a acceptat anexa VI la MARPOL prin Legea nr. 269/2006.
Anexa VI la MARPOL a fost amendată ulterior prin rezoluții ale Comitetului pentru protecția mediului marin (MEPC); iar toate amendamentele în vigoare au fost publicate în legislația națională prin ordine ale ministrului transporturilor.
Prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 975/2018 privind publicarea acceptării amendamentelor la anexa Protocolului din 1997 privind amendarea Convenţiei internaţionale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta – Amendamente la anexa VI la MARPOL – (Sistemul de colectare a datelor pentru consumul de combustibil al navelor), adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MEPC.278(70) a Comitetului pentru protecţia mediului marin din 28 octombrie 2016
s-au publicat în legislația națională amendamentele care au introdus prevederi noi referitoare la sistemul de colectare a datelor pentru consumul de combustibil al navelor.
Conform acestor amendamente, fiecare navă având tonajul brut de 5000 sau mai mare trebuie să colecteze datele privind consumul lor de combustibil și să raporteze anual aceste date către administrația statului de pavilion sau oricare organizație autorizate de către aceasta.
Regula 22A.7 din Anexa VI la MARPOL prevede faptul că aceste date trebuie să fie verificate în conformitate cu procedurile stabilite de către Administrație, cu luarea în considerare a liniilor directoare elaborate de către OMI, și anume Liniile directoare din 2017 pentru verificarea de către Administrație a datelor privind consumul de combustibil lichid al navelor, adoptate prin rezoluția MEPC.292(71).
De asemenea, regula 22A.9 din Anexa VI la MARPOL prevede că Administrația trebuie să se asigure că datele raportate de către nave sunt transferate Bazei de date care este gestionată de secretarul general al OMI. Administrația trebuie să desemneze o persoană de contact responsabilă cu comunicarea cu Secretariatul OMI în cazul în care apare vreo problemă legată de transmiterea datelor privind consumul de combustibil lichid al navelor.
Menționăm că, în conformitate cu art. 2 din Ordinului ministrului transporturilor nr. 139/2014 pentru publicarea unor instrucţiuni şi linii directoare necesare punerii în aplicare a anexei VI la MARPOL, adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MEPC.182(59), Rezoluţia MEPC.184(59) şi Rezoluţia MEPC.259(68), atribuțiile prevăzute în documentele menționate mai sus care revin statului sub titulatura „Administrația” vor fi duse la îndeplinire de către Autoritatea Navală Română, conform competențelor atribuite.
Atasamente
Proiectul de Ordin al ministrului transporturilor pentru publicarea acceptării amendamentelor la anexa Protocolului din 1997 privind amendarea Convenţiei internaţionale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, așa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta – Amendamente la anexa VI la MARPOL – (ECAs și EEDI cerut pentru navele de marfă tip ro-ro și navele de pasageri tip ro-ro), adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MEPC.301(72) a Comitetului pentru protecția mediului marin din 13 aprilie 2018
Data publicării: 19.04.2019
Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 30.04.2019
Grup ţintă
Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.
Scurta descriere a reglementării:
Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI), înfiinţată prin Convenția de la Geneva din 1948, cu sediul la Londra, este instituţia specializată din sistemul Naţiunilor Unite în domeniul navigației maritime comerciale internaţionale şi are ca scop principal elaborarea cadrului juridic, tehnic şi organizatoric pentru asigurarea siguranţei navigaţiei, securității navelor şi a instalațiilor portuare şi prevenirii poluării mediului marin de către nave. România este stat membru al acestei organizații ca urmare a aderării, prin Decretul Consiliului de Stat nr.114/1965, la Convenţia de la Geneva din 1948 privind crearea OMI şi în prezent este parte la toate convenţiile internaţionale principale privind siguranţa maritimă, securitatea maritimă şi prevenirea poluării mediului marin de către nave, adoptate sub egida organizației.
În vederea realizării scopurilor sale, OMI organizează conferințe internaționale și sesiuni ale Adunării statelor membre și ale comitetelor sale, pentru adoptarea convențiilor maritime, codurilor și rezoluțiilor în materie.
Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta, cunoscută sub abrevierea MARPOL 73/78, este cea mai importantă convenţie privind prevenirea poluării mediului marin de către nave, atât din cauze care ţin de operarea navelor, cât şi din cauza unor accidente. România a aderat la MARPOL 73/78 prin Legea nr. 6/1993.
Anexa VI – Reguli privind prevenirea poluării atmosferei de către nave a fost adoptată prin Protocolul din 1997 privind amendarea Convenţiei internaţionale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta. România a aderat la Protocolul din 1997 şi implicit a acceptat Anexa VI la MARPOL 73/78 prin Legea nr. 269/2006, iar punerea în aplicare a prevederilor acestei Anexe se face în conformitate cu Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1105/2007, cu modificările și completările ulterioare.
În conformitate cu art. 38(a) al Convenţiei privind crearea OMI, referitor la funcţiile conferite Comitetului pentru protecţia mediului marin (MEPC) prin convenţiile internaţionale pentru prevenirea şi controlul poluării marine, acest comitet poate adopta rezoluţii prin care se modifică textul convenţiilor sau anexelor la acestea.
În conformitate cu art. 16 al Convenţiei MARPOL din 1973, cu art. VI al Protocolului din 1978 şi cu art. 4 al Protocolului din 1997 care specifică împreună procedura de amendare a Protocolului din 1997, MEPC poate adopta amendamente la anexele convenţiei şi la apendicele acestora.
De asemenea, în conformitate cu articolul 16(2)(f)(iii) al Convenţiei MARPOL din 1973, MEPC poate stabili ca amendamentele să se considere ca fiind acceptate la o anumită dată, cu excepţia cazului în care înainte de această dată, cel puţin o treime din Părți sau Părţile ale căror flote comerciale reprezintă în total nu mai puţin de 50% din tonajul brut al flotei comerciale mondiale, vor fi comunicat IMO obiecţiunile lor la aceste amendamente.
Această procedură simplificată prevăzută de convenţie este denumită „procedura de acceptare tacită” şi se coroborează cu procedura de intrare în vigoare a respectivelor amendamente, cuprinsă în art. 16(2)(g)(ii) al Convenţiei MARPOL din 1973.
În sesiunea șaizeci și șase a MEPC a fost adoptată la 4 aprilie 2014 rezoluția MEPC.251(66), care amendează printre altele și Regula 21 – EEDI cerut, din Anexa VI la MARPOL (EEDI este indicele eficienței energetice de proiectare=Efficience Energy Design Index, iar ECAs=Emissions Control Areas sunt zonele de control al emisiilor, desemnate conform anexei VI la MARPOL).
În legislația națională, rezoluţia MEPC.251(66) a fost publicată prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 583/2015 pentru publicarea acceptării amendamentelor la anexa Protocolului din 1997 privind amendarea Convenţiei internaţionale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta, precum şi a amendamentelor la Codul tehnic NOx 2008, adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MEPC.251(66) a Comitetului pentru protecţia mediului marin din 4 aprilie 2014
În sesiunea șaizeci și nouă a MEPC a fost adoptată la 22 aprilie 2016 rezoluția MEPC.271(69), implementată, care aduce amendamente la Regula 13 – Oxizi de azot (NOx), din Anexa VI la MARPOL, prin adăugarea unui nou paragraf 5.3 după paragraful 5.2 existent.
În legislația națională rezoluţia MEPC.271(69) a fost publicată prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 1224/2017 pentru publicarea acceptării amendamentelor la anexa Protocolului din 1997 privind amendarea Convenţiei internaţionale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta – amendamente la regula 13 din anexa VI la MARPOL (Cerinţe privind înregistrarea pentru conformitatea operaţională cu nivelul III de NOx în zonele de control al emisiilor), adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MEPC.271(69) a Comitetului pentru protecţia mediului marin din 22 aprilie 2016.
Rezoluția MEPC.301(72) care face obiectul prezentului proiect de Ordin, adoptată la 13 aprilie 2018 în sesiunea a șaptezeci și doua a MEPC al OMI, amendează regulile 13 și 21 din Anexa VI la MARPOL, așa cum au fost modificate și completate prin cele două rezoluții menționate mai sus.
Termenul pentru acceptarea tacită a acestor amendamente a fost 1 martie 2019. România nu a formulat niciun fel de obiecţiuni la acestea şi nici OMI nu a comunicat depunerea unor obiecţiuni până la această dată, astfel că amendamentele adoptate vor intra în vigoare, potrivit prevederilor punctului 3 din rezoluţie, la data de 1 septembrie 2019, în conformitate cu art. 16(2)(g)(ii) al Convenţiei din 1973.
În temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 2 pct. 20 și ale art.5 alin(4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015, Ministerul Transporturilor, în calitatea sa de autoritate de stat asigură ducerea la îndeplinire a obligațiilor ce revin statului din acordurile și convențiile internaționale la care România este parte și respectiv în calitatea sa de organ de specialitate al administrației publice centrale, ia măsuri de aplicare a convențiilor internaționale din domeniul său de activitate, la care România este parte.
Atasamente
Proiectul de Hotarâre a Guvernului pentru aprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții ‘Dragă fluvială autopropulsată cu magazie proprie pentru transportul materialului dragat’
Data publicării: 18.04.2019
Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 30.04.2019
Grup ţintă
Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.
Scurta descriere a reglementării:
Cele două drage fluviale autopropulsate, dotate cu magazie proprie pentru transportul materialului dragat, cu o capacitate minimă de 400 mc, sunt necesare în vederea aducerii la îndeplinire a unor obligaţii ce revin statului român din convenţiile şi acordurile internaţionale la care România este parte și, totodată, pentru realizarea obiectului de activitate al AFDJ privind asigurarea gabaritelor minime ale şenalului navigabil, respectiv 80 de metri lățime și 2,5 metri adâncime – pentru sectorul fluvial, în conformitate cu recomandările Comisiei Dunării.
De asemenea, dotarea cu cele două drage fluviale va permite AFDJ realizarea dragajului de mentenanță a şenalului navigabil, evitându-se astfel formarea depunerilor de aluviuni în punctele critice.
Îmbunătățirea condițiilor de navigație pe Dunăre va conduce la:
a) creșterea siguranței navigației pe Dunăre;
b) creșterea cotei de piață a transportului naval, pe teritoriul României;
c) încurajarea utilizării transportului naval, acesta prezentând avantaje față de celelalte moduri de transport – asigură transportul unor cantități mari de marfă la un singur voiaj, este mult mai puțin poluant, costurile de transport pe apă sunt mai mici decât cele din transportul rutier și feroviar.
Atasamente
Proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ‘Platformă multimodală Galați – înlăturarea blocajelor majore prin modernizarea infrastructurii existente și asigurarea conexiunilor lipsă pentru rețeaua centrală Rhin – Dunăre/Alpi’
Data publicării: 18.01.2019
Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 29.02.2019
Grup ţintă
Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.
Scurta descriere a reglementării:
Proiectul ”Platformă multimodală Galați – înlăturarea blocajelor majore prin modernizarea infrastructurii existente și asigurarea conexiunilor lipsă pentru rețeaua central Rhin-Dunăre/Alpi”, este un proiect pre-identificat pe Coridorul Rhin-Dunăre și inclus în anexa II la Regulamentul CEF nr. 1316/2013, care se adresează primei priorități a FO1 corespunzătoare Apelului de Coeziune Transport CEF 2015 – “Proiecte pre-identificate pe coridoarele rețelei centrale (căi ferate, căi navigabile interioare, drumuri, porturi maritime și interioare“, și nominalizat în Lista Proiectelor Eligibile POIM 2014-2020 din Anexa 8. Ghidul Solicitantului, inclus în Master Planul General de Transport.
Conform analizelor efectuate s-a stabilit ca platforma să fie amplasată în Portul Bazinul Nou Galați, afectând infrastructura portuară administrată de C.N. A.P.D.M. S.A. Galați, precum și construcțiile proprietatea S.C. Port Bazinul S.A. Galați și S.C.Metal Trade International S.R.L. Galați devenind astfel beneficiari ai proiectului. Astfel pentru realizarea investiției a fost necesară reglementarea modalității de cooperare pentru pregătirea și depunerea cererii de finanțare, semnarea contractului de finanțare și implementarea proiectului, în acest sens semnându-se în anul 2014 Acordul de Cooperare între cele trei instituții.
Terenul și acvatoriul portuar care vor suferi modificări ca urmare a investiției, aparțin domeniului public al statului și se află în administrarea Ministerului Transporturilor și în concesiunea C.N. A.P.D.M. S.A. Galați. În urma realizării investițiilor propuse suprafața acvatoriului portuar ce face obiectul concesiunii se va diminua cu suprafața aferentă lucrărilor de cheu/dană, iar suprafața aferentă cheurilor/danelor va crește în aceeași măsură.
Zona vizată pentru implementarea proiectului este inclusă în intravilanul municipiului Galați, necesitatea realizării obiectivului fiind stabilită ca urmare a concluziilor studiilor efectuate privind prognoza de trafic până în anul 2020, din care a rezultat o tendință de creștere a volumului de mărfuri care vor fi tranzitate prin Portul Galați.