Proiectul de Ordin al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicaţiilor pentru publicarea acceptării amendamentelor la anexa Protocolului din 1997 privind amendarea Convenției internaționale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, așa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta – Amendamente la Anexa VI la MARPOL – (Interzicerea transportului la bordul unei nave a combustibilului lichid neconform destinat combustiei pentru propulsia sau operarea acesteia), adoptate de Organizația Maritimă Internațională prin Rezoluția MEPC.305(73) a Comitetului pentru protecția mediului marin din 26 octombrie 2018
Data publicării: 06.01.2020
Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 17.01.2020
Grup ţintă
Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.
Scurta descriere a reglementării:
Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI), înfiinţată prin Convenția de la Geneva din 1948, cu sediul la Londra, este instituţia specializată din sistemul Naţiunilor Unite în domeniul navigației maritime comerciale internaţionale şi are ca scop principal elaborarea cadrului juridic, tehnic şi organizatoric pentru asigurarea siguranţei navigaţiei, securității navelor şi a instalațiilor portuare şi prevenirii poluării mediului marin de către nave. România este stat membru al acestei organizații ca urmare a aderării, prin Decretul Consiliului de Stat nr.114/1965, la Convenţia de la Geneva din 1948 privind crearea OMI şi în prezent este parte la toate convenţiile internaţionale principale privind siguranţa maritimă, securitatea maritimă şi prevenirea poluării mediului marin de către nave, adoptate sub egida organizației.
În vederea realizării scopurilor sale, OMI organizează conferințe internaționale și sesiuni ale Adunării statelor membre și ale comitetelor sale, pentru adoptarea convențiilor maritime, codurilor și rezoluțiilor în materie.
Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta, cunoscută sub abrevierea MARPOL 73/78, este cea mai importantă convenţie privind prevenirea poluării mediului marin de către nave, atât din cauze care ţin de operarea navelor, cât şi din cauza unor accidente. România a aderat la MARPOL 73/78 prin Legea nr. 6/1993.
Anexa VI – Reguli privind prevenirea poluării atmosferei de către nave a fost adoptată prin Protocolul din 1997 privind amendarea Convenţiei internaţionale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta.
România a aderat la Protocolul din 1997 şi implicit a acceptat Anexa VI la MARPOL 73/78 prin Legea nr. 269/2006, iar punerea în aplicare a prevederilor acestei Anexe se face în conformitate cu Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1105/2007, cu modificările și completările ulterioare.
În conformitate cu art. 38(a) al Convenţiei privind crearea OMI, referitor la funcţiile conferite Comitetului pentru protecţia mediului marin (MEPC) prin convenţiile internaţionale pentru prevenirea şi controlul poluării marine, acest comitet poate adopta rezoluţii prin care se modifică textul convenţiilor sau anexelor la acestea.
În conformitate cu art. 16 al Convenţiei MARPOL din 1973, cu art. VI al Protocolului din 1978 şi cu art. 4 al Protocolului din 1997 care specifică împreună procedura de amendare, MEPC poate adopta amendamente la anexele convenţiei şi la apendicele acestora.
De asemenea, în conformitate cu articolul 16(2)(f)(iii) al Convenţiei MARPOL din 1973, MEPC poate stabili ca amendamentele să se considere ca fiind acceptate la o anumită dată, cu excepţia cazului în care înainte de această dată, cel puţin o treime din Părți sau Părţile ale căror flote comerciale reprezintă în total nu mai puţin de 50% din tonajul brut al flotei comerciale mondiale, vor fi comunicat OMI obiecțiunile lor la aceste amendamente.
Această procedură simplificată prevăzută de convenţie este denumită „procedura de acceptare tacită” şi se coroborează cu procedura de intrare în vigoare a respectivelor amendamente, cuprinsă în art. 16(2)(g)(ii) al Convenţiei MARPOL din 1973.
În sesiunea șaptezeci și trei a MEPC a fost adoptată la 26 octombrie 2018 rezoluția MEPC.305(73), care face obiectul prezentului proiect de Ordin și care aduce amendamente la regula 14 (Oxizi de sulf (SOx) și particule materiale) din Anexa VI la MARPOL, prin interzicerea transportului la bordul unei nave a combustibilului lichid neconform destinat combustiei pentru propulsia sau operarea acesteia. De asemenea, pentru conformitate, tot prin această rezoluție se aduc modificări și la Suplimentul la Certificatul internațional de prevenire a poluării atmosferei (Certificat IAPP) din Modelul de Certificat internațional de prevenire a poluării atmosferei (IAPP) (Regula 8), prezentat în Apendicele I al Anexei VI la MARPOL.
Termenul pentru acceptarea tacită, conform punctului 2 din rezoluție, a acestor amendamente a fost 1 septembrie 2019. România nu a formulat niciun fel de obiecţiuni la acestea şi nici OMI nu a comunicat depunerea unor obiecţiuni până la această dată, astfel că amendamentele adoptate vor intra în vigoare, potrivit prevederilor punctului 3 din rezoluţie, la data de 1 martie 2020, în conformitate cu art. 16(2)(g)(ii) al Convenţiei din 1973.
Ținând seama de prevederile art. 16(2)(f)(iii) şi ale art. 16(2)(g)(ii) din Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, modificată prin Protocolul încheiat la Londra la data de 17 februarie 1978, la care România a aderat prin Legea nr. 6/1993, ale art. 4 din Protocolul din 1997 privind amendarea Convenţiei internaţionale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta, adoptat prin Actul final al Conferinţei părţilor la MARPOL 73/78, la Londra la 26 septembrie 1997, la care România a aderat prin Legea nr. 269/2006, precum şi ale art. 4 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor (în calitatea sa de autoritate de stat în domeniul transportului maritim şi pe căile navigabile, respectiv de organ de specialitate al administraţiei publice centrale) asigură ducerea la îndeplinire a obligaţiilor ce revin statului din acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte și, respectiv, ia măsuri de aplicare a convenţiilor internaţionale din domeniul său de activitate și, implicit, a codurilor internaționale cu caracter obligatoriu în temeiul respectivelor convenții.
http://www.mt.gov.ro/web14/transparenta-decizionala/consultare-publica/acte-normative-in-avizare/2722-omt061102020dtn-20
Atasamente
Proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2019 al Companiei Naţionale „Administraţia Canalelor Navigabile” – S.A. aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor
Data publicării: 11.12.2019
Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 23.12.2019
Grup ţintă
Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.
Scurta descriere a reglementării:
Descrierea investiţiei
Majorarea surselor de finanţare a investiţiilor pentru realizarea, în regim de primă urgență, a unor lucrări de investiții de prevenire si înlăturare a efectelor calamității naturale din zona Cumpăna – mal stâng Canal Dunăre-Marea Neagră.
http://www.mt.gov.ro/web14/transparenta-decizionala/consultare-publica/acte-normative-in-avizare/2683-hg11122019de
Atasamente
Proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2019 al Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Dunării Maritime” S.A. Galaţi aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor
Data publicării: 04.12.2019
Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 16.12.2019
Grup ţintă
Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.
Scurta descriere a reglementării:
Bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat al Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Dunării Maritime” S.A. Galaţi pe anul 2019 a fost elaborat având în vedere:
– prevederile Ordonanței Guvernului nr.12/2019 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2019;
– art. 10 alin (2) lit. (f) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare;
– Ordinul MFP nr. 3145/2017 privind aprobarea formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli.
http://www.mt.gov.ro/web14/transparenta-decizionala/consultare-publica/acte-normative-in-avizare/2669-hg04122019de
Atasamente
Proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.410/1993 privind înființarea Zonei libere Constanța-Sud, a Zonei libere Basarabi și a Regiei Autonome „Administrația Zonei Libere Constanța-Sud și a Zonei Libere Basarabi”
Data publicării: 04.11.2019
Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 15.11.2019
Grup ţintă
Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.
Scurta descriere a reglementării:
Prin instituirea regimului de zonă liberă pe întreaga suprafață a portului Constanța se vor dezvolta noi facilități pentru operarea mărfurilor și, implicit, va crește traficul de mărfuri în portul Constanța, fapt care conduce la obținerea unor avantaje financiare atât în beneficiul APMC, cât și în beneficiul operatorilor economici care își desfășoară activitatea în portul Constanța.
Există suprafețe de teren în zona Midia care nu sunt încă dezvoltate, și anume: 73 ha (fără cheu de acostare) care sunt închiriabile și 48 ha nesistematizate ce necesită lucrări de viabilizare. Odată cu extinderea regimului de zonă liberă, valoarea economică a acestor suprafețe portuare va crește semnificativ, împreună cu dorința unor operatori economici de a se instala în zona Midia a portului Constanța pentru a desfășura activități cu valoare adăugată.
Beneficierea de facilități de zonă liberă în conformitate atât cu normele europene cât și cu cele interne în vigoare va face din zona Midia a portului Constanța o zonă atractivă pentru marii investitori în domeniu, cu importante avantaje economice pentru toate părțile implicate.
http://www.mt.gov.ro/web14/transparenta-decizionala/consultare-publica/acte-normative-in-avizare/2642-omt04112019dtn
Atasamente
Proiectul de Hotărâre de Guvern privind extinderea regimului de zonă liberă în portul Constanța
Data publicării: 25.09.2019
Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 07.10.2019
Grup ţintă
Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.
Scurta descriere a reglementării:
Prin extinderea regimul de zonă liberă și în zona Midia a portului Constanța pe suprafața de 8.239.358 m2 se vor dezvolta noi facilităţi pentru operarea mărfurilor şi, implicit, va crește traficul de mărfuri în portul Constanța, fapt care conduce la obținerea unor avantaje financiare atât în beneficiul APMC, cât și în beneficiul operatorilor economici care își vor desfășura activitatea în această zonă a portului Constanța.
Există suprafețe de teren în zona Midia care nu sunt încă dezvoltate, și anume: 73 ha (fără cheu de acostare) care sunt închiriabile și 48 ha nesistematizate ce necesită lucrări de viabilizare. Odată cu extinderea regimului de zonă liberă, valoarea economică a acestor suprafețe portuare va crește semnificativ, împreună cu dorința unor operatori economici de a se instala în zona Midia a portului Constanța pentru a desfășura activități cu valoare adăugată.
Beneficierea de facilități de zonă liberă în conformitate atât cu normele europene cât și cu cele interne în vigoare va face din zona Midia a portului Constanța o zonă atractivă pentru marii investitori în domeniu, cu importante avantaje economice pentru toate părțile implicate.
http://www.mt.gov.ro/web14/transparenta-decizionala/consultare-publica/acte-normative-in-avizare/2615-hg25092019dtn
Proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru completarea anexei la Legea nr.162/2013 privind formalităţile de raportare aplicabile navelor la sosirea în şi/sau la plecarea din porturile româneşti
Data publicării: 29.07.2019
Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 09.08.2019
Grup ţintă
Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.
Scurta descriere a reglementării:
România și celelalte state membre ale Uniunii Europene vor utiliza formalităţile de raportare armonizate stabilite prin Directiva 2010/65/UE în vederea facilitării furnizării şi a schimbului de informaţii care trebuie raportate şi pentru a reduce sarcinile administrative.
În cazul unui accident care afectează mai multe state membre ale Uniunii Europene, statele membre vor pune aceste informaţii la dispoziţia celorlalte state membre prin intermediul sistemului SafeSeaNet.
Proiectul de Ordin al ministrului transporturilor privind unele măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) nr. 1257/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 noiembrie 2013 privind reciclarea navelor și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 şi a Directivei 2009/16/CE
Data publicării: 29.07.2019
Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 09.08.2019
Grup ţintă
Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.
Scurta descriere a reglementării:
Navele care constituie deșeuri și care fac obiectul unui transport transfrontalier în vederea reciclării sunt reglementate de Convenția de la Basel din 22 martie 1989 privind controlul transportului peste frontiere al deșeurilor periculoase și al eliminării acestora („Convenția de la Basel”) și de Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului. Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 pune în aplicare Convenția de la Basel.
Mecanismele de monitorizare a aplicării Convenţiei de la Basel, nu sunt adaptate la specificul navelor și al transportului maritim internațional, astfel că, s-a impus cooperarea dintre Organizația Internațională a Muncii (OIM), Organizația Maritimă Internațională (OMI) și Secretariatul Convenției de la Basel rezultând un acord cu privire la introducerea de cerințe obligatorii, la nivel global, menite să asigure o soluție eficientă și eficace pentru practicile nesigure și neecologice de reciclare a navelor, sub forma Convenției internaționale de la Hong Kong privind reciclarea sigură și ecologică a navelor („Convenția de la Hong Kong”).
Convenția de la Hong Kong a fost adoptată la 15 mai 2009 sub auspiciile Organizației Maritime Internaționale. Convenția de la Hong Kong va intra în vigoare la 24 de luni de la ratificarea sa de către cel puțin 15 state ale căror flote comerciale reprezintă în total cel puțin 40 % din tonajul brut al flotei comerciale mondiale și al căror volum maxim anual de reciclare a navelor din ultimii 10 ani reprezintă în total nu mai puțin de trei la sută din tonajul brut al ansamblului flotelor comerciale aparținând acelorași state. Convenția vizează proiectarea, construirea, exploatarea și pregătirea navelor astfel încât să se faciliteze reciclarea sigură și rațională din punct de vedere ecologic, fără a pune în pericol siguranța și eficiența operațională a navelor. Totodată, aceasta stabileşte exploatarea instalațiilor de reciclare a navelor într-un mod sigur și rațional din punct de vedere ecologic, precum și un mecanism corespunzător de asigurare a respectării legislației pentru reciclarea navelor.
În acest moment convenţia nu este în vigoare la nivel internaţional.
Regulamentul (UE) nr. 1257/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 noiembrie 2013 privind reciclarea navelor şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 şi a Directivei 2009/16/CE, denumit în continuare regulament, are ca scop facilitarea ratificării anticipate a Convenției de la Hong Kong, atât în cadrul Uniunii, cât și în țări terțe, prin aplicarea unor inspecţii unitare pentru navele și instalațiile de reciclare a navelor conform convenției.
Regulamentul are de asemenea ca scop reducerea disparităților dintre operatorii instalațiilor de reciclare din Uniune, cei din țările membre ale OCDE și cei din țările terțe relevante în materie de sănătate și siguranță la locul de muncă și de standarde de mediu, precum și direcționarea navelor care arborează pavilionul unui stat membru către instalații de reciclare a navelor care practică metode sigure și raționale din punct de vedere ecologic de dezmembrare a navelor, în locul instalațiilor actuale care nu corespund standardelor, astfel cum se întâmplă în practica curentă. Astfel, va crește și competitivitatea reciclării și procesării sigure și ecologice a navelor în instalații de reciclare a navelor situate într-un stat membru.
Scopul regulamentului este de a preveni, diminua, reduce la minimum și, în măsura în care este fezabil, de a elimina accidentele, vătămarea corporală și alte efecte negative asupra sănătății umane și mediului provocate de reciclarea navelor. Totodată, scopul regulamentului este de a spori siguranța, protecția sănătății umane și a mediului marin din Uniune pe durata ciclului de viață al navelor, asigurând în special faptul că deșeurile periculoase provenite în urma reciclării navelor fac obiectul unei gestionări raționale din punct de vedere ecologic.
De asemenea, regulamentul prevede norme pentru asigurarea gestionării corespunzătoare a materialelor periculoase la bordul navelor. Regulamentul urmărește, de asemenea, facilitarea ratificării Convenției internaționale de la Hong Kong privind reciclarea sigură și ecologică a navelor din 2009 („Convenția de la Hong Kong”).
În înţelesul art.3 alin. (1) pct. 9 şi al art. 19 alin.(1) şi alin. (2) al regulamentului, proiectul de ordin al ministrului transporturilor privind unele măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) nr. 1257/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 noiembrie 2013 privind reciclarea navelor şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 şi a Directivei 2009/16/CE, defineşte termenul de „administraţie” ca fiind Autoritatea Navală Română, şi prevede desemnarea unei persoane de contact din cadrul Autorităţii Navale Române cu atribuţii în inspecţia şi certificarea navelor în vederea reciclării.
Proiectul de Ordin al ministrului transporturilor privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului transporturilor nr. 1252/2014 pentru aprobarea criteriilor minime de pregătire şi perfecţionare a personalului navigant maritim român şi a sistemului de recunoaştere a brevetelor şi a certificatelor de capacitate
Data publicării: 08.07.2019
Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 19.07.2019
Grup ţintă
Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.
Scurta descriere a reglementării:
România a devenit membră a Organizației Maritime Internaționale (OMI) prin Decretul nr. 114/1965 şi este parte la toate convenţiile adoptate în cadrul acestei organizații privind siguranţa navigaţiei şi prevenirea poluării de către navele maritime, incluzând Convenţia internaţională privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare şi efectuare a serviciului de cart (STCW 1978), cu amendamentele ulterioare.
România a aderat la Convenţia STCW 1978 prin Legea nr. 107/1992.
Totodată, prin Ordonanța Guvernului nr. 122/2010 au fost acceptate amendamentele la anexa la Convenţia internaţională privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare şi efectuare a serviciului de cart, adoptată la Londra la 7 iulie 1978 (STCW 1978), şi a Codului privind pregătirea, brevetarea/atestarea şi efectuarea serviciului de cart (Codul STCW), adoptate prin Actul final al Conferinţei părţilor la această convenţie la Londra la 7 iulie 1995, precum şi a amendamentelor ulterioare, adoptate prin rezoluţii ale Comitetului Securităţii Maritime al Organizaţiei Maritime Internaţionale.
Având în vedere prevederile art. XII la Convenţia STCW 1978, prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 49/2012 s-a publicat acceptarea amendamentelor de la Manila la Anexa la Convenţia internaţională privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare şi efectuare a serviciului de cart, precum şi la Codul privind pregătirea, brevetarea/atestarea şi efectuarea serviciului de cart (Codul STCW).
Prin măsurile luate la nivelul Uniunii Europene, respectiv Directiva 2008/106/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind nivelul minim de pregătire a navigatorilor (reformare), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2012/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 noiembrie 2012, se asigură aplicarea simultană și uniformă în statele membre a Convenției STCW 1978, astfel cum a fost amendată.
Prevederile Directivei 2008/106/CE, astfel cum a fost amendată, au fost transpuse prin OMT nr. 1252/ 2014 pentru aprobarea criteriilor minime de pregătire şi perfecţionare a personalului navigant maritim român şi a sistemului de recunoaştere a brevetelor şi a certificatelor de capacitate.
În conformitate cu prevederile Reglementării I/7 – ”Comunicarea informațiilor” din anexa la Convenţia STCW 1978, ”…fiecare Stat-parte va furniza Secretarului General, în cadrul perioadelor prescrise de timp şi în forma specificată în Secţiunea A-I/7 din Codul STCW, alte informaţii care pot fi cerute prin cod privind alte demersuri întreprinse de Statul-parte pentru a conferi Convenţiei efect deplin şi complet.”
De asemenea, conform prevederilor Reglementării I/8 – ”Standarde de calitate” :”…toate activităţile de pregătire, evaluare a competenţei, certificare, confirmare şi reconfirmare executate de Agenţii sau instituţii neguvernamentale de sub autoritatea sa sunt permanent monitorizate printr-un sistem de standarde de calitate care să asigure atingerea obiectivelor formulate”.
Când un raport de evaluare este primit de la orice Stat-parte în conformitate cu reglementarea I/8, paragraful 3, Secretarul General va desemna persoane competente care să examineze raportul şi să ofere opiniile lor cu privire la orice măsuri luate pentru punerea în aplicare a amendamentelor la anexa la Convenţia STCW 1978 şi la Codul STCW.
România a transmis dosarul complet privind ”Comunicarea informaţiilor” către Secretarul General al IMO şi se află în proces de verificare.
Totuși, un raport privind consideraţii iniţiale a fost întocmit de către persoanele competente desemnate de Secretarul General al IMO, fiind semnalate o serie de neclarităţi în cuprinsul Ordinului ministrului transporturilor nr. 1252/2014 pentru aprobarea criteriilor minime de pregătire şi perfecţionare a personalului navigant maritim român şi a sistemului de recunoaştere a brevetelor şi a certificatelor de capacitate.
Neclarităţile identificate sunt oportune şi adecvate şi, corespunzător, sunt formulate propuneri de modificare a OMT nr. 1252/2014.
Astfel că, anexa la Convenția STCW 1978 cu amendamentele în vigoare recomandă Statelor parte ca evaluarea competențelor, necesară certificării personalului navigant, să se facă pe simulatoare care pot asigura evaluarea competențelor în condiții speciale (avarii, incendii, condiții specifice de vreme), condiții care nu pot fi simulate în evaluarea practică prin alte metode, în conformitate cu Reglementarea I/12 ”Utilizarea simulatoarelor” și Secțiunea A-I/12 ”Standarde ce guvernează utilizarea simulatoarelor” din Codul STCW.
În cadrul Secțiunii A-I/12 din Codul STCW se face o distincție clară între simulatoarele folosite pentru instruire și cele folosite pentru evaluarea competențelor, prevăzând pentru acestea din urmă obiective de performanță speciale, la pct. 8 al secțiunii A-I/12 fiind prevăzute procedurile de evaluare a competențelor cu ajutorul simulatoarelor.
De asemenea, în partea B a Codului STCW, la pct. 17 din Secțiunea B-II/1 „Îndrumări referitoare la certificarea ofițerilor cu responsabilitatea cartului de navigație la bordul navelor cu un tonaj brut de 500 t și mai mare”, sunt precizate metodele pe care autoritățile naționale trebuie să le adopte pentru evaluarea completă a competențelor în vederea acordării certificatelor de competență, menționând, la sub-punctele .2 și .5 urmatoarele:
”.2 teste de competență, de priceperi și deprinderi, de abilități de execuție;
.5 evaluarea prin tehnici de chestionare scrisă, orală sau pe calculator.”
Aceste metode includ, în mod special la sub-punctul .2, evaluarea pe simulator.
Având în vedere faptul că Ministerul Transporturilor trebuie să se asigure că personalul navigant a atins competenţele impuse de convenţiile internaţionale IMO la care România este parte sau de directivele europene, această evaluare a competenţelor realizându-se prin testări, interviuri, evaluare practică la bordul navelor sau cu ajutorul simulatoarelor;
luând în considerare recomandările anexei la Convenţia STCW 1978 şi ale Codului STCW, precum şi raportul, privind consideraţiile iniţiale, întocmit de către persoanele competente desemnate,
au dus la necesitatea modificării şi completării Ordinului nr. 1252/2014 pentru aprobarea criteriilor minime de pregătire şi perfecţionare a personalului navigant maritim român şi a sistemului de recunoaştere a brevetelor şi a certificatelor de capacitate.
