Proiecte de acte normative

07.06.2022

Proiectul de Ordin al viceprim-ministrului, ministrul transporturilor și infrastructurii privind completarea Regulamentului privind închirierea infrastructurii de transport naval care aparține domeniului public al statului şi este concesionată administrațiilor portuare şi/sau de căi navigabile interioare aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 1286/2012

Data publicării: 06.06.2022
Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 17.06.2022

Grup ţintă
Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.

Scurta descriere a reglementării:

Prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 1286/2012, cu modificările și completările ulterioare, este aprobat Regulamentul privind închirierea infrastructurii de transport naval care aparține domeniului public al statului şi este concesionată administrațiilor portuare şi/sau de căi navigabile interioare.

Regulamentul prevede obligativitatea constituirii unei garanții contractuale privind buna execuție a contractului, acoperind riscul de neplată a chiriei şi având valoarea a 3 chirii lunare. Contractul de închiriere intră în vigoare la data semnării lui, dar obligația administrației de predare a infrastructurii de transport naval către locatar se naște numai după data constituirii garanției contractuale.

În Portul Constanța, sediul administrativ al Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) este amplasat pe domeniul public al statului aflat în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și în concesiunea CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța.

ARSVOM a fost în imposibilitate de a încheia un contract de închiriere cu CN APMC pentru folosința terenului pe care se află bunurile sale din lipsa fondurilor necesare pentru constituirea garanției contractuale.

Potrivit OMTI 1286/2012, în termen de 10 de zile de la semnarea contractului, locatarul are obligația depunerii unei garanții contractuale în cuantum de 3 chirii lunare, în caz contrar contractul fiind reziliat de plin drept.

ARSVOM este o instituție publică aflată în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii care desfășoară în prezent următoarele activități pentru care este finanțată de la bugetul de stat:

· duce la îndeplinire obligaţiile care revin statului român prin convenţiile şi acordurile internaţionale la care acesta este parte, referitoare la activitatea de căutare şi salvare a vieţii omeneşti pe mare;
· îndeplineşte sarcinile care îi revin din Planul naţional de pregătire, răspuns şi cooperare în caz de poluare marină;
· execută intervenţii în caz de poluare.

Astfel cum am arătat mai sus, finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale ARSVOM se asigură în prezent din alocații acordate de la bugetul de stat prin bugetul MTI, Curtea de Conturi stabilind că ARSVOM nu poate presta servicii comerciale și, pe cale de consecință, nu poate realiza venituri proprii.

Prin urmare, pentru încheierea unui contract de închiriere între CN APMC și ARSVOM, ar fi necesară alocarea de la bugetul ministerului a unor sume care să acopere garanția contractuală în favoarea CN APMC.

Pentru a nu fi blocate sume de la bugetul de stat, respectiv bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pentru constituirea unei garanții având valoarea a 3 chirii lunare, se propune modificarea Regulamentului privind închirierea infrastructurii de transport naval aprobat prin OMTI nr. 1286/2012, cu modificările și completările ulterioare, prin exceptarea Agenției Naționale pentru Salvarea Vieții Omenești pe Mare, utilizator al infrastructurii de transport naval, de la obligația constituirii garanției contractuale, având în vedere caracterul de instituție publică finanțată exclusiv de la bugetul de stat.

Se va surmonta astfel impedimentul încheierii valabile a unui contract de închiriere cu CN APMC, fiind totodată înlăturate dificultățile întâlnite în procesul de alocare bugetară a sumelor reprezentând valoarea lunară a chiriei pentru terenul avut în folosință de către ARSVOM.

Documente supuse consultării:

Instrument de motivare
Text proiect

http://www.mt.gov.ro/web14/transparenta-decizionala/consultare-publica/acte-normative-in-avizare/3964-omti06062022dtn

Atasamente

Vezi mai mult Descarca
12.05.2022

Proiectul de Ordin al viceprim-ministrului, ministrul transporturilor și infrastructurii pentru modificarea şi înlocuirea anexei la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 982/2011 privind aprobarea Listei cuprinzând punctele şi locurile de operare şi limitele acestora, a căror infrastructură portuară este proprietate privată, precum şi limitele radelor portuare şi ale zonelor de ancoraj

Data publicării: 10.05.2022
Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 23.05.2022

Grup ţintă
Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.

Scurta descriere a reglementării:

În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) și art. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparținând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităților de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

”Art. 8. – (1) Lista cuprinzând porturile şi locurile de operare deschise accesului public, precum şi limitele acestora se stabilesc şi se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor.”

”Art 10 – Limitele radelor portuare şi ale zonelor de ancoraj se stabilesc de către Autoritatea Navală Română, prin căpităniile de port, şi se fac publice prin avize către navigatori şi pe website-ul propriu.”

Prin adresa nr. 47 din data de 11.04.2022, SC CRISTALMIN SA solicită includerea punctului de operare „Loc operare Cristalmin”, situat la km 31+600 – km 31+500, pe malul drept al Dunării, brațul Măcin, în Lista cuprinzând punctele şi locurile de operare şi limitele acestora, a căror infrastructură portuară este proprietate privată, precum şi limitele radelor portuare şi ale zonelor de ancoraj.

Cristalmin SA este o companie care exploatează agregate din cariera Dealul Vararie, situată în localitatea Dorobanțu, județul Tulcea. Piatra care este exploatată este încărcată în barje și transportată în Ucraina, precum și în alte state. Agregatele exportate sunt de foarte bună calitate și foarte căutate pe piața siderurgică.

Cantitatea de marfă estimată a se transporta, pentru o perioadă de 6 luni este de aproximativ 300.000 tone și de aceea transportul pe apă al acestor mărfuri reprezintă un factor decisiv în ceea ce privește prețul.

Pentru comercializarea acestor agregate, societatea deţine şi are amenajat un front de încărcare propriu. Încărcarea agregatelor în barje se face la pontonul, proprietatea societății.

Analizând documentația depusă s-a constatat că locul de operare „Loc operare Cristalmin” întrunește condițiile de a fi introdus în Lista cuprinzând punctele şi locurile de operare şi limitele acestora, a căror infrastructură portuară este proprietate privată, precum şi limitele radelor portuare şi ale zonelor de ancoraj, având și avizul favorabil al Autorității Navale Române, din punct de vedere al siguranței navigației și al AFDJ Galați, ca administrator de cale navigabilă.

Documente supuse consultării

Instrument de motivare
Text proiect
Anexa

http://www.mt.gov.ro/web14/transparenta-decizionala/consultare-publica/acte-normative-in-avizare/3901-omti20052022dtn

Atasamente

Vezi mai mult Descarca
09.05.2022

Proiectul de Ordin al viceprim-ministrului, ministrul transporturilor și infrastructurii pentru modificarea Anexei la Ordinul ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor nr. 244/2020 privind aprobarea tarifelor pentru prestaţiile de servicii specifice efectuate de Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV

Data publicării: 06.05.2022
Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 17.05.2022

Grup ţintă
Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.

Scurta descriere a reglementării:
În conformitate cu prevederile art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 33/30.01.2003 privind înființarea Centrului Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV, ale art. 12 alin. (1) lit. m) din Anexa 1 din Hotǎrârea Guvernului nr. 449/10.04.2003 privind organizarea și funcționarea Centrului Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV, ale art. 11 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Hotărârii Consiliului de Conducere al CERONAV nr. 25/27.04.2022, este necesară introducerea a 7 cursuri în grila de cursuri obligatorii și eliminarea a 16 cursuri din grila de cursuri obligatorii.

1. Ca urmare a emiterii OMTI nr. 209/2022 pentru aprobarea standardelor de instruire, confirmarea competenței și certificarea calificărilor profesionale ale personalului navigant român de la bordul navelor de navigație interioară, publicat in Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 228 din 08.03.2022, prin care se transpune Directiva (UE) 2017/2.397 a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2017 privind recunoașterea calificărilor profesionale în domeniul navigației interioare și de abrogare a Directivelor 91/672/CEE și 96/50/CE ale Consiliului, Directiva delegată (UE) 2020/12 a Comisiei din 2 august 2019 de completare a Directivei (UE) 2017/2.397 a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele pentru competențe și cunoștințele și aptitudinile corespunzătoare, pentru examenele practice, pentru omologarea simulatoarelor și pentru capacitatea din punct de vedere medical, precum și a abrogării OMTCT nr. 318/2006 privind aprobarea standardelor de instruire, confirmarea competenței și eliberarea documentelor de atestare a personalului navigant pentru navele de navigație interioară care arborează pavilion român, este necesară introducerea cursurilor mai jos menționate în grila de cursuri obligatorii, după cum urmează:

1. Program Calificare Marinar (Boatman Qualification Programme) – cod PCM9;
2. Program de formare profesională – obținere „Operator radiotelefonist în serviciul radiotelefonic pe căile de navigație interioară” (Radiotelephony operator in

Radiotelephony Service on Inland Waterways – Obtaining) – cod PORAD;
1. Program de formare profesională – prelungire „Operator radiotelefonist în serviciul radiotelefonic pe căile de navigație interioară” (Radiotelephony operator in Radiotelephony Service on Inland Waterways – validity extension) – cod PORAD;
2. Program de formare profesională „Navigarea cu ajutorul radiolocației” (Radar Navigation) – cod PNR;
3. Specializare „Prevenirea și combaterea poluării apelor interioare navigabile”. Inițial (Prevention of Pollution and Pollution Response on Inland Waterways – Specialization. Initial)– cod PSPPAI–I;
4. Specializare „Prevenirea și combaterea poluării apelor interioare navigabile”. Actualizare (Prevention of Pollution and Pollution Response on Inland Waterways – Specialization. Refresh)– cod PSPPAI–A;
5. Program de formare profesională de bază în domeniul siguranței (Basic Safety Training – entry level) – cod RBST.

1. Ca urmare a revizuirii programelor analitice, în conformitate cu OMTI nr. 209/2022, este necesară eliminarea cursurilor obligatorii mai jos menționate, astfel:
1. 1. Specializare „Utilizator radar pe căile navigabile interioare” (Use of radar on board vessels sailing on inland waterways – Specialization) – cod PSIUR;
2. 2. Specializare „Operator radiotelefonist în serviciul radiotelefonic pe căile navigabile” – Inițial (Operator in the Radiotelephony Service on Inland Waterways – Specialization. Initial) – cod PSORAD-I;
3. 3. Specializare „Prevenirea și combaterea poluării apelor interioare navigabile” – Inițial (Prevention of Pollution and Pollution Response on Inland Waterways – Specialization. Initial) – cod PSPPAI-I;
4. 4. Pregătire specială pentru „Transport pasageri” – cod CPSTP;
5. 5. Formare Expert în navigaţia cu pasageri – Inițial – cod PFENP-I;
6. 6. Program de specializare „Acordarea primului ajutor medical” – cod PSPAM-I;
7. 7. Program de specializare „Utilizare aparat de respirat” – cod PSUAR-I;
8. 8. Calificare pentru obținerea brevetului de „Mecanic fluvial” (Vocational qualification to river engineman) – cod PCMF;
9. 9. Program Calificare Marinar Fluvial (Boatmen Qualification Program) – cod PCM;
10. 10. Curs de adaptare pentru obținerea certificatului de capacitate de Electrician de bord fluvial – cod CAEBF;
11. 11. Specializare „Operator radiotelefonist în serviciul radiotelefonic pe căile navigabile” – Actualizare (Operator in the Radiotelephony Service on Inland Waterways – Specialization. Refresh) – cod PSORAD-A;
12. Specializare „Prevenirea și combaterea poluării apelor interioare navigabile” – Actualizare. (Prevention of Pollution and Pollution Response on Inland Waterways – Specialization. Refresh) – cod PSPPAI-A;
13. 13. Formare Expert în navigaţia cu pasageri – Actualizare – cod PFENP-A; Program de specializare „Acordarea primului ajutor medical” – cod PSPAM-A;
14. 15. Program de specializare „Utilizare aparat de respirat” – cod PSUAR-A;
15. 16. Specializare „Stabilitatea navelor de transport mărfuri periculoase pe ape interioare” – cod PSSNTMP.

Documente supuse consultării:

Instrument de motivare
Text proiect
Anexa

http://www.mt.gov.ro/web14/transparenta-decizionala/consultare-publica/acte-normative-in-avizare/3922-omti06052022dtn

Atasamente

Vezi mai mult Descarca
06.05.2022

Proiectul de Ordin al viceprim-ministrului, ministrul transporturilor și infrastructurii pentru modificarea și completarea Ordinului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii nr. 209/2022 pentru aprobarea standardelor de instruire, confirmarea competenței și certificarea calificărilor profesionale ale personalului navigant român de la bordul navelor de navigație interioară

Data publicării: 05.05.2022
Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 16.05.2022

Grup ţintă
Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.

Scurta descriere a reglementării:

În data de 08.03.2022 s-a publicat în Monitorul Oficial al României nr. 228, Partea I, Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 209/2022 pentru aprobarea standardelor de instruire, confirmarea competenței şi certificarea calificărilor profesionale ale personalului navigant român de la bordul navelor de navigaţie interioară, cu aplicare de la data publicării. OMTI nr. 209/2022 transpune:

– Directiva (UE) 2017/2397 a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2017 privind recunoașterea calificărilor profesionale în domeniul navigației interioare și de abrogare a Directivelor 91/672/CEE și 96/50/CE ale Consiliului,

– Directiva delegată (UE) 2020/12 a Comisiei din 2 august 2019 de completare a Directivei (UE) 2017/2397 a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele pentru competențe și cunoștințele și aptitudinile corespunzătoare, pentru examenele practice, pentru omologarea simulatoarelor și pentru capacitatea din punct de vedere medical și

– Directiva (UE) 2021/1233 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iulie 2021 de modificare a Directivei (UE) 2017/2397 în ceea ce privește măsurile tranzitorii pentru recunoașterea certificatelor țărilor terțe.

Directivele enumerate mai sus stabilesc condițiile și procedurile pentru certificarea calificărilor membrilor echipajului de punte implicați în operarea unei nave care navighează pe căile navigabile interioare ale UE, recunoașterea acestor calificări, emiterea certificatului de calificare al Uniunii, emiterea de autorizații specifice.

Transpunerea directivei a adus modificări substanțiale sistemului de emitere a documentelor pentru membrii personalului de punte ambarcat la bordul navelor de navigație interioară, a condus la necesitatea aprobării de către Autoritatea Navală Română (ANR) a tuturor programelor de formare organizate de CERONAV, conform standardelor din directivele europene și a condus la stabilirea unui sistem de certificare de atestare la nivel național, pentru membrii de echipaj alții decât cei de punte sau care nu intrau sub incidența directivei.

Având în vedere că de la publicarea și aplicarea OMTI nr. 209/2022 au apărut cazuri particulare, pentru soluționarea acestora a fost realizată o analiză și s-a considerat necesar completarea dispozițiilor tranzitorii cu prevederi care să permită ANR:

– prelungirea certificatelor existente pentru persoanele a căror documente au expirat și nu au avut posibilitatea înscrierii la programe de formare conform noilor standarde, acestea fiind în curs de aprobare;

– utilizarea până la data de 31.12.2022 a modelului actual de carnet de serviciu, care permite înregistrări privind dovada calificǎrii, aptitudinii medicale şi psihologice, a timpilor de navigaṭie şi a sectoarelor parcurse;

– emiterea, până la data de 31.12.2022, de adeverințe pentru conducătorii de navă, a căror brevete expiră în anul 2022, prin care să se ateste calificarea, având în vedere că fiecare membru al echipajului de punte va avea un număr unic european de înregistrare în baza de date a Uniunii Europene pentru personal navigant;

– clarificarea unor aspecte privind situația cursanților care au început programe de formare în cadrul CERONAV conform legislației anterioare publicării OMTI nr. 209/2022.

De asemenea s-a constatat că prin transpunerea efectivă a directivei a rezultat cazul din Anexa nr. 1, de la punctul 3.1. a), care se va modifica în sensul introducerii unui examen în vederea obținerii certificatului de calificare al UE pentru obținerea calificării conducător de navă, în conformitate și cu prevederile art. 62, alin. (1) din OG nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Anexa nr. 6 la OMTI nr. 209/2022 care stabilește cerințe minime naționale privind vârsta, conformitatea admnistrativă, competenţa şi timpul de navigaţie în vederea eliberării documentelor de atestare la nivel naţional va fi modificată pentru concordanța unor termeni utilizați în cuprinsul OMTI nr. 209/2022 și Anexa nr. 6.

Documente supuse consultării:

Instrument de motivare
Text proiect
Anexa

http://www.mt.gov.ro/web14/transparenta-decizionala/consultare-publica/acte-normative-in-avizare/3921-omti05052022dtn

Atasamente

Vezi mai mult Descarca
04.05.2022

Proiectul de Hotărâre de Guvern privind modificarea datelor de identificare și a valorilor de inventar ale unor bunuri din domeniul public al statului, administrate de Autoritatea Navală Română, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, prevăzute în Anexa nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a reevaluării

Data publicării: 03.05.2022
Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 16.05.2022

Grup ţintă
Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.

Scurta descriere a reglementării:

Proiectul de act normativ se referă la actualizările intervenite în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului aflate în administrarea Autorității Navale Române Constanța, unitate care funcţionează în subordinea Ministerului Transporturilor, ca urmare a reevaluarii, în condiţiile legii.

În Anexă sunt prevăzute valorile de inventar actualizate ale bunurilor imobile aparţinând domeniului public al statului, aflate în administrarea Ministerului Transporturilor– Autoritatea Navală Română, ca urmare a reevaluării efectuate în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

Modificările valorilor de inventar și ale datelor de identificare ale bunurilor din Anexa prezentului proiect de act normativ sunt următoarele:

1. Terenul în suprafață de 250 mp, înregistrat la numărul MF 150249 în Anexa 16 la HG 1705/2006 modificată și completată, având o valoare de inventar de 1 leu, în baza Raportului de Evaluare întocmit în data de 18.11.2021 de către un expert evaluator autorizat, își modifică valoarea la 2.800 lei.

Totodată, descrierea tehnică a bunului va fi modificată prin adăugarea nr. CF 50008 în care este înscris terenul.

2. Terenul în suprafață de 1.000 mp, înregistrat la numărul MF 150247 în Anexa 16 la HG 1705/2006 modificată și completată, având o valoare de inventar de 1 leu, în baza Raportului de Evaluare întocmit în data de 18.11.2021 de către un expert evaluator autorizat, își modifică valoarea la 57.400 lei.

Totodată, descrierea tehnică a bunului va fi modificată prin adăugarea nr. CF 31024 în care este înscris terenul.

3. Terenul în suprafață de 406 mp înregistrat la numărul MF 150257 în Anexa 16 la HG 1705/2006 modificată și completată, având o valoare de inventar de 1 leu, în baza Raportului de Evaluare întocmit în data de 18.11.2021 de către un expert evaluator autorizat, își modifică valoarea la 20.400 lei.

Totodată, descrierea tehnică a bunului va fi modificată prin adăugarea nr. CF 52316 în care este înscris terenul.

4. Terenul în suprafață de 850 mp, înregistrat la numărul MF 150259 în Anexa 16 la HG 1705/2006 modificată și completată, având o valoare de inventar de 1 leu, în baza Raportului de Evaluare întocmit în data de 18.11.2021 de către un expert evaluator autorizat, își modifică valoarea la 43.400 lei.

Totodată, descrierea tehnică a bunului va fi modificată prin adăugarea nr. CF 100377 în care este înscris terenul.

5. Terenul în suprafață de 50 mp, înregistrat la numărul MF 150261 în Anexa 16 la HG 1705/2006 modificată și completată, având o valoare de inventar de 1 leu, în baza Raportului de Evaluare întocmit în data de 18.11.2021 de către un expert evaluator autorizat, își modifică valoarea la 34.500 lei.

Totodată, descrierea tehnică a bunului va fi modificată prin adăugarea nr. CF 34359 în care este înscris terenul.

6. Terenul în suprafață de 50 mp, înregistrat la numărul MF 150263 în Anexa 16 la HG 1705/2006 modificată și completată, având o valoare de inventar de 1 leu, în baza Raportului de Evaluare întocmit în data de 18.11.2021 de către un expert evaluator autorizat, își modifică valoarea la 11.000 lei.

Totodată, descrierea tehnică a bunului va fi modificată prin adăugarea nr. CF 847 în care este înscris terenul.

7. Terenul în suprafață de 720 mp, înregistrat la numărul MF 150265 în Anexa 16 la HG 1705/2006 modificată și completată, având o valoare de inventar de 1 leu, în baza Raportului de Evaluare întocmit în data de 18.11.2021 de către un expert evaluator autorizat, își modifică valoarea la 28.200 lei.

Totodată, descrierea tehnică a bunului va fi modificată prin adăugarea nr. CF 30752 în care este înscris terenul.

8. Terenul în suprafață de 1.051 mp, înregistrat la numărul MF 153154 în Anexa 16 la HG 1705/2006 modificată și completată, având o valoare de inventar de 1 leu, în baza Raportului de Evaluare întocmit în data de 18.11.2021 de către un expert evaluator autorizat, își modifică valoarea la 195.000 lei.

Totodată, descrierea tehnică a bunului va fi modificată prin adăugarea nr. CF 227651 în care este înscris terenul.

9. Terenul în suprafață de 250 mp, înregistrat la numărul MF 150241 în Anexa 16 la HG 1705/2006 modificată și completată, având o valoare de inventar de 1 leu, în baza Raportului de Evaluare întocmit în data de 18.11.2021 de către un expert evaluator autorizat, își modifică valoarea la 27.000 lei.

Totodată, descrierea tehnică a bunului va fi modificată prin adăugarea nr. CF 911 în care este înscris terenul.

10. Terenul în suprafață de 409 mp, înregistrat la numărul M.F 153155 în Anexa 16 la HG 1705/2006 modificată și completată, având o valoare de inventar de 1 leu, în baza Raportului de Evaluare întocmit în data de 18.11.2021 de către un expert evaluator autorizat, își modifică valoarea la 61.900 lei.

Totodată, descrierea tehnică a bunului va fi modificată prin adăugarea nr. CF 109690 în care este înscris terenul.

11. Terenul în suprafață de 1.850 mp, înregistrat la numărul M.F 150255 în Anexa 16 la HG 1705/2006 modificată și completată, având o valoare de inventar de 1 leu, în baza Raportului de Evaluare întocmit în data de 18.11.2021 de către un expert evaluator autorizat, își modifică valoarea la 545.100 lei.

Totodată, descrierea tehnică a bunului va fi modificată prin adăugarea nr. CF 64373 în care este înscris terenul.

12. Terenul în suprafață de 4.540 mp, înregistrat la numărul M.F 150267 în Anexa 16 la HG 1705/2006 modificată și completată, având o valoare de inventar de 1 leu, în baza Raportului de Evaluare întocmit în data de 18.11.2021 de către un expert evaluator autorizat, își modifică valoarea la 7.772.100 lei.

Totodată, descrierea tehnică a bunului va fi modificată prin adăugarea nr. CF 230032 în care este înscris terenul.

13. Terenul în suprafață de 250 mp, înregistrat la numărul M.F 150251 în Anexa 16 la HG 1705/2006 modificată și completată, având o valoare de inventar de 1 leu, în baza Raportului de Evaluare întocmit în data de 18.11.2021 de către un expert evaluator autorizat, își modifică valoarea la 38.100 lei.

Referitor la acest teren, facem următoarea precizare: CN APDF SA a predat terenul de 250 mp pe cheu. Întrucât terenul din HG 285/2005 nu s-a regăsit ca suprafață într-o singură locație, s-au predat 2 terenuri care însumează 250 mp: 150 mp, înscris în CF 32030, și 100 mp, înscris în CF 34192.

Totodată, descrierea tehnică a bunului va fi modificată prin adăugarea nr. CF 32030 și 34192 în care sunt înscrise3 cele două terenuri.

În consecinţă, se impune operarea modificărilor valorilor de inventar ca urmare a reevaluarii, conform Raportului de evaluare anexat.
Realitatea datelor prezentate în proiectul de act normativ, precum și necesitatea și oportunitatea promovării acestuia aparţin inițiatorului, respectiv Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, prin Autoritatea Navală Română

Documente supuse consultării:

Instrument de motivare
Text proiect
Anexa

http://www.mt.gov.ro/web14/transparenta-decizionala/consultare-publica/acte-normative-in-avizare/3918-hg03052022dapsi

Atasamente

Vezi mai mult Descarca
28.04.2022

Proiectul de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor bunuri în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și concesiunea Companiei Naționale ” Administrația Porturilor Maritime ” S.A. Constanța, precum și modificarea valorii de inventar a unor bunuri aflate în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și concesiunea Companiei Naționale ”Administrația Porturilor Maritime ” S.A. Constanța, ca urmare a finalizării unor lucrări de investiții

Data publicării: 28.04.2022

Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 09.05.2022

Grup ţintă

Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.

Scurta descriere a reglementării:

Proiectul de act normativ se referă la înscrierea unor bunuri în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și concesiunea Companiei Naționale ”Administrația Porturilor Maritime ” S.A. Constanța, ca urmare a finalizării unor lucrări prin proiectul “Implementarea unei dane specializate într-o zonă cu adâncimi mari – Dana 80”, astfel:
1. Podeț. Podeț la km 1+651,287 (1+620)+podeț tubular DN 1000, nr. inventar CN APMC SA 112237074, valoarea de inventar este 87.349,25 lei.
2. Podeț. Podeț la km 0+449,941 (0+435), nr. inventar CN APMC SA: 112237073, valoarea de inventar este 68.966,90 lei.
3. Linie cf . Linie cf la dana 80, port Constanța, nr inventar CN APMC SA: 112231137, valoarea de inventar este 11.928.216,37 lei. Lungimea liniei este de 4.114 m. Linia cf nu are CF distinctă, teritoriul aferent are CF nr. 222953
Pentru aceste bunuri se vor atribui numere MF noi.
Proiectul de act normativ se mai referă la modificarea valorii de inventar a unor bunuri ca urmare a finalizării unor lucrări de investiții, asfel:
Nr. MF 34013 Bazine port Constanța, valoarea actuală de inventar este de 2.403.886.373 lei. Valoarea din intrări este de 63.208.126,71 lei. Valoarea totală rezultată este de 2.467.094.499,71 lei.
Nr. MF 165099 Linii ferate de circulație și aparate de cale interoperabile, valoarea actuală de inventar este de de 12.600.801 lei. Valoarea din intrări este de 42.069,50 lei. Valoarea totală rezultată este de 12.642.870,50 lei.
Contractul de concesiune nr. LO/4.113/31.10.2008, încheiat între Ministerul Transporturilor în calitate de concedent şi Compania Naționale ”Administrația Porturilor Maritime ” S.A. Constanța în calitate de concesionar, se va modifica în mod corespunzător, potrivit legii.
Extrasele de carte funciară figurează în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului – Anexa nr. 16 și nu se modifică.
Realitatea datelor înscrise în anexele la proiect precum şi oportunitatea promovării actului normativ aparţin inițiatorului, respectiv Ministerului Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională ” Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța.

Documente supuse consultării

Instrument de motivare
Text proiect
Anexa 1
Anexa 2

http://www.mt.gov.ro/web14/transparenta-decizionala/consultare-publica/acte-normative-in-avizare/3907-hg28042022dapsi

Atasamente

Vezi mai mult Descarca
28.04.2022

Proiectul de Ordin al viceprim-ministrului, ministrul transporturilor și infrastructurii pentru publicarea acceptării rectificării aduse Rezoluției MSC.477(102) prin documentul MSC 102/24/Add.2/Corr.1 al Organizației Maritime Internaționale din 3 februarie 2022

Data publicării: 26.04.2022

Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 09.05.2022

Grup ţintă

Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.

Scurta descriere a reglementării:

Organizația Maritimă Internațională (OMI), cu sediul la Londra, este agenția specializată a Organizației Națiunilor Unite în domeniul navigației maritime comerciale internaționale și are ca scop principal elaborarea cadrului juridic, tehnic și organizatoric pentru asigurarea siguranței navigației, securității navelor și a instalațiilor portuare și prevenirii poluării atmosferice şi a mediului marin de către nave. România este stat membru al acestei organizații ca urmare a aderării, prin Decretul Consiliului de Stat nr.114/1965, la Convenția de la Geneva din 1948 privind crearea OMI și în prezent este parte la toate convențiile internaționale principale privind siguranța maritimă, securitatea maritimă și prevenirea poluării de către nave, adoptate sub egida organizației.

În vederea realizării scopurilor sale, OMI organizează conferințe internaționale și sesiuni ale Adunării statelor membre și ale comitetelor sale, pentru adoptarea convențiilor maritime, codurilor și rezoluțiilor în materie.

Totalitatea reglementărilor la nivelul OMI au ca scop aplicarea uniformă a unor cerințe privind construcția navelor, operarea acestora, dotarea cu echipamente specifice, pregătirea echipajului și certificarea acestuia, toate acestea contribuind în mod decisiv la siguranța navei, a încărcăturii, a echipajului, precum și la protecția mediului marin.

Codul maritim internațional pentru mărfuri periculoase (denumit în continuare ,,Codul IMDG”) adoptat în 2002 prin Rezoluția MSC.122(75) a Comitetului de siguranță maritimă (MSC) al OMI, a devenit obligatoriu în anul 2004, în baza prevederilor Capitolului VII (care vizează transportul mărfurilor periculoase) din Convenția internațională din 1974 pentru ocrotirea vieții omenești pe mare (Convenția SOLAS 1974), convenție la care România a aderat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 80/1979.

Scopul Codului IMDG este acela de a asigura efectuarea în condiții de siguranță a transportului pe mare al mărfurilor periculoase sub formă ambalată, a măsurilor necesare în cazul producerii unor accidente navale, inclusiv depozitarea acestora în zonele portuare, prin furnizarea de informații actualizate cu privire la proprietățile acestor mărfuri, la riscurile asociate transportului anumitor tipuri de astfel de mărfuri, precum și prin furnizarea de instrucțiuni actualizate cu privire la procedurile corespunzătoare ce trebuie urmate în timpul acestor activități.

Prevederile Codului IMDG sunt perfecționate continuu prin rezoluții de amendare adoptate în cadrul sesiunilor MSC, astfel, Codul IMDG este amendat ciclic, o dată la doi ani. Codul IMDG, așa cum a fost integral amendat prin Rezoluția MSC.406(96) din 2016 şi rectificat ulterior prin documentul MSC 96/25/Add.2/Corr.1 din 26 octombrie 2017, a fost implementat în legislația națională prin OMT nr. 1.597/2018. Ulterior, prin Rezoluția MSC.442(99) din 24 mai 2018 au fost adoptate noi amendamente la Codul IMDG care au fost implementate în legislația națională prin OMTIC nr. 287/2019, iar prin Documentul MSC 99/22/Add.1/Corr.2 al OMI din 20 noiembrie 2019 au fost aduse rectificări Rezoluției MSC.442(99), implementate în legislația națională prin OMTIC nr. 1056/2020.

La data de 11 noiembrie 2020, prin Rezoluția MSC.477(102), au fost adoptate noi amendamente la Codul IMDG, prin care textul existent al Codului IMDG a fost înlocuit integral.

Întrucât la 1 decembrie 2021 au fost îndeplinite condițiile de acceptare a amendamentelor la Codul IMDG adoptate prin Rezoluția MSC.477(102) (prin așa numita procedură de acceptare tacită), respectivele amendamente vor intra în vigoare pe plan internațional la 1 iunie 2022, în conformitate cu prevederile specifice ale Convenției SOLAS 1974 precizate în rezoluție. Amendamentele adoptate prin Rezoluția MSC.477(102) au fost acceptate de România și publicate în Monitorul Oficial, pe baza versiunii în limba engleză, prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul transporturilor și infrastructurii nr. 275/2022.

Recent, prin documentul MSC 102/24/Add.2/Corr.1 al OMI din 3 februarie 2022, a fost emisă rectificarea la Rezoluția MSC.477(102). În consecință, este necesară implementarea în legislația națională a acestei rectificări aduse Rezoluției MSC.477(102) prin emiterea unui nou ordin al ministrului de acceptare/publicare a acesteia.

Documente supuse consultării

Instrument de motivare
Text proiect
Anexa

http://www.mt.gov.ro/web14/transparenta-decizionala/consultare-publica/acte-normative-in-avizare/3905-omti26052022dtn

Atasamente

Vezi mai mult Descarca
18.04.2022

Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții “Extinderea la 4 benzi a drumului dintre Poarta 7 şi joncţiunea obiectivului „Pod rutier la km 0+540 a Canalului Dunăre – Marea Neagră cu drumul care realizează legătura între Poarta 9 şi Poarta 8 spre zona de Nord a portului Constanţa”

Data publicării: 15.04.2022
Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 26.04.2022

Grup ţintă
Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.

Scurta descriere a reglementării:

Investiția se va realiza pe teritoriul localităților Constanța și Agigea, în afara zonei Nord a portului Constanța, între sensul giratoriu existent din capătul estic al autostrăzii A4 și porțile P7 și P9 de acces în port.

Drumul existent care se va extinde se află în general între calea ferată (poziționată la vest de drum) și împrejmuirea portului sau împrejmuirile altor parcele (poziționate la est de drum).

Poziționarea drumului în apropierea căii ferate existente a ținut seama de condițiile impuse în avizul Regionalei CF Constanța nr. 7/2/347/02.02.2021.

Extinderea drumului se va realiza în general spre port, fiind necesară și mutarea parțială a împrejmuirii portului, pe o lungime de cca. 800 m, ceea ce impune și mutarea unor rețele de utilități existente.

Prin extinderea la 4 (patru) benzi a drumului actual vor fi afectate terenurile pe care sunt amplasate două cazărmi. Teritoriul afectat prin realizarea investiției va fi reîntregit prin preluarea suprafețelor respective de la APMC. Cheltuielile generate de reamplasarea, dezafectarea și refacerea unor construcții aparținând respectivelor cazărmi au fost incluse în devizul general al prezentei investiții. Pentru aceste lucrări a fost obținut avizul Statului Major General nr. DT-5327/28.09.2020, actualizat prin avizul nr. DT- 45122/20.10.2021.

La marginea drumului existent, spre port, există conducta de refulare a apelor menajere aparținând APMC, care va fi afectată de extinderea drumului, fiind necesară relocarea.

Pasajul denivelat propus începe din sensul giratoriu existent, va traversa cele două linii de cale ferată care intră în port, drumul de acces la P9 și se va termina cu un sens giratoriu nou din care se desprind drumul de acces spre P7 și drumul de acces spre P9.

Amplasamentul pasajului denivelat a fost ales ținând seama de obstacolele din teren, cu afectarea cât mai redusă a proprietăților particulare din zonă.

Ca urmare a faptului ca cele două linii de cale ferată de sub pasaj sunt electrificate, este necesară și mutarea unor stâlpi ai liniei de contact, conform condițiilor din avizul Regionalei CF Constanța nr. 7/2/347/02.02.2021.

Investiția cuprinde:

regeometrizarea sensului giratoriu existent din capătul estic al autostrăzii A4;
realizarea unui pasaj rutier denivelat peste calea ferată de acces în sudul zonei Nord a portului Constanța și peste drumul de acces la P9;
realizarea unei noi intersecții giratorii la joncțiunea pasajului cu drumul de legătură dintre porțile P7 și P9;
extinderea la 4 (patru) benzi a drumului existent între noul sens giratoriu și poarta P7 de acces în port;
reabilitarea drumului existent cu 2 (două) benzi între noul sens giratoriu și poarta P9 de acces în port;
alte lucrări conexe (racorduri / devieri de rețele, relocări de obiecte, etc).

Pentru realizarea investiției sunt necesare exproprieri în localitatea Agigea și în municipiul Constanța, județul Constanța, prin hotărâre de Guvern.

Procedurile de expropriere aplicabile sunt cele prevăzute de Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările şi completările ulterioare și de Hotărârea Guvernului nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a acesteia pentru acele imobile proprietate privată care constituie coridorul de expropriere aferent proiectului.

http://mt.ro/web14/transparenta-decizionala/consultare-publica/acte-normative-in-avizare/3888-hg15042022dtn

Documente supuse consultării

Instrument de motivare
Text proiect
Anexa

Atasamente

Vezi mai mult Descarca