Documente publice

27.04.2021

Constanța Port Business Association s-a adresat Comisiei de Transporturi și Infrastructură din cadrul Senatului, referitor la Serviciul de siguranță – Pilotaj al navelor în porturile maritime românești, solicitând în acest sens, interpelarea Ministrului Transporturilor și amendarea cadrului legislativ în vederea desfășurării acestui serviciu în interesul statului, direct de CN APMC, prin corpul de piloți, având în vedere faptul că reprezintă un serviciu de siguranță de interes public, care trebuie exceptat de la orice formă de concurență – Adresa CPBA nr. 192/27.04.2021

Vezi mai mult Descarca
20.04.2021

Proiectul de HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2021 al Companiei Naţionale „Administraţia Canalelor Navigabile” – S.A. aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii

Data publicării: 19.04.2021
Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 04.05.2021

Grup ţintă

Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.

Scurta descriere a reglementării:

Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2021 a fost întocmit cu respectarea următoarelor prevederi legale:
– prevederile art. 48, alin.(1), lit. a și b și alin.(4) din Legea nr.15/2021, Legea bugetului de Stat pe anul 2021 privind stabilirea cheltuielilor de natură salarială;
– ordonanţa Guvernului nr.26/2013 cu modificările şi completările ulterioare;
– ordinul ministerului finanțelor publice nr. 3818/2019 privind aprobarea formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli al operatorilor economici, precum şi a anexelor de fundamentare a acestuia.
– alocațiile de la bugetul de stat prevăzute în Legea bugetului de stat pe anul 2021, nr. 15/2021;
– art. 21 din Legea privind finanţele publice nr. 500/2002 cu completările şi modificările ulterioare;

Hotarârea Guvernului nr.4/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2021 pentru Compania Naţională „Administraţia Canalelor Navigabile” – S.A.” s-a realizat avându-se în vedere următoarele:

– avizul C.A. nr. 12/08.03.2021 privind proiectul de buget de venituri și cheltuieli pe anul 2021;
– aprobarea proiectului privind bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2021 al Companiei Naţionale „Administraţia Canalelor Navigabile” – S.A, de reprezentanții AGA, prin Hotărârea nr. 04/09.04.2021;
– nivelul estimat al contractelor ce urmează a fi încheiate pentru anul 2020;
– nivelul mediu estimat al inflaţiei pe anul 2021: 2,4% așa cum reiese din Raportul privind situația macroeconomică pe anul 2021 și proiecția acestuia pe anul 2022-2024, elaborat de Ministerul Finanțelor Publice;
– nivelul preliminat al realizărilor pentru anul 2020;
– nivelul veniturilor totale este corelat cu nivelul cheltuielilor totale, rezultatul brut fiind pozitiv;
– nivelul total al cheltuielilor care a fost estimat funcție de necesarul de materiale și servicii necesare desfăşurării în condiţii de siguranță în exploatare, precum și în condiții normale a activităţii;
– nivelul total al cheltuielilor care a fost estimat funcție de necesarul de materiale și servicii necesare desfăşurării în condiţii de eficienţă a activităţii;
– nivelul și structura cheltuielilor care au fost estimate având în vedere necesarul de materii prime, materiale, energie și apă, servicii și lucrări, prețurile estimate ale acestora, luând în calcul consumurile specifice normate, prevederile legale privind amortizarea mijloacelor fixe, contribuţiile stabilite de lege aferente drepturilor salariale, cheltuielile cu taxele și impozitele calculate conform legii, etc;
– nivelul stabilit prin acte normative pentru costurile ce sunt prevăzute în legi speciale;
– nivelul cheltuielilor de natură salarială, care a fost fundamentat având în vedere prevederile art. 48, alin.(1), lit. a și b și alin.(4) din Legea nr. 15/2021 a bugetului de stat pe anul 2021, prezintă o creștere de 4,45% față de nivelul aprobat al anului 2020, ca urmare :

· influenței sumelor reprezentând creșteri ale câștigului mediu brut pe salariat

datorate majorării salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, cu suma de 17,02 mii lei;

· influenței sumelor reprezentând reîntregirea acestora pentru întreg anul 2021,

determinate ca urmare a acordării unor creșteri salariale în anul 2020, cu suma de 1.201,20 mii lei;

– nivelul câștigului mediu brut pe salariat programat pentru anul 2021 este mai mic cu 0,77% fata de cel realizat la finalul anului 2020, cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară și ale art. 48, alin.(4) din Legea nr. 5/2020 a bugetului de stat pe anul 2021;
– cuprinderea în cadrul bugetului a influenţelor din aplicarea prevederilor O.U.G. 109/2011 privind guvernanța corporativă, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la drepturile aferente contractelor de mandat;
– în anul 2020 compania nu a inregistrat plați restante și nu prevede nici pentru anul 2021;
– pentru anul 2021, profitul estimat crește față de cel preliminat în anul 2020 cu 11,15%;
– planul de investiţii, dotări, sursele de finanţare;
– programul anual al achiziţiilor publice;
– planul de întreţinere şi reparaţii;
– perspectivele privind menţinerea traficului de mărfuri pe canalele navigabile.

Indicatorii tehnico economici cuprinsi în proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2021 au urmatoarele valori:

· productivitatea muncii va creşte de la 223,68 mii lei/persoană la 247,07 mii lei/persoană (10,46%);
· numărul de personal prognozat la finele anului 2021 (417) se menţine la acelaşi nivel cu cel prognozat la sfârșitul anului 2020;
· numărul mediu de salariaţi (415) se menţine la acelaşi nivel cu cel realizat la sfârșitul anului 2020;
· câștigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială, calculat conform legii anuale a bugetului de stat, în anul 2021, scade de la 4.593,97 lei (anul 2020) la 4.558,42 lei (cu 0,77%);
· cheltuielile totale la 1.000 lei venituri totale vor ȋnregistra o scădere de la 962,66 mii lei (anul 2020) lei la 962,55 mii lei (anul 2021) cu 0,11%;
· creanţele restante pentru anul 2021, s-a estimat reducerea valorii acestora de la 14.228,78 mii lei (anul 2020) la 14.100,00 mii lei (anul 2021) cu 0,01%;
· plăţile restante, compania şi-a propus să nu înregistreze plăţi restante.
· indicele de creştere al cheltuielilor (10,82 %) ȋn anul 2021 este mai mic decȃt indicele de creştere al veniturilor (10,83%), compania încadrându-se astfel în prevederile legislative ale Ordonanței Guvernului nr.26/2013.
· Compania Naţională „Administraţia Canalelor Navigabile”- S.A.” nu înregistreaza pierdere contabilă din anii precedenti.
· La 31.12.2020 Compania Naţională „Administraţia Canalelor Navigabile”- S.A.” nu înregistrează pierdere contabilă din anii precedenti.
· pentru anul 2021 se estimează un profit brut în sumă de 3.888,03 mii lei.

Precizăm că sumele sunt actualizate conform filei de buget aprobată de ordonatorul principal de credite din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, transmisă Ministerului Finanțelor cu adresa nr.1145/13571/31.03.2021 și înregistrată sub nr.1009291-2021/02.04.2021.

http://www.mt.gov.ro/web14/transparenta-decizionala/consultare-publica/acte-normative-in-avizare/3361-hg19042021deas

Atasamente:

HG ACN
NF ACN 
Anexa BVC ACN 2021

Atasamente

Vezi mai mult Descarca
09.03.2021

Constanța Port Business Association s-a adresat Comisiei de Transporturi și Infrastructură din cadrul Senatului, referitor la implicarea în Problemele generale existente în domeniul naval (coridoare de transport, strategie navală, selecția și recrutarea membrilor organelor de conducere ale administrațiilor, fondurile europene, politica tarifară, Pavilionul românesc, serviciile de siguranță, politica de transport a României și Convențiile internaționale) – Adresa CPBA nr. 107/17.02.2021 și Adresa CPBA nr. 135/09.03.2021

Vezi mai mult Descarca
02.02.2021

Constanța Port Business Association continuă acțiunea inițiată în data de 20.01.2021 și se adresează inclusiv Comisiilor de specialitate din cadrul Parlamentului României, opunându-se Inițiativei Bulgare – New Aegean Baltic Ten-T Corridor – ABC+De – 01.02.2021

Vezi mai mult Descarca
21.01.2021

Constanța Port Business Association se opune Inițiativei Bulgare – New Aegean Baltic Ten-T Corridor – ABC+De și solicită noului Ministru al Transporturilor și tuturor factorilor de decizie implicați, să susțină și să exprime clar acest punct de vedere – 20.01.2021

Constanța Port Business Association se opune Inițiativei Bulgare –
New Aegean Baltic Ten-T Corridor – ABC+De și solicită noului Ministru al
Transporturilor și tuturor factorilor de decizie implicați, să susțină și să
exprime clar acest punct de vedere_20.01.2021

Document:
Pozitie CPBA_ref. Coridor ABD+De 20.01.2021

Vezi mai mult Descarca
21.01.2021

Constanța Port Business Association se adresează noului Ministru al Transporturilor, cu privire la activitatea Companiei Naționale „ Administrația Porturilor Maritime” S.A. Constanța, și respectiv a Companiei Naționale „Administrația Canalelor Navigabile” S.A. în legatură cu întocmirea și aprobarea Normelor de Fundamentare a tarifelor practicate începând cu anul 2021 – 20.01.2021

Constanța Port Business Association se adresează noului Ministru al
Transporturilor, cu privire la activitatea Companiei Naționale „
Administrația Porturilor Maritime” S.A. Constanța, și respectiv a Companiei
Naționale „Administrația Canalelor Navigabile” S.A. în legatură cu
întocmirea și aprobarea Normelor de Fundamentare a tarifelor practicate
începând cu anul 2021_20.01.2021

Document:

Adresa CPBA Nr. 30/20.01.2021 ref tarife APMCACN

Vezi mai mult Descarca
20.01.2021

Constanța Port Business Association a comunicat către Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Adresa nr. 29/20.01.2021 prin care a solicitat implicarea imediată în problemele existente în domeniul naval

Vezi mai mult Descarca
22.12.2020

Proiectul de Hotărâre privind actualizarea valorii de inventar și a descrierii tehnice, după caz, a unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului

Proiectul de Hotărâre privind actualizarea valorii de inventar și a descrierii tehnice, după caz, a unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului, administrarea Ministerului Transporturilor Infrastructurii și Comunicațiilor și în concesiunea Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, prevăzute în Anexa nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

Data publicării: 18.12.2020
Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 29.12.2020

Grup ţintă
Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.

Descarca proiectul

Detalii complete proiect

Atasamente

Vezi mai mult Descarca