Revista presei 17 Martie 2016
- 17 Mar 2016 / Business-ul britanic descoperă portul Constanța / Cuget Liber
Autor: Ion TITA-CALIN
S-a schimbat ceva în atitudinea ambasadelor străine faţă de oraşul-port Constanţa. Dacă înainte se ţineau departe de municipiul nostru, după prăbuşirea Imperiului Mazăre au început să ne bage în seamă.
Ieri, sala de conferinţe a hotelului „Iaki” din Mamaia era plină ochi cu oameni de afaceri britanici şi români, cu reprezentanţi ai porturilor din Bosnia şi Herzegovina, Bulgaria, Croaţia, Polonia, Slovenia şi Ungaria, veniţi să participe la evenimentul „UK – CEE Ports Business Exchange”, organizat de Ambasada Marii Britanii şi UK Trade & Investment.
Trebuie remarcat faptul că schimbarea de atitudine se datorează în bună măsură eforturilor şi bunelor relaţii pe care Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa le are cu Ambasada Marii Britanii.
„Ne bucurăm că reînvie interesul investitorilor străini pentru colaborarea cu firmele din Constanţa, că reuşesc să ajungă în portul şi municipiul nostru. Multe dintre firmele prezente la eveniment sunt specializate în activităţi inovative pentru sectorul portuar” – a declarat Dănuţ Jugănaru, directorul general al CCINA.
„Iniţiativa realizării acestui eveniment aparţine Guvernului britanic, de organizare ocupându-se Ambasada Marii Britanii la Bucureşti – a declarat ambasadorul Paul Brummell. Sunt prezente 19 firme bri-tanice, din diverse domenii, specializate în sectorul portuar. Au sosit aici pentru a examina posibilitatea de a dezvolta afaceri cu portul Constanţa. Fiind o conferinţă regională, au venit aici şi reprezentaţi ai porturilor din Europa Centrală şi de Est.
Am vizitat chiar astăzi portul Constanţa şi am aflat care sunt proiectele sale de dezvoltare. Sunt planuri interesante, concrete. Firmele britanice le vor studia pentru a vedea posibilitatea de a lucra împreună cu partenerii români.
Cred că ţara dumneavoastră prezintă multe avantaje pentru oamenii de afaceri şi, într-un anumit sens, portul Constanţa este inima afacerilor din România. Este o platformă economică de interes pentru a dezvolta afacerile dintre ţările noastre.
În 2015, schimburile comerciale dintre ţările noastre au crescut cu 7%. Cred că putem face mai mult şi de aceea am organizat acest eveniment” – a declarat ambasadorul Paul Brummell.
Întrebat de cotidianul „Cuget Liber” „Ce ar trebui să facă România pentru a fi mai atractivă pentru oamenii de afaceri britanici?”, reprezentatul Marii Britanii a spus: „Cred că România prezintă numeroase avantaje, ca spre exemplu rata de creştere a PIB peste media europeană, resursa umană vorbitoare de limba engleză şi bine calificată. România ar trebui să facă mai mult în ceea ce priveşte investiţiile în infrastructură şi să lupte împotriva corupţiei.”
În cadrul întâlnirii, ambasadorul britanic a vorbit despre Central and Eastern European Network – CEN (reţeaua central şi est-europeană), iar reprezentanţii porturilor europene, despre proiectele de dezvoltare şi oportunităţile de afaceri oferite de porturile ţărilor lor. Prezentarea portului Constanţa a fost făcută de Valeriu Nicolae Ionescu, directorul general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa.
- 17 Mar 2016 / Vechiul pod de la Agigea, pregătit de închidere. Noul pod a fost dat în folosință / Cuget Liber
Breteaua rutieră de conectare cu DN 39, obiectul 2 al proiectului de investiţii „Pod rutier la km 0+540 al Canalului Dunăre – Marea Neagră”, a fost finalizată şi a fost deschisă traficului rutier. Aceasta va prelua traficul rutier, inclusiv traficul greu, pe o variantă alternativă şi va conecta Autostrada A4 cu DN39A şi, în continuare cu DN39, până la intrarea spre Eforie Nord. Au fost realizate elementele de siguranţa circulaţiei ce constau în marcaje, parapete, un nou sens giratoriu şi semnalizare rutieră. Pe segmentul de drum care traversează localitatea Agigea, breteaua rutieră a fost dotată pe ambele laturi cu panouri fonoabsorbante pentru protecţia fonică a locuitorilor din cartierele apropiate.
- 17 Mar 2016 / În curând, restricții și pe podul cel nou de la Agigea / Observator
Autor: Valentin ISPAS
Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa aşteaptă avizul Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi celelalte autorizaţii necesare pentru a putea demara un proiect de montare reţele de apă şi canalizare pe podul cel nou de peste Canalul Dunăre – Marea Neagră. Pentru că un singur branşament pentru asigurarea necesarului de apă în Portul Constanţa Sud – Agigea (incinta sud) este insuficient, iar conducta de canalizare ce subtraversează canalul este avariată. Dar abia acum, după ce podul este finalizat, se gândesc să pozeze două noi conducte pe sub el.
Acestea vor fi montate în golul prevăzut în zona grinzilor transversale care leagă grinzile principale. Conducta de apă va avea o lungime de 770 m, din care 480 m pe pod, şi va lega Porturile Constanţa Nord şi Constanţa Sud. Cea de canalizare menajeră va fi aşezată paralel cu aceasta, dar va fi mai lungă: în total 830 m. Pe zona de traseu aerian, vor fi montate dispozitive automate de aerisire, îmbinări tronsoane, îmbrăcăminte termoizolantă pentru conductă, compensatoare şi sisteme de prindere. În plus, atât pe conducta de alimentare cu apă, cât şi pe cea de canalizare au fost prevăzute vane de secţionare, necesare izolării porţiunilor de reţele atunci când pe acestea sunt necesare reparaţii. Conductele vor fi termoizolate, iar în perioadele cu temperaturi scăzute, în cazul nefuncţionării celei de alimentare cu apă, aceasta va trebui golită, pentru a se evita producerea fenomenului de îngheţ.
Doreleeeee…..
Încă înainte de demararea lucrărilor, la noul pod se stabilise ca în zona antretoazelor să fie asigurat spaţiu pentru cele două conducte şi unul de acces pentru personalul de întreţinere (o podină). Între timp, C.N.A.P.M.C. s-a mai gândit şi, abia după avizarea proiectului de structură metalică, s-a hotărât să fie introdusă şi o conductă de gaz. Şi pentru că nu exista destul spaţiu şi pentru ea, s-a renunţat la podina pentru personal, în caz de intervenţii, urmând ca acesta să folosească două cărucioare montate de o parte şi de alta a deschiderii principale a podului.
Toate lucrările pentru montarea celor două conducte vor dura aproximativ trei luni şi se vor executa pe pod, aşa că traficul rutier se va desfăşura cu dificultate pe perioada acestora. Şi cum şi pe podul vechi de la Agigea se va circula doar pe două benzi, va fi… interesant!!!
http://observator.ro/stiri-diverse-in-curand-restrictii-si-pe-podul-cel-nou-de-la-agigea-368307.html
Constanta Port Business Association
A: 900900 Constanta, Incinta Port Constanta, Cladirea Bursa Veche, Cam.16-21
T/F: 0241 484836
E: office@portbusiness.ro