Revista presei

„Peste 200.000 de euro pentru infrastructura feroviară din Portul Constanța” – Revista presei 17 – 18 ianuarie 2022

  • Port Constanta

17.01.2022

„CN APM SA Constanța deține un număr de 41,36 km cale ferată și 92 aparate de cale în administrarea Serviciului Patrimoniu Sector CF, care necesită servicii de întreținere“, se arată în descrierea contractului.
În Secțiunea Document puteți consulta anunțul de atribuire.
Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța SA a atribuit, prin procedura simplificată, contractul privind serviciile de întreținere a liniilor de cale ferată din Portul Constanța către compania Euro Construct SA.
Informația a fost publicată în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice și preluată pe www.licitatiapublica.ro.
Potrivit datelor oficiale, valoarea contractului este de 1.059.938,3 lei, fără TVA, suma echivalând cu 214.423,5110 euro, la un curs de 4,9432 de lei pentru un euro, stabilit de Banca Națională a României pentru data de 14 ianuarie 2022, data apariției anunțului de atribuire, și valabil până astăzi, la ora 14.00.
Se arată în anunțul de atribuire că titlul contractului este reprezentat de „Servicii de întreţinere linii cf, aparate de cale şi saboţi de deraiere în Portul Constanţa“, acesta fiind semnat pentru o perioadă de 12 luni.
„CN APM SA Constanța deține un număr de 41,36 km cale ferată și 92 aparate de cale în administrarea Serviciului Patrimoniu Sector CF, care necesită servicii de întreținere“, se arată în descrierea contractului.
Astfel, „conform instrucțiilor CFR pentru linii de cale ferată este obligatorie efectuarea de verificări, revizii și a unor servicii minime de întreținere“.
În acest sens, „pentru menținerea în parametrii tehnici de funcționare au fost prevăzute următoarele tipuri de servicii: înlocuiri traverse, înlocuire șină, înlocuire dale de beton, înlocuire eclise, completare cu piatră spartă, buraj, tragere la tipar, curățare vegetație și deszăpezire aparate de cale, etc“.
Firma câștigătoare a contractului este Euro Construct SA, cu sediul pe strada Justiției nr. 24, în Constanța.

Cifre și date
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată la 16 ianuarie 2022, firma a fost înființată în 2002 și se ocupă de „lucrări de construcții a căilor ferate de suprafață și subterane“.
Acționari sunt Vlad Tudor (87,25%), Nicoleta Papuc (6,7%), Ovidiu Mugurel Cherț (5,04%) și Gheorghe Șerbănescu (1,01%, fondator).
Administrator este Vlad Tudor, directorul general este Alex Ciprian Vlad, iar Nicoleta Papuc este director economic. Cenzori sunt Elena Antonaru, Niculina Bolchiș și Tănase Dobre.
În 2018, firma a avut 290 de angajați, profitul a fost 1.116.317 lei, iar cifra de afaceri a fost 14.728.072 de lei.
În 2019, au fost 312 angajați, profitul a fost 2.298.286 de lei, iar cifra de afaceri a fost 21.203.476 de lei.
În 2020, au fost 310 angajați, profitul a fost 3.465.096 de lei, iar cifra de afaceri a fost 22.216.989 de lei.
Potrivit sursei citate, în perioada 03.01.2013 – 02.07.2021, compania Euro Construct SA a încheiat 66 de contracte de achiziții publice în valoare totală de 55.658.958,60 de lei.
https://www.ziuaconstanta.ro/informatii/combaterea-criminalitatii-in-achizitiile-publice/peste-200-000-de-euro-pentru-infrastructura-feroviara-din-portul-constanta-document-770463.html

România sărbătorește Ziua Culturii Naționale la 15 ianuarie, data de naștere a poetului național Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889).
„Omul deplin al culturii Române… o conștiință de cultură deschisă către tot”, astfel scria Constantin Noica despre Mihai Eminescu.
Conform unui mesaj al CN APM Constanța, Eminescu a fost o personalitate copleșitoare, care i-a impresionat pe contemporani prin inteligență, memorie, curiozitate intelectuală, cultura de nivel european, bogăția și farmecul limbajului.
Versurile lui sale au fost citite în aproape toate colțurile lumii pentru că Eminescu a fost tradus în 60 de limbi de pe toate continentele.
Sute de pagini de poezie, proză, proiecte dramatice, traduceri, prelucrări și adaptări, chiar și o schiță a unei gra-matici sanscrite sau un dicționar de rime, compun o operă vastă și originală, care arată o minte iscoditoare, o bună educație filosofică și o voință uriașă de a stăpâni multe domenii.
Mihai Eminescu, geniul literaturii și al jurnalismului din România a iubit Marea Neagră și i-a dedicat multe poezii, deși a întâlnit-o o singură dată, în iunie 1882.
https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/actualitate/cn-apm-constanta-depune-coroane-omagiale-la-statuia-poetului-mihai-eminescu-de-pe-faleza-cazinoului-770358.html

Sindicatul din Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța afiliat la Cartel Alfa se pregătește de protest!
Sindicaliștii sunt nemulțumiți că bugetul CNAPMC include o creștere a salariilor cu doar 6,5%. De asemenea, aceștia motivează că nu au fost chemați să participe la ședința Consiliului de Administrație al companiei în care a fost votat bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2022
Sindicatul a trimis o adresă ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, în acest sens. Deocamdată, conducerea CNAPMC nu a fost anunțată de un posibil protest.
„În data de 14.01.2022, a avut loc ședința Consiliului de Administrație al companiei, pe ordinea de zi regăsindu-se Bugetul de Venituri și Cheltuieli pe anul 2022, buget care cuprinde o creștere a cheltuielilor de personal cu doar 6,5% (creșterea indicelui prețurilor de consum).
Am solicitat ca sindicatul nostru să fie prezent la discutarea acestui punct, întrucât am fost doar informați și nu consultați, așa cum prevede legea, în legătura cu Bugetul de Venituri și Cheltuieli al companiei, însă nu am fost chemați să participăm la discuții, motivul invocat fiind acela că membri CA au hotărât ca această discuție să aibă loc fără participarea sindicatelor (în speță, a organizației noastre)!
Asa cum bine știți, conform Contractului Colectiv de Muncă, compania are obligativitatea să ne invite la discutarea punctelor de pe ordinea de zi care sunt de interes socio-economic pentru salariați, bugetul fiind cel mai important instrument financiar în baza căruia acționează sindicatele! Nu avem nevoie de un vot al membrilor CA pentru a fi primiți să discutăm reprezentarea salariaților!
Întrucât nici până în momentul de față nu s-a întrunit comisia paritară convocată pe 24.11.2021, la solicitarea noastră, precum și cele petrecute astăzi (14.01.2022 – n.r.), considerăm că, în momentul de față, nu mai există dialog social la nivelul companiei!
Organizația noastră a solicitat astăzi o întrevedere cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pentru discutarea situației de fapt existente la nivelul companiei, ca pas premergător declanșării acțiunilor de protest și a celorlalte acțiuni legale.
Este inadmisibil, în actual context economic, dominat de inflație puternică, ca la nivelul celei mai profitabile companii din județul Constanța să se propună o creștere salarială de 6,5%, în condițiile în care salariații CFR, a căror companie se află pe pierderi de ani de zile și înregistrează plăți restante, au obținut 10% creștere salarială de la 1 ianuarie 2022.
Vă informăm că am luat legătura și cu Bogdan Hossu, președintele Cartel Alfa, pentru a ne facilita o întâlnire cu ministrul Sorin Grindeanu, iar în situația în care nu se va găsi o rezolvare a acestei probleme suntem dispuși să apelăm la toate mijloacele legale pe care le avem la îndemână“, a transmis Biroul Executiv al Sindicatului din CN APM SA Constanța.
Celălalt sindicat al salariaților CNAPMC, Port Autority, ar fi însă mulțumit de această creștere, în condițiile în care anul trecut salariile nu au fost majorate.
https://focuspress.ro/un-sindicat-din-portul-constanta-se-pregateste-de-proteste/

Pentru mulți locuitori ai municipiului Mangalia urmează o perioadă foarte dificilă.
Zeci de angajați ai Șantierului Naval Damen vor fi concediați în luna martie. Conducerea șantierului a trimis, la finele anului trecut, o notificare către instituții ale statului, respectiv ITM Constanța, AJOFM Constanța și AJOFM Constanța – Agenția Mangalia, prin care anunța aceste concedieri colective.
În această Notificare transmisă de către angajator se menționează că vor fi concediate persoane care ocupă 96 de posturi, însă de la momentul aprobării în cadrul ședinței Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor DSMa, respectiv data de 22 decembrie 2021, până la acest moment numărul s-a redus . La ora actuală este vorba despre 65 de posturi conform listei nominale ce a fost transmisă de către angajator Sindicatului Liber Navalistul.
”Până la emiterea deciziilor de concediere efectivă (februarie 2022) se poate reduce numărul de 65 de posturi rămase dacă o parte dintre salariații respectivi încetează activitatea sau se aprobă alte relocări interne.”, a precizat Laurențiu Gobeajă, liderul Sindicatului Liber Navalistul.
Reamintim faptul că pachetul majoritar de 51% din acțiuni este deținut de către Ministerul Economiei, însă controlul operațional aparține acționarului minoritar olanedez Damen Holding BV.
Foarte important de precizat este faptul că, la ora actuală, Ministerul Economiei este condus de Florin Spătaru, fost director HR&Afaceri Corporatiste al Șantierului Naval Damen Mangalia.
El a fost numit în acest post de conducere la sfârșitul anului trecut, cu doar două zile înainte de anunțarea concedierilor colective de la șantier. (!?!)
https://www.ordinea.ro/zeci-de-salariati-ai-santierului-naval-damen-mangalia-concediati/

În 2021, terminalul de containere al portului sloven Koper a manipulat 996.000 TEU, depășind recordul anterior de 988.500 TEU, atins în 2018.
„Acesta este o piatră de hotar importantă, mai ales având în vedere impactul pandemiei asupra fluxurilor logistice globale”, a declarat Boštjan Napast, președintele consiliului de administrație al portului Koper. El a subliniat, de asemenea, că amplificarea în continuare a debitului de containere în Koper va depinde în mare măsură de proiectul de extindere a Pier I.
Malul operațional al terminalului de containere, care a fost prelungit cu aproape 100 m, a fost predat pentru utilizare în iunie 2021. De asemenea, sunt în pregătire zone de depozitare în zona litoralului, precum și o legătură feroviară suplimentară cu hinterland. A doua cale va fi operațională în 2026, iar statul actualizează și alte părți ale rețelei feroviare a Sloveniei.
https://logisticpost.ro/articole/portul-sloven-koper-atinge-pragul-de-1-milion-teu.html

Mai multe nave au trecut prin Canalul Suez în 2021 decât în oricare alt an, în pofida efectelor pandemiei de coronavirus şi a faptului că această rută navigabilă a fost blocată de eşuarea navei port-container „Ever Given”, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.
La finele lunii martie, nava „Ever Given” a eşuat pe diagonala canalului Suez, din cauza vântului puternic însoţit de o furtună de nisip care a redus vizibilitatea, blocând una dintre cele mai aglomerate rute de navigaţie ale lumii. Nava „Ever Given” a fost repusă pe linia de plutire, în data de 29 martie, însă blocarea Canalului Suez a perturbat unele lanţuri mondiale de aprovizionare, în condiţiile în care fluxurile mondiale de transport erau oricum afectate de pandemia COVID-19.
Prin canalul Suez tranzitează circa 30% din traficul maritim mondial de transport containere şi circa 12% din comerţul global de bunuri.
Canalul Suez a generat venituri de 6,3 miliarde de dolari după ce 20.694 de nave au trecut prin acest canal în 2021, a declarat duminică preşedintele Autorităţii Canalului Suez (SCA), Osama Rabie într-un interviul pentru Bloomberg.
Potrivit acestuia volumul mărfurilor care vor traversa Canalul Suez va continua să crească în 2022, în pofida faptului că în luna februarie tarifele pentru traversarea canalului vor fi majorate cu 6%, deoarece constructorii maritimi construiesc mai multe nave.
Cargourile care transportă gaze lichefiate vor fi scutite de majorarea tarifelor de tranzit. De asemenea, navele care utilizează combustibili care îndeplinesc standardele de emisii ale Naţiunilor Unite ar putea beneficia şi ele de o reducere, chiar dacă aceste planuri nu au fost încă finalizate, a spus Osama Rabie.
Un proiect care vizează extinderea şi adâncirea Canalului Suez este în prezent în derulare şi este aşteptat să fie finalizat până în luna iulie 2023, ceea ce va permite creşterea cu 28% a numărului de vase care vor putea utiliza acest canal, a informat preşedintele Autorităţii Canalului Suez (SCA). “Proiectul va fi finalizat în 24 de luni. Am început în iulie 2021 şi, cu voia Domnului, vor termina în luna iulie 2023”, a spus Osama Rabie.
Canalul Suez, care leagă Mediterana de Marea Roşie, asigură cea mai scurtă rută de transport maritim între Asia şi Europa. În 2020, au trecut prin această cale maritimă aproape 19.000 de nave, adică o medie de 51,5 nave în fiecare zi.
https://economedia.ro/record-de-nave-care-au-trecut-prin-canalul-suez-in-2021-in-ciuda-efectelor-pandemiei-de-coronavirus-si-crizei-ever-given.html#.YeUJMRYzaM8

Un proiect de extindere a unor părţi ale Canalului Suez este aşteptat să fie finalizat după doi ani de lucrări, în iulie 2023, a declarat duminică preşedintele Autorităţii Canalului Suez (SCA).
SCA a anunţat planuri accelerate de amenajare a unui al doilea canal şi de a lărgi un canal existent, după ce nava container Ever Given a eşuat şi a blocat calea navigabilă timp de şase zile anul trecut.
„Proiectul va fi finalizat în 24 de luni. Am început în iulie 2021 şi, dacă Dumnezeu va vrea, vom termina în iulie 2023”, a declarat preşedintele Osama Rabie, pe marginea unui eveniment din Dubai.
Navele trec prin canal în convoai, iar amenajarea unui al doilea canal ar creşte capacitatea cu şase nave, a spus Rabie, fără a oferi mai multe detalii.
Cei mai sudici 30 de km ai canalului, unde Ever Given s-a împotmolit, urmează să fie lărgiţi cu 40 de metri spre est şi adânciţi, conform planurilor anunţate anterior.
”Acest lucru va îmbunătăţi navigaţia navelor cu 28% în această parte dificilă a canalului”, a spus Rabie. Autoritatea Canalului Suez şi companiile sale dezvoltă întregul proiect, a spus el.
Întrebat despre transporturile de combustibil sau petrol iranian care trec prin Canalul Suez, în pofida sancţiunilor SUA asupra vânzărilor de petrol iranian, el a spus: ”Nu există nicio discriminare când vine vorba de pavilion navelor, iar petrolul iranian trece chiar prin canal”.
Grupul armat libanez Hezbollah a importat combustibil iranian anul trecut, o mişcare despre care a spus că are ca scop abordarea penuriei. Transporturile au fost direcţionate prin Siria pentru a evita complicaţiile cu sancţiunile.
https://www.news.ro/economic/un-proiect-de-extindere-a-canalului-suez-ar-urma-sa-fie-finalizat-in-iulie-2023-1922401117002022010820555267

18.01.2022

CN APM SA Constanța a atribuit un contract de aproximativ un milion de lei pentru întreținerea căilor ferate din incintă în acest an. Contractul a fost atribuit companiei Euro Construct SA.
Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța SA – CN APM SA a atribuit, prin procedura simplificată, contractul privind serviciile de întreținere a liniilor de cale ferată din Portul Constanța către compania Euro Construct SA.
Potrivit datelor oficiale, valoarea contractului este de 1.059.938,3 lei, fără TVA, suma echivalând cu 214.423,5110 euro, potrivit ziuaconstanta.ro.
Se arată în anunțul de atribuire că titlul contractului este reprezentat de „Servicii de întreţinere linii cf, aparate de cale şi saboţi de deraiere în Portul Constanţa“, acesta fiind semnat pentru o perioadă de 12 luni.
„CN APM SA Constanța deține un număr de 41,36 km cale ferată și 92 aparate de cale în administrarea Serviciului Patrimoniu Sector CF, care necesită servicii de întreținere“, se arată în descrierea contractului.
Astfel, „conform instrucțiilor CFR pentru linii de cale ferată este obligatorie efectuarea de verificări, revizii și a unor servicii minime de întreținere“.
În acest sens, „pentru menținerea în parametrii tehnici de funcționare au fost prevăzute următoarele tipuri de servicii: înlocuiri traverse, înlocuire șină, înlocuire dale de beton, înlocuire eclise, completare cu piatră spartă, buraj, tragere la tipar, curățare vegetație și deszăpezire aparate de cale, etc“.
„CN APM SA Constanța deține un număr de 41,36 km cale ferată și 92 aparate de cale în administrarea Serviciului Patrimoniu Sector CF, care necesită servicii de întreținere“, se arată în descrierea contractului.
Firma Euro Construct e parte a unui grup mai larg care mai include Euroest și Tehnotrans Feroviar (reparații și modernizări material rulant), Eurofer Trans (organizator de transporturi feroviare)
https://clubferoviar.ro/contract-pentru-intretinerea-cailor-ferate-in-port-constanta/

Nava fluvio-maritimă „SGV-Flot” pentru transportul minereului a sosit în rada portului Batumi (Georgia), de la Marea Neagră, pe data de 7 ianuarie, venind din Istanbul. Pe 15 ianuarie, din cauza vântului puternic, care sufla dinspre vest, ancora a grapat fundul mării și vasul s-a îndreptat spre țărm. Din fericire, eșuarea a fost evitată. Pe 16 ianuarie „SGV-Flot” era acostat în portul Batumi. Vasul înmatriculat sub pavilionul Federației Ruse are capacitatea de 3.345 tdw și vârsta de 41 de ani.
https://www.cugetliber.ro/stiri-economie-o-nava-ruseasca-a-evitat-esuarea-in-marea-neagra-447193

  • Economie

18.01.2022

România a exportat 4 mil. to¬ne de grâu din recolta din anul agri¬col 2021, adi¬că peste 35%, până la fi¬nalul lunii de-cembrie a anului trecut, iar astfel s-a clasat pe primul loc în to¬pul exporta¬torilor de grâu din zona Mă¬rii Negre – Rusia, Ucraina, Româ¬nia – şi din UE, conform analistului ex¬pert în comerţul cu cereale al Clu¬bu¬lui Fermierilor Români Cezar Gheorghe.
„Noi suntem o ţară eminamente agrară, care exportă, pentru că are sur¬plus. Din 11,3 milioane de tone de grâu, noi folosim intern circa 3,3 mili¬oa¬ne de tone. Ce să facem cu restul? Îl ex¬portăm. Până la sfârşitul lui de¬cem¬brie, România exportase 4 mi¬li¬oa¬ne de tone de grâu şi România se plasa pe pri¬mul loc în ceea ce priveşte vân¬ză¬rile prin GASC în bazinul Mării Ne¬gre. Cu alte cuvinte, România con¬du¬ce în acest moment clasamentul cu 1,62 mi¬lioane de tone vândute în Egipt şi este pentru prima oară când condu¬cem haita – Rusia, Ucraina, România – în această destinaţie. Ne ajută că sun¬tem pe primul loc, pentru că aratăm că sun¬tem o forţă şi trebuie să înţelegem că poziţia geostrategică a României reprezintă ceva“, a spus Cezar Gheor¬ghe în cadrul emisiunii ZF Agropo¬wer, un proiect susţinut de Banca Tran¬sil¬vania şi Profi.
https://www.zfcorporate.ro/retail-agrobusiness/zf-agropower-romania-e-cel-mai-mare-exportator-de-grau-din-zona-20465321

Numărul de trenuri de marfă între China și Europa, precum și volumele de marfă trasportate pe cale ferată au crescut în 2021 comparativ cu 2020, arată datele făcute publice de către compania de transport feroviar chineză China State Railway Group Co., Ltd.
Numărul de transporturi pe cale ferată pe ruta China-Europa a crescut cu 22% comparativ cu 2020, ajungând la 15.000 de călătorii în 2021, spune China State Railway Group.
În această perioadă, trenurile de marfă au manipulat un total de 1,46 milioane TEU, în creștere cu 29% față de 2020. Pandemia Covid-19 a accelerat dezvoltarea serviciilor feroviare între China și Europa. Criza containerelor maritime a generat nu doar o creștere a volumelor pe cale ferată între China și Europa, ci și o oportunitate de a face trecerea la un serviciu orientat către piață și nevoile acesteia. Acest lucru este susținut, în special, de decizia guvernului de la Beijing de a elimina treptat subvențiile guvernamentale pentru transportul feroviar de marfă în China în următorii ani.
Subvențiile pentru transportul feroviar vor continua să fie acordate până în 2023, însă ponderea acestora este în continuă scădere de la 50% în 2018, la 40% în 2019 și până la 30% în 2020.
https://www.intermodal-logistics.ro/traficul-feroviar-de-marfuri-intre-china-si-europa-a-crescut-in-2021