Facturi reduse la curent electric pentru Dacia, Pirelli, Mittal, Cotroceni Park, Portul Constanța și alte mari companii
Automobile Dacia, Pirelli Tyres, Aeroporturi București, Cotroceni Park și alte mari companii care dispun de rețele proprii de distribuție a energiei electrice vor beneficia de reducerea costurilor cu electricitatea în urma unei modificări legislative, aflate încă în stadiu de proiect. Documentul stabilește că aceste firme vor putea cumpăra energie pentru acoperirea pierderilor de curent din rețelele lor și pentru alimentarea locurilor de consum proprii ale acestor rețele de pe piața angro și nu ca în prezent, doar în calitate de consumatori finali, cu toate taxele și tarifele reglementate incluse în factură.
Legislația în vigoare prevede că operatorii economici care dețin și operează rețele proprii de distribuție a energiei, având licențe de distribuitori, dar nu și calitatea de concesionari de serviciu public precum marile monopoluri regionale din domeniu (Enel, Electrica, E.ON și CEZ), au dreptul să cumpere energie pentru acoperirea consumului propriu tehnologic (CPT – pierderile de curent din rețele) al rețelelor lor și pentru locurile de consum proprii ale rețelelor doar în calitate de clienți finali. „În vederea asigurării energiei electrice pentru acoperirea consumului propriu tehnologic definit de reglementările în vigoare, aferent rețelei electrice de distribuție pe care o exploatează comercial și pentru locurile de consum proprii, titularul licenței are dreptul să cumpere energie electrică în calitate de client final, în conformitate cu prevederile reglementărilor în vigoare aprobate de autoritatea competentă”, prevăd normele în vigoare.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) intenționează să modifice această prevedere pentru a acorda posibilitatea acestor companii să cumpere energie direct de pe piața angro și a elaborat un proiect de ordin în acest sens. „Proiectul (…) a fost elaborat la propunerea direcțiilor de specialitate din cadrul ANRE, în vederea eliminării restricției aplicate titularilor de licențe de acest tip la achiziția energiei electrice pentru consumul propriu tehnologic, prin eliminarea sintagmei „client final” din cuprinsul articolului. Modificarea este necesară în vederea aplicării unui tratament egal operatorilor economici care nu sunt concesionari ai serviciului de distribuție, în raport cu cei care sunt concesionari ai acestui serviciu, în privința posibilităților de achiziție a energiei electrice pentru consumul propriu tehnologic de pe piața angro”, afirmă ANRE. „În vederea asigurării energiei electrice pentru acoperirea consumului propriu tehnologic definit de reglementările în vigoare, aferent rețelei electrice de distribuție pe care o exploatează comercial și pentru locurile de consum proprii, titularul licenței are dreptul să cumpere energie electrică în conformitate cu prevederile reglementărilor în vigoare aprobate de autoritatea competentă”, este noua formulare propusă de ANRE.
În acest fel, marile companii cu rețele proprii de distribuție a energiei vor putea scăpa, ieșind pe piața angro, de unele costuri suportate pe facturi de către consumatorii finali, cum ar fi certificatele verzi, contribuția pentru cogenerare sau acciza pe energia electrică. Printre companiile ce operează rețele proprii de distribuție a energiei electrice fără să aibă statut de operatori concesionari se numără jucători puternici din diverse sectoare ale economiei, cum ar fi Automobile Dacia, Pirelli Tyres, Aeroporturi București, Cotroceni Park, Electrificare CFR SA, ArcelorMittal Galați, Administrația Porturilor Constanța, Flavius Investiții, Oltchim, Rompetrol Rafinare, OMV Petrom, Saint-Gobain, Sema Parc, Tetarom sau TMK Reșița. Cele mai multe își alimentează prin aceste rețele obiectivele industriale situate pe platformele de producție proprie, care aparțin fie unor societăți din același grup de firme, fie unor companii furnizoare sau cliente – situația operatorilor de parcuri industriale. Mai este și cazul unor mari dezvoltatori imobiliari, atât comerciali, cât și rezidențiali, care operează rețele de distribuție prin care sunt alimentați locatarii și chiriașii din clădirile lor.
Aceste rețele private sunt de cele mai multe ori racordate la rețelele de distribuție ale operatorilor concesionari, numite în această situație „rețele de distribuție din amonte”. Dar chiar și în cazul în care rețelele private sunt racordate direct la sistemul de transport al Transelectrica, ele tot au nevoie, potrivit legislației în vigoare, de acceptul operatorilor concesionari pentru a funcționa. Legislația respectivă a fost contestată la Curtea Constituțională de către RCS&RDS după ce Enel și Electrica au refuzat să-și dea acordul pentru ca două firme din grup să-și înființeze rețele de distribuție. Precum operatorii de distribuție concesionari, și cei cu rețele de distribuție private percep de la clienți tarife reglementate, aprobate de ANRE. Acestea sunt stabilite astfel încât să acopere toate costurile justificate ale distribuitorului, plus o marjă de profit care nu poate depăși 5%. Printre aceste costuri se numără și cele cu achiziția energiei electrice necesare acoperirii pierderilor din rețele. „Cantitatea de energie electrică (MWh) necesară acoperirii CPT de pe fiecare nivel de tensiune care se ia în calcul la stabilirea tarifelor de distribuție, nu poate depăși 1,5% la nivelul de IT, 3,5% la nivelul de MT și 8% la nivelul de JT din cantitatea de energie electrică intrată la acel nivel de tensiune, din bilanțul energetic al rețelei operatorului de distribuție. Prețul mediu de cumpărare a energiei electrice necesară acoperirii CPT se estimează pe baza prețului mediu ponderat, realizat în perioada anterioară, determinat prin împărțirea contravalorii energiei electrice active cumpărate (exclusiv contribuția pentru cogenerarea de înaltă eficiență, costul certificatelor verzi și acciza) la cantitatea de energie electrică activă cumpărată”, prevăd normele ANRE în vigoare.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/energie/facturi-reduse-la-curent-electric-pentru-dacia-pirelli-mittal-cotroceni-park-portul-constanta-si-alte-mari-companii-17461149