Proiectul de Ordin al viceprim-ministrului, ministrul transporturilor și infrastructurii pentru publicarea acceptării amendamentelor la Convenția internațională privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare și efectuare a serviciului de cart, adoptată la Londra la 7 iulie 1978 (STCW 1978), așa cum a fost amendată, adoptate de Organizația Maritimă Internațională prin Rezoluția MSC.486(103) a Comitetului de siguranță maritimă din 13 mai 2021
Data publicării: 5.09.2022
Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 13.09.2022
Grup ţintă
Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.
Scurtă descriere
Prin Legea nr. 214/2015 pentru ratificarea Convenţiei privind munca în domeniul maritim (MLC 2006), adoptată la 23 februarie 2006 la Geneva, la cea de-a 94-a sesiune a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, precum şi a amendamentelor din 2014 la Convenţia privind munca în domeniul maritim (MLC 2006), aprobate în cadrul celei de-a 103-a sesiuni Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI), cu sediul la Londra, activează ca agenţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi se ocupă cu elaborarea cadrului juridic, tehnic şi organizatoric privind navigaţia maritimă în apele internaţionale. Prin reglementările adoptate, OMI stabileşte cerinţele minime care se impun navelor comerciale care efectuează voiaje internaţionale, privind siguranţa navigaţiei, securitatea navelor şi a porturilor şi protecţia mediului, precum şi cerinţele privind modul de certificare şi pregătire a echipajelor ce îşi desfăşoară activitatea la bordul acestora. România a devenit membră a acestei organizaţii prin Decretul nr. 114/1965 şi în această calitate este parte la toate convenţiile internaţionale majore privind siguranţa navigaţiei şi prevenirea poluării de către navele maritime.
În vederea realizării scopurilor sale, OMI organizează conferințe internaționale și sesiuni ale Adunării statelor membre și ale comitetelor sale, pentru adoptarea convențiilor maritime, codurilor și rezoluțiilor în materie.
Una dintre cele mai importante convenţii privind siguranţa navei şi a echipajului este Convenţia internaţională privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare şi efectuare a serviciului de cart, adoptată la Londra la 7 iulie 1978 (STCW 1978), la care România a aderat prin Legea nr.107/1992. Prevederile acestei Convenții sunt perfecționate continuu prin rezoluții de amendare, adoptate în cadrul sesiunilor Comitetului de siguranță maritimă (MSC) ale OMI; menționăm că toate amendamentele adoptate până în prezent au fost implementate în legislația națională prin acte normative specifice.
În data de 13 mai 2021, prin Rezoluția MSC.486(103) a Comitetului de siguranță maritimă au fost adoptate noi amendamente la Convenția STCW 1978.
Aceste amendamente constau în introducerea în Capitolul I – Prevederi generale, respectiv regula I/1.1 a unei noi definiții și anume a termenului „înaltă tensiune”.
Acest termen apare de mai multe ori în Codul privind pregătirea, brevetarea/atestarea și efectuarea serviciului de cart (Codul STCW), fără a avea o definiție specifică.
Întrucât la 1 iulie 2022 au fost îndeplinite condițiile de acceptare a amendamentelor adoptate prin Rezoluția MSC.486(103) (prin așa numita procedură de acceptare tacită), în conformitate cu prevederile specifice ale Convenției STCW 1978 precizate în rezoluție, respectivele amendamente vor intra în vigoare pe plan internațional la 1 ianuarie 2023.
În temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în calitatea sa de autoritate de stat în domeniul transportului maritim, elaborează și promovează acte normative și norme specifice aplicabile transportului maritim, urmărește aplicarea acestora și asigură ducerea la îndeplinire a obligațiilor ce revin statului din acordurile și convențiile internaționale la care România este parte.
Documentaţia aferentă proiectului de act normativ include:
· Instrument motivare
· Textul complet al proiectului actului respectiv
· Anexa
· Anexa