Proiectul de Ordin al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicaţiilor pentru publicarea acceptării amendamentelor la anexa Protocolului din 1997 privind amendarea Convenției internaționale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, așa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta – Amendamente la Anexa VI la MARPOL – (Interzicerea transportului la bordul unei nave a combustibilului lichid neconform destinat combustiei pentru propulsia sau operarea acesteia), adoptate de Organizația Maritimă Internațională prin Rezoluția MEPC.305(73) a Comitetului pentru protecția mediului marin din 26 octombrie 2018
Data publicării: 06.01.2020
Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 17.01.2020
Grup ţintă
Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.
Scurta descriere a reglementării:
Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI), înfiinţată prin Convenția de la Geneva din 1948, cu sediul la Londra, este instituţia specializată din sistemul Naţiunilor Unite în domeniul navigației maritime comerciale internaţionale şi are ca scop principal elaborarea cadrului juridic, tehnic şi organizatoric pentru asigurarea siguranţei navigaţiei, securității navelor şi a instalațiilor portuare şi prevenirii poluării mediului marin de către nave. România este stat membru al acestei organizații ca urmare a aderării, prin Decretul Consiliului de Stat nr.114/1965, la Convenţia de la Geneva din 1948 privind crearea OMI şi în prezent este parte la toate convenţiile internaţionale principale privind siguranţa maritimă, securitatea maritimă şi prevenirea poluării mediului marin de către nave, adoptate sub egida organizației.
În vederea realizării scopurilor sale, OMI organizează conferințe internaționale și sesiuni ale Adunării statelor membre și ale comitetelor sale, pentru adoptarea convențiilor maritime, codurilor și rezoluțiilor în materie.
Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta, cunoscută sub abrevierea MARPOL 73/78, este cea mai importantă convenţie privind prevenirea poluării mediului marin de către nave, atât din cauze care ţin de operarea navelor, cât şi din cauza unor accidente. România a aderat la MARPOL 73/78 prin Legea nr. 6/1993.
Anexa VI – Reguli privind prevenirea poluării atmosferei de către nave a fost adoptată prin Protocolul din 1997 privind amendarea Convenţiei internaţionale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta.
România a aderat la Protocolul din 1997 şi implicit a acceptat Anexa VI la MARPOL 73/78 prin Legea nr. 269/2006, iar punerea în aplicare a prevederilor acestei Anexe se face în conformitate cu Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1105/2007, cu modificările și completările ulterioare.
În conformitate cu art. 38(a) al Convenţiei privind crearea OMI, referitor la funcţiile conferite Comitetului pentru protecţia mediului marin (MEPC) prin convenţiile internaţionale pentru prevenirea şi controlul poluării marine, acest comitet poate adopta rezoluţii prin care se modifică textul convenţiilor sau anexelor la acestea.
În conformitate cu art. 16 al Convenţiei MARPOL din 1973, cu art. VI al Protocolului din 1978 şi cu art. 4 al Protocolului din 1997 care specifică împreună procedura de amendare, MEPC poate adopta amendamente la anexele convenţiei şi la apendicele acestora.
De asemenea, în conformitate cu articolul 16(2)(f)(iii) al Convenţiei MARPOL din 1973, MEPC poate stabili ca amendamentele să se considere ca fiind acceptate la o anumită dată, cu excepţia cazului în care înainte de această dată, cel puţin o treime din Părți sau Părţile ale căror flote comerciale reprezintă în total nu mai puţin de 50% din tonajul brut al flotei comerciale mondiale, vor fi comunicat OMI obiecțiunile lor la aceste amendamente.
Această procedură simplificată prevăzută de convenţie este denumită „procedura de acceptare tacită” şi se coroborează cu procedura de intrare în vigoare a respectivelor amendamente, cuprinsă în art. 16(2)(g)(ii) al Convenţiei MARPOL din 1973.
În sesiunea șaptezeci și trei a MEPC a fost adoptată la 26 octombrie 2018 rezoluția MEPC.305(73), care face obiectul prezentului proiect de Ordin și care aduce amendamente la regula 14 (Oxizi de sulf (SOx) și particule materiale) din Anexa VI la MARPOL, prin interzicerea transportului la bordul unei nave a combustibilului lichid neconform destinat combustiei pentru propulsia sau operarea acesteia. De asemenea, pentru conformitate, tot prin această rezoluție se aduc modificări și la Suplimentul la Certificatul internațional de prevenire a poluării atmosferei (Certificat IAPP) din Modelul de Certificat internațional de prevenire a poluării atmosferei (IAPP) (Regula 8), prezentat în Apendicele I al Anexei VI la MARPOL.
Termenul pentru acceptarea tacită, conform punctului 2 din rezoluție, a acestor amendamente a fost 1 septembrie 2019. România nu a formulat niciun fel de obiecţiuni la acestea şi nici OMI nu a comunicat depunerea unor obiecţiuni până la această dată, astfel că amendamentele adoptate vor intra în vigoare, potrivit prevederilor punctului 3 din rezoluţie, la data de 1 martie 2020, în conformitate cu art. 16(2)(g)(ii) al Convenţiei din 1973.
Ținând seama de prevederile art. 16(2)(f)(iii) şi ale art. 16(2)(g)(ii) din Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, modificată prin Protocolul încheiat la Londra la data de 17 februarie 1978, la care România a aderat prin Legea nr. 6/1993, ale art. 4 din Protocolul din 1997 privind amendarea Convenţiei internaţionale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta, adoptat prin Actul final al Conferinţei părţilor la MARPOL 73/78, la Londra la 26 septembrie 1997, la care România a aderat prin Legea nr. 269/2006, precum şi ale art. 4 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor (în calitatea sa de autoritate de stat în domeniul transportului maritim şi pe căile navigabile, respectiv de organ de specialitate al administraţiei publice centrale) asigură ducerea la îndeplinire a obligaţiilor ce revin statului din acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte și, respectiv, ia măsuri de aplicare a convenţiilor internaţionale din domeniul său de activitate și, implicit, a codurilor internaționale cu caracter obligatoriu în temeiul respectivelor convenții.
http://www.mt.gov.ro/web14/transparenta-decizionala/consultare-publica/acte-normative-in-avizare/2722-omt061102020dtn-20