Noutati

CPBA solicită Guvernului/Ministerului Transporturilor sprijinul în promovarea unei scheme de ajutor de stat pentru finanțarea suprastructurii de transport naval, pe modelul Poloniei

CPBA solicită autorităților statului român sprijin în promovarea unei scheme de ajutor de stat pentru suprastructura operatorilor portuari din portul Constanța și porturile românești, suprasolicitate și expuse unei uzuri premature, pe fondul traficului deservit pentru Ucraina și Moldova în contextul conflictului armat din Ucraina.

 

În cadrul Programului Operațional Transport – POT 2021 – 2027 (draft) există o secțiune care vizează dezvoltarea proiectelor de suprastructură, urmărind sprijinirea investițiilor ce vizează dezvoltarea centrelor logistice multimodale în orașele din România cu peste 100.000 de locuitori.

Operațiunile vizate în cadrul acestei priorități sunt: Investiții în modernizarea  centrelor logistice multimodale; Dezvoltarea de centre logistice multimodale; Investiții în instalații și echipamente de operare în cadrul centrelor logistice multimodale; Investiții în infrastructura de acces la centrele logistice multimodale, iar acestea pot fi finanțate în condițiile respectării regulilor de ajutor de stat (maxim 10 MEUR/investiție fonduri publice, maxim 20 MEUR valoarea totală a unei investiții). Beneficiar(i): Agenți economici privați, acest lucru urmând a fi realizat numai cu notificarea Comisiei Europene, excepție fiind situația în care există un precedent în acest sens, la nivelul Uniunii Europene.

 

În consecință, având în vedere faptul că există deja un precedent creat la nivelul Uniunii Europene, respectiv Polonia, în cazul căreia s-a emis o decizie pentru implementarea proiectelor de transport intermodal, cu finanțare de 50%, prin ajutor de stat – în cadrul Programului Operațional Infrastructură și Mediu pentru anii 2014 – 2020, apreciindu-se că este compatibilă cu piața internă, conform art. 93 din Tratatul privind funcționarea UE, odată introdusă această măsură în Programul Operațional Transport POT 2021 – 2027, CPBA a solicitat sprijinul Statului Român in efectuarea demersurilor necesare pentru promovarea unei asemenea scheme de ajutor de stat și pentru operatorii privați din România (întreprinderi mici, mijlocii și mari).

 

CPBA va furniza autorităților române date și studii care să expună necesitatea finanțării proiectelor de suprastructură ale operatorilor privați din porturile românești, documentația în acest sens, aflându-se în lucru.