Primarul Municipiului Constanta, Radu Mazare, a declarat public, astazi 19 mai 2014, ca nu exclude organizarea unui referendum local pe tema transferului unui pachet suplimentar de actiuni ale C.N. “Administratia Porturilor Maritime” S.A. Constanta, la administratia publica locala
Ne aratam inca o data surprinderea cu privire la modalitatea in care, domnul Radu Mazare, abuzand de calitatea sa de persoana publica, intelege sa manipuleze si sa dezinformeze opinia publica locala si nationala.
Il informam pe aceasta cale pe domnul Radu Mazare, inclusiv pe consilierii domniei sale (care sunt platiti tot din fonduri publice !), ca reglementare legala a initierii si derularii unui referendum local este asigurata prin Legea nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului, cu toate modificarile si completarile ulterioare, act normativ care, din fericire, se aplica pe intreg teritoriul statului roman, inclusiv in Municipiul Constanta.
Potrivit acestui act normativ, referendumul local reprezinta una dintre modalitatile in care cetatenii unei unitati administrativ – teritoriale, in cazul nostru, cetatenii orasului Constanta, pot fi consultati DAR NUMAI IN PROBLEME DE INTERES LOCAL.
Ori, prin discursul demagogic si manipulativ al domnului primar Mazare, se lanseaza ideea organizarii unui referendum local cu privire la PORTUL CONSTANTA, care, asa cum am aratat mai sus, reprezinta un OBIECTIV STRATEGIC DE INTERES NATIONAL si, deci, care poate face cel mult obiectul unui referendum la nivel national.
Nu in ultimul rand, ii atragem atentia domnului Mazare ca orice demers in acest sens, trebuie sa fie realizat cu respectarea dispozitiilor Legii nr. 3/2000, respectiv inaintarea unei propuneri justificate catre Consiliul Local, supunerea proiectului de hotarare dezbaterii publice, care de asemenea, trebuie sa respecte dispozitiile legale in ceea ce priveste consultarea cetatenilor si, in mod obligatoriu, sa se circumscrie sferei INTERESULUI LOCAL, SI NU INTERESULUI NATIONAL.
Atentionam pe aceasta cale ca, prin demersul initiat, primarul Mazare urmeaza sa efectueze si alte cheltuieli nejustificate din bugetul local, pentru inca un demers nelegal si fara finalitate juridica, ca si cel privind strangerea de semnaturi in locurile destinate distribuirii ajutoarelor sociale.
Suntem ferm convinsi asupra faptului ca domnul Primar cunoaste foarte bine legile statului roman, legi pe care, din perspectiva functiei de demnitate publica pe care o ocupa, are obligatia sa le respecte si, indeosebi, sa vegheze asupra respectarii lor.
Chiar si in situatia in care am admite ca domnul Primar detine grave lacune in ceea ce priveste legislatia nationala aplicabila in materia referendumului, atat cel local, cat si cel national, suntem contrariati de faptul ca aparatul propriu de specialitate, aflat in directa sa coordonare si obladuire, nu cunoaste aceste dispozitii legale.
Astfel, cum s-ar justifica gravele derapaje de la normele statului de drept atunci cand primarul Radu Mazare afirma ca ia in calcul organizarea unui referendum local pe probleme ce privesc, in mod exclusiv, un interes national, respectiv un obiectiv de interes strategic national – Portul Constanta.