Revista presei

Care sunt ţările care fac regulile în transportul maritim de mărfuri: Olanda, Spania şi Marea Britanie sunt la vârf. România, aproape de coada clasamentului – Revista presei 13 – 14 ianuarie 2021

 

  • Port Constanța

13.01.2021

 

Prin principalele porturi din România au trecut aproape 11.000 de tone de mărfuri (greutate brută) în al doilea trimestru din 2020, în scădere cu aproape 10% faţă de trimestrul anterior şi cu 12,9% comparativ cu acelaşi trimestru din 2019, arată calculele ZF pe baza da¬telor biroului european de statistică Eurostat. Perioada analizată – aprilie-iunie 2020 – este cea în care s-a resimţit cel mai tare efectul pandemiei de COVID-19, cele mai multe state impunând lockdownuri ce au afectat toate sectoa¬rele, inclusiv transportul maritim.
Conform statisticilor Eurostat, Ro¬mâ¬nia este codaşă în Europa în ceea ce pri¬veşte transportul maritim, situându-se la mare depărtare de liderii clasa¬men¬tu¬lui – Olanda, Spania şi Marea Britanie. Cele trei ţări sunt cunoscute şi istoric ca mari pu¬teri navale, pe când acesta nu este ca¬zul României. Totuşi, cifrele arată că pia¬ţa locală a fost mai puţin afectată de pan¬demia de COVID-19 decât media UE.
Mai exact, greutatea brută a măr¬fu¬rilor manipulate în principalele porturi UE a fost de 755 de milioane de tone în al doilea trimestru al anului 2020, în scădere cu 17,0% comparativ cu acelaşi trimestru din 2019. Declinul pe plan local a fost mai mic, de aproape 13%.
Această scădere substanţială poate fi atribuită cel mai probabil pandemiei COVID-19 şi restricţiilor ulterioare instituite în UE şi în întreaga lume, conform Eurostat.
Doar două dintre statele membre maritime ale UE – Croaţia şi Estonia -, precum şi Norvegia, au raportat o creştere a volumelor brute de mărfuri manipulate în principalele lor porturi în al doilea trimestru al anului 2020 com¬pa¬rativ cu acelaşi trimestru din 2019. Croaţia a raportat o creştere sub¬stan¬ţială a activităţii portuare principale în această perioadă (plus 10,2%), î timp ce în Estonia a crescut uşor cu 0,6%. Cea mai mare scădere a fost observată în Malta (-50,8%), urmată de Italia (-40,5%), Letonia (-32,8%), Por¬tugalia (-22,6%) şi Slovenia (-
20,1%).

https://www.zfcorporate.ro/auto-transporturi/care-sunt-tarile-care-fac-regulile-in-transportul-maritim-de-marfuri-19863752
 

 

Primăria municipiului Constanța a emis , în cursul săptămânii trecute, un certificat de urbanism în vederea unor reparații la pasajele de trecere la nivel cu liniile ferate. Mai exact, trecerea la nivel prezintă defecte tehnice majore mai exact, traverse fisurate, dale de beton deteriorate în proporție 80%, dislocate, cu armătura la vedere, ce nu pot fi remediate în cadrul lucrărilor de întreținere.
Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța, a obținut de la Primăria Constanța un certificat de urbanism, vineri, 8 ianuarie a.c. Lucrările vor fi edificate în Portul Constanța, mai exact pe digul de nord, la kilometrul 1+405. Certificatul emis de autoritățile locale are o valabilitate de execuție de 12 luni.
Trecerea la nivel prezintă defecte tehnice majore
CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța deține în proprietate dispozitivul feroviar amplasat pe Digul Nord. În cadrul acestuia, pe linia ce dă acces la terminalul de cereale este amplasată o trecere la nivel cu calea ferată.
Trecerea la nivel are o lungime de 13.50 metri liniari și prezintă defecte tehnice majore mai exact, traverse fisurate, dale de beton deteriorate în proporție de 80%, dislocate, cu armătura la vedere, ce nu pot fi remediate în cadrul lucrărilor de întreținere. Conform normativelor CFR, pentru defectele constatate se impune realizarea unei reparații capitale la acest pasaj, respectiv înlocuirea tuturor traverselor din beton defecte cu traverse noi, înlocuirea dalelor din pasaj defecte cu dale din beton armat noi, înlocuirea materialului mărunt de prindere, dibluirea traverselor din beton existente.
Costul estimat pentru investiție este de 91.000 lei fără TVA
Conform reprezentanților CN APM Constanța, ,,valoarea estimată a investiției se ridică la 91.000 de lei fără TVA, fiind incluse proiectarea, expertiza tehnică și execuția lucrărilor” transmit aceștia.

https://www.replicaonline.ro/reparatii-capitale-la-pasajele-de-trecere-la-nivel-cu-liniile-cf-in-digul-de-nord-458878/
 

 

Achiziția vizează „Servicii de derulare a traficului de mărfuri tip vrac solid (cocs, sulf) pentru livrare prin Portul Constanța“.
Potrivit datelor oficiale, termenul final pentru depunerea cererii este 20 ianuarie 2021, ora 14.00.
Data începerii lucrărilor este 1 iunie 2021, iar data finalizării acestora este 31 mai 2024.
Petrotel-Lukoil SA organizează licitație publică pentru „Servicii de derulare a traficului de mărfuri tip vrac solid (cocs, sulf) pentru livrare prin Portul Constanța“.
„Stimați domni, vă invităm să participați la licitația privind executarea lucrării «Servicii de derulare a traficului de mărfuri tip vrac solid (cocs, sulf) pentru livrare prin Portul Constanța»“, se arată în anunțul oficial.
Potrivit datelor oficiale, termenul final pentru depunerea cererii este 20 ianuarie 2021, ora 14.00.
Conform sursei citate, termenul final pentru depunerea ofertei este 11 februarie 2021, ora 14.00.
Anunțul este încadrat în domeniile privind „servicii de manipulare a încărcăturilor“, „servicii de asigurare maritimă, aeriană sau pentru alte tipuri de transport“ și, respectiv, „servicii de asigurare de încărcătură și servicii de asigurare pentru transport“.
Data începerii lucrărilor este 1 iunie 2021, iar data finalizării acestora este 31 mai 2024.
https://www.ziuaconstanta.ro/informatii/combaterea-criminalitatii-in-achizitiile-publice/rafinaria-petrotel-lukoil-licitatie-pentru-traficul-de-cocs-si-sulf-prin-portul-constanta-737503.html
 

 

Rohlig Suus Logistics a inaugurat recent o nouă sucursală la București, compania declarând că, în afară de Polonia, România este una dintre piețele cu cel mai mare potențial economic din Europa Centrală și de Est.
România este astfel a cincea țară în care compania de logistică intră în mod oficial, după Slovenia, Republica Cehă, Ungaria și Slovacia.
Sucursala din București va oferi servicii de logistică aferente transportului feroviar, maritim și aerian pentru companii din sectoarele auto, IT, retail, farmaceutic și alimentar, intenționând de asemenea să crească și pe nișa transportului rutier.
“Decizia noastră de a intra pe piața românească se bazează în primul rând pe observații și analize aprofundate de-a lungul mai multor ani. Avem mari speranțe, deoarece România este cea mai mare economie din regiunea CEE după Polonia” – spune Piotr Iwo Chmielewski, membru al consiliului de administrație al Rohlig Suus Logistics, adăugând că piața românească este percepută foarte pozitiv de către mediul de afaceri polonez.
De asemenea, experții estimează că statele din Europa de Est precum Polonia, România și Ungaria vor înregistra un progres major în dezvoltarea logistică, pe fondul unei creșteri de bază a producției locale dar și al creșterii comerțului exterior. Europa de Est este, de asemenea, o poartă importantă de acces către comerțul cu Asia Centrală și China.
În plus, România a fost una dintre puținele țări care a menținut o creștere economică în ciuda contextului cauzat de pandemia recentă.
Piața locală are o dezvoltare dinamică, cu o cerere tot mai accentuată pe zona de servicii logistice. În ultimii trei ani, spațiul total de depozitare din România a crescut cu aproape jumătate, ajungând la 4,7 milioane mp la sfârșitul lunii iunie 2020.

https://trans.info/ro/rohlig-suus-logistics-intra-oficial-pe-piata-din-romania-216398
 

14.01.2021

 

Nava a fost construită în anul 2010 şi are o lungime de 292 de metri şi o lăţime de 45 de metri. Nava transportă 173.302 tone de minereu de fier.
„O navă spectaculoasă ca dimensiuni a intrat azi în dana 81 a Portului Constanţa”, anunţă reprezentanţii Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (CN APM). Este vorba despre nava Samjohn Solidarity, sub pavilion Insulele Marshall, care a miercuri, 13 ianuarie, în Portul Constanţa. Nava de 180.702 DWT are o lungime de 292 metri şi o lăţime de 45 de metri. Ea a fost pilotată spre dana 81 de pilotul Sergiu Floca.
Samjohn Solidarity este încărcată cu 173.302 tone minereu de fier din Africa de Sud, în tranzit, şi va intra în operaţiuni de descărcare în dana 81.
Portul Constanţa este situat pe coasta vestică a Marii Negre, la 179 nM de Strâmtoarea Bosfor şi la 85 nM de Braţul Sulina, prin care Dunărea se varsă în mare. Acoperă o suprafaţă totală de 3.926 ha, din care 1.313 ha uscat şi 2.613 ha apă. Cele două diguri situate în partea de nord şi în partea de sud adăpostesc portul, creând condiţiile de siguranţă optimă pentru activităţiile portuare. În prezent, lungimea totală a Digului de Nord este de 8,34 km, iar cea a Digului de Sud de 5,56 km. Portul Constanţa are o capacitate de operare anuală de aproximativ 120 milioane tone, fiind deservit de 156 de dane, din care 140 sunt operaţionale. Lungimea totală a cheurilor este de 29,83 km, iar adâncimile variază între 7 şi 19 m.
https://adevarul.ro/locale/constanta/o-nava-180702-dwt-lungime-292-metri-ajuns-portul-constanta-foto-1_5fff2d315163ec4271e94e1d/index.html
 

 

Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere publică proiectul hotărârii de guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico – economici ai investițiilor din portul Giurgiu. Acesta este amplasat pe malul stâng al fluviului Dunărea, în zona kilometrului 489 – 497 și este inclus în rețeaua centrală de porturi TEN-T.
Din cauza vechimii mari a construcțiilor de acostare existente, cu durata de serviciu normată expirată, a exploatării intensive și a schimbării climei, cheurile și accesoriile lor sunt grav deteriorate. Proiectul de investiții prevede refacerea instalațiilor portuare și a gurilor de acces în port, valoarea lucrărilor ridicându-se la 113.932.884 lei, inclusiv TVA. Finanțarea se asigură din fondurile externe nerambursabile, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020 și de la bugetul de stat.
Prin realizarea obiectivului de investiții va crește gradul de siguranță al manevrelor de acces în port și a operațiunilor de încărcare și descărcare a mărfurilor.
https://www.cugetliber.ro/stiri-economie-portul-giurgiu-intra-intr-un-program-de-investitii-420230
 

 

Nava Samjohn Solidarity, sub pavilion Insulele Marshall, a sosit azi în portul Constanța, imagini puteți vedea în secțiunea Galerie foto a materilului.
O navă spectaculoasă ca dimensiuni a intrat azi în dana 81 a Portului Constanța.
Nava Samjohn Solidarity, sub pavilion Insulele Marshall, a sosit azi în portul Constanța.
Nava spectaculoasă, de 180.702 DWT, cu o lungime de 292 metri, a fost pilotată spre dana 81 de pilotul Sergiu Floca.
Samjohn Solidarity, este încărcată cu 173.302 tone minereu de fier din Africa de Sud în tranzit, și va intra în operațiuni de descărcare în dana 81.
https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/actualitate/o-nava-spectaculoasa-ca-dimensiuni-a-intrat-azi-in-portul-constanta-ce-pavilion-are-737601.html
 

 

Administrația Porturilor Maritime SA a preluat, începând cu data de 1 ianuarie 2021, serviciul de pilotaj în porturile maritime românești cu propriul corp de piloți.
Potrivit lui Florin Goidea, director general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, „prin această acțiune s-a asigurat continuitatea manevrelor maritime în condiții de siguranță, fără a bloca industria portuară și economia națională“.
Asociaţia Piloţilor Maritimi Trident cere în instanță anularea Ordinului nr. 991/2020 pentru stabilirea porturilor și a căilor navigabile interioare pentru care serviciul de pilotaj al navelor maritime și fluviomaritime este obligatoriu și a modului de derulare a acestui serviciu.
Dosarul (13/36/2021) se află pe rolul Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din Curtea de Apel Constanţa, informația fiind confirmată de Claudiu Dobre, președintele Asociaţiei Piloţilor Maritimi Trident.
Părțile cauzei sunt: Asociaţia Piloţilor Maritimi Trident – reclamant și Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, pârât.
Până în prezent nu a fost stabilit un prim termen de judecată.

Ordinul nr. 991/2020, suspendat
De menționat că prin decizia 1340/2020 din data de 04 decembrie 2020, Curtea de Apel București a dispus suspendarea Ordinul nr. 991/2020 privind stabilirea porturilor și a căilor navigabile interioare pentru care serviciul de pilotaj al navelor maritime și fluviomaritime este obligatoriu și a modului de derulare a acestui serviciu.
Decizia judecătorilor a fost luată în dosarul 5763/2/2020, la solicitarea asociaților: Asociaţia Piloţilor Maritimi Independenţi Tomis, Asociaţia Piloţilor Maritimi Din România Euxin Pilot și Asociaţia Piloţilor Maritimi Trident, și este valabilă până la soluționarea unui alt dosar în care se cere anularea ordinului.

Serviciul de pilotaj, preluat de Administrația Porturilor Maritime
Cu toate acestea, Administrația Porturilor Maritime SA a preluat, începând cu data de 1 ianuarie 2021, serviciul de pilotaj în porturile maritime românești cu propriul corp de piloți.
Florin Goidea, director general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, spunea la începutul anului că prin această acțiune s-a asigurat astfel „continuitatea manevrelor maritime în condiții de siguranță, fără a bloca industria portuară și economia națională“.
Tot potrivit lui Florin Goidea, preluarea serviciului de pilotaj a fost „determinată de faptul că, la 31 decembrie 2020, au expirat contractele încheiate cu cele patru firme de pilotaj (nr. Black Sea Waters, Maritime Pilot, Canal Services și Black Waters), iar acestea au refuzat să presteze serviciile de pilotaj, după această dată, în condițiile specificate în contractul cadru publicat pe website-ul administrației“.
Ca urmare a preluării serviciului de pilotaj de către Administrația Porturilor Maritime Constanța, în fața sediului companiei au avut loc două proteste spontane.
https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/justitie/asociatia-pilotilor-maritimi-trident-dosar-important-in-legatura-cu-serviciul-de-pilotaj-al-navelor-737582.html
 

 

Asociații CN APM Constanța, convocați în ședință ordinară la finele lunii ianuarie
Un membru în cadrul Consiliului de Administrație a demisionat
Cătălin Diaconu îi va lua locul
Acționarii de la Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA au fost convocați în ședință ordinară în data de 28 ianuarie 2021, de la ora 11.00, la sediul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, din Capitală.
Convocatorul actualizat a fost publicat recent în Monitorul Oficial al României. Conform acestuia, pe ordinea de zi a ședinței se adaugă următoarele puncte:
Luarea la cunoștință a demisiei lui Daniel Adrian Naftali din funcția de membru CA al societății
Numirea lui Cătălin Diaconu în calitate de membru în Consiliul de Administrație al societății, începând cu data de 5 februarie 2021
Stabilirea duratei mandatului lui Cătălin Diaconu până la încetarea mandatului lui Daniel Adrian Naftali, respectiv până la data de 15.04.2022
Aprobarea formei contractului de mandat ce va fi încheiat cu Cătălin Diaconu
Aprobarea remunerației lui Cătălin Diaconu
Mandatarea reprezentantului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în Adunarea Generală a Acționarilor să semneze în numele societății contractul de mandat cu Cătălin Diaconu.
https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/actualitate/ordinea-de-zi-a-sedintei-actionarilor-administratiei-porturilor-maritime-constanta-suplimentata-un-membru-ca-a-demisionat-737586.html
 

 

Pe 14 ianuarie 2020, era semnat contractul pentru ranfluarea navei Queen Hind
Pe 24 noiembrie 2019, la ora 11:30, nava Queen Hind a eșuat în Portul Midia
Avea la bord pest 14.600 de berbeci
Pe 25 februarie 2020 a fost adusă la cheu
Ranfluarea navei a fost efectuată de Grup Servicii Petroliere, câștigătorul unei licitații organizată de CN APM Constanța
Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a semnat, pe 14 ianuarie 2020, cu Grup Servicii Petroliere, contractul privind serviciile de dezeșuare și ranfluare a navei Queen Hind și scoaterea și neutralizarea încărcăturii din interiorul navei.
Valoarea contractului era de 19.150.000 lei, durata acestuia fiind de 35 zile de la semnare. Procedura de selecție a început pe 31 decembrie 2019, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța invitând 9 companii din țară și străinătate, trei dintre ele depunând oferte.
Grup Servicii Petroliere anunța pe 25 februarie încheierea cu succes a ranfluării navei Queen Hind. Epava a fost transportată și asigurată la cheu. Peste 100 de angajați și colaboratori GSP au lucrat non-stop la acest proiect. Echipa de 20 de scafandri a lucrat chiar și în patru ture.
De altfel, pe 24 noiembrie, aproape de ora 12.00, nava Queen Hind era înclinată în portul de la malul mării. Nava a fost îndreptată, dar zile întregi autoritățile s-au chinuit să scoată cadavrele ovinelor din apă, dar și cele prinse în navă.
https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/actualitate/a-trecut-un-an-de-la-semnarea-contractului-pentru-ranfluarea-navei-queen-hind-esuata-in-portul-midia-737591.html
 

 

Întârzierile navelor de containere, împreună cu creșterea volumelor de marfă, duc la perturbări în lanțurile de aprovizionare, anunță reprezentanții portului sloven Koper.
“Situația extraordinară din porturile din Orientul Îndepărtat încă nu s-a îmbunătățit, ceea ce duce la întârzieri ale sosirilor navelor de containere în Portul Koper și alte porturi europene. În plus, alte provocări specifice sunt prezente în lanțurile de aprovizionare. Întârzierile menționate, împreună cu volumele mari de marfă, contribuie la alternări ale proceselor deja stabilite pe lanțurile de aprovizionare și la un nivel mai mare de utilizare ale depoului și infrastructurii terminalului nostru. Aceasta are un impact negativ asupra productivității pe toate segmentele, incluzând operațiunile feroviare. Mai mult, weekend-ul trecut ne-am confruntat cu condiții meteorologice deosebite (vânturi puternice), care au afectat de asemenea operațiunile terminalului de containere.
Dorim să menționăm că terminalul de containere a operat și va opera 24/7 în perioada următoare cu toate resursele disponibile pe segmentele de vase, vagoane și camioane pentru a diminua cât mai mult din impactul întârzierii navelor. În același timp, trebuie să avem o atenție deosebită și la cerințele anti-covid pentru a ne asigura că angajații și partenerii noștri se află în siguranță, iar operațiunile pot continua” se arată într-o informare transmisă de Portul Koper.

https://www.intermodal-logistics.ro/situatie-critica-in-portul-koper
 

 

  • Economie
  • 14.01.2021

 

Recunoscându-și poziția strategică între Europa și Asia, Rusia intenționează să își sporească rolul de protagonist în transportul feroviar transcontinental. Ca urmare, la sfârșitul anului trecut, guvernul de la Moscova a aprobat planul de investiții al Căilor Ferate Ruse (RZD) pentru perioada 2021-2023, care însumează peste 22 de miliarde de euro. Cea mai mare sumă va merge către modernizarea rețelei de 85.000 de kilometri, cu o atenție deosebită pentru promovarea transportului de marfă. Mai mult, planul 2021-2023 reprezintă o continuare a programelor anterioare aflate deja în stadiu avansat de implementare. În special investițiile făcute de-a lungul coridorului Baikal-Amur și pe calea ferată transsiberiană au permis o dezvoltare exponențială a traficului de mărfuri între Moscova și Orientul Îndepărtat. Potrivit RZD, volumele de mărfuri transportate pe aceste conexiuni s-au dublat între 2012 și 2019.
Căile ferate ruse au adoptat o serie de măsuri pentru dezvoltarea infrastructurii în partea de est a țării și pentru eliminarea blocajelor din regiunea Trans-Baikal și din Extremul Orient, favorizând creșterea tranzitului până la 125 de milioane de tone de mărfuri în 2020 de-a lungul acestui coridor. Transportul intermodal între Europa și China prin Federația Rusă a depășit 500.000 TEU în 2020.
https://traficmedia.ro/rusia-investeste-peste-22-de-miliarde-de-euro-pe-axa-feroviara-europa-asia/
 

 

Industria transporturilor rutiere a avut de suferit de pe urma pandemiei, dar şi din cauza noilor prevederi europene, care au dus această industrie la o valoare de 43,6 mld. lei, adică minus 13% faţă de 2019, conform estimărilor ZF pe baza datelor din piaţă.
Efectele negative ale pandemiei asupra industriei de transporturi rutiere, prin care operatorii economici au fost nevoiţi să îşi reducă activitatea, au fost dublate de prevederile europene privind Pachetul Mobilitate. Astfel, companiile vor fi obligate să îşi organizeze calendarele astfel încât şoferii angajaţi în transportul transfrontalier să se poată întoarce acasă la intervale regulate, adică la fiecare trei sau patru săptămâni, în funcţie de calendarul de lucru.
Industria de transporturi vine după zece ani de creştere continuă, astfel că, în 2008, valoarea pieţei era de 18,5 miliarde lei, conform datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. În zece ani, industria s-a aflat pe o pantă ascendentă, ajungând în 2019 la o valoare a pieţei de 50,2 miliarde lei, care se împart la peste 38.400 de companii.
În perioada 2008-2019, numărul angajaţilor din această industrie a crescut de la 98.900 la 151.200 în 2019.
https://www.zfcorporate.ro/auto-transporturi/anul-2020-a-reprezentat-o-scadere-de-13-pentru-industria-19865667
 

 

Rusia va deveni cel mai mare exportator global de grâu, în pofida introducerii unei taxe la exporturile de grâu, precum şi a unei cote la exporturile de cereale, se arată într-o estimare realizată de Departamentul American al Agriculturii (USDA), informează site-ul rt.com.
În sezonul 2020 – 2021, care se încheie la 30 iunie, Rusia va deveni principalul exportator de grâu, după ce în sezonul precedent UE a depăşit-o la vânzările de grâu peste hotare, arată datele USDA.
Preţul la export pentru grâul rusesc a crescut după ce, la mijlocul lunii decembrie, autorităţile de la Moscova au aprobat introducerea unei taxe la export. Conform USDA, introducerea taxei la export nu va împiedica Rusia să redevină cel mai mare exportator global de grâu.
Luni, preşedintele Uniunii Exportatorilor de Cereale din Rusia, Eduard Zernin, a declarat pentru pentru Reuters că Moscova analizează o posibilă majorare a taxelor la exporturile de grâu, preconizate în prezent la 25 de euro pe tonă în perioada 15 februarie – 30 iunie.
Rusia, unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de grâu, încearcă să stabilizeze preţurile la alimente pe piaţa internă prin introducerea unei taxe la exporturile de greu, precum şi a unei cote la exporturile de cereale şi alte măsuri, după ce preşedintele Vladimir Putin a criticat majorarea preţurilor la alimente.
„Taxa la exporturile de grâu este destinată să stabilizeze preţurile la cereale pe piaţa internă. Cu toate acestea, preconizata taxă de 25 de euro a fost deja aproape absorbită de pieţele globale”, a spus Zernin.
Luni, două surse din apropierea discuţiilor au declarat pentru Reuters că Guvernul rus analizează posibilitatea majorării taxei la exporturile de grâu până la 50 de euro pe tonă, adăugând că există şanse marţi ca noul nivel al taxei să fie aprobat. Una din surse a mai spus că majorarea ar putea intra în vigoare din 15 februarie sau 15 martie, dacă va fi aprobată de Guvern.
În ultimii 20 de ani, Rusia a trecut de la o ţară dependentă de importurile de grâu la una care este responsabilă pentru o cincime din vânzările mondiale, graţie solului fertil care produce recolte mari la preţuri atractive.
https://www.g4media.ro/rusia-va-deveni-principalul-exportator-global-de-grau-estimeaza-departamentul-american-al-agriculturii.html