Fondul de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări se aşteaptă să aibă la dispoziţie 1 miliard de euro, până la finalul anului – Revista presei 21 – 23 octombrie 2020
- Port Constanța
23.10.2020
Până la finalul acestui an, Fondul de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări, fondat de BGK şi EximBank din România, ar trebui să aibă la dispoziţie 1 miliard de euro, a declarat Beata Daszynska-Muzyczka, preşedintele Băncii Poloneze de Dezvoltare BGK şi al Consiliului de supraveghere al fondului, pentru agenţia de presă poloneză PAP.
„Luni am raportat că Consiliul de administraţie al BGK, în calitate de principal fondator şi creator al Fondului de investiţii pentru iniţiativa Three Seas, a decis să îşi mărească contribuţia cu 250 de milioane de euro la 750 de milioane de euro. Sper că până la sfârşitul anului Fondul va avea deja la dispoziţie aproximativ 1 miliard de euro”, a declarat pentru PAP preşedintele băncii. Ea a adăugat că dimensiunea maximă planificată a fondului este cuprinsă între 3 şi 5 miliarde de euro. Bank Gospodarstwa Krajowego (BGK) este iniţiatorul, fondatorul şi principalul investitor al Fondului de investiţii pentru Iniţiativa Three Seas, care strânge fonduri pentru investiţii de la instituţiile de dezvoltare ale fiecărei ţări, de la instituţiile financiare internaţionale precum BEI, BERD sau Banca Mondială, şi de la investitori privaţi, cum ar fi fondurile de pensii care caută investiţii pe termen lung. Preşedintele a reamintit că EximBank, banca română de dezvoltare, a fost prima care s-a alăturat iniţiativei BGK Three Seas Fund. „Banca română a fost prima care a fost pregătită să semneze actul de înfiinţare anul trecut. Astfel, Fondul a devenit realitate şi a început să funcţioneze ca o întreprindere comercială şi bazată pe piaţă”, a spus preşedintele.
„În acest moment aş dori să-mi exprim recunoştinţa faţă de EximBank, colegilor noştri din România. Fără curajul şi viziunea lor despre importanţa Fondului Trei Mări pentru construirea economiei regiunii, Fondul pur şi simplu nu ar exista”, a adăugat ea. Fondul este un instrument financiar internaţional care funcţionează pe principiile pieţei, adică este destinat să genereze profit. Până în prezent, fondului i s-au alăturat instituţii din Polonia, România, Estonia şi Letonia. În timpul summitului de luni al Iniţiativei celor Trei Mări, care a avut loc la Tallinn, Croaţia şi Slovenia au făcut declaraţii oficiale de aderare la fond. Ungaria, Bulgaria şi Lituania sunt, de asemenea, în curs de aderare. Republica Cehă şi Slovacia şi-au exprimat, de asemenea, dorinţa de a deveni membri ai Fondului.
„Credem cu tărie în această iniţiativă şi în necesitatea dezvoltării infrastructurii de-a lungul secţiunii de la Tallinn la Sofia. Este o mare satisfacţie pentru noi faptul că acest proiect care părea complet nerealist al fondului de investiţii a devenit o adevărată piatră de temelie a Iniţiativei celor Trei Mări. A adus la viaţă Iniţiativa Three Seas – deoarece acolo unde există bani şi decizii solide, întreprinderile câştigă un impuls puternic”, a subliniat preşedintele BGK.
https://adevarul.ro/economie/stiri-economice/fondul-investitii-initiativei-celor-trei-mari-asteapta-dispozitie-1-miliard-euro-finalul-anului-1_5f913a1a5163ec42711d4b1c/index.html
Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Fast Brokers a depus singura ofertă în cadrul licitației organizată de Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța pentru furnizarea de servicii de asigurări RCA, CASCO, bunuri și răspundere profesională D&O. Polița a fost estimată la 4,6 milioane de lei pentru doi ani. Potrivit caietului de sarcini, contractul este împărțit în trei capitole, câte unul pentru fiecare tip de asigurare. În cazul asigurării de răspundere civilă față de terți, „limita maximă de răspundere va fi de 3 milioane euro/an de asigurare, în agregat, indiferent de numărul de evenimente fără a limita despăgubirea per eveniment”, iar cerințele minime obligatorii speciale bunurilor publice, „asigurătorul va plăti ca despăgubire în timpul derulării contractului orice sumă de până la valoarea limită maximă de despăgubire de 6 milioane euro pe toată durata desfășurării contractului”.
Pentru polița de răspundere profesională a membrilor Consiliului de Administrație și a directorului general din cadrul companiei, limita asigurareeste de 7 milioane de euro (fără franșiză), reprezentând nivelul de asigurare cumulat pentru toți administratorii executivi/neexecutivi. În cazul directorului general, limita este de două milioane de euro. „Asigurătorul se obligă să acopere prejudiciile produse de administratorii și/sau directorul general al companiei și/sau a terților prin acțiunilor sau inacțiunile comise din vinovăție/culpă/eroare/omisiune în perioada de valabilitate a poliței și/sau în perioada retroactivă; sunt acoperite cheltuielile ocazionale în cadrul acțiunilor promovate în instanțele de judecată, precum și alte cheltuieli cu expertize extrajudiciare, necesare soluționării cauzei”, se arată în caietul de sarcini.
Înființat în 2002, Fast Brokers este controlat de Liliana Gheorghiu – 57,2% și Iulian Valentin Gheorghiu – 42,8%.
https://www.profit.ro/stiri/un-broker-vrea-administratia-porturilor-maritime-constanta-pentru-rca-casco-bunuri-si-raspunderea-profesionala-a-sefilor-19561086
Anunțul a fost publicat în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice și preluat pe licitatiapublica.ro. Valoarea totală estimată a contractului este de 423.500 de lei, însemnând aproape 87.000 de euro, la un curs de schimb de 4,8730 de lei pentru un Euro. Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța SA organizează licitație publică pentru adjudecarea contractului privind lucrările de reparații a cheului, la Danele 40 și 41 din Portul Constanța.
Anunțul a fost publicat în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice și preluat pe licitatiapublica.ro.
Potrivit datelor oficiale, valoarea totală estimată a contractului este de 423.500 de lei, însemnând aproape 87.000 de euro, la un curs de schimb de 4,8730 de lei pentru un Euro, stabilit de Banca Națională a României pentru data de 22 octombrie 2020.
În descrierea contractului se arată că este vorba despre „Lucrări de reparații Cheu Danele 40 și 41 Port Constanța, inclusiv OS – Proiectare (CU, DALI, DTAC, PTh, DE și DTOE)“.
Astfel, potrivit informațiilor publicate, „Scopul proiectului tehnic: – pentru reducerea împingerii asupra zidului de cheu al Danei 40 și transferarea încărcării de la nivelul platformei în adâncime, astfel încât, ca acestea să nu se mai transmită cheului, sunt necesare lucrări de reparații“.
Contractul va fi atribuit în baza ofertei cu prețul cel mai scăzut, prin procedura simplificată.
Termenul limită până la care pot fi transmise ofertele sau cererile de participare este 5 noiembrie 2020, ora 15.00, urmând ca acestea să fie deschise tot atunci, în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice.
Anunțul pentru această licitație poate fi vizualizat accesând link-ul https://www.licitatiapublica.ro/view_licitatii.php?id=2577772
https://www.ziuaconstanta.ro/informatii/combaterea-criminalitatii-in-achizitiile-publice/danele-40-si-41-din-portul-constanta-intra-in-reparatii-contract-de-aproape-87-000-de-euro-731700.html
CMA CGM va derula un nou serviciu săptămânal East Med-Black Sea Express (EMBX), ce leagă Grecia de Sudul Turciei și regiunea Mării Negre.
Noul serviciu de transport maritim containere va începe de miercuri, 4 noiembrie, cu plecare din Mersin către Odessa, Novorossiysk, Ambarli, Piraeus și înapoi către Mersin. Potrivit reprezentanților companiei, aceasta este o opțiune sustenabilă pentru optimizarea lanțurilor de aprovizionare ce necesită temperatură controlată odată cu începerea sezonului de citrice.
CMA CGM va utiliza două nave cu o capacitate nominală de 900TEU – Andante și Dina Trader. Timpul estimat de sosire al primei nave în Mersin este 4 noiembrie, în Odessa – 8 noiembrie și în Novorossiysk – 10 noiembrie.
https://www.intermodal-logistics.ro/cma-cgm-lanseaza-serviciul-pentru-transport-containere-frigorifice-east-med-black-sea-express-embx
22.10.2020
Ordonanța de Urgență pentru modificarea Legii nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere
Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern care va avea loc astăzi una din problemele analizate va fi Ordonanța de Urgență pentru modificarea Legii nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere
Ideea a plecat de la extinderea spre nord a portului Constanța prin alipirea portului Midia, fiind astfel îndeplinite condițiile art. 20 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1315/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind orientările Uniunii pentru dezvoltarea rețelei transeuropene de transport și de abrogare a Deciziei nr. 661/2010/UE, pentru a putea fi dezvoltate proiecte de modernizare a infrastructurii de transport naval prin atragerea de fonduri europene nerambursabile, luând în considerare faptul că regimul de zonă liberă nu se poate extinde pe întreaga suprafață a portului Constanța.
În acest sens s-a apreciat că Administrația Porturilor Maritime Constanța aplică, în raporturile cu operatorii portuari, condiţii inegale la prestaţii echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurenţial, întrucât această stare de fapt nu promovează și stimulează concurența în beneficiul operatorilor portuari și nu contribuie la crearea și consolidarea unui mediu economic competitiv.
Totodată, mai apreciază guvernanții, această analiză are în vederea asigurarea unei reglementări legale, unitare, uniforme şi funcţionale, care să instituie norme clare referitoare la înființarea, extinderea sau restrângerea ori închiderea zonelor libere, în considerarea faptului că, vidul de reglementare conduce la scăderea competitivităţii portului Constanța faţă de celelalte porturi din bazinul Mării Negre, precum și față de porturi din Uniunea Europeană, neadoptarea acestor măsuri vizează interesul strategic al României pentru atragerea de noi investiții și crearea de noi locuri de muncă, pentru îmbunătățirea competitivității economice la nivel regional și european, pentru atragerea și securizarea fluxurilor de marfă.
Potrivit proiectului Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 182 din 30 iulie 1992 cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Alineatul (1) al articolului 2 va avea următorul cuprins:
”(1) Zona liberă este o zonă geografică a teritoriului României, în care operatorii economici desfăşoară activităţi, iar persoanele, mărfurile, mijloacele de transport şi alte bunuri se supun prevederilor legislației vamale unionale și naționale”.
2. Titlul capitolului II va avea următorul cuprins:
Înființarea, extinderea, restrângerea sau închiderea zonelor libere”
Articolul 6 va avea următorul cuprins:
”Art. 6. – (1) Înfiinţarea şi delimitarea perimetrală a teritoriilor zonelor libere, precum și înfiinţarea birourilor vamale se fac prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale interesate, după caz.
(2) Extinderea sau restrângerea ori închiderea zonelor libere înființate conform alin. (1) se face prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale interesate, după caz.
(3) Hotărârea prevăzută la alin. (2) cuprinde norme referitoare la organizarea și funcționarea birourilor vamale.”
De ce se consideră oportună aceasta reglementare
Prin extinderea regimul de zonă liberă și în zona Midia a portului Constanța pe suprafața de 8.239.358 m2 se vor dezvolta noi facilităţi pentru operarea mărfurilor şi, implicit, va crește traficul de mărfuri în portul Constanța, fapt care conduce la obținerea unor avantaje financiare atât în beneficiul APMC, cât și în beneficiul operatorilor economici care își vor desfășura activitatea în această zonă a portului Constanța.
Există suprafețe de teren în zona Midia care nu sunt încă dezvoltate, și anume 73 ha (fără cheu de acostare) care sunt închiriabile și 48 ha nesistematizate ce necesită lucrări de viabilizare.
Odată cu extinderea regimului de zonă liberă, valoarea economică a acestor suprafețe portuare va crește semnificativ, împreună cu dorința unor operatori economici de a se instala în zona Midia a portului Constanța pentru a desfășura activități cu valoare adăugată.
Beneficierea de facilități de zonă liberă în conformitate atât cu normele europene cât și cu cele interne în vigoare va face din zona Midia a portului Constanța o zonă atractivă pentru marii investitori în domeniu, cu importante avantaje economice pentru toate părțile implicate.
https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/economic/astazi-in-sedinta-de-guvern-se-discuta-legea-privind-regimul-zonelor-libere-din-portul-constanta-731642.html?print
Volumul de marfă care a trecut prin portul olandez Rotterdam s-a îmbunătățit în trimestrul al treilea, după o scădere semnificativă provocată de pandemia de coronavirus în prima jumătate a anului, a anunțat miercuri cel mai mare port din Europa, transmite Reuters. Cantitatea de produse agricole, minereu de fier, biomasă și bunuri transportate cu camionul sau feribotul a înregistrat o îmbunătățire notabilă în special la finele celui de-al treilea trimestru, a precizat autoritatea portuară, în timp ce numărul containerelor care au ajuns în Rotterdam a crescut și el, scrie Agerpres.
„Multe segmente au înregistrat o îmbunătățire semnificativă a volumelor comparativ cu cel de-al doilea trimestru”, a informat autoritatea portuară din Rotterdam.
Pe ansamblu însă, traficul de marfă în primele nouă luni ale anului este cu 8,8% sub cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, până la 322,3 milioane de tone. Comparativ, în luna aprilie autoritatea portuară avertiza că traficul de marfă ar putea scădea cu 20% în acest an din cauza pandemiei. „Este încă prea devreme să spunem dacă am depășit cea mai gravă perioadă în termeni economici”, a spus directorul general al portului Rotterdam, Allard Castelein. „Cu toate acestea, sunt încurajat de revenirea schimburilor comerciale internaționale și de rezistența economiei noastre”, a adăugat Castelein. Pe ansamblu, traficul de țiței a scăzut cu 8% în primele nouă luni ale anului, în timp ce volumele de minereu de fier și cărbune au scăzut cu aproape 30%. În schimb, numărul de containere care au tranzitat prin portul Rotterdam în perioada ianuarie-septembrie este cu 2% mai mic decât în perioada similară a anului trecut.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/auto-transporturi/portul-rotterdam-cunoaste-o-revenire-a-traficului-dupa-socul-provocat-de-pandemie-19521287
Damen Shipyards Gorinchem BV, Baltic Workboats AS și Penguin International Limited au depus oferte pentru furnizarea către Poliția de Frontieră de nave maritime de patrulare, ce vor fi utilizate pentru desfășurarea misiunilor specifice de supraveghere și securizare a frontierei. Contractul a fost estimat la 129,94 milioane de lei, fără TVA, pentru doi ani, dar nu mai târziu de 30 noiembrie 2022. „Inspectoratul General Poliția de Frontieră intenționează să încheie un contract de achiziție publică de produse ce presupune furnizarea de nave maritime de patrulare, în vederea suplimentării flotei IGPF, ce va permite desfășurarea misiunilor specifice de supraveghere și securizare a frontierei, în special a celei care este frontiera externă a Uniunii Europene, în vederea combaterii migrației ilegale, traficului de persoane și a altor riscuri cu impact asupra securității”, se arată în anunțul de paticipare.
Viitoarele nave de patrulare trebuie să fie capabile să opereze în toate anotimpurile, în Marea Neagră și Marea Mediterană, la temperaturi cuprinse între -20°C la + 40°C. De asemenea, navele vor fi proiectate, echipate și construite pentru o durată de viață de minim 30 de ani și capabile să navigheze anual cel puțin 3.000 de ore.
Navele vor avea o lungime cuprinsă între 38 și 43 metri, o lățime de minim 6 metri și capacitate de transport pe punte în situații excepționale de 80 persoane, inclusiv echipajul navei. Durata minimă impusă a misiunilor posibil a fi efectuate este de 3 zile, cu asigurarea condițiilor normale de trai și de deservire a tehnicii de la bord: 3 zile.
https://www.profit.ro/stiri/damen-shipyards-si-alti-doi-ofertanti-la-licitatia-pentru-nave-de-patrulare-destinate-politiei-de-frontiera-19520535
Peste 400 de marinari militari români şi britanici la bordul unor nave şi aeronave participă la un exerciţiu organizat de Marina Militară Română în apele teritoriale şi internaţionale ale Mării Negre, conform unui comunicat de presă transmis miercuri de Statul Major al Forţelor Navale.
Potrivit sursei citate, exerciţiile navale româno-britanice, planificate pentru vineri, 23 octombrie, vor fi efectuate de fregata Mărăşeşti, continuatoarea tradiţiei de 100 de ani a distrugătorului Mărăşeşti, supranumit Asul de Treflă al Marinei Regale Române, şi de distrugătorul britanic HMS Dragon, bastiment ce a acostat miercuri în portul militar Constanţa, pentru o escală de trei zile, citează Agerpres.
„Scenariul secvenţelor de instruire în apele naţionale şi internaţionale din Marea Neagră, cuprinde exerciţii de luptă antiaeriană, la care vor participa şi aparate de zbor MiG-21 LanceR ale Statului Major al Forţelor Aeriene, precum şi un avion CF-18 Hornet al Forţelor Aeriene Regale Canadiene”, informează comunicatul de presă.
Pentru dezvoltarea dialogului bilateral româno-britanic, comandantul navei britanice s-a întâlnit miercuri cu locţiitorul comandantului Flotei, contraamiral de flotilă Valentin Iacoblev, în cadrul întâlnirii fiind abordate subiecte de interes comun în domeniul instruirii şi diplomaţiei navale.
https://www.hotnews.ro/stiri-defense-24367100-constanta-exercitii-navale-romano-britanice-marea-neagra.htm
21.10.2020
Compania israeliană ZIM a lansat o nouă linie maritimă de transport mărfuri, Levant – Black Sea Express (LBX), care face legătura între Egipt, Israel și sud-estul Turciei către România și Rusia. Acest serviciu este conceput pentru a extinde sfera atribuțiilor ZIM din regiune printr-o acoperire mai amplă a porturilor și o sincronizare mai precisă între liniile principale ZIM care se conectează la Asia și America.
Linia companiei ZIM, Levant – Black Sea Express, a fost lansată pe 7 octombrie, din portul Haifa, cu prima navă care folosește această rută, CONTSHIP DON. LBX oferă o acoperire sporită a zonei Est Mediterane – Marea Neagră și se va conecta cu serviciile internaționale de transport pe distanțe lungi ale ZIM către Asia și America prin porturile Said East si Haifa. De asemenea, va completa ruta săptămânală Israel – Turcia – Marea Neagră.
Linia companiei ZIM, Levant – Black Sea Express, a fost lansată pe 7 octombrie, din portul Haifa, cu prima navă care folosește această rută, CONTSHIP DON. LBX oferă o acoperire sporită a zonei Est Mediterane – Marea Neagră și se va conecta cu serviciile internaționale de transport pe distanțe lungi ale ZIM către Asia și America prin porturile Said East si Haifa. De asemenea, va completa ruta săptămânală Israel – Turcia – Marea Neagră.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/auto-transporturi/compania-israeliana-zim-a-lansat-o-noua-linie-maritima-de-transport-marfuri-care-trece-si-pe-la-constanta-19519535
Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA a lansat o licitație pentru repararea liniilor ferate din Portul Constanța.
În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect „Lot 1: <RK la liniile CF Linia 1 și Linia 2 Digul de Nord pe o lungime de 594 m> (proiectare și execuție) și Lot 2: <RK pasaje de trecere la nivel cu liniile CF nr. 1, 2, 3 din Zona Liberă> (proiectare și execuție)”. Valoarea estimată a achiziției se ridică la 2.255.922 lei, echivalentul a 460.000 de euro.
Licitație pentru repararea liniilor ferate din Portul Constanța, împărțită în două loturi
CN APM SA Constanța deține în proprietate dispozitivul feroviar amplasat pe LFI (linia ferată industrială) Constanța Digul de Nord, format din: Linia 1 care pornește de la ultima joantă a schimbătorului de cale 237 (proprietate CFR SA) considerată km 0+000 al liniei până la opritorul fix OP1 situat la km 2+106,80. Lungimea constructivă totală a liniei este 2.106,80 m și are în compunere trei curbe și o trecere la nivel cu calea ferată; Linia 2 care pornește de la ultima joantă a shimbătorului de cale nr.1, situat la km 0+661,61 până la schimbătorul de cale nr. 2 de la km 1+387,62. Lungimea constructivă totală a liniei este 759,23 m și are în compunere trei curbe și o trecere la nivel cu calea ferată.
Curbele liniilor 1 și 2 Digul de Nord prezintă uzură la partea superioară a șinei și coroziune la partea inferioară, prindere necorespunzătoare a șinei de traverse, ecartament lărgit piatră spartă colmatată cu pământ și reziduuri de cereale. Din cauza creșterii traficului de cereale în anii 2019-2020, care se ridică la aproximativ 70 vagoane/5.600 tone brute/24 ore, portanța liniei a scăzut și din cauza materialelor uzate din suprastructură, prin lucrările de întreținere periodice ale liniei nu se mai pot menține în toleranțele admise, fapt care a condus la incidente feroviare.
Pentru aducerea curbelor de la liniile 1 si 2 liniei de cale ferată în parametrii tehnici de funcționare sunt necesare următoarele lucrări: refacerea stratului de repartiție, înlocuirea stratului de piatră spartă de sub talpa traverselor, înlocuirea traverselor de lemn cu traverse de beton noi, înlocuirea șinelor tip 49 uzate cu șina tip 49 semibună, înlocuirea materialului mărunt de prindere; montajul unor dale din beton noi. Conform normativelor CFR (Instructia 300 și 314), pentru defectele constatate se impune realizarea unei reparații capitale la aceste curbe, respectiv înlocuirea tuturor traverselor din lemn cu traverse din beton cu supralărgire, a materialului mărunt de prindere, a dalelor din beton.
Lucrări de reparații la trecerile la nivel cu linia ferată
În ceea ce privește Lotul 2 al licitației, CN APM SA Constanța deține în proprietate dispozitivul feroviar amplasat în Zona Liberă, format din două linii de racord și trei linii ce permit accesul garniturilor de tren în incinta zonei libere. Pe liniile 1ZL, 2ZL si 3ZL, la intersecșia cu drumul de acces în incinta Terminalului Ferry Boat și drumul perimetral din incinta Zonei Libere sunt amplasate trei treceri la nivel cu calea ferată cu o lungime totală de 144 m. Cele trei treceri la nivel prezintă defecte tehnice majore pe o lungime cumulată de 74 m, ce nu pot fi remediate în cadrul lucrărilor de întreținere (traverse beton fisurate, material de prindere corodat, dale din beton deteriorate în proporție de 80%, dislocate și cu armătura la vedere).
Pe lungimea cumulată de 70 m starea pasajelor este bună, necesitând lucrări de rearanjare a dalelor și ridicarea la nivelul șinei. De asemenea, se propune reabilitarea părții carosabile dintre cele trei linii prin eliminarea dalelor existente, turnarea de beton și refacerea jgheabului de preluare a apelor din platformă. Pentru desfășurarea în condiții optime a circulației auto și feroviare, în conformitate cu normativele CFR (instrucțiile 300 și 314), pentru defectele constatate se impune realizarea acestor lucrări de reparații.
Termenul limită de depunere a ofertelor este data de 10 noiembrie 2020, ora 15,00.
Licitație pentru repararea liniilor ferate din Portul Constanța, de aproape 500.000 de euro
Iniţiativa celor Trei Mări va contribui, în perioada post-pandemie, la redresarea economică a statelor membre, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, după summit-ul care a avut loc ieri în sistem videoconferinţă.
Redresarea ar urma să se facă în jurul marilor proiecte de investiţii, care potrivit preşedintelui Iohannis au nevoie de o finanţare substanţială, în afara sumelor alocate până acum.
„Pe lângă Fondul de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări vor trebui folosite fonduri guvernamentale şi fondurile anunţate de SUA. Iniţiativa celor Trei Mări va contribui prin proiectele respective la dezvoltarea conectivităţii între statele din regiunea noastră.
Obiectivul principal al României sunt proiectele strategice de interconectare, un pas important fiind finalizarea proiectului BRUA, faza 1 şi ne dorim trecerea la faza 2. În domeniul transporturilor, am subliniat importanţa deosebită a rail to see, adică a căii ferate care leagă porturile Gdansk şi Constanţa, precum şi a traseului rutier Via Carpathia. În cadrul summit-ului au fost conturate liniile principale de actiune pentru perioada următoare”, a declarat Klaus Iohannis.
Iniţiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă şi informală, la nivel prezidenţial, care reuneşte cele 12 state membre ale UE aflate între mările Adriatică, Baltică şi Neagră (Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia). Iniţiativa are ca obiectiv creşterea convergenţei şi a coeziunii, în paralel cu reducerea decalajului de dezvoltare economică între diferite zone şi state membre ale UE, prin creşterea interconectivităţii în regiune, în domeniile energiei, transporturilor şi celui digital.
În privinţa fondurilor europene alocate României, Klaus Iohannis susţine că în prezent negocierile cu oficialii de la Bruxelles merg un pic mai greu.
„I-am încurajat pe toţi să se reunească şi să caute soluţii, deoarece ar fi foarte păcat să pierdem vremea şi să nu obţinem aceste fonduri. Eu cred că lucrurile vor merge mai departe, va fi aprobat bugetul şi în varianta normală în anul 2021 vom intra pe noul buget şi vom putea folosi aceşti bani europeni”, a spus Klaus Iohannis.
În legătură cu fondurile europene, preşedintele a precizat că există riscul ca acestea să fie reduse dacă pensiile vor fi majorate cu 40% ceea ce ar duce la creşterea deficitului bugetar.
https://www.bursa.ro/via-carpathia-si-calea-ferata-gdansk-constanta-pe-ordinea-de-zi-a-summitului-initiativei-celor-trei-mari-48749042
- Economie
22.10.2020
Restricțiile impuse – în 2012 și încă valabile – pentru autorități, instituții și companii de stat cu privire la achiziționarea serviciilor juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare vor fi abrogate, conform unui proiect de lege adoptat de Senat.
Acum, senatorii s-au aplecat asupra Ordonanței de Urgență nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice, întărirea disciplinei financiare. Aceasta stabilește că autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și regiile autonome, care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică, nu pot achiziționa servicii juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare. Acestea nu pot fi contractate decât ”în situații temeinic justificate”, când nu pot fi asigurate de către personalul de specialitate juridică angajat și cu aprobarea ordonatorilor principali de credite.
Continuare: https://www.profit.ro/perspective/oportunitate-pentru-avocati-autoritatile-si-firmele-de-stat-scapa-de-restrictii-la-contractarea-serviciilor-juridice-19560024