Revista presei

Traficul de mărfuri pe Canalul Dunăre – Marea Neagră suferă din cauza pandemiei și a înjumătățirii producției agricole – Revista presei 14 – 15 octombrie 2020

 

  • Port Constanța

15.10.2020

 

• 18.146 unități navale au tranzitat canalele navigabile în primele nouă luni din 2020

Recesiunea economică provocată de pandemia Covid-19, dar mai ales scăderea dramatică a recoltelor de cereale din România, ca efect al secetei teribile din acest an au dus la diminuarea semnificativă a cantităților de mărfuri transportate pe Dunăre și canalele navigabile, spre portul Constanța. Reducerea exporturilor românești de grâu, orz, ovăz, rapiță, floarea soarelui și porumb n-a putut fi suplinită, decât în parte, de volumele de cereale exportate de fermierii sârbi, unguri și bulgari.

Traficul de mărfuri, în ușor declin

„În primele nouă luni ale anului 2020, cantitățile de mărfuri tranzitate pe canalele navigabile au înregistrat o sensibilă diminuare față de 2019, care a fost un an record, dar sunt cu puțin peste previziunile noastre – a declarat, pentru cotidianul „Cuget Liber”, Lucian Bucuroiu – director exploatare în cadrul Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile. Traficul a fost de 25.790 milioane de tone capacitate, cu 3,95% mai mic față de aceeași perioadă din anul 2019. Au fost transportate 12.114 milioane de tone de mărfuri, cu 4,91% mai puțin decât în ianuarie – septembrie 2019.”

În structura mărfurilor, cerealele ocupă primul loc, cu o pondere de 47%. Celelalte grupe de mărfuri au următoarele ponderi: minereuri – 27%, produse energetice (cărbuni, petrol și gaze lichefiate) – 11%, produse chimice – 8%, metal și produse din metal – 3%, ciment – 2%.

Rolul european al canalelor navigabile

În primele nouă luni ale anului 2020 s-a produs o semnificativă creștere a traficului de mărfuri derulat în contul altor țări. Dacă în ianuarie – septembrie 2019 acesta era de 53% din total, în primele nouă luni din 2020 a sărit la 64%. Această dinamică reflectă rolul tot mai mare pe care Dunărea și canalele Dunăre – Marea Neagră și Poarta Albă – Năvodari îl joacă în transportul naval european.

Din totalul de 12,114 milioane de tone de mărfuri derulate în primele nouă luni din 2020, în contul României au fost transportate 37%, pentru Serbia – 31%, Ungaria – 17%, Bulgaria – 9%, Austria – 2%, Croația – 2%, Germania și Republica Moldova – câte 1%.

În primele nouă luni din 2020, canalele Dunăre – Marea Neagră și Poarta Albă – Năvodari au fost tranzitate de 18.146 unități navale, din care: 12.241 barje, 2.886 șlepuri, 61 nave fluvio-maritime, 2.959 remorchere împingătoare și 4 nave de pasageri.
Armatorii români domină transportul pe apele interioare. Dintre ei, cel mai important este Compania de Navigație Fluvială Română Navrom, care deține o flotă de 390 de nave, din care: 33 de împingătoare, 254 de barje de diferite tipuri, 93 de șlepuri și 10 ceamuri.

Investiții în transportul fluvial

Rolul transportului fluvial de mărfuri și de persoane va crește în următorul deceniu. Planul național de investiții și relansare economică elaborat de Guvernul Orban prevede investiții semnificative, de peste 4,1 miliarde de euro, pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii porturilor maritime și fluviale, a căilor navigabile, pentru asigurarea condițiilor optime de navigație pe întreaga Dunăre, pe tot timpul anului.

Deja, Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere publică două proiecte de investiții din industria portuară. Unul are în vedere extinderea infrastructurii portului Calafat (km 795) și sistematizarea dispozitivului feroviar al portului (etapa I). Valoarea investiției este 68.817.813 lei, inclusiv TVA. În prezent, portul Calafat dispune de o capacitate de trafic de 270.000 tone de mărfuri și poate primi nave cu o capacitate maximă de 2.000 tdw.

Cel de al doilea proiect de investiții are în vedere creșterea capacității de operare a portului Brăila. Vor fi executate lucrări de modernizare și reabilitare a infrastructurii portuare din incinta bazinului „Docuri”. Valoarea investiției este 127.136.310,28 lei, inclusiv TVA.

Brăila este unul dintre cele mai mari porturi fluvio-maritime românești și este inclus în rețeaua TEN-T globală. În bazinul „Docuri” se operează cereale cu instalațiile silozului, mărfuri vrac și cereale cu macaralele de cheu. Locația este utilizată și pentru iernatic, putând primi circa 150 de nave. Ambele investiții sunt finanțate din fonduri europene, nerambursabile.

https://www.cugetliber.ro/stiri-economie-traficul-de-marfuri-pe-canalul-dunare-marea-neagra-sufera-din-cauza-pandemiei-si-a-injumatatirii-productiei-agricole-413960

 

Potrivit datelor oficiale, contractul vizează lucrări de „Amenajare drenaje ape subterane de infiltrații la posturile de transformare din Portul Constanța“. Valoarea totală estimată a contractului este de 200.000 de lei, fără TVA, criteriul de atribuire fiind prețul cel mai scăzut. Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a anunțat că investește 200.000 de lei pentru amenajarea de drenaje pentru apele subterane de infiltrații la posturile de transformare din Portul Constanța.

Anunțul a fost publicat în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice și preluat pe licitatiapublica.ro.

Potrivit datelor oficiale, contractul vizează lucrări de „Amenajare drenaje ape subterane de infiltrații la posturile de transformare din Portul Constanța“.

Conform Descrierii contractului, „obiectul îl constituie amenajarea de drenaje pentru apele subterane de infiltrații și cele supraterane pluviale pentru un număr de 3 (trei) posturi de transformare care fac parte din rețeaua de distribuție a energiei electrice din incinta Portului Constanța“.

Se mai arată în anunț că „lucrările de amenajare drenaje ape subterane de infiltrații la posturile de transformare din Portul Constanța se vor realiza în conformitate cu proiectele elaborate de către ofertant și aprobate în Comisia CTE a CN APM SA Constanța“.

Valoarea totală estimată a contractului este de 200.000 de lei, fără TVA, criteriul de atribuire fiind prețul cel mai scăzut.

Contractul va fi atribuit prin procedura simplificată.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 30 octombrie 2020, ora 15.00, iar ofertele trebuie să fie valabile până pe data de 30 aprilie 2021.

Deschiderea ofertelor va avea loc tot pe 30 octombrie 2020, de la ora 15.00, în SEAP.

https://www.ziuaconstanta.ro/informatii/combaterea-criminalitatii-in-achizitiile-publice/lucrari-de-200-000-de-lei-la-posturile-de-transformare-din-portul-constanta-731135.html

 

CN APM Constanța închiriază toalete ecologice de la Euro Ecologic

CN APM închiriază toalete mobile ecologice. Societatea care se va ocupa de furnizarea toaletelor și întreținerea acestora este Euro Ecologic SRL.

Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța a atribuit un contract de furnizare și întreținere toalete ecologice. Societatea care se va ocupa de furnizare este SC Euro Ecologic SRL.

Descrierea contractului

Închiriere și întretinere de toalete mobile ecologice – 25 de bucăți.

Scopul achizitiei : datorita intinderii Portului Constanta pe o suprafata foarte mare si a nevoii de mentinere in conditii de igiena buna din punct de vedere al mediului, este nevoie de dotarea in diferite puncte de lucru cu toalete ecologice acolo unde nu exista grupuri sanitare.

Valoarea totala a contractului, fără TVA, este de 104.400 lei.

Societatea care se va ocupa de furnizarea toaletelor este SC Euro Ecologic SRL, cu sediul în județul Harghita.

https://www.ziuaconstanta.ro/informatii/combaterea-criminalitatii-in-achizitiile-publice/cn-apm-constanta-inchiriaza-toalete-ecologice-de-la-euro-ecologic-731134.html

 

14.10.2020

 

Compania Transgaz a transmis către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), în vederea aprobării, planul actualizat de dezvoltare a sistemului național de transport al gazelor, valabil pentru perioada 2020-2029. Noutățile sunt trei proiecte, unul dintre ele atrăgând în mod special atenția. Este vorba de un terminal de gaze naturale lichefiate care ar urma să fie construit la malul Mării Negre, în următorii șase ani. Documentul transmis de Transgaz urmează să fie aprobat în perioada următoare de către ANRE.

Celelalte două proiecte vizează modernizarea stațiilor de măsurare a gazelor la Isaccea și Negru Vodă, astfel încât să poată fi asigurate exporturile și importurile, în relațiile cu Bulgaria și Ucraina, pe conductele de tranzit T2 și T3.

Proiect: Interconectarea sistemului național de transport la Terminal GNL amplasat la malul Mării Negre

Proiectul constă în preluarea gazelor naturale de la țărmul Mării Negre printr-un terminal GNL și presupune realizarea interconectării sistemului național de transport gaze naturale la terminalul GNL prin construirea unei conducte de transport gaze naturale, în lungime de cca 25 Km, de la țărmul Mării Negre până la conductele T1 și T2.

Capacitatea și presiunea de proiectare pentru această conductă se vor stabili în funcție de cantitățile de gaze naturale disponibile la țărmul Mării Negre.

Termen estimat de finalizare: 2026

Valoarea estimată a investiţiei: 19,6 milioane euro.

Încă nu există informații despre sursa gazelor lichefiate. În urmă cu 10 ani a existat un proiect numit AGRI (Azerbaidjan- Georgia- Romania Interconnector), care presupune transportul gazelor lichefiate din Azerbaidjan în Georgia și România. S-a ajuns chiar în stadiul semnării unui memorandum între Transgaz și SOCAR, companie de stat azeră, pentru construirea unor terminale GNL. Urmau să fie transportate circa 8 miliarde metri cubi gaze pe an. Proiectul a fost abandonat treptat.

Celelalte două proiecte

Modernizarea stațiilor de măsurare Isaccea și Negru Vodă, pentru curgerea bidirecțională la granița cu Ucraina și Bulgaria pe conductele de tranzit T2 și T3.

Modernizare SMG Isaccea 2 și SMG Negru Voda 2 are ca termen estimat de finalizare 2024. Valoarea estimată a investiţiei: 26,65 milioane EURO

Modernizare SMG Isaccea 3 și Negru Voda 3 are ca termen estimat de finalizare. 2028 Valoarea estimată a investiţiei: 26,65 milioane EURO

https://economie.hotnews.ro/stiri-energie-24350002-document-noi-proiecte-ale-transgaz-terminal-gaze-lichefiate-marea-neagra-construit-pana-2026.htm

 

Obiectul achiziției constă în elaborarea Proiectului de urmărire în conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice în vigoare, standardele, normativele, instrucțiunile tehnice și ghidurile tehnice în domeniu, cu respectarea Legii 10/1995 și Normativului P130-1999. Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța a demarat procedura pentru contractarea serviciilor de elaborare a Proiectului de urmărire a comportării în timp pentru digurile din porturile Constanța, Midia, Tomis și Mangalia.

Anunțul a fost publicat în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice și se va urma procedura simplificată pentru atribuirea contractului.

Conform informațiilor publice, valoarea contractului a fost estimată la 174.000 de lei, criteriul de atribuire fiind prețul cel mai scăzut.

Potrivit descrierii contractului, obiectul achiziției constă în elaborarea Proiectului de urmărire în conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice în vigoare, standardele, normativele, instrucțiunile tehnice și ghidurile tehnice în domeniu, cu respectarea Legii 10/1995 și Normativului P130-1999.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 20 octombrie 2020, ora 15.00.

Ofertele trebuie să fie valabile până la data de 20.04.2021.

Deschiderea ofertelor va avea loc la data de 20 octombrie 2020, la ora 15.00, în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice.

https://www.ziuaconstanta.ro/informatii/combaterea-criminalitatii-in-achizitiile-publice/administratia-porturilor-maritime-demersuri-pentru-elaborarea-proiectului-de-urmarire-a-digurilor-din-porturile-constantene-731050.html?print

 

Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut.

Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime“ SA Constanța organizează licitație pentru atribuirea contractului privind „proiectare și execuție reparații capitale prelungire pasaj superior la curba mare“.

Potrivit anunțului publicat în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice și preluat pe licitatiapublica.ro, locul de executare a contractului este Portul Constanța.

În continuare, se mai arată în anunț că, potrivit Caietului de sarcini, durata estimată de realizare a obiectivului este de 12 luni de la încheierea contractului, din care 100 de zile sunt pentru proiectare și 265 de zile pentru execuție (perioadele de obținere avize/autorizații/acorduri nu sunt incluse în această perioadă).

Valoarea totală estimată a contractului este de 2.104.284 de lei, fără TVA.

Conform descrierii succinte a contractului, este vorba despre „elaborarea întregii documentații necesare proiectării lucrărilor de reparații capitale «Prelungire pasaj superior la curba mare»“. „Acestea trebuie să respecte soluția recomandată din Expertiza tehnică realizată în iulie 2020“, se mai arată în anunț.

Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 28 octombrie 2020, ora 15.00.

Contractul va fi atribuit prin procedura simplificată.

Ofertele trebuie să fie valabile până la data de 28.04.2021.

Deschiderea ofertelor va avea loc la data de 28 octombrie 2020, la ora 15.00, în SEAP.

https://www.ziuaconstanta.ro/informatii/combaterea-criminalitatii-in-achizitiile-publice/administratia-porturilor-maritime-constanta-incepe-renovarea-pasajelor-din-port-731047.html?print

 

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, că săptămâna viitoare vor fi făcuţi ”noi paşi” în realizarea proiectelor anunţate de ambasadorul Statelor Unite, respectiv construirea unei autostrăzi şi căi ferate care să lege Constanţa cu Gdansk.

”Sunt două mega proiecte de infrastructură discutate şi la întrunirea din 2018 care a avut lor exact în această sală. Între timp, s-au făcut paşi importanţi. S-au asociat Camere De Comerţ, s-a decis un fond de investiţii şi eu cred că săptămâna viitoare vom face noi paşi, când vom avea o videoconferinţă, în realizarea acestor proiecte”, declarat, marţi, Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă.

Şeful statului a evitat să ofere un orizont de timp în care ar putea fi realizate proiectele.

”Fiind proiecte foarte mari nu vă pot spune orizontul de timp în care pot fi realizate, dar ele sunt importante pentru că vor face legătura pentru axa Nord-Sud”, a mai afirmat şeful statului.

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman a anunţat, vineri, la evenimentul de semnare a Acordului inter-guvernamental cu Departamentul pentru Energi: ”Vom începe derularea unui nou proiect pentru România, împreună cu Polonia, pentru construirea unei autostrăzi şi căi ferate, care să lege Constanţa, de la Marea Neagră, cu Gdansk, de la Marea Baltică. Acest proiect de infrastructură va reprezenta un beneficiu uriaş pentru economiile României şi Poloniei, dar şi pentru economiile din regiune, ani buni de acum încolo”.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a apreciat, sâmbătă, că eforturile şi seriozitatea încep să dea roade.

”Vor fi un real beneficiu pentru economiile statelor partenere”, a afirmat Bode.

https://www.news.ro/politic-intern/iohannis-construirea-unei-autostrazi-cai-ferate-lege-constanta-gdansk-cred-saptamana-viitoare-vom-face-pasi-vom-avea-videoconferinta-realizarea-acestor-proiecte-1922401813002020101919512904

 

  • Economie

14.10.2020

 

În clasamentul european în funcție de volumele de mărfuri transportate rutier în trafic internațional în 2018 conduce Polonia, cu 201.182 de milioane de tone-km (adică 63,7% din volumele totale ale operatorilor polonezi și 29,3% din volumele totale din Europa la internațional), în scădere însă cu 6,5% față de 2017. Pe locul al doilea, dar la distanță uriașă, se află Spania, cu 80.518 milioane de tone-km, adică 11,7% din volumele totale transportate la internațional și 33,7% din volumele totale ale transportatorilor din această țară, și în creștere cu 5,3% față de volumele internaționale ale Spaniei din 2017. România este a treia, devansând de această dată Germania, cu 44.404 milioane de tone-km, adică 75,6% din volumele totale ale operatorilor locali și 6,5% din tot ce se transportă internațional în Europa, în creștere cu 7,9% față de 2017.

La internațional alternanța în clasament a țărilor vestice și estice este mai evidentă decât la intern, următoarele în clasament fiind Germania, Lituania (în creștere cu 11% față de 2017), Țările de Jos, Slovacia, Ungaria, Portugalia și Slovenia.

În total în UE28 fără Malta au fost transportate rutier în trafic internațional 681.571 de milioane de tone-km, adică 35,4% din totalul transporturilor din zonă, cu 2,75% mai puțin decât în 2017. Scăderea vine mai ales de la flotele estice, ale căror volume la internațional au fost cu 4,62% mai mici decât în 2017, în timp ce flotele din UE15 au avut o creștere mică, de 0,41%.

România, pe locul al treilea în Europa după volumele transportate în trafic internațional

 

Pe fondul recesiunii economice provocată de pandemia Covid-19, în primele opt luni ale anului 2020, exporturile României s-au redus cu 15,3%, față de aceeași perioadă din 2019, totalizând 38.739,2 milioane euro. Importurile au însumat 50.255,5 milioane euro, fiind mai mici cu 11,2%.

Deficitul balanței comerciale a fost de 11.516,3 milioane euro, mai mare cu 642 milioane euro decât cel înregistrat în perioada ianuarie – august 2019.

Ponderi importante în structura exporturilor și importurilor sunt deținute de grupele de produse: mașini și echipamente de transport (47,1% la export și 36,0% la import) și alte produse manufacturate (30,9% la export și respectiv 30,2% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri a fost de 12.343,9 milioane euro la expedieri și de 15.827,9 milioane euro la introduceri, reprezentând 72,3% din total exporturi și 73,5% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri a fost de 10.460,1 milioane euro la exporturi și de 13.475,7 milioane euro la importuri, reprezentând 27,0% din total exporturi și 26,8% din total importuri.

https://www.cugetliber.ro/stiri-economie-comertul-exterior-al-romaniei-e-grav-afectat-de-pandemia-covid-19-413854

 

15.10.2020

 

Silviu Coșa este noul prefect al Constanței În ședința Guvernului de astăzi, 14 octombrie, a fost votată schimbarea prefectului județului Constanța, prin încetarea exercitării funcției publice a lui George-Sergiu Niculescu și numirea șui Silviu-Iulian Coșa.

Ședința de Guvern de astăzi a avut mai multe puncte, printre care și proiectele privind schimbarea prefecților în câteva județe, inclusiv a Constanței. Fostul prefect George Niculescu a cerut demisia pentru a putea candida în Parlamentul României la alegerile programate la începutul lunii decembrie. Numele lui Silviu Iulian Coșa a fost vehiculat de câteva zile, fiind propunerea liberarilor, guvernul condus de Orban hotărând să respecte opinia PNL.

17.HOTĂR RE privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Constanța de către domnul Niculescu George-Sergiu

19.HOTĂR RE privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Constanța de către domnul Coșa Silviu-Iulian

Numele lui Coșa a mai fost vehiculat și în 2014, dar și în 2019 pentru a prelua funcția de reprezentant al Guvernului în teritoriu.

UPDATE

Joi, 15.10.2020, George Sergiu Niculescu va prezenta bilanțul mandatului său.

https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/actualitate/oficial-silviu-iulian-cosa-este-noul-prefect-al-judetului-constanta-731120.html

 

Nava LNG Croația va andoca la șantierul naval Viktor Lenac din Rijeka pentru efectuarea unor teste suplimentare. În urmă cu doi ani aceasta a fost achiziționată prin achiziție internațională, iar procesul de transformare a fostului petrolier Golar Viking LNG într-un FSRU a costat aproape 160 de milioane de euro.

Nava LNG Croația, unitatea plutitoare de regazificare (FSRU), care va fi unul dintre elementele principale ale terminalului GNL din Omisalj de pe insula Krk, a ajuns marți în Golful Rijeka. Nava va andoca la șantierul naval Viktor Lenac din Rijeka pentru teste suplimentare.

LNG Croația a călătorit de la un șantier naval de lângă Shanghai, unde a fost transformată într-un FSRU.

Nava va fi cuplată la terminalul GNL din Omisalj pe insula Krk la începutul lunii decembrie și va începe operarea comercială începând cu 1 ianuarie, a declarat directorul companiei, Hrvoje Krhen, pentru Hina.

Douăzeci și opt de persoane sunt în prezent la bord și se vor angaja încă 60 când terminalul va fi pus în funcțiune.

Investiția în terminal se ridică la peste 233 milioane de euro

Nava a fost achiziționată după o procedură de achiziție internațională în urmă cu doi ani, când compania Golar Power s-a oferit să transforme petrolierul Golar Viking LNG, fabricat în 2005, într-un FSRU de 159,6 milioane EUR.

LNG Croația are o capacitate de stocare de 140.000 de metri cubi, cu o capacitate nominală de regazificare a GNL de 300.000 m3 / h, sau o capacitate anuală de 2,6 miliarde de metri cubi.

Terminalul plutitor de GNL va permite andocarea tuturor navelor de transport GNL cu capacități cuprinse între 3.500 și 265.000 de metri cubi.

Investiția în terminal se ridică la 233,6 milioane EUR, din care 101,4 milioane EUR ajutor din partea Comisiei Europene, având în vedere că terminalul a fost inclus pe lista de Proiecte de Interes Comun.

https://www.capital.ro/prima-unitate-plutitoare-de-regazificare-a-croatiei-ajunge-in-golful-rijeka-este-element-principal-al-terminalului-gnl-din-omisalj.html

 

Comisarul european Johannes Hahn, responsabil pentru buget şi administraţie, va efectua joi, 15 octombrie, o vizită la Bucureşti, informează un comunicat al Executivului comunitar, citat de Agerpres.

Cu această ocazie, Johannes Hahn se va întâlni cu prim-ministrul României, Ludovic Orban, cu vice prim-ministru, Raluca Turcan, cu ministrul Finanţelor Publice, Vasile-Florin Cîţu, şi cu ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloş. Temele de discuţie ce vor fi abordate se referă la viitorul buget UE pe termen lung şi la fondul de redresare şi rezilienţă, precum şi la legislaţia europeană referitoare la resursele proprii şi la respectarea principiului statului de drept.

https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24353338-comisarul-european-pentru-buget-johannes-hahn-intalneste-bucuresti-mai-multi-oficiali-romani.htm

 

De la începutul lunii, noi tarife au intrat în vigoare pe RoLa (Rollende Landstrasse – autostrada rulantă), semnificativ mai mici decât cele anterioare.

Tariful minim pentru ruta standard Brenner se ridică acum la 82 EUR, conform ÖBB Rail Cargo Group.

Noile tarife fac parte din sistemul de stimulare pentru transferul mai multor camioane către calea ferată din Tirol.

Noua structură a prețurilor înseamnă că valoarea de bază a tarifului este acum cu 9 euro mai mică pentru camioanele sub 40,5 tone.

Există, de asemenea, o reducere suplimentară pentru transportatorii și expeditorii care utilizează în mod regulat conexiunile RoLa pe ruta Brenner. Reducerea este oferită pentru minimum opt curse dus-întors pe lună, dar cu cât se folosește mai des RoLa, cu atât este mai mare reducerea.

Potrivit ÖBB, cu această reducere a tarifelor, RoLa face un mare pas către apropierea de nivelul de preț al transportului rutier, permițând transportatorilor să economisească (la taxele de autostradă, la combustibil și mai puțină uzură a vehiculului si a componentelor).

RoLa este o combinație de transport rutier și feroviar. În sistemul RoLa, seturile complete de camioane (tractor cu semiremorcă sau camion cu remorcă) sunt transportate cu trenul pe vagoane cu încărcare redusă. În timpul unei astfel de călătorii, șoferii de camioane se pot odihni în vagoane speciale.

O astfel de soluție face mai ușor respectarea timpilor legali de conducere și permite transportului să continue în timpul interdicțiilor de trafic aplicabile și să evite blocajele de trafic.

https://trans.info/ro/austria-tarife-mai-mici-pentru-transportul-rutier-de-marfa-prin-rola-203460