Comunicate de presa

Autoritățile bulgare au demarat lucrările de dragaj pe Dunăre, conform angajamentelor asumate. Eforturile Constanța Port Business Association NU rămân astfel, fără rezultat.

 

Apreciind importanța sectorului naval pentru economia României și a Dunării în mod special, pentru funcționarea acestui sector de activitate cât și pentru dezvoltarea portului Constanța, Constanța Port Business Association a sesizat în ultimii ani, problemele întâmpinate pe sectorul aflat în responsabilitatea autorităților bulgare, tuturor autorităților competente ale Statului Român (Guvernul României, Ministerul Transporturilor, Ministerul Afacerilor Externe, Administrația Prezidențială, Comisia pentru Transporturi și Infrastructură a Camerei Deputaților, Comisia pentru Transporturi și Energie a Senatului României) și a solicitat acestor autorități implicarea urgentă, în vederea soluționării unei situații ce afectează întreaga economie a României.

Numeroasele demersuri ale Constanța Port Business Association privind problema neefectuării lucrărilor de dragaj pe Dunăre de către autoritățile bulgare, lucrări care să permită o navigabilitate în condiții normale, nu au fost doar la nivel național, ci și european, vizând atât europarlamentarii români, cât și principalii reprezentanți ai serviciului de transport al Comisiei Europene.

Au fost astfel adresate scrisori și memorii europarlamentarilor Ana – Claudia Țapardel, Corina Crețu, Marian Jean Marinescu, Dan Nica, dar și Violetei Bulc, – Commissoner for transport – DG Move, lui Henrik Hololei – Director General for Transport and Mobility – DG Move, Margrethe Vestager, cât și lui Johannes Laitenberger (DG Comp).

Toate aceste acțiuni au generat scrisoarea deschisă inițiată de europarlamentarul român Ana-Claudia Țapardel, pentru a veni în sprijinul stakeholderilor români din sectorul de navigație maritim și fluvial, prin care europarlamentarii români semnatari și-au exprimat îngrijorarea cu privire la neefectuarea operațiunilor de dragaj de-a lungul părții navigabile a Dunării dintre România și Bulgaria.

Totodată, subiectul a fost reluat și dezbatut și în cadrul conferinței la nivel înalt ”Portul Constanța – hub multimodal pentru dezvoltare regională și partener strategic al porturilor dunărene”, desfășurată la Bruxelles, la sediul Parlamentului European, ocazie cu care s-a încercat conștientizarea reprezentanților instituțiilor europene privind potențialul economic și poziția favorabilă pe care Portul Constanța le deține, având în vedere inclusiv conexiunea strategică a acestuia cu coridorul de transport pan-european VII – Dunăre (coridor fluvial).

Urmare a acestor acțiuni, autoritățile bulgare au demarat lucrările de dragaj pe Dunăre, conform angajamentelor asumate. Totodată, în prezent pe Dunăre se desfășoară lucrări de dragaj în punctele critice stabilite de AFDJ Galați, astfel:

Pe sectorul românesc:
Rapide Transport are în lucru Lotul 1, de la Km 845 – km 610 Dunăre, la punctele critice stabilite de AFDJ Galați. Sâmbătă, 30 iunie 2018, la punctul critic Bechet, km 676+700 – km 677+600 Dunăre, lucrarea a fost finalizată, fiind realizat un canal de aprox. 120 m lățime, cu adâncimi în perimetrul de dragare de 3 m la cota 0 Bechet și pe tot canalul în medie 2,7- 2,8 m la cota 0 Bechet.

Pe sectorul bulgăresc:
Rapide Transport lucrează ca subcontractor pentru Cosmos Shipping AD Varna, câștigătorul licitației organizate de APPD.
Aceștia au lucrat la punctul critic Vardim, km 545,000 to km 547,800 Dunăre, în perioada 02.06.2018 – 14.06.2018, unde au realizat cca. 100.000 mc și a rezultat un canal cu o lățime de cca. 70 m, cu adâncimi de aprox. 3 m la cota 0 Svishtov.
Pe data de 18.06.2018, aceștia au fost mutați la punctul critic Belene, km 565,900 – km 563,900 Dunăre, unde vor realiza 146.000 mc. Pâna la data de 27.06.2018 au fost realizați 46.240 mc.

Constanța Port Business Association salută demararea acestor lucrări, mulțumește europarlamentarilor români pentru implicare și pentru suportul acordat în problema navigabilității pe Dunăre și va urmări cu același interes derularea lucrărilor, astfel încât acestea să fie asigurate pe termen mediu și lung, iar autoritățile bulgare să-și îndeplinească obligațiile ce le revin în conformitate cu legislația aflată în vigoare.