Bulgarii BLOCHEAZĂ Dunărea: nu îşi respectă promisiunile privind dragajul – Revista presei 16 – 17 Mai 2018
- Port Constanța
16.05.2018
Secretarul de stat al Ministerului Transporturilor aflat la Constanța, Ionel Minea, a punctat ferm faptul că există o oarecare dificultate în comunicarea cu partea bulgară privind dragajul pe Dunăre. Traficul naval de pe fluviu este, astfel, dat peste cap. România și-a respectat promisiunile și a efectuat tot ce era necesar, doar partea bulgară mai are de adâncit bucata ei. Ultima promisiune primită de către români de la Guvernul Bulgar a fost luna mai.
Surse oficiale au precizat că bulgarii „refuză să își îndeplinească promisiunea”, ceea ce înseamnă că urmează o perioadă de presiune pe care Guvernul din România trebuie să îl facă asupra autoritățiile executive ale vecinilor de la sud de Dunăre. Lipsa lucrărilor de dragare pe Dunăre are drept consecinţă blocarea traficului fluvial.
Cea mai afectată de lipsa dragajului este Delta Dunării, căci navele de croazieră nu pot ajunge la destinația finală, călătorii fiind „dați jos” mai devreme. Grav este faptul că durata a crescut aproape de 4 ori din cauza depunerilor de nisip. Autoritățiile bulgare au promis totuși că în luna mai urmează să efectueze lucrările, dar după atâta timp tot nu au trecut proiectul de hotărâre de guvern care să dea drumul la treabă. Ministerul Transporturilor din România promite, totuși, că va mai purta discuții cu reprezentanții bulgari pentru a detensiona situația creată.
https://www.replicaonline.ro/bulgarii-blocheaza-dunarea-nu-isi-respecta-promisiunile-privind-dragajul-355549/
Reprezentanții Constanța Port Business Association – organizație din care fac parte operatorii economici din portul Constanța – atrag din nou atenția instituțiilor europene asupra necesității ca partea bulgară să se țină de cuvânt și să realizeze dragarea Dunării pe sectorul pe care îl au în administrare.
„Urmare a solicitărilor transmise de Constanța Port Business Association atât în atenția autorităților române, cât și a instituțiilor europene, referitoare la problema neefectuării lucrărilor de dragaj a Dunării pe sectorul aflat în administrarea autorităților bulgare, Europarlamentarii români s-au implicat și au înaintat în data de 12 martie 2018, o scrisoare deschisă în atenția Președintelui Comisiei Europene dl. Jean – Claude Junker, a Comisarului pentru Transport dna. Violeta Bulc, cât și a doamnei Karima Delli, Președintele Comisiei pentru Transport și Turism din Parlamentul European, exprimându-și astfel îngrijorarea și solicitând intervenția promptă a instituțiilor europene.
Urmare a acestor demersuri, autoritățile europene au informat că sunt conștiente de situația actuală în ceea ce privește condițiile de navigație în secțiunea comună româno – bulgară a Dunării, aceasta problemă fiind de asemenea urmarită și într-un context mai larg al Strategiei Uniunii Europene privind Dunărea.
Totodată, au subliniat faptul că autoritățile bulgare au semnat un contract de dragaj pe o perioadă de trei ani de zile, cu posibilitatea de prelungire, astfel încât această activitate va fi asigurată pe termen mediu și lung și au asigurat România de sprijinul serviciilor Comisiei Europene în vederea rezolvării acestei probleme.
Având însă în vedere modul în care autoritățile bulgare au înțeles să trateze acest subiect în ultimii ani, în pofida promisiunilor și a angajamentelor asumate, cât și faptul că în urma verificărilor efectuate s-a constatat că societatea care a câștigat contractul (Cosmos Shipping AD Varna) nu are experiență în lucrări maritime și nu deține echipamente de dragare, Constanța Port Business Association a revenit și alături de Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” S.A. Constanța a solicitat instituțiilor europene, respectiv Henrik Hololei, Director General for Transport and Mobility, să se asigure că activitățile de dragare a Dunării efectuate de statul bulgar în sectorul comun româno – bulgar sunt reale”, au precizat reprezentanții asociației.
https://www.replicaonline.ro/operatorii-economici-din-portul-constanta-au-transmis-inca-o-adresa-comisiei-europene-sunt-reale-lucrarile-de-dragare-a-dunarii-din-bulgaria-355439/
În perioada următoare, situația de la Șantierul Naval Mangalia – 2 Mai ar trebui soluționată. Acest lucru se poate face doar prin finalizarea negocierilor cu gigantul DAMEN care urmează să fie partenerul Statului Român în administrarea șantierului. Este clar că negocierile durează de mai bine de jumătate de an, fapt care a condus la tensiuni fără precedent în rândul angajaţilor. Personalul s-a diminuat, încrederea oamenilor care au mai rămas să muncească este la pământ, iar oficialii țin „ascuns” momentul adevărului, alegând un low profile în ceea ce privește transparența. Nu sunt singurii de această părere.
Într-o vizită oficială la Constanța, ambasadorul Olandei la București, Excelența Sa Stella Ramor-Grubacic a declarat în exclusivitate pentru cotidianul „Replica de Constanța” că dorește să vadă negocierile duse la finalizare.
„Da, consider că este un aspect important pentru România și Olanda. Știu că încă sunt în desfășurare negocierile pentru semnarea contractelor. Nu doresc să intru în prea multe detalii căci nu am fost implicată în acest proces. Însă, sunt sigură că lucrurile vor avea o finalizare bună, iar pentru România este un câștig implicarea companiei olandeze, cât și pentru Olanda”, a declarat ambasadoarea.
De asemenea, Excelența Sa a punctat faptul că în cursul săptămânii trecute, când s-a aflat în vizită la Galați, s-a întâlnit cu CEO DAMEN aflat în șantierul de acolo pentru inaugurarea unei nave. Ea a punctat că așteaptă cu nerăbdare finalizarea și semnarea contractelor pentru a scăpa opinia publică de nesiguranța care s-a lansat în jurul acestui subiect.
Reamintim faptul că în urmă cu o săptămână, angajații din șantier erau informați că urmează să fie semnat contractul cu olandezi joi, 10 mai, însă printr-un mesaj oficial aceștia au anulat momentul. Reprezentanții Guvernului au punctat pentru „Replica” faptul că semnarea contractului se va face într-o săptămână-două.
Surse oficiale au confirmat totuși că atât contractul de cesionare a acțiunilor, cât și cel de asociere mixtă, vor fi semnate în același timp! Oficiali guvernamentali au explicat pentru cotidianul
„Replica de Constanța” că în momentul de față s-a intrat în etapa a doua de negociere care prevăd și negocierile de contract de asociere mixtă, astfel încât când acestea se vor finaliza, se vor semna atât cesionarea acțiunilor de la Damen către Șantierul Naval Mangalia – 2 Mai, cât și contractul de asociere mixtă.
Mai mult, marți, 15 mai, în timp ce ambasadoarea se pregătea pentru evenimentul de la Constanța, oficialii DAMEN au avut o echipă în inspecție în șantierul de la Mangalia.
https://www.replicaonline.ro/exclusiv-ce-spune-ambasadoarea-olandei-la-bucuresti-despre-soarta-santierului-naval-mangalia-355554/
Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa a anunţat numele agentului economic care şi-a adjudecat contractul pentru reparaţii planificate la nava „Anghel Saligny“ şi reparaţii planificate în cadrul reclasificării la nava „Pompier 8“.
Mai exact, este vorba despre „Contractul de reparaţii planificate: lot 1 – servicii de reparaţii planificate în cadrul reclasificarii la nava «Anghel Saligny» şi lot 2 – servicii de reparaţii planificate în cadrul reclasificării la nava «Pompier 8»“.
Agentul economic care a obţinut acest contract este societatea ElectroScoica Mar SRL, iar valoarea contractului atribuit este de 407.357 de lei fără TVA. Obiectul achiziţiei constă în încheierea unui contract de prestări servicii de reparaţii planificate cu ocazia reclasificării navelor proprii, pentru execuţia reparaţiilor specifice de doc, mecanice, de lăcătuşerie, electrice şi diverse, conform anexelor 1 şi 2 la caietul de sarcini.
Persoanele care deţin funcţii de decizie în cadrul CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa: director general – Nicolae Dan Tivilichi; director general adjunct – Marian Tănase; director economic – Daniela Şerban; şef Departament Achiziţii Publice – Otilia Ifimov; şef Serviciu Juridic şi Contencios – Tănase Iulian Pepi, director Coordonator Ciprian Hanganu, şef Sucursala Nave Tehnice Port – Emil Banias, şef Birou Control Financiar Preventiv – Adina Nicoleta Gamalan.
ElectroScoica Mar SRL, în datele Registrului Comerţului
Înfiinţată în anul 1991, firma are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 20.000 de lei, integral vărsat, este compus din 2.000 de părţi sociale. Asociaţi persoane fizice sunt: Enache Ion, cu 25% din capitalul social,
Gherman Iulian, cu 25% din capitalul social, Dan Dumitru, cu 25% din capitalul social, Tomoş Gabriel Laurenţiu, cu 10% din capitalul social, şi
Fătu Ion, cu 15% din capitalul social. Administratorii firmei, care se ocupă de repararea şi întreţinerea navelor şi a bărcilor, sunt Enache Ion, Dan Dumitru şi Gherman Iulian.
În anul fiscal 2015, Electroscoica Mar SRL, cu 69 de salariaţi, a declarat o cifră de afaceri de 6.587.755 de lei şi un profit de 460.809 lei. Situaţia financiară pe anul 2016 este următoarea: 20 de salariaţi, cifră de afaceri de 8.917.494 de lei şi profit de 1.273.152 de lei.
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.
https://www.ziuaconstanta.ro/informatii/combaterea-criminalitatii-in-achizitiile-publice/electroscoica-mar-srl-se-va-ocupa-de-reabilitarea-navelor-anghel-saligny-si-pompier-8-document-659046.html
Conducerea Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a primit, azi, 15 mai 2018, o delegație din Shanghai – China, condusă de Li Chunping – Director al Diviziei Afacerilor Europene și Africane a Municipalității Shanghai. La eveniment a participat și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Minea.
Potrivit CN APMC, oaspeții chinezi au fost însoțiți de reprezentanți ai autorităților centrale și oficialități ale județului Constanța.
Scopul acestei vizite îl constituie identificarea oportunităților de cooperare economică dintre cele două regiuni, Constanța și Shanghai.
https://www.ziuaconstanta.ro/diverse/stiri-calde/oficialitati-din-china-in-vizita-in-portul-constanta-ce-subiecte-au-fost-analizate-galerie-foto-659029.html
În aceste momente, la Tenis Club Idu Mamaia are loc cea de a 12-a ediţie Europort România unde puteţi întâlni peste 50 furnizori internaţionali de echipamente şi servicii navale în domeniul automatizarilor, propulsie şi guvernare, electronice, comunicare şi navigaţie, echipamente de dragare, hidraulice, de punte, echipamente de siguranţă şi salvare, construcţii, reparaţii şi conversii de nave, servicii maritime, proiectare nave, protecţia mediului şi sisteme auxiliare.
Evenimentul este organizat de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa .
Europort România este un eveniment cheie pentru conducere, departamentele tehnic, cumpărări, tehnologic şi operaţional din şantierele navale, armatorii de nave maritime şi fluviale, off-shore, brokerii de nave, companiile de comercializare (echipamente navale), companiile de salvare, remorcaj şi servicii portuare, companiile de manipulare marfă, companiile de administrare a canalelor navigabile, autorităţi navale, căpitanii de port şi proiectanţi de nave.
La eveniment sunt prezenţi preşedintele Camerei de Comerţ a României, Mihai Daraban, directorul CCINA Constanţa, Dănuţ Jugănaru, directorul CNAPM Constanţa, Dan Nicolae Tivilichi, rectorul Academiei Navale Mircea cel Bătrân, Octavian Tărăbuţă, primarul municipiului Constanţa Decebal Făgădău, Adrian Mihai fost directorul general al Autorităţii Navale Române şi mulţi alţii.
Sunt prezente 57 de firme din mai multe ţări care comercialezează echipamente navale.
UPDATE: Secretarul de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, Ionel Minea, a vorbit despre importanța acestui eveniment care va amplifica relațiile dintre România și Olanda. Mai mult, oficialul de la ministerul Transporturilor a vorbit şi despre importanța strategică a Portului Constanța.
https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/eveniment/imagini-de-la-eveniment-ambasadorul-olandei-stella-ronner-grubacic-la-europort-romania-evenimentul-este-organizat-de-ccina-constanta-galerie-foto-659007.html
Socep Constanța a realizat în primele 3 luni ale acestui an o cifră de afaceri de 20,65 milioane lei, cu 35,41% mai mare decât cea de 15,25 milioane lei de la T1 2017, iar profitabilitatea a explodat la un nivel mai mare decât pe întreg anul trecut. Dinamică foarte bună a rezultatelor financiare trimestriale pentru unul dintre cei mai mari operatori din Portul Constanța. Potrivit notificării din această dimineață către Bursa de Valori București unde societatea este listată, Socep Constanța (SOCP) a realizat în primul trimestru venituri totale de 21,65 milioane lei, în creștere cu 35,91% față de 15,93 milioane lei din perioada similară a anului trecut. În același interval de raportare, cheltuielile totale au crescut într-un ritm ceva mai atenuat, +12,97%, la 16,29 milioane lei, de la 14,42 milioane lei. Astfel, rezultatul net global a avut un salt de 243,94%, la 4,54 milioane lei, de la 1,32 milioane lei la T1 2017. De remarcat că acest profit este cu 22,04% peste întreg câștigul net de 3,72 milioane lei obținut anul trecut.
Activele totale ale Socep erau la data de 31 martie de 184,85 milioane lei, cu 2,15% mai mari decât cele de 180,96 milioane lei de la 1 ianuarie. În același răstimp, datoriile totale au fost reduse cu 1,76%, la 36,82 milioane lei, de la 37,48 milioane lei. Socep Constanța, firmă controlată frații Nicolae și Ion Dușu prin grupul DD și Celco Constanța, este listată la Bursa de Valori București, unde, la ultimul preț de închidere de 0,2800 lei/acțiune, are o capitalizare de piață de 96,16 milioane lei (20,77 milioane euro).
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/financiar/piata-de-capital/operatorul-portuar-socep-isi-majoreaza-de-peste-3-ori-profitul-trimestrial-18111913
Ministerul Transporturilor a anunțat, printr-un comunicat de presă, că până la sfârșitul lunii iulie 2018, urmează să sosească, în portul Constanța, două nave specializate, care vor intra în dotarea Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare – ARSVOM.
Navele au fost construite la șantierul Baltic Workboats Saarema din Estonia.
Cele două nave SAR (Search and Rescue), botezate „Apollo” și „Artemis”, au următoarele caracteristici: lungime – 23,8 metri, lățime – 6,4 metri, înălțime constructivă – 2,48 metri, pescaj max – 1,7 metri, deplasament – 45 tone, viteza maximă – peste 25 noduri, viteza de croazieră – 20 noduri.
Navele au capacitatea de autoredresare și pot prelua la bord peste 44 de supraviețuitori. Sunt dotate cu câte o ambarcațiune rapidă de urgență ce poate atinge o viteză de peste 35 de noduri pentru, care va fi folosită pentru recuperarea și transferul persoanelor, intervenția în zona plajelor. Navele au în dotare: platformă de transfer la elicopter, capacitate de transport a cel puțin două persoane pe targă, capacitate de stins incendii la nave și de intrare în zona cu perdea de foc pentru extragere victime, cârlig de remorcaj pentru intervenții de urgență, cameră de termoviziune necesară atât în cazul intervențiilor de căutare și salvare pe timp de noapte cât și în cele de stins incendiul, instalație de comunicare voce la distanțe mari indiferent de starea vremii, echipament de intervenție în caz de incendiu pentru personal specializat, echipamente specializate pentru recuperarea și transferul persoanelor din apă.
Investiția a fost finanțată de la bugetul statului și este de 50,6 milioane de lei. Statul român trebuie să asigure în mod gratuit, în conformitate cu reglementările internaționale, căutarea și salvarea vieții omenești pe mare.
Îmbunătățirea siguranței maritime prin achiziționarea celor două nave răspunde cerințelor Uniunii Europene și se pliază pe Agenda Comisiei Europene în vederea luării de măsuri imediate pentru evitarea tragediilor umane și pentru consolidarea mecanismelor de abordare a situațiilor de urgență determinate de migrație, de accidente navale sau pe platformele petroliere, se arată în comunicat.
https://www.cugetliber.ro/stiri-economie-navele-sar-apollo-si-artemis-intra-in-dotarea-arsvom-348677?utm_source=cugetliber&utm_medium=site&utm_content=sectiune-Economie&utm_campaign=Articole%20sectiune%20Economie
Europort România este cea mai importantă expoziție maritimă găzduită de țara noastră. Ieri, 15 mai 2018, salonul expozițional din incinta Complexului Tenis Club Idu, din Mamaia, devenise neîncăpător pentru mulțimea vizitatorilor veniți la inaugurare.
Reprezentanții unor șantiere navale românești, ai unor armatori fluviali și companii portuare veniseră să ia contact cu ultimele realizări din domeniul tehnologiilor navale, să ia pulsul pieței de echipamente navale, să stabilească contacte, să pună bazele viitoarelor relații de afaceri.
Ajunsă la cea de a 12-a ediție, manifestarea expozițională reunește 57 de firme vest europene și românești, specializate în tehnologia sistemelor de propulsie, automatizări, echipamente de punte, management integrat, sisteme hidraulice, macarale, tratarea apei, sisteme de navigație și de comunicații, piese de dragare, sisteme electrice, ventilație și aer condiționat, elice, pompe etc. Faptul că printre ei sunt producători și furnizori de echipamente navale și servicii maritime din 11 țări (România, Olanda, Germania, Spania, Italia, Bulgaria, Turcia, Belgia, Polonia, Danemarca și Emiratele Arabe) demonstrează interesul deosebit pe care piața din țara noastră îl prezintă pentru aceștia.
Organizatorul evenimentului este AHOY- Rotterdam (Olanda), în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța și Asociația Națională a Constructorilor de Nave din România (ANCONAV).
La festivitatea de deschidere au rostit scurte alocuțiuni: Raymond Siliakus – managerul expoziției, reprezentantul lui AHOY Rotterdam, Ionel Minea – secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Decebal Făgădău – primarul municipiului Constanța, Mihai Daraban – președintele Camerei de Comerț și Industrie a României și Stella Ronner-Grubacic – ambasadorul Olandei la București,
Secretarul de stat Ionel Minea a folosit prilejul oferit de manifestarea expozițională pentru a vorbit despre portul Constanța și amplul său program de investiții, în valoare de peste 600 de milioane de euro, despre efortul depus în direcția atragerii unor fluxuri de mărfuri care, în prezent ocolesc portul românesc.
Răspunzând întrebărilor ziarului „Cuget Liber”, Mihai Daraban – președintele CCIR a declarat: „La această ediție a Europort sunt prezente 57 de firme; mai multe decât în anii anteriori. Deja, putem spune că parteneriatul dintre Camera de Comerț Constanța, AHOY Rotterdam și Ambasada Olandei la București a devenit o tradiție. Expoziția demonstrează că România este o piață efervescentă. Nu mai putem vorbi de o flotă maritimă comercială a României, dar avem o rețea de șantiere navale care funcționează. Și trebuie spus că funcționează pe o piață internațională ostilă, în care concurența este acerbă, mai ales din partea șantierelor navale ale Extremului Orient. Cu toate acestea, toate șantierele navale din România, cu restructurările aferente, au reușit să reziste și să fie competitive pe piața internațională.”
Prezența singurului producător român – compania Watermota din Constanța, care tocmai a împlinit zece ani de existență – a fost remarcată de șeful Camerei de Comerț și Industrie a României. „Procesul de apariție a unor firme care realizează produse cu valoare adăugată mare este destul de lent în România, mai ales după 1990. Dar ușor-ușor, prin importuri de tehnologie, vom ajunge să creăm brand-uri românești, care să însemne ceva la export”, a spus Daraban.
În afara companiei Watermota, care expune, printre altele, generatoare, diesel generatoare, pompe navale, ne-au atras atenția standurile firmelor Diesel Mecanica (dealer-ul lui Caterpilar în Constanța), Diesel House, Eekels Romania din Galați (furnizor de servicii electrotehnice și sisteme pentru construcțiile de nave), Eliche Radice spA Italia (producător de sisteme de propulsie), Famor SA Polonia (producător de echipamente de iluminat pentru nave).
Prezentă la toate manifestările expoziționale cu tematică marină, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” are și la această expoziție un stand de prezentare.
Dar să vedem care este opinia unuia dintre vizitatorii expoziției, directorul general al Șantierului Naval Constanța, Radu Rusen. „Evenimentele de acest gen ajută constructorii de nave și cei de echipamente navale să intre în contact, șantierele navale să ia contactul cu furnizorii. Acesta este și motivul pentru care, odată cu această expoziție are loc și ședința trimestrială a Asociației Naționale a Constructorilor de Nave din România (ANCONAV)”, a declarat Rusen.
Expoziția este deschisă în perioadan 15 – 17 mai 2018. În continuare, programul de vizitare este următorul: pe 16 mai, între 10 și 17, iar pe 17 mai, de la ora 10 până la 15.
https://www.cugetliber.ro/stiri-economie-industria-navala-romaneasca-si-a-dat-intalnire-la-expozitia-europort-din-mamaia-348676?utm_source=cugetliber&utm_medium=site&utm_content=sectiune-Economie&utm_campaign=Articole%20sectiune%20Economie
În perioada 15 – 16 mai 2018, la Harlingen, Olanda, se desfășoară cea de-a 12-a adunare generală a Asociației EDINNA – Education in Inland Navigation.
În cadrul întâlnirii, directorul general al Centrului Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV, Ovidiu Sorin Cupșa – ambasador maritim IMO, a fost reales pentru încă un mandat în funcția de vicepreședinte al asociației, se arată într-un comunicat de presă
Agenda întrunirii are ca punct major de interes Directiva europeană 2017/2397 privind recunoașterea calificărilor profesionale în sectorul navigației pe ape interioare. Aceasta a fost adoptată de Parlamentul European în noiembrie 2017, iar în luna ianuarie 2022 are termen de transpunere în legislația națională a statelor membre UE. Directiva încununează eforturile depuse de Comisia Europeană, Comitetul European pentru standardizarea calificărilor profesionale pe apele interioare din Europa, numeroase organisme internaționale și instituții de resort incluzând și CERONAV.
CERONAV a participat activ de la începutul acestui amplu proces de armonizare a standardelor de pregătire profesională în calitatea sa de membru fondator al Asociației EDINNA, continuând eforturile depuse în această direcție în proiectele europene NELI și HINT (conduse de Ceronav) și în cadrul lucrărilor Comitetului CESNI / QP pentru elaborarea standardelor de competențe.
Proiectul Danube SKILLS derulat pe Programul Transnațional Dunărea va aduce o contribuție importantă la implementarea Directivei Europene prin elaborarea de instrumente și strategii în sprijinul transpunerii acesteia în legislația națională și acreditării instituțiilor de pregătire profesională din cele opt țări care participă în acest proiect.
„În calitate de vicepreședinte EDINNA, doresc să contribui în mod eficient la armonizarea și dezvoltarea sistemului educațional și de formare profesională din acest sector și să susțin EDINNA să-și atingă obiectivele finale. Sunt încrezător că poziția mea de ambasador maritim IMO, expertiza mea personală câștigată în cadrul unor proiecte transnaționale anterioare conduse de CERONAV, precum și contribuția mea la activitățile proiectului Danube SKILLS, îmi vor fi utile în îndeplinirea responsabilităților față de membrii EDINNA în ceea ce privește punerea în aplicare a noii directive europene 2017/2397 privind recunoașterea calificărilor profesionale în sectorul navigației pe ape interioare”, a declarat directorul general al CERONAV.
https://www.cugetliber.ro/stiri-economie-ovidiu-cupsa-a-fost-reales-vicepresedinte-al-edinna-348678?utm_source=cugetliber&utm_medium=site&utm_content=sectiune-Economie&utm_campaign=Articole%20sectiune%20Economie
17.05.2018
Drumurile şi infrastructură feroviară sunt la pământ în România. Dunărea ar putea fi transformată într-o adevărată autostrada fluvială care ar creşte economia ţării şi ar întări relaţiile cu restul Europei. Problema este că acest culoar navigabil se zbate în nepăsarea autorităţilor. Navele circulă greu din cauza dunelor de nisip, iar porturile au rămas în paragină.
Dunărea, al doilea fluviu ca lungime din Europa străbate în ţarea noastră 1075 km de la Baziaş şi până la Sulina în Delta Dunării. Practic dintre cele 10 ţări tranzitate de Dunăre, România are parte de cel mai lung culoare fluvial. Pentru antreprenori este mană cerească.
Cosmin Sava, antreprenor: E un punct important de ce? Pentru că îţi scad costurile per tonă. Una este să stai cu camionul la coadă în portul Constanţa o zi întreagă şi alta să faci aici 5 curse pe zi. Facilitează descărcarea rapidă şi asta salvează foarte multe costuri.
Cosmina Sava are 28 de ani şi are în administrare un port din Murfatlar. Transportă tone de cereale pe apă datorită costurilor foarte mici. A dat însă de probleme după ce şi-a deschis un punct Caraş Severin. În acea zonă dunele de nisip îngreunează transportul fluvial.
Cosmin Sava: Când Dunărea e scăzută rişti să loveşti bucăţi de pământ cu barja respectivă.
În timp ce antreprenorii pompează milioane de euro în barje şi utilaje moderne statul român nu investeşte mai nimic în infrastructura de pe Dunăre. Iar lipsa de implicare afectează economia ţării.
Dorin Popescu, specialist în relaţii internaţionale: În momentul de faţă volumul de mărfuri tranzitat pe căile navigabile interioare se ridică la 29-30 de milioane de tone, cifre care nu par a fi şi nu sunt semnificative pentru economia şi pentru nevoile de dezvoltare a României.
Dacă s-ar finanţa lucrări de dragare pe Dunăre întreaga perspectivă s-ar lumina. Am avea mai multe locuri de muncă, iar condiţiile de navigaţie s-ar îmbunătăţi considerabil. Momentan totul este la nivel de vorbe.
Intervievat: Discuţiile sunt foarte avansate pentru a face un pact dacă vreţi aşa, o convenţie la Bruxelles să putem să avem Dunărea de la Turnu Severin şi până la Silistra să fie navigabilă, să putem oferi operatorilor o Dunăre stabilă.
În ciuda tuturor neajunsurilor bătrâna Dunăre rămâne în continuare cea mai bună cale de a transport mărfuri. Nu de alta dar avem doar 748 km de autostradă şi o infrastructură feroviară care lasă de dorit.
Transportul fluvial este crucial pentru ţara noastră. Gândiţi-vă în fiecare zi 60 de barje cel puţin trec pe aici pe acest canal şi intră în portul Constanţa. Fiecare dintre acestea transportă o încărcătură echivalentă unei întregi garnituri de tren.
În anul 2017, în urma câștigării unei competiții internaționale de granturi de cercetare, la care au participat universități și instituții de marină din numeroase țări, Universitatea Maritimă din Constanța a inițiat proiectul de cercetare științifică GECAMET, privind conștientizarea importanței egalității de gen în domeniul maritim, la care sunt partenere universități din nouă țări.
Studiul este susținut de International Association of Maritime Universities, iar lider de proiect este lectorul univ. Cristina Dragomir, doctor inginer și doctor în management, în cadrul UMC.
„Rezultatele preliminare ale studiului – afirmă Cristina Dragomir – arată că, în sectorul maritim internațional, există mari discrepanțe între țări, în ceea ce privește accesul femeilor la meseria de navigator și că, în general, femeile navigator se confruntă cu mari probleme de discriminare. Spre exemplu, în Arabia Saudită femeile nu au voie să se înscrie la studii de marină. În Vietnam femeile sunt acceptate la studii de marină, dar nu au voie să participe la programe de cadeție. În China, în timpul Revoluției Culturale (anii 1966-1967), femeile erau încurajate să aleagă cariere în navigație. În acea perioadă, în apele internaționale ale lumii a navigat nava „Fengtao”, prima navă din lume condusă doar de femei ofițer. Pe fondul schimbărilor politice, pe la jumătatea anilor 1980, femeile navigator nu au mai fost recrutate pentru angajare. După o pauză de câțiva zeci de ani, China a acceptat, din nou, înmatricularea femeilor la studii de navigație, însă companiile oferă cu greu programe de cadeție pentru femei la bordul navelor. O situație similară este în Taiwan și în Coreea de Sud.
În universitățile din Indonezia, femeile sunt acceptate la studii de marină dar sunt obligate să își taie părul scurt și să renunțe la orice urmă de feminitate. În schimb, pe continentul african, în Ghana situația este cu totul alta: femeile au acces la învățământul de marină și au oportunități de angajare pe navă. În țara noastră, în Europa de Est și de Nord, Canada și statele nordice europene, femeile au un acces liber la educația de marină și la cariere de navigație, dar se confruntă cu așa zisul fenomen „tavan de sticlă” sau „tavan invizibil”, prin care întâmpină dificultăți de promovare în carieră.”
Organizatorii studiului și-au propus să obțină cât mai multe opinii de la cei implicați în industria shipping-ului. Prin intermediul ziarului „Cuget Liber”, ei fac apel la studenți, navigatori și agențiile de crewing să participe la completarea chestionarului GECAMET, disponibil pe:
– https://www.facebook.com/Gecamet-151473658721464;
– https://lnkd.in/gdyhUhE;
– http://www.ainostri.ro/?pagina=17&id_anunt=516.
Rezultatele finale ale studiului academic GECAMET vor fi comunicate Organizației Mondială a Muncii, în vederea actualizării Convenției privind munca în sectorul maritim MLC-2006, cu prevederi privind egalitatea de gen.
https://www.cugetliber.ro/stiri-economie-invitatie-catre-navigatori-participati-la-studiul-gecamet-348744?utm_source=cugetliber&utm_medium=site&utm_content=sectiune-Economie&utm_campaign=Articole%20sectiune%20Economie
Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, dl. Mihai Daraban, a participat astăzi, 15 mai, la deschiderea oficială a expoziției maritime Europort România, eveniment organizat de Ahoy Rotterdam Olanda, cu sprijinul Camerei de Comerț, Industrie, Agricultură și Navigație (CCINA) Constanța și al Ambasadei Olandei la București.
În deschiderea evenimentului, președinte CCIR a declarat: “Singura Cameră de Comerț din România care are în titulatură și cuvântul navigație, este cea din Constanța. Așadar, continuăm să organizăm manifestări în acest domeniu care, spunem noi, este unul foarte important pentru economia românească, în general, și pentru economia Constanței, în special. Suntem binecuvântați de faptul că suntem la malul Mării Negre, că avem o rețea de șantiere navale, avem un port de maximă importanță în Europa, avem legătură cu Dunărea până în Centrul Europei. Suntem o zonă de interes major și, nu întâmplător, companiile din Olanda au ales să organizeze această manifestare la Constanța, Ahoy Rotterdam fiind cel mai mare organizator de târguri și expoziții din această țară. Iată că avem prezentă aici o mare parte din industria de shipping. Am convingerea că acest eveniment să fie de succes, dar faptul că deja am ajuns la a XII-a ediție vorbește de la sine”.
Ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos în România, E.S. dna Stella Ronner Grubacic a subliniat importanța pe care industria navală din România o are pentru investitorii străini și a apreciat totodată, modul în care companiile românești și cele olandeze cooperează în domeniul maritim. Totodată, Excelența Sa a menționat faptul că „județul Constanța este de o importanță majoră pentru industria navala, prin poziția geostrategică cu deschidere la Marea Neagra, prin portul Constanța”.
Primarul Municipiului Constanța, dl. Decebal Făgădău, a declarat: „Acesta este orașul nostru, unde oamenii și tehnologia construiesc viitorul împreună. Felicit toți actorii implicați în organizarea acestui eveniment, administrația publică locală, mediul de afaceri constănțean, autoritățile portuare, pentru faptul că și-au pus laolaltă toată priceperea și puterea pentru un interes comun”.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, dl. Ionel Minea, a vorbit despre importanța acestui eveniment care va amplifica relațiile dintre România și Olanda și a sublinita importanța strategică a Portului Constanța.
La eveniment au participat directorul CCINA Constanța, dl. Dănuț Jugănaru, directorul CNAPM Constanța, Dan Nicolae Tivilichi, și rectorul Academiei Navale Mircea cel Bătrân, dl. Octavian Tărăbuță.
Europort Romania reunește furnizori de echipamente navale și servicii maritime din 10 țări: România, Olanda, Germania, Bulgaria, Turcia, Belgia, Italia, Polonia, USA și UAE, cu participarea a peste 50 de furnizori internaționali de echipamente și servicii navale. Totodată, Europort România 2018 oferă expozanților autohtoni posibilitatea dezvoltării contactelor de business prin întâlniri B2Bcu reprezentanții firmelor internaționale interesate atât în vânzarea produselor pe care le produc, cât și în stabilirea unor relații de colaborare pentru producerea unor astfel de echipamente în România.
Background
Europort România se desfășoară în perioada 15-17 mai și reunește 57 de firme internaționale, specializate în tehnologia sistemelor de propulsie, automatizări, echipamente de punte, management integrat, sisteme hidraulice, macarale, tratarea apei, sisteme de navigație și de comunicații, piese de dragare, sisteme electrice, ventilație şi aer condiționat, elice, pompe etc.
Întâlnirile B2B au loc joi 17 mai, între orele 10.00-12.00, la CLUB IDU Mamaia. Firmele participante au posibilitatea de a întâlni potențiali parteneri de afaceri în vederea stabilirii unor punți de cooperare pentru realizarea de proiecte industriale și atragere de investiții străine în România.
https://www.agerpres.ro/ots/2018/05/16/expozitia-maritima-europort-romania-editia-xii–638014
- Economie
16.05.2018
Rompetrol Rafinare a realizat, în primul trimestru al acestui an, o cifră de afaceri brută de peste 1,2 miliarde dolari, în creştere cu 47% faţă de nivelul atins în perioada similară a anului trecut, rezultatul operaţional (EBITDA) de 34,6 milioane dolari fiind comparabil cu cel înregistrat în primele trei luni ale anului trecut, potrivit rezultatelor companiei, citate de Agerpres.
„Rezultatele au fost influenţate de volatilitatea şi evoluţia cotaţiilor internaţionale ale materiei prime şi ale produselor petroliere, care s-au apreciat faţă de perioada similară din 2017 cu circa 25% în cazul ţiţeiului, respectiv 16% pentru benzina Euro 5 şi 23% pentru motorina Euro 5. În acelaşi timp, rezultatul net consolidat obţinut în T1 2018 a fost afectat de schimbarea politicii contabile la finele anului trecut, de la modelul de cost la modelul reevaluării, pentru grupa clădiri din cadrul imobilizărilor corporale”, arată comunicatul Rompetrol Rafinare.
Compania precizează că a înregistrat o creştere cu circa 27% a materiilor prime procesate în cele două rafinării – Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, pe fondul continuării programelor de optimizare şi îmbunătăţire a costurilor de procesare, logistice şi distribuţie.
Exporturile realizate în perioada ianuarie – martie 2018 de diviziile de rafinare şi petrochimie ale Rompetrol Rafinare s-au cifrat la 515 milioane dolari, nivel dublu faţă de cel din intrervalul similar al lui 2017.
Pe segmentul de rafinare, vânzările totale de carburanţi s-au ridicat, în primul trimestru, la peste 1,16 milioane tone, în creştere cu 35% faţă de cantitatea comercializată în perioada similară din 2017. Evoluţia a fost susţinută de majorarea cu 78% a cantităţilor livrate atât către staţiile Rompetrol din Moldova, Bulgaria şi Georgia, dar şi către partenerii din regiunea Mării Negre.
Pe segmentul de distribuţie, cifra de afaceri brută consolidată a depăşit 600 milioane dolari în primul trimestru din 2018, în creştere cu 20% faţă de rezultatul înregistrat în aceeaşi perioadă din 2017. În acelaşi timp, rezultatul operaţional s-a îmbunătăţit cu 31%, până la 10,33 milioane dolari, iar profitul net a urcat cu 27%, până la 3,95 milioane dolari.
Pentru acest an, Rompetrol Rafinare şi-a propus atingerea unei cifre brute de afaceri de 3,78 miliarde dolari, a unui rezultat operaţional (EBITDA) de aproximativ 146 milioane dolari şi a unui profit net de 35,2 milioane dolari. De asemenea, compania intenţionează să realizeze investiţii de circa 57 milioane dolari (78% în rafinăria Petromidia Năvodari, 10% în rafinăria Vega Ploieşti şi 12% în cadrul diviziei de petrochimie de pe platforma Midia).
Principalii acţionari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct şi indirect) şi statul român prin Ministerul Energiei (44,7%).
http://www.bursa.ro/in-perioada-ianuarie-martie-2018-afacerile-rompetrol-rafinare-au-crescut-cu-47-procente-346815&s=piata_de_capital&articol=346815.html
17.05.2018
Piaţa de logistică şi transport rutier a avut o creştere semnificativă în ultimii ani. în 2015 aceasta ajungea la 8 trilioane de dolari, iar specialiştii declară că tehnologizarea serviciilor de logistică, adoptarea CRM-urilor în firmele de transport, dar şi digitalizarea şi exporturile vor ajunge să împingă această piaţă la până peste 15 trilioane de dolari până în 2023.
Aceştia se aşteaptă ca anii 2020 – 2030 să fie apogeul pieţelor de transport şi logistică. La un număr de peste 2000 de companii de transport (doar cele menţionate în top Forbes cele mai mari companii din lume), piaţa ar ajunge să atingă cifra de 15,6 trilioane de dolari în 2023, tendinţa de creştere urcând în continuare spre noi recorduri mondiale.
Care este zona care suportă cele mai multe transporturi? Fie că este vorba de transportul rutier, aerian, local, pe apă sau în orice alt mod, Asia Pacifică domină detaşat această zonă. Cu peste 35% din piaţa de transporturi bazată în Asia, continentul se îndreaptă spre o mecanizare continuă a exportului de mărfuri către State şi către Europa, devenind un mogul adevărat în domeniul logisticii.
în anul 2016, Asia rula transporturi de peste 3,8 trilioane de dolari. în acelaşi timp, America de Nord avea mai puţin de jumătate din toată această sumă. Europa este însă codaşul acestui top.
Totuşi, în această piaţă jucătorii-cheie sunt întâlniţi şi în restul lumii. Spre exemplu, cele mai mari şi semnificative companii din domeniu sunt: J.B. Hunt Transport Services (U.S.), C.H. Robinson Worldwide, Inc. (U.S.), Ceva Holdings LLC (U.K.), FedEx Corp. (U.S.), United Parcel Service, Inc. (U.S.), Expediters Internaţional ofWashington Inc. (U.S.), XPO Logistics Inc. (U.S.), Kenco Group (U.S.), Deutsche Post DHL Group (Germany), Americold Logistics, LLC (U.S.) sau UTi Worldwide Inc.
(U.S.).
Aşadar, chiar dacă Asia domină piaţa, iată că cele mai notorii companii nu provin din Asia, ci preponderent din State.
Ce poziţie ocupă România In această ecuaţie?
Transportul rutier din România a depăşit în 201710 miliarde de euro. După analiza realizată de specialiştii de la KeysFin, putem trage concluzia că România nu reprezintă nici măcar 0.1% din întreaga piaţă a transporturilor globale.
Cu toate acestea, creşterile economice din România şi investiţiile semnificative din domeniu se simt. Pentru puterea economică a românilor, o astfel de piaţă înseamnă mult. Cota de piaţă a României susţine 36.000 de firme cu peste 156.000 de angajaţi în acest domeniu.
Mai mult, în ultimii ani, România a devenit unul dintre cei mai activi jucători de pe piaţa de transport mărfuri la nivel european, în doar 4 ani, numărul firmelor de transport a crescut de peste 4 ori în România.
Conform KeysFin, rezultatul net de pe această piaţă uriaşă a depăşit anul trecut 1,8 miliarde de lei, iar profitul net al sectorului a fost de peste 2,55 miliarde de lei, mai mult decât dublul sumei înregistrate în urmă cu acum 5-6 ani.
Rail Cargo Group, divizia de transport feroviar de marfa a Cailor Ferate Austriece (ÖBB) si DHL Global Forwarding au semnat un Memorandum de Intelegere, prin care au subliniat intentia de a dezvolta servicii regulate de transport feroviar de marfa intre Austria, Slovacia si China, pe Noul Drum al Matasii.
In luna aprilie a fost lansat un nou serviciu de transport feroviar intre Viena si hub-ul de marfa Chengdu, fiind in acelasi timp primul serviciu feroviar direct care conecteaza Austria la Noul Drum al Matasii. Cele doua parti semnatare ale Memorandumului au anuntat ca vor sa stabileasca conexiuni regulate pe Coridorul Eurasiatic traversand sase tari China, Kazahstan, Rusia, Ucraina, Slovacia si Austria.
Noul Drum al Matasii are un potential enorm pentru economia austriaca si faciliteaza un acces rapid catre pietele in dezvoltare.
„Comertul intre Austria si China este in plina dezvoltare. Este important si faptul ca oferim clientilor nostri conexiuni de transport atractive. Prin semnarea acestui Memorandum, noi si DHL trimitem in piata un semnal puternic in acest sens. Unim atat know-how-ul cat si retelele de transport”, a explicat Thomas Kargl, membru al Consiliului de Administratie Rail Cargo Group.
In prezent, trenurile de containere parcurg distanta Viena Sud-provincia Sichuan, de 9,800 de kilometri in 12 pana la 14 zile, insa Rail Cargo Group intentioneaza sa reduca timpul de parcurs la 10 zile, pana in 2020.
Austria, Ungaria si Slovacia devin state din ce in ce mai importate pentru Noul Drum al Matasii. In timp ce Polonia s-a dovedit a fi principala poarta catre Europa de Est, Ungaria si Slovacia concureaza pentru a castiga un loc similar pentru transportul volumelor de marfuri din China catre Europa de Vest.
Rail Cargo Austria si DHL vor dezvolta servicii feroviare pe Noul Drum al Matasii