Noutati

Conferință în portul Constanța – ‘Dreptul portuar. Drept intern si dreptul UE. Politica integrata a UE privind dezvoltarea si modernizarea porturilor’

 

Evenimentul va fi găzduit de Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, în data de 25 aprilie 2018, orele 09.30-12.30, Gara Maritimă.

Un eveniment special organizat de Compania Națională “Administraţia Porturilor Maritime” S.A. Constanţa în colaborare cu Organizația Patronală “Constanta Port Business Association”, Academia de Știinte Juridice – ASJR – Secția de drept internațional și de drept comparat, grupul editorial “Universul Juridic” și Revista Română de Drept Maritim.

Evenimentul va reuni factorii de decizie importanţi implicaţi în domeniul transporturilor maritime și fluviale, reprezentanți notabili ai corpului profesional al avocaților din România cât remarcabili reprezentanți ai mediului academic, contribuind astfel la identificarea cadrului legislativ aplicabil proiectelor privind dezvoltarea și modernizarea porturilor.

De asemenea, participarea reprezentanţilor Ministerului Transporturilor va conferi evenimentului o importanţă deosebită.