Agentia pentru Protectia Mediului Constanta acorda aviz negativ Master Planului pentru Portul Constanta si dispune refacerea proiectului. Cine va suporta costurile si cu cat se va prelungi durata acestui proiect, sunt primele intrebari ale comunitatii portuare adresate Ministerului Transporturilor
Constanța, 15 februarie 2016
Organizatia Patronala „Operatorul Portuar” Constanta, organizatie care reprezinta interesele celor mai importanti agenti economici ce isi desfasoara activitatea in Portul Constanta si Federația Națională a Sindicatelor Portuare – organizația sindicală reprezentativă la nivelul sectorului de activitate “Transporturi pe apă și servicii conexe. Transporturi aeriene și servicii conexe”, inca din luna ianuarie 2015, au inaintat Companiei Nationale „Admininistratia Porturilor Maritime” S.A. Constanta o serie de observatii referitoare la proiectul Master Plan pentru Portul Constanta, evidentiind faptul ca, in elaborarea acestui proiect s-a pornit de la premise false sau eronate, consecinta fiind astfel proiectarea unor solutii, strategii gresite, nereale.
De asemenea, comunitatea portuara a reclamat faptul ca nu a fost consultata in privinta acestui proiect, desi si-a manifestat disponibilitatea de a se implica prin intermediul Organizatiei Patronale si in acelasi timp a sesizat o lipsa de concordanta a proiectului cu Master Planul General de Transport al Romaniei.
Totodata, in cadrul dezbaterii publice a Raportului de Mediu pentru Master Planul Portului Constanta desfasurata in data de 4 februarie 2016, comunitatea portuara a sesizat inclusiv deficiente din perspectiva factorilor de mediu, cat si necorelarea functiei economice cu functia sociala, Master Planul neabordand deloc aspectul social, factorul uman.
In consecinta, avand in vedere faptul ca reprezentantii Agentiei pentru Protectia Mediului Constanta au comunicat protestatarilor astazi, 15 februarie 2016, ca Agentia pentru Protectia Mediului Constanta, din cauza deficientelor de mediu constatate, va emite aviz negativ pentru Master Planul Portului Constanta, solicitand totodata refacerea proiectului, comunitatea portuara apreciaza verticalitatea, intransigenta autoritatii de mediu care nu a admis compromisuri si adreseaza public, Ministerului Transporturilor (actioanarul majoritar al CN APM S.A. Constanta), o serie de intrebari legitime:
Cum (!!!) si de ce acest proiect de o importanta majora pentru statul roman a fost atribuit unei companii multinationale, care nu are cunostinta de cultura zonei si particularitatile industriale ale Portului Constanta, dupa cum s-a dovedit, primind in schimb cel putin 1,2 milioane de euro din banii Romaniei?
Cine va suporta si care va fi sursa sumelor suplimentare necesare in vederea refacerii acestui proiect?
Avand in vedere faptul ca numai procedura de avizare din punct de vedere a protectiei mediului a durat aproximativ 14 luni, cat va dura refacerea proiectului si cu cat va fi intarziata astfel elaborarea unei strategii de dezvoltare reala a Portului Constanta, atat de necesara comunitatii portuare?
Bugetul statului roman si Comisia Europeana, principalele surse de finantare ale infrastructurii portuare din ultimii 20 de ani, vor mai putea finanta astfel de proiecte, fara o strategie coerenta? CE va putea considera viabile cererile de finantare ale unor proiecte fundamentate de o conducere portuara lipsita de viziune?
Cine, cum si cand va sanctiona toate actiunile si deciziile de management defectuoase ale conducerii Companiei Nationale „Administratia Porturilor Maritime” S.A. Constanta?
Cand se va implica Ministerul Transporturilor in remedierea problemelor existente in Portul Constanta?
###
Despre Organizația Patronală ”Operatorul Portuar” Constanța
Reunește 37 de companii care își desfășoară activitatea pe domeniul portuar.
În cadrul companiilor membre ale Organizației Patronale își desfășoară activitatea peste 6.000 salariați, ceea ce reprezintă mai bine de 60% din numărul total de persoane angajate pe domeniul portuar.
Companiile membre ale Organizației Patronale, prin activitatea desfășurată, contribuie cu peste 85% la veniturile Administrației Portului Constanța (CN APM).
Contribuția Organizației Patronale la bugetul local prin activitatea desfășurată este de peste 1 milion de euro în anul 2014.
Contribuția Organizației Patronale la bugetul de stat este de aproximativ 19 milioane de euro in anul 2014.