Revista presei 1-7 martie 2016
- 1 Mar 2016 / Din nou, proteste în port / Dobrogea Tv
Au răsunat din nou vuvuzelele în portul Constanţa. Sute de sindicaliști au luat cu asalt în această dimineață sediul administrației portuare. Oamenii au cerut renunțarea la masterplan și demisia șefilor CNAPMC.
- 2 Mar 2016 / Vuvuzelele și butoaiele răsună din nou în portul Constanța: sindicaliștii cer capul conducerii CNAPMC / Constanta Noastra
Autor: Darius MARTINESCU
Masterplanul portului Constanța scârțâie din toate încheieturile, conducerea administrației portului tace mâlc. Niciun oficial al Companiei Naționale administrația Porturilor Maritime nu a scos măcar capul pe geam să stea de vorbă cu protestatarii. 400 de lucrători portuari au redeschis marți dimineață seria protestelor împotriva șefilor portului.
„Proiectul pe care vor să îl pună în aplicare (masterplanul – n.r.) înseamnă desființarea unor operatori sau relocarea unor operatori și, implicit, reducerea numărului de salariați. Cerem ca ministerul transporturilor să ia deciziile, ca acționar majoritar la administrația porturilor Constanța și să revoce mandatele celor din conducerea APC”, a declarat Gheorghe Petrică, vicepreședintele Federației Naționale a Sindicatelor Portuare.
Reamintim că, la jumătatea lunii trecute, Agenţia pentru Protecţia Mediului a respins raportul de mediu din cadrul masterplanului portului Constanţa, în urma unor nereguli din documentație. În altă ordine de idei reprezentanții Institutului de Cercetări Marine „Grigore Antipa” au susținut, la ultima dezbatere publică pe tema masterplanului, că IPTANA, proiectantul tocmit de Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, a utilizat în documentaţia masterplanului date care, deşi figurează în acte ca furnizate de institut, nu au fost niciodată solicitate şi furnizate de institutul „Grigore Antipa”.
Ecologistul, frate cu portuarul
Șase organizaţii ecologiste au solicitat în mod oficial respingerea documentaţiei prezentate aferent Master Planului Port Constanţa, pentru 31 de deficienţe descoperite în documentul cu pricina. Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa şi Ministerul Transporturilor în calitate de Autoritate de Management pentru POS-T 2007-2013 au semnat contractul nr. 247/03.12.2014 pentru acordarea finanţării nerambursabile a proiectului „Master Plan al Portului Constanţa” din fonduri publice. Valoarea totală a contractului de finanţare este 5.164.676,93 lei, iar în luna februarie 2014 autoritatea contractantă, CNAPMC a semnat contractul de servicii „Asistenţă tehnică pentru elaborarea unui Master Plan al Portului Constanţa”, cu Asocierea SC Ernst & Young S.R.L. – Inros Lackner AG. Master Planul Portului Constanţa vizează realizarea unei planificări strategice a portului pe termen mediu şi lung, în condiţiile asigurării unei continuităţi a dezvoltării portuare, cu exploatarea eficientă a resurselor şi infrastructurii existente, orientate spre necesităţile reale ale pieţei. Durata de implementare a proiectului a fost de 12 luni, numai că nimeni din comunitatea portuară nu vrea să accepte noile reguli din port, printre care transformarea portului vechi în obiectiv turistic.
- 2 Mar 2016 / Primăvara a debutat cu un nou miting în Port. Urmează proteste în fiecare săptămână. Nu se mai liniștesc apele / Observator
Autor: Valentin ISPAS
Lucrătorii şi patronii portuari au luat cu asalt, ieri, sediul administrativ al Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa. După două ore, aceştia s-au retras, sperând că vor fi convocaţi de reprezentanţii Ministerului Transporturilor, nedorind să discute cu conducerea companiei naţionale, pe care o vor plecată. Sindicaliştii susţin că vor protesta în fiecare săptămână, până le vor fi rezolvate doleanţele.
Ieri, de la ora 9.00, Portul Constanţa a răsunat de vuvuzelele tricolore, bătăi de butoaie şi scandările muncitorilor portuari. S-au reluat protestele! Timp de două ore, aproximativ 200 de persoane au cerut demisia actualei conduceri a C.N. A.P.M.C. Ele au venit însoţite de două macarale şi cu zeci de pancarte, cu mesaje ca „Vrem concurenţă şi strategie, nu prostie şi haos“, „Actuala conducere a Portului, principalul poluator“, „Trădători ţară!!!“, „Suntem aici! De ce nu ne întrebaţi de Master Plan?“, „Dreptate până la capăt!“, „Portul e al românilor, nu e al lui Ionescu“ etc. Bineînţeles, s-a strigat şi împotriva Master Planului care, în opinia protestatarilor, este un pericol pentru mediu, dar odată implementat, va conduce şi la concedieri masive, după relocarea mai multor operatori portuari sau chiar încheierea contractelor de închiriere ale acestora.
„Protestăm împotriva administraţiei portuare, să plece stăpânul lor. Nu protestăm doar împotriva Master Planului, pentru că acesta este rodul minţilor bolnave ale celor de aici, ci pentru tot ceea ce au făcut, mai degrabă pentru ceea ce nu au făcut. Master Planul este bomboana de pe colivă, că vor să ne desfiinţeze locurile de muncă şi să rămânem pe drumuri. Nu este ultima dată când protestăm, vom veni până când or să plece, de bunăvoie sau vor fi demişi de către minister. Acum două săptămâni am avut discuţii la Ministerul Transporturilor, şi ei recunosc că sunt probleme grave în Portul Constanţa, unii au avut chiar exprimări mai dure, dar vedem că nu se face nimic. Deocamdată, niciun am primit niciun răspuns la memoriile depuse la ei. Oricum, nu vrem să discutăm cu conducerea portului, nu o recunoaştem, cum să ne aşezăm cu ea la masa negocierilor?“, ne-a declarat Mircea Burlacu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare.
Şi bugetul din 2016 este contestat
Alături de lucrătorii din port, s-au aflat şi reprezentanţii operatorilor portuari, care sunt extrem de nemulţumiţi că de aproximativ trei ani doleanţele lor nu sunt ascultate, nu sunt rezolvate problemele pe care le semnalează. Şi ei speră la o rezolvare din partea ministrului Transporturilor, Dan Marian Costescu, deşi şi aceştia le-a făcut promisiuni şi… doar atât.
„Protestăm pentru că, în ultimii trei ani, din problemele pe care noi le-am identificat şi ridicat, nu s-a rezolvat aproape nimic, avem aceeaşi oameni corupţi, incapabili să conducă un port atât de mare, cu mult potenţial cum este cel din Constanţa. Protestăm pentru că Portul Constanţa este casa noastră şi riscăm să fim daţi afară din el cât mai curând posibil, de o astfel de conducere care, pe vreme de criză, nu oferă facilităţi, gonesc investitorii, este în cădere liberă.Sperăm ca cei de la Bucureşti să audă. Având în vedere că, în ultimii trei ani s-au peridat şase miniştri pe la Ministerul Trasporturilor, poate cei care sunt acum şi am văzut că sunt capabili şi vor să facă ceva, se vor impune mai repede şi ne vor salva din această situaţie de grup infracţional care este la Constanţa. (…) În ianuarie am avut o nouă discuţie cu reprezentanţii ministerului, ne-au zis că în zece zile se va rezolva ceva, dar deocamdată nimic“, ne-a precizat şi Ştefan Muntoiu, vicepreşedintele Organizaţiei Patronale „Operatorul Portuar“.
Acesta a atras atenţia că astăzi va fi aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa, pe care, de asemenea, îl contestă. În opinia lor, sunt crescute taxele, dar scad investiţiile, pentru ca la sfârşit de an să se raporteze profit şi să pară că actuala conducerea şi-a îndeplinit indicatorii stabiliţi în contractul de management. În plus, Consiliul de Administraţie ar fi incomplet acum, deci toate deciziile pe care le ia, ar fi ilegale.
„Avem nevoie de contracte de închiriere, de securizarea investiţiilor, de siguranţă în Portul Constanţa, de facilităţi pe perioada de criză. Uitaţi-vă la Portul Ucraina cu problemele care le are şi, în loc să atragem traficul de la ei, noi îl pierdem, pentru că avem taxe foarte mari, pentru că noi portuarii nu mai reuşim să plătim taxele, care sunt în creştere de la an la an. Uitaţi-vă la bugetul de venituri şi cheltuieli care se aprobă mâine (astăzi – n.r.) la minister, pe care l-am contestat deja: scad cheltuielile de investiţii şi de reparaţii în port, dar cresc taxele portuarilor, pentru ca ei să aibă profit mare şi să se acopere. Ăsta nu e management eficient, ci defectuos. Iar în acest moment, Consiliul de Administraţie este ilegal: din şapte membri au mai rămas doar patru, restul şi-au dat demisia. Practic, în acest moment toate deciziile C.A. sunt nule“, a mai susţinut Muntoiu.
Sindicaliştii sunt hotărâţi să protesteze săptămânal în faţa sediul administrativ al A.P.M.C., până când va fi demisă conducerea companiei naţionale. Până la închiderea ediţiei, Valeriu Ionescu, directorul general al Portului Constanţa, nu a avut nicio reacţie faţă de mitingul de ieri. Reamintim că de aproximativ doi ani, la câteva luni, se organizează o acţiune de protest în port, dar până acum nu s-a schimbat conducerea, nici în urma controalelor Comisiei de Transporturi şi Infrastructură a Camerei Deputaţilor şi ale Ministerului Transportului.
- 3 Mar 2016 / Asigurări de 2.6 milioane de lei la A.P.M.C / Observator de Constanta
Autor: Netty DUMITRACHE
Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime caută o firmă dispusă să încheie mai multe poliţe de asigurare pentru bunurile aflate în proprietatea publică sau privată a instituţiei. Se vor asigura servicii de asigurare legală şi de asigurare împotriva tuturor riscurilor, a autovehiculelor, de daune şi pierderi, precum şi de răspundere civilă. Valoarea estimată a întregii achiziţii este de 2.664.000 de lei, iar contractul se va încheia pe o perioadă de douăsprezece luni. Ofertanţii trebuie să facă dovada unei cifre de afaceri medii de cel puţin 5 milioane de lei în ultimii trei ani, dar şi că au prestat servicii similare, cifrate la 2,5 milioane de lei, în acelaşi interval. Ofertele se vor deschide la data de 14 aprilie.
http://observator.ro/licitatii-stiri-economie-asigurari-26-milioane-lei-apmc-365473.html
- 3 Mar 2016 / România pierde turiști EXCLUSIV! Turismul de croazieră constănțean, distrus? / Telegraf
Autor: Cristina CLESIU
Turismul de croazieră, de altfel în plină expansiune peste tot în lume, trece printr-o situație dezastruoasă la Constanța. Compania elvețiană MSC Cruises, una din cele mai mari din lume în domeniul navelor de croazieră, a anulat aproape toate escalele pe care le avea în Portul Constanța anul acesta. Deși la început de sezon de croaziere, pe 28 martie, prima navă care trebuia să sosească în portul românesc era ”MSC Opera”, escala a fost anulată. La fel se întâmplă și cu alte 4 escale ale companiei, efectuate cu navele „MSC Opera“ și „MSC Lirica“. Abia în octombrie ”MSC Opera” va mai acosta în portul nostru. Nici pentru următorii ani situația nu e mai roz. Potrivit directorului în cadrul companiei MSC, Gheorghe Petrache, atât în 2017, cât și în 2018, toate navele de pasageri ale companiei vor ocoli Portul Constanța. Vorbim despre 15 nave de croazieră aparținând MSC care și-au anulat sosirile în următorii 2 ani. Surprinzător este faptul că nici alte companii de cruising nu mai vor să vină în țara noastră. Lista navelor de croazieră care sosesc în Portul Constanța în 2016, publicată pe site-ul Portului Constanța (http://www.portofconstantza.com/apmc/), arată că doar 18 escale ale navelor de pasageri vor mai fi în 2016. Dintre navele care sosesc în acest an, doar 11 sunt maritime, restul fiind de transport fluvial. Și asta în condițiile în care în 2014 se înregistrase un număr-record de nave de croazieră care tranzitau Constanța, cu 96 de escale. Printre cele mai importante companii care incluseseră Portul Constanța în itinerarul lor se numărau, pe lângă MSC Cruises, cu nave precum ”MSC Sinfonia” sau ”MSC Orchestra”, și Costa Cruciere, cu a sa ”Costa Deliziosa”, Princess Cruises – cu ”Ocean Princess” sau Celebrity Cruises – cu ”Celebrity Constellation”. Majoritatea sunt nave de mari dimensiuni, iar multe din ele înregistrau chiar și 6 sosiri, cum este și cazul navei ”Costa Delicioza”. În 2015, deși numărul navelor care au sosit în Portul Constanța a scăzut simțitor, tot erau destule care încă aduceau turiști. În 2016 însă, niciuna dintre aceste „palate plutitoare” nu se numără printre cele care vor mai poposi pe țărmurile românești.
CARE ESTE MOTIVUL? Dacă inițial s-a vehiculat faptul că marile companii de cruising au ales încet-încet să se retragă din porturile de la Marea Neagră din cauza atentatelor teroriste din Turcia, gurile rele spun că navele MSC ocolesc doar Portul Constanța. De vină ar fi taxele portuare mult prea mari practicate de Compania Națională ”Administrația Porturilor Maritime Constanța” (CN APMC), comparabile cu cele ale celor mai mari porturi din lume, spun sursele noastre. Menționăm că, atunci când MSC a anunțat că vrea să își retragă cursele spre Turcia, administratorul Terminalului de Pasageri al Portului Constanța, Teodor Patrichi, a precizat că nu crede că va fi afectat și Portul Constanța, cel puțin deocamdată. ”Întrebați-i pe cei de la Administrația Porturilor Maritime de ce nu mai vine MSC. La 3.000 de pasageri și 800 de membri ai echipajului câți veneau cu o navă, eu zic că era bine pentru oraș (pentru economia Constanței – n.r.). În trecut venea o navă a MSC la două săptămâni, în 2017 și 2018 nu mai vine niciuna”, a declarat, pentru ”Telegraf”, Gheorghe Petrache.
Reporterii cotidianului ”Telegraf” au încercat să afle care sunt taxele pe care le plătește o companie pentru ca o navă de mari dimensiuni, cum este ”Emerald Princess” – cu o lungime de 290 de metri și aproximativ 3.000 de pasageri, să ajungă la ţărmul românesc. ”Suma ar ajunge undeva pe la 50.000 de euro pentru o escală pentru o navă cum e ”Emerald Princess”, însă acum depinde de lungimea navei, sunt mai mulți factori care trebuie luați în considerare”, a declarat un agent de turism constănțean care a dorit să își păstreze anonimatul. Tot el a mărturisit că, dacă anul trecut agenția de turism pe care o conduce asigura serviciile pe teritoriul României pentru pasagerii îmbarcați pe 6 nave de croazieră, anul acesta nu se va mai ocupa de nicio navă de pasageri. De vină, a spus el, nu crede că ar fi taxele portuare mari pe care trebuie să le plătească o navă pentru a face o escală în Portul Constanța, ci situația tensionată din Ucraina. Pentru a clarifica situația, am solicitat un punct de vedere reprezentanțior CN APMC, care nu a sosit până la închiderea ediției. Vom reveni însă cu acest subiect.
CINE PIERDE Indiferent care sunt motivele pentru care tot mai multe nave de croazieră se retrag de pe lista celor care ar putea aduce turiști în România, cert e că situația este una dezastruoasă pentru turismul de croazieră constănțean. Nu e niciun secret faptul că turiștii care ne vizitau anual aduceau venituri substanțiale Constanței. În plus, în cadrul excursiilor organizate în țara noastră cu prilejul vizitei lor, străinii aveau ocazia să cunoască obiectivele turistice din vechea cetate Tomis, din împrejurimi, dar și Delta Dunării, Capitala sau Valea Prahovei, de care se arătau extrem de încântați și pe care mărturiseau că vor să le mai viziteze și cu alt prilej.
http://www.telegrafonline.ro/exclusiv-turismul-de-croaziera-constantean-distrus
- 4 Mar 2016 / Sindicatele și patronatele nu sunt de acord cu bugetul de venituri și cheltuieli al CNAPMC / Ziua de Constanta
Autor: Nadina RUSU
ro
Reprezentanții Confederațiilor Patronale și ai Confederațiilor Sindicale, reprezentative la nivel național, au dat miercuri, în cadrul ședinței plenului Comisiei de Dialog Social (CDS) organizată la nivelul Ministerului Transporturilor, aviz nefavorabil proiectului Hotărârii de Guvern privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2016 al Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța (CNAPMC).
Conform unui comunicat al Organizației Patronale „Operatorul Portuar” Constanța, citat de agerpres.ro, în proiectul prezentat spre avizare se constată o creștere a veniturilor companiei din exploatare, concomitentă cu o scădere a cheltuielilor pentru investiții raportat la anul 2015, dar și o creștere a cheltuielilor de personal (cheltuieli salariale și bonusuri).
„De asemenea, este vizibilă o creștere a cuantumului valorii dividendelor ce urmează a fi repartizate în continuare acționarilor, toate acestea în condițiile în care infrastructura Portului Constanța se află într-un stadiu avansat de degradare, iar investiţiile companiei pe acest segment nu există”, se menționează în documentul respectiv.
Reprezentații organizației apreciază că, astfel, nu sunt asigurate servicii de siguranță și nici adâncimi minime ale bazinelor portuare și la dane – acestea reprezentând atribuții esențiale în sarcina companiei, veniturile din exploatare au crescut în condițiile în care infrastructura portului Constanța pusă la dispoziția operatorilor de către compania care administrează domeniul portuar este precară, iar numărul salariaților și valoarea cheltuielilor cu aceștia, raportat la gradul de eficiență al activității companiei sunt nejustificate, la fel este și valoarea mult prea mare a dividendelor ce nu ar trebui repartizate acționarilor, ci reinvestite în infrastructura portului.
„Toate cele trei aspecte denotă în mod clar o deficiență managerială deja confirmată. Considerăm că o aprobare a proiectului de buget de venituri și cheltuieli în această variantă reprezintă o dovadă a relei credințe în administrare a conducerii companiei, a lipsei viziunii economice clare și a unei strategii viabile în scopul dezvoltării Portului Constanța. Toate acestea ar trebui amendate urgent de către autoritățile abilitate”, se precizează în comunicat.
Conform proiectului de Hotărâre de Guvern privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe 2016 al companiei, publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor, CN Administrația Porturilor Maritime Constanța are bugetate pentru anul în curs investiții în valoare de 98,148 milioane de lei, din care 34,527 milioane lei alocații de la buget.
Organizația Patronală „Operatorul Portuar” Constanța reunește 37 de companii care își desfășoară activitatea pe domeniul portuar. În cadrul companiilor membre ale organizației își desfășoară activitatea peste 6.000 salariați, ceea ce reprezintă mai bine de 60% din numărul total de persoane angajate pe domeniul portuar.
Companiile membre ale organizației patronale, prin activitatea desfășurată, contribuie cu peste 85% la veniturile CNAPMC, iar contribuția organizației la bugetul local prin activitatea desfășurată este de peste un milion de euro în anul 2014, iar cea la bugetul de stat este de aproximativ 19 milioane de euro în anul 2014.
- 4 Mar 2016 / Sindicatele și patronatele nu sunt de acord cu bugetul de venituri și cheltuieli al CNAPMC / Realitatea.net
Reprezentantii Confederatiilor Patronale si ai Confederatiilor Sindicale, reprezentative la nivel national, au dat miercuri, in cadrul sedintei plenului Comisiei de Dialog Social CDS organizata la nivelul Ministerului Transporturilor, aviz nefavorabil proiectului Hotararii de Guvern privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2016 al Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime SA Constanta CNAPMC . Conform unui comunicat al Organizatiei Patronale Operatorul Portuar Co … Citește mai departe…
- 5 Mar 2016 / Aviz nefavorabil pentru bugetul pe anul 2016 al Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime ” / Atac de Constanta
Autor: Cristina IONESCU
Miercuri, 2 martie, în cadrul ședinței plenului Comisiei de Dialog Social (CDS) organizată la nivelul Ministerului Transporturilor, reprezentanții Confederațiilor Patronale și ai Confederațiilor Sindicale, reprezentative la nivel național, au dat aviz nefavorabil proiectului Hotărârii de Guvern privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2016 al Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime” S.A. Constanța (CNAPMC), aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor.
De precizat că în proiectul prezentat spre avizare se constată o creștere a veniturilor companiei din exploatare, concomitentă cu o scădere a cheltuielilor pentru investiții raportat la anul 2015, dar și o creștere a cheltuielilor de personal (cheltuieli salariale și bonusuri).
De asemenea, este vizibilă o creștere a cuantumului valorii dividendelor ce urmează a fi repartizate în continuare acționarilor, toate acestea în condițiile în care infrastructura Portului Constanța se află într-un stadiu avansat de degradare, iar investițiile companiei pe acest segment nu există.
Organizația Patronală ”Operatorul Portuar” Constanța apreciază că:
– nu sunt asigurate servicii de siguranță și nici adâncimi minime ale bazinelor portuare și la dane – acestea reprezentând atribuții esențiale în sarcina companiei
– veniturile din exploatare au crescut în condițiile în care infrastructura portului Constanța pusă la dispoziția operatorilor de către compania care administrează domeniul portuar este precară
– numărul salariaților și valoarea cheltuielilor cu aceștia, raportat la gradul de eficiență al activității companiei sunt nejustificate, la fel este și valoarea mult prea mare a dividentelor ce nu ar trebui repartizate acționarilor, ci reinvestite în infrastructura portului
Toate cele trei aspecte denotă în mod clar o deficiență managerială deja confirmată.
Considerăm că o aprobare a proiectului de buget de venituri și cheltuieli în această variantă reprezintă o dovadă a relei credințe în administrare a conducerii companiei, a lipsei viziunii economice clare și a unei strategii viabile în scopul dezvoltării Portului Constanța. Toate acestea ar trebui amendate urgent de către autoritățile abilitate.
- 7 Mar 2016 / Bugetul administrației portului Constanța a primit aviz negativ / Cuget Liber
Autor: Ion TITA-CALIN
Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa a fost tema principală a şedinţei comisiei de dialog social de la nivelul Ministerului Transporturilor, de săptămâna trecută.
Reprezentanţii confederaţiilor patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional l-au pus sub lupă, l-au disecat, l-au analizat şi, în final, i-au dat aviz negativ.
Ei au constatat că proiectul prevede creşterea veniturilor companiei, faţă de anul 2015, reducerea cheltuielilor pentru investiţii, dar şi o creştere a cheltuielilor de personal, cu salariile şi bonusurile. Dar cel mai supărător este considerat faptul că se propune creşterea dividendelor ce urmează a fi repartizate acţionarilor, în condiţiile în care infrastructura portului Constanţa a ajuns „într-un stadiu avansat de degradare, iar investiţi-ile companiei pe acest segment nu există.
„Apreciem că:- nu sunt asigurate servicii de siguranţă şi nici adâncimi minime ale bazinelor portuare şi la dane – acestea reprezentând atribuţii esenţiale în sarcina companiei; – veniturile din exploatare au crescut în condiţiile în care infrastructura portului Constanţa pusă la dispoziţia operatorilor de către compania care administrează domeniul portuar este precară;- numărul salariaţilor şi valoarea cheltuielilor cu aceştia, raportat la gradul de eficienţă al activităţii companiei sunt nejustificate, la fel este şi valoarea mult prea mare a dividendelor ce nu ar trebui repartizate acţionarilor, ci reinvestite în infrastructura portului.” Ministerul Transporturilor, în calitate de acţi-onar majoritar a propus următorii indicatori în proiectul de buget pe 2016:- venituri totale de 322.902.000 lei, cu 5,47% mai mari decât era prevăzut în bugetul rectificat din 2015, în condiţiile în care traficul de mărfuri şi pasageri este în scădere dramatică; – cheltuieli totale de 264.598.000 lei, cu 2,92% mai mari; – un profit brut de 58.304.000 lei, superior cu 18,85% celui din bugetul anului anterior; – dividende în contul statului în sumă de 19.602.000 lei, mai mari cu 38,62% decât în 2015;- iar Fondului Proprietatea, dividende în sumă de 4.900.000 lei, cu 38,61% mai mari.
Este pentru prima oară când un buget de venituri şi cheltuieli al CNAPMC primeşte aviz negativ din partea comisiei de dialog social de la nivelul Ministerului Transporturilor. Aceasta demonstrează, pe de o parte, că starea de degradare a infrastructurii din portul Constanţa este mult prea avansată, iar pe de altă parte, că partenerii sociali au început să fie mai activi şi să utilizeze pârghiile instituţionale pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă portul Constanţa.
Zbuciumul organizaţiilor patronale şi sindicale scoate în evidenţă o diferenţă de atitudine şocantă: în timp ce partenerii sociali sunt extrem de grijulii, de preocupaţi faţă de starea infrastructurii portuare, Ministerului Transporturilor puţin îi pasă, lăsând CNAPMC fără resurse financiare pentru lucrările de întreţinere, reparaţii şi investiţii.
Chiar dacă este consultativ, avizul negativ dat de patronate şi sindicate reprezintă un mesaj clar pentru Ministerul Transporturilor. Dacă nu va ţine cont de el şi nu va reface proiecţia bugetară, ministerul poate fi acuzat că duce o politică deliberată de distrugere a portului Constanţa.
Constanta Port Business Association
A: 900900 Constanta, Incinta Port Constanta, Cladirea Bursa Veche, Cam.16-21
T/F: 0241 484836
E: office@portbusiness.ro