Revista presei

Recesiunea economică și seceta au afectat traficul de mărfuri din portul Constanța – Revista presei 21 – 22 septembrie 2020

 

  • Port Constanța

21.09.2020

 

Recesiunea economică generată de pandemia Covid-19 a afectat traficul de mărfuri din mai toate porturile lumii. Fluxurile de produse energetice, siderurgice și de mărfuri generale containerizate au înregistrat cele mai semnificative reduceri.

Încetinirea economiei mondiale, amânarea a numeroase proiecte de investiții, scăderea consumului populației, dar și a celui industrial au condus la diminuarea volumului de mărfuri transportate pe mările și oceanele planetei. În schimb, fluxurile de produse agroalimentare se mențin la un nivel ridicat.

În primele opt luni ale acestui an, porturile Constanța (plus zona Midia) și Mangalia au manipulat împreună 40.464.158 tone de mărfuri, cu 6,74% mai puțin față de aceeași perioadă din 2019. Traficul maritim s-a ridicat la 30.503.298 tone (fiind în scădere cu 8,12%), iar cel fluvial a fost de 9.960.860 tone (mai mic cu 2,24%).

Agricultura susține portul Constanța

Constanța – cel mai mare port românesc – a manipulat 36.302.957 tone de mărfuri, cu 3,82% mai puțin față de perioada ianuarie – august 2019. A influențat pozitiv creșterea cantităților de: cereale (+14,82%), îngrășăminte (+22,01%), petrol brut (+6,83%), produse chimice (+13,08%) și ciment (creștere de 5,52 ori).

În structura traficului nu s-au produs schimbări semnificative. Cerealele și semințele uleioase au reprezentat 44,21% din totalul fluxurilor de mărfuri derulate. Ponderi importante au înregistrat: mărfurile containerizate (11,56%), hidrocarburile (11,07%), minereurile și deșeurile metalice (10,41%), îngrășămintele și produsele chimice (10,19%), cărbunele (5,47%).

În perioada de referință, traficul de containere din portul Constanța a totalizat 4.197.908 tone de mărfuri, respectiv 422.405 TEU (containere standard), fiind mai mic cu 5,57%, în tone, respectiv 6,10%, în TEU.

Midia – în suferință

În lunile ianuarie – august 2020, zona petrolieră Midia a derulat un trafic de mărfuri total de 3.926.583 tone, cu 28,35% mai mic decât în aceeași perioadă din 2019. Hidrocarburile, care dețin o pondere de 88,30% din totalul mărfurilor manipulate la Midia, au înregistrat un declin de 32,38%, ca efect al reducerii cererii de carburanți.

Surpriza o reprezintă micuțul port Mangalia, care a manipulat 234.618 tone de mărfuri, cu 49,10% mai mult decât în ianuarie – august 2019. În structură, cimentul reprezintă 56,91% din traficul total al acestui port, iar produsele petroliere, 41,53%.

Previziuni pesimiste

Evoluția traficului de mărfuri în următoarele luni depinde de evoluția pandemiei la nivel global, de revenirea vieții sociale la normalitate și relansarea economiei.

Portul Constanța a suferit un al doilea șoc începând din al doilea semestru al anului, ca urmare a reducerii cantităților de cereale și semințe uleioase pentru export. Seceta extremă a afectat grav culturile de grâu, orz, ovăz și rapiță din România, astfel că recolta din acest an este cu 50% mai mică decât în 2019.

Dacă volumul mediu lunar al fluxurilor de mărfuri se va menține cel puțin la nivelul primelor opt luni, porturile maritime românești vor încheia anul 2020 cu un trafic total de 60.696.237 tone, inferior recordului de 66.603.292 tone realizat în 2019.
x x x

Pe malul opus al Mării Negre, porturile rusești au raportat un trafic de 163,8 milioane de tone de mărfuri, mai mici cu 3,0% față de perioada ianuarie – august 2019. Novorossiysk – cel mai mare port al Federației Ruse – a manipulat 94,2 milioane tone de mărfuri, cu 8,6% mai puțin decât în același interval de timp al anului precedent. În celelalte porturi rusești, situația a fost următoarea: Tuapse – 17,8 milioane de tone (+12,0%), Kavkaz – 13,8 milioane de tone (-0,9%), Taman – 13,3 milioane de tone (+36,9%), Rostov pe Don – 11,1 milioane de tone (+3,7%).

https://www.cugetliber.ro/stiri-economie-recesiunea-economica-si-seceta-au-afectat-traficul-de-marfuri-din-portul-constanta-411973?utm_source=cugetliber&utm_medium=site&utm_content=sectiune-Economie&utm_campaign=Articole%20sectiune%20Economie

 

Clasamentul mărfurilor derulate în porturile Constanța (plus zona Midia) și Mangalia, în primele opt luni ale anului 2020, a fost următorul (în paranteză sunt creșterile, respectiv descreșterile, față de aceeași perioadă din 2019):

a) în creștere față de anul precedent
– cereale – 15.090.057 tone (+14,76%);
– îngrășăminte – 3.390.679 tone (+21,39%);
– produse chimice – 501.451 tone (+17,08%);
– ciment – 492.334 tone (+115,59%);
– echipamente, mașini – 273.480 tone (+15,30%);
– celuloză și deșeuri de hârtie – 49.380 tone (+52,16%);

b) în scădere față de anul precedent
– articole diverse – 4.197.968 tone (-5,75%);
– petrol brut – 4.074.514 tone (-20,49%);
– produse petroliere – 3.510.924 tone (-18,11%);
– minereuri de fier, deșeuri de fier – 2.311.807 tone (-31,55%);
– cărbune – 1.987.155 tone (-29,08%);
– minereuri și deșeuri neferoase – 1.469.142 tone (-45,47%);
– produse metalice – 1.293.616 tone (-27,12%);
– semințe uleioase – 965.212 tone (-4,47%);
– minerale brute sau prelucrate – 420.101 tone (-6,31%);
– produse alimentare – 209.858 tone (-22,26%);
– lemn, plută – 158.272 tone (-20,31%);
– animale vii – 62.170 tone (-2,00%%);
– sticlă, sticlărie, produse ceramice – 5.089 tone (-56,71%);
– articole fabricate din metal – 949 tone (-83,77%).

https://www.cugetliber.ro/stiri-economie-topul-marfurilor-din-porturile-maritime-romanesti-411977?utm_source=cugetliber&utm_medium=site&utm_content=sectiune-Economie&utm_campaign=Articole%20sectiune%20Economie

 

Velierul „Yes Dear” a fost surprins, în dimineața zilei de 13 septembrie 2020, de uraganul tropical Sally. Nava se afla într-o zonă situată la aproximativ 68 de mile vest de Clearwater, Florida, SUA. Viața celor patru marinari de la bord era în pericol, căci nava a început să ia apă.

Din cauza furtunii, Garda de Coastă americană s-a văzut nevoită să abandoneze operațiunea de salvare cu un elicopter HH – 60 Jayhawk. Atunci, inițiativa a fost preluată de portcontainerul de 102.834 tdw „COSCO Malaysia”, înregistrat în Hong Kong, la comanda căreia se afla românul Bogdan Rusu.

Înfruntând uraganul, „COSCO Malaysia” a reușit să-i salveze pe cei patru marinari, care au fost debarcați, în siguranță, în portul Tampa Bay.

Garda de Coastă americană a mulțumit comandantului navei pentru curajul și efortul echipajului. Președintele Grupului de Căutare și Salvare pe Mare, Benjamin Strong, a afirmat: „Salvarea unei vieți pe mare este o provocare, salvarea a patru vieți într-o furtună tropicală este un lucru extraordinar”.

Aflând despre fapta românului, ambasadorul maritim IMO Ovidiu Sorin Cupșa a declarat: „Bogdan Rusu, comandantul care și-a asumat riscul de a înfrunta marea, pentru a-și salva semenii, merită propus pentru premiul , conferit de Secretariatul General al Organizației Maritime Internaționale (IMO), pentru acte de bravură pe mare”,

Propunerile pentru acest premiu se fac anual către Secretariatul General al Organizației Maritime Internaționale (IMO), până în luna aprilie a anului următor.

Bogdan Rusu este membru al Asociației Comandanților de Navă din România, potrivit declarației lui Marius Țuțuianu, președintele acestei organizații.

https://www.cugetliber.ro/stiri-economie-comandantul-bogdan-rusu-si-echipajul-sau-au-salvat-viata-a-patru-marinari-411901

 

Datele centralizate de către Institutul Național de Statistică (INS) arată că transportul portuar maritim de mărfuri a crescut cu 4,9 procente în primul semestru al anului 2020 față de aceeași perioadă a anului trecut.

Transportul portuar maritim de mărfuri a consemnat în primul semestru al acestui an o scădere de 4,9% faţă de perioada similară din 2019, în contextul în care a fost înregistrată o creştere cu 10,7% la mărfurile încărcate şi o scădere cu 17,7% la cele descărcate, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 23,099 milioane tone în primul semestru, din care 10,934 milioane tone în trimestrul al doilea. Transportul de containere a însumat 310.000 TEU la nivelul semestrului I 2020 şi 149.000 TEU în trimestrul II.

În ce porturi s-a desfășurat cea mai intensă activitate

Porturile în care a fost desfăşurată cea mai intensă activitate în cursul semestrului I 2020 sunt: Constanţa, cu o pondere de 88,5% şi Midia cu o pondere de 5,3%. În cursul trimestrului II 2020, ponderile cele mai însemnate au fost înregistrate de Constanţa, cu 83,9% şi Midia cu 9,3%.

În perioada analizată, a fost transportată cu preponderenţă tipul de încărcătură vrac solid, care a însumat 13,543 milioane tone la nivelul semestrului I şi 6,559 milioane tone în trimestrul II.

Mărfuri descărcate și încărcate

Cele mai însemnate cantităţi de mărfuri încărcate şi descărcate au fost înregistrate, în primele şase luni din 2020, în relaţie cu: Rusia (5,077 milioane tone) şi Turcia (3,622 milioane tone). Dintre statele membre ale Uniunii Europene, Spania (825.000 tone) şi Grecia (814.000 tone) au înregistrat cele mai mari volume de mărfuri transportate.

În ceea ce priveşte trimestrul II 2020, ponderile cele mai semnificative au fost deţinute de Rusia (2,046 milioane tone) şi Turcia (1,805 milioane tone), iar dintre statele UE, de Grecia (432.000 tone) şi Spania (402.000 tone).

Cele mai importante produse

La nivelul primului semestru din 2020 cele mai însemnate cantităţi încărcate au fost: produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit în proporţie de 67,8%. În ceea ce priveşte descărcările, ponderea a fost deţinută de cărbune şi lignit, ţiţei şi gaze naturale, respectiv 34,8%.

În portul Constanţa, cele mai însemnate cantităţi de mărfuri încărcate în semestrul I 2020, au fost produsele agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit în proporţie de 69,7%. Dintre mărfurile descărcate, ponderea cea mai însemnată a fost deţinută de cărbune şi lignit, ţiţei şi gaze naturale, în proporţie de 33.

Conform INS, în context european, datele statistice publicate de către Comisia Europeană – Eurostat, la nivelul semestrului I 2019, prezintă România pe locul al 18-lea între statele UE care, conform legislaţiei, raportează date privind transportul portuar maritim.

https://www.capital.ro/transportul-portuar-maritim-a-scazut-cu-peste-4-procente-in-primul-semestru-al-anului.html

 

Acţiune în forţă, sâmbătă seara, a poliţiştilor de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, coordonați de un procuror din cadrul Parchetului Curții de Apel Constanța. Oamenii legii au depistat un vapor pe care se aflau ţigări de contrabandă, iar pe un al doilea – deşeuri.

În dreptul unei nave sub pavilion Panama, polițiștii de frontieră au depistat 5 persoane care au descărcat 6 baxuri de țigări netimbrate, în vederea comercializării. Polițiștii de frontieră au intervenit pentru reținerea persoanelor, iar întrucât acestea nu s-au supus somațiilor verbale, încercând să fugă, au fost executate 12 focuri de avertisment, în plan vertical. La cercetări s-a stabilit ca cele cinci persoane sunt marinari sirieni pe nava acostată în port, având vârste cuprinse între 21 și 54 de ani.

În continuarea acțiunii s-a efectuat un supracontrol asupra navei sub pavilion Panama, în urma căruia au mai fost descoperite, disimulate într-un tanc de apă, alte pachete cu țigări netimbrate, de diferite mărci. Întreaga cantitate de țigarete, 13.820 pachete în valoare de aproximativ 207.300 lei,a fost confiscată, iar în cauză, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, la finalizare urmând a fi luate masurile legale.

Un al doilea vapor verificat de oamenii legii este încărcat cu deşeuri care urmau să fie incinerate la Lafarge Medgidia. Momentan, orice operaţiune legată de deşeurile de pe acest vapor a fost oprită.

https://focuspress.ro/ancheta-la-bordul-a-doua-nave-sosite-in-portul-constanta-una-este-incarcata-cu-deseuri/

 

22.09.2020

 

Ziua Maritimă Mondială este celebrată în fiecare an în ultima săptămână din luna septembrie. Ea constituie un prilej de a atrage atenția asupra siguranței navigației, a mediului marin și, în particular, a activității Organizației Maritime Internaționale (IMO).
Tema pentru acest an – „Transport maritim durabil pentru o planetă durabilă”- a fost aleasă pentru a crește gradul de conștientizare a obiectivelor de dezvoltare durabilă ale Națiunilor Unite.

Industria navală, cu sprijinul cadrului de reglementare al IMO, a început tranziția către acest viitor durabil. După cum se știe, IMO a adoptat și va continua să dezvolte măsuri pentru: reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră; reducerea conținutului de sulf din păcura navelor; punerea în aplicare a Convenției privind gestionarea apei de balast; protejarea regiunilor polare; reducerea deșeurilor marine; îmbunătățirea eficienței transportului prin schimbul electronic de informații. Va continua să răspundă provocărilor digitalizării transportului maritim și să sporească participarea femeilor în comunitatea maritimă.

Pandemia COVID-19 a evidențiat profesionalismul și sacrificiul celor două milioane de navigatori care servesc pe flota comercială mondială. Transportul maritim a continuat să transporte mai mult de 80% din comerțul mondial, inclusiv materiale medicale vitale, alimente și alte bunuri de bază care sunt esențiale pentru răspunsul și recuperarea COVID-19, în condițiile în care sute de mii de navigatori se confruntă cu o criză umanitară, deoarece au fost blocați pe mare, incapabili să coboare de pe navele pe care le operează cu contracte prelungite cu mai multe luni.

Ziua Mondială Maritimă din acest an va fi sărbătorită pe 24 septembrie 2020 sub forma unui eveniment online organizat de IMO, din cauza măsurilor de distanțare socială cauzate de pandemie.

https://www.cugetliber.ro/stiri-economie-ziua-maritima-mondiala-din-acest-an-va-fi-sarbatorita-online-412073?utm_source=cugetliber&utm_medium=site&utm_content=sectiune-Economie&utm_campaign=Articole%20sectiune%20Economie

 

Compania Histria Shipmanagement SRL cu sediul în Constanța, strada Oborului, nr. 24, organizează și finanțează un program de formare și reconversie profesională pentru personalul navigant nebrevetat, punte și mașină. Cursurile vor începe din ianuarie 2021, la Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV.

Funcțiile vizate sunt următoarele: marinar, motorist si motorist-fitter, fiind necesare cunoștințe de mecanică, electrică, lăcătușerie, sudură, strungărie.

Cursurile necesare – instruirea teoretică și practică – sunt organizate și cheltuielile suportate de compania Histria Shipmanagement SRL. Perioadele de practică efectuate la bordul navelor sunt acoperite de contracte de ambarcare la nivel ITF. Programul de formare facilitează certificarea absolvenților, oferindu-le astfel posibilitatea să activeze în cadrul personalului navigant al companiei.

„Ne adresăm celor care își doresc să înceapă o carieră pe mare sau care vizează o reconversie profesională. Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 0241.694.894 sau la adresa de email crewing@histria.ro.Vă așteptăm în echipa noastră!”

https://www.cugetliber.ro/stiri-economie-iti-doresti-o-cariera-pe-mare-histria-shipmanagement-te-ajuta-sa-iti-implinesti-visul-412069?utm_source=cugetliber&utm_medium=site&utm_content=sectiune-Economie&utm_campaign=Articole%20sectiune%20Economie

 

Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța achiziționează instalaţie electrică de iluminat. Valoarea contractului este de 8.694.209 lei.

Denumirea completă a proiectului atribuit este:

Lot 1: „Instalaţie de iluminat de siguranță pentru evacuare clădire administrativă: Bursa Veche (proiectare și execuție)” și

Lot 2: „Instalație de iluminat de siguranță pentru evacuare clădire: Rădăcina Mol 3 (proiectare și execuție)”.

Valoarea contractului este de 8.694.209 lei lei, iar atribuirea a avut loc în data de 16.09.2020.

Descrierea contractului

a) Lot 1 – Clădirea Administrativă Bursa Veche, se află în Portul Constanța zona Nord și are funcțiunea de grup administrativ, asigurând spatii pentru agenții comerciali din zonă.
Construcția are suprafața construită de 673 m2 și suprafața desfășurată de 1536 m2 cu un nivel de înălțime S+P+E, fiind echipată cu o instalație de detectare, semnalizare şi alarmare în caz de incendiu, instalație de stins incendiu cu hidranți interiori și instalație de iluminat de siguranță pentru marcarea hidranților interiori.

b) Lot 2 – Clădirea Administrativă Rădăcină Mol 3, se află în Portul Constanța zona Nord la rădăcina Molului 3 și are funcțiunea de grup administrativ, asigurând spatii pentru agenții comerciali din zonă.

Construcția are un regim de înălțime S + P + 3E cu L de 72,85 m, l de 11,54 m, Aria construită/ desfășurată de 840,70 m2 / 2.915,25 m2 și este echipată cu o instalație de detectare, semnalizare şi alarmare în caz de incendiu, instalație de stins incendiu cu hidranți interiori și instalație de iluminat de siguranță pentru marcarea hidranților interiori.

Durata contractului:

Durata în luni: 6 luni pentru Lot 1 (2 luni pentru servivicii de proiectare și 4 luni pentru executie lucrari)

6 luni pentru Lot 2 (2 luni pentru servivicii de proiectare și 4 luni pentru executie lucrari)

Termenul limită până la care ofertantul poate să adreseze solicitările de clarificări sau informatii suplimentare în legătură cu documentatia de atribuire este cu 8 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor. Termenul limita în care entitatea contractantă va răspunde la solicitările de clarificări sau informatii suplimentare în legătură cu documentatia de atribuire este a 6 -a zi înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor (conf. pct.11 alin (2) din OUG nr.45/2018).

La solicitarile adresate dupa acest termen entitatea contractanta nu va raspunde.

Firma câștigătoare este Comteh SRL.

Comteh SRL , în datele Registrului Comerţului

Înmatriculată în anul 1992, firma are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 1.500 de lei, integral vărsat, este compus din 150 de părţi sociale. Comteh SRL este controlată de Teodor Stanca şi Nicolae Ungurean, fiecare cu 50% din capitalul social. Administratorul firmei, care desfăşoară activităţi de servicii privind sistemele de securizare, este Teodor Stanca.

În anul fiscal 2015, societatea cu 14 salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 3.613.690 de lei şi un profit de 97.486 de lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, Comteh SRL a avut 15 salariaţi, a înregistrat o cifră de afaceri de 3.233.916 lei şi un profit de 146.114 lei.

https://www.ziuaconstanta.ro/informatii/combaterea-criminalitatii-in-achizitiile-publice/cnapmc-cumpara-instalatie-electrica-de-iluminat-document-729440.html?print

 

Kerosenul utilizat de avioanele de pasageri este, în nod normal, unul dintre cele mai scumpe produse petroliere, însă din cauza coronavirusului a devenit un component care este adăugat în combustibilul mai ieftin utilizat de navele maritime, transmite Bloomberg. Această modificare care în urmă cu un an era de neconceput reflectă dispariția cererii de combustibil din partea industriei aeronautice, ca urmare a pandemiei de Covid-19. Și având în vedere estimările Asociației Internaționale de Transportat Aerian (IATA), conform cărora călătoriile cu avionul nu vor reveni la nivelul de dinaintea crizei până în 2024, ar putea deveni o caracteristică normală a pieței de combustibili pentru ceva vreme, scrie Agerpres.

Datele colectate de Bloomberg arată că pe piața din Singapore prețul combustibilului de avion a scăzut de la peste 70 de dolari per baril în ianuarie la aproape 20 de dolari în mai, pentru ca în prezent să își revină la aproximativ 41 de dolari. În paralel, prețurile bunker la combustibilul cu nivel scăzut de sulf (VLSFO) sunt în prezent cu 54% mai mici decât erau la finele anului trecut.

Declinul cererii pentru combustibili destinați aviației și transportului rutier generează o ofertă mai mare de componente care pot fi amestecate în combustibilul pentru shipping, declara săptămâna trecută directorul International Bunker Industry Association, Unni Einemo. Însă chiar dacă utilizarea de kerosen poate scădea prețurile pentru industria de shipping, adăugarea acestuia în combustibilul utilizat de nave poate crea unele probleme. Utilizarea unei cantități prea mari de kerosen poate coborî temperatura la care combustibilul utilizat de nave se aprinde, ceea ce reprezintă un risc serios pentru nave.

https://www.profit.ro/bloomberg/combustibilul-de-avion-este-atat-de-ieftin-incat-este-utilizat-si-de-nave-maritime-19487256

 

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat, în exclusivitate pentru Focus Press, că nu vor exista concedieri din rândul angajaților de la şantierul Mangalia. Totuși, Sindicatul Liber Navalistul a primit o adresă din partea Ministerului Economiei, potrivit căreia vor fi disponibilizați 228 de salariați.

Prezent la Mangalia joi, 17.09.2020, pentru lansarea candidaților P.N.L. la primăriile din județul Constanța, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a transmis un mesaj de calmare pentru angajații șantierelor DAMEN (Galați și Mangalia). Ministrul a declarat, în exclusivitate pentru Focus Press, că nu vor exista concedieri din rândul angajaților de la şantierul Mangalia.

Însă, în adresa transmisă de Ministerul Economiei către Sindicatul Liber Navalistul (S.L.N.) se specifică altceva: vor fi disponibilizați 228 de salariați, iar 90 de salariați se vor pensiona.

„Conducerea executivă a societății a convocat Adunarea Generală a acționarilor în vederea aprobării măsurilor de restructurare a societății, inclusiv prin disponibilizarea unui număr de 228 salariați. În plus, față de aceștia, un număr de 90 de salariați se vor pensiona“, a transmis Daniela Nicolescu, secretar de stat, în adresa către S.L.N. din 14.09.2020.

Din acest motiv, George Conțescu, membru în Consiliul Director al S.L.N. Damen Mangalia, solicită ministrului un act oficial clar în care să se specifice că nu vor exista disponibilizări în șantierul naval din sudul litoralului. „Am primit cifrele exacte de muncitori care vor fi disponibilizați, cu semnătură, într-un un act oficial de la Ministerul Economiei. (…) Vă rog să vă hotărâți și să trimiteți în scris contrascrisoare asumată. Oamenii în această perioadă chiar nu au timp și dispoziție de jocul de-a una scriem și alta spunem. Din experiența mea, ce este scris rămâne“, a transmis George Conțescu.

Reamintim că Ministerul Economiei este acționar majoritar la Șantierul Naval 2 Mai S.A., care deține o participație de 51% din capitalul social al Damen Shipyards Mangalia S.A., alături de B.V. Holding Maatschappij Damen.

În urma disponibilizărilor, la Damen Shipyards Mangalia S.A. vor rămâne 1.880 de salariați, acesta fiind motivul pentru care Ministerul Economiei consideră că firma olandeză (căreia i s-a încredințat conducerea operativă a societății mixte) nu își încalcă angajamentul de a nu reduce numărul de angajați – la data preluării societății erau angajate 1.690 de persoane, deci mai puține decât numărul persoanelor care vor rămâne angajate după disponibilizări.

https://focuspress.ro/oare-cine-minte-vor-fi-sau-nu-disponibilizari-la-damen/

 

  • Economie

22.09.2020

 

Maşinăria de export a Chinei a fost sub presiune din toate părţile anul trecut, însă la mijlocul acestui an, graţie în mare parte unei pandemii care şi-a avut originea în interiorul graniţelor sale, China domină mai mult ca oricând exporturile globale, scrie Financial Times.

Acelaşi coronavirus care a lovit puternic comerţul mondial a crescut apetitul pentru bunuri fabricate în China, iar acest boom al exporturilor susţine recuperarea incipientă a ţării în condiţiile în care alte mari economii sunt în continuare slăbite, generând întrebarea dacă avantajul comercial recent al Chinei se va menţine dincolo de pandemie.

Ţările unde comerţul a înregistrat o revenire, printre care China, Coreea de Sud şi Germania, asistă la o redresare mai robustă a economiilor lor decât cele care depind mai mult de servicii, deşi factori suplimentari, cum ar fi succesul acestora în limitarea coronavirusului, contează de asemenea, potrivit The Wall Street Journal.

China este pe cale să devină singura mare economie care va creşte în acest an. În Coreea de Sud şi Germania, Barclays se aşteaptă ca economiile să se contracte cu 1,5% şi respectiv 5,3% în acest an, mult mai puţin decât ţările care s-au orientat mai mult către servicii, cum ar fi Italia şi Spania, aşteptate să înregistreze un declin de 9,3% şi respectiv 10,7%.

Acest lucru sugerează că comerţul ar putea juca un rol mai mare în procesul de redresare economică decât se anticipase, dacă tendinţa va continua. „Comerţul este un sector al economiei care s-a dovedit a fi mai rezistent“, arată Shaun Roache, economist-şef în cadrul S&P Global.

Comerţul mondial îşi revine mai rapid în acest an decât a făcut-o după criza financiară din 2008, impulsionând părţi ale economiei mondiale şi sfidând predicţii potrivit cărora pandemia ar putea afecta permanent globalizarea.

Comerţul se menţine sub nivelurile de dinaintea pandemiei, dar şi-a revenit în mod robust, recuperând aproximativ jumătate din pierderea istorică din acest an până în iunie, potrivit calculelor Kiel Institute for the World Economy.

Comenzile noi la export erau în creştere în 14 dintre cele 38 de economii analizate de IHS Markit în august, comparativ cu doar patru în iunie.

Provocăriile viitoare sunt considerabile. Încrederea companiilor a slăbit recent în unele ţări pe fondul reluării creşterii îmbolnăvirilor. Procesul de redresare ar putea stagna de asemenea în curând în Europa şi alte părţi odată cu eliminarea stimulentelor.

Un alt risc este ca importatori majori ca SUA să reacţioneze negativ la redresarea comerţului şi să adopte măsuri mai protecţioniste.

Însă chiar dacă traiectoria comerţului se va schimba, rezistenţa acestuia în ultimele luni sugerează că unele dintre cele mai sumbre predicţii privind sfârşitul globalizării au fost probabil premature.

https://www.zf.ro/companii/retail-agrobusiness/masinaria-de-export-a-chinei-revine-puternic-la-viata-19558225