Revista presei

Parlamentul European votează noua Comisie Europeană – Revista presei 26 – 27 noiembrie 2019

 

27.11.2019

 

Parlamentul European se pronunţă miercuri, la 13.00 ora României, asupra noii Comisii Europene, după ce preşedinta aleasă Ursula von der Leyen îşi va prezenta echipa şi programul în plenul PE reunit la Strasbourg în cursul dimineţii.

Europarlamentarii vor decide într-un vot prin apel nominal cu majoritate simplă dacă vor valida sau nu viitoarea Comisie Europeană, care, potrivit agerpres.ro, dacă este aprobată, îşi va începe activitatea pe 1 decembrie, informează un comunicat al Parlamentului European.

Începând cu ora locală 9.00 (10.00 ora României), Ursula von der Leyen, preşedintele ales al Comisiei Europene, îşi va prezenta echipa comisarilor desemnaţi şi validaţi deja de către comisiile de specialitate în cadrul audierilor recente şi va discuta obiectivele noii Comisii alături de eurodeputaţi.

În urma dezbaterii, fiecare grup politic se va reuni pentru a discuta intenţiile de vot.

Votul de la ora 12.00 (13.00 ora României) va fi precedat de declaraţii ale liderilor grupurilor politice, în ordinea inversă a mărimii grupului.

O conferinţă de presă a Preşedintelui Parlamentului European, David Sassoli, şi a Preşedintelui ales, Ursula von der Leyen, este programată la ora locală 13.30 (14.30 ora României).

Votul în plen de miercuri va încheia lunga procedură de examinare atentă de către PE a echipei de comisari propuse, în scopul declarat de a garanta că organul executiv al UE are legitimitate democratică pentru a acţiona în interesul europenilor, menţionează sursa citată.

Eurodeputaţii au ales-o pe Ursula von der Leyen, fost ministru german al apărării, în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene în iulie, într-un vot secret, cu 383 de voturi pentru, 327 împotrivă şi 22 de abţineri.

Apoi, de la sfârşitul lunii septembrie până la jumătatea lunii noiembrie, comisiile parlamentare au organizat audieri cu fiecare dintre candidaţi pentru a evalua capacitatea acestora pentru posturile propuse.

Pe 21 noiembrie, liderii grupurilor politice şi preşedintele PE, David Sassoli, au convenit că procesul de examinare a fost finalizat şi că Parlamentul este gata să voteze în plen.

Lista viitorilor comisari, validată luni şi de Consiliul UE, îi cuprinde pe Thierry Breton, Helena Dalli, Valdis Dombrovskis, Elisa Ferreira, Mariya Gabriel, Paolo Gentiloni, Johannes Hahn, Phil Hogan, Ylva Johansson, Věra Jourova, Stella Kyriakides, Janez Lenarcic, Didier Reynders, Margaritis Schinas, Nicolas Schmit, Maroš Šefcovic, Kadri Simson, Virginijus Sinkevicius, Dubravka Šuica, Frans Timmermans, Jutta Urpilainen, Adina Vălean, Olivér Varhelyi, Margrethe Vestager, Janusz Wojciechowski, care se adaugă lui Josep Borrell Fontelles, numit Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate.

https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/actualitate/parlamentul-european-voteaza-noua-comisie-europeana-706166.html

 

Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Dr. Raed Arafat, a ajuns astăzi la Constanța, în Portul Midia, în jurul orei 17.00.

Acesta se află în ședintă cu Comandamentului Județean pentru Situații de Urgență pentru gestionarea acțiunii privind nava scufundată din portul menționat.

Amintim că, o navă încărcată cu oi era în pericol de scufundare în Portul Midia, din județul Constanța.

Alexandru Mezei, directorul Autorității Navale Române a cofirmat informația pentru cotidianul ZIUA de Constanța. Este vorba de nava Queen Hind. Nava era încărcată cu 14.600 de oi.

UPDATE

„Am avut o primă întâlnire. Astăzi au fost salvate 26 de animale, de oi, în total salvate 75. Operațiunile au decurs foarte greu, pentru că este o singură cale de acces în navă. Până după amiaza asta nu s-a primit acordul armatorului, pentru a realiza decupaje în perete, ca să avem și alt acces în navă. Având în vedere ca s-a primit acest acord, și garanția că vor suporta cheltuielile, urmează să se facă în cursul acestei nopți decupaje în peretele navei, ca să se poată intra din mai multe puncte și să salvăm cat mai multe animale, în condiția in care vremea, marea ne permit“, a menționat Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Dr. Raed Arafat.

El a precizat că în următoarele zile o firmă va readuce nava în poziţie normală şi aceasta va fi atunci curăţată de animalele moarte.

„Urmează în următoarele zile o firmă care după acordul armatorului va realiza readucerea navei în poziţia normală şi după asta curăţirea navei de cadavre, de animalele moarte şi incinerarea lor.

Cadavrele care sunt scoase şi acum, de mâine o să înceapă am înţeles incinerarea lor şi în seara asta şi mâine şi poimâine cât ne permite vremea şi situaţia vom continua cu operaţiunile de salvare a animalelor. De la Direcţia Sanitar Veterinară preşedintele pe ţară urmează să ajungă în seara asta, iar astăzi s-a luat decizia de a pune un număr de medici veterinari pe fiecare tură, adică în 12 ore să avem, pe următoare trei zile, 4-5 medici veterinari care vor lucra în diferite puncte unde sunt scoase animalele pentru că unele au fost sedate, trebuie urmărite şi apoi trebuie duse undeva unde să fie în siguranţă”, a mai afirmat Raed Arafat.

https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/actualitate/raed-arafat-in-sedinta-cu-comandamentului-judetean-pentru-situatii-de-urgenta-pentru-a-gestiona-situatia-cu-nava-scufundata-in-portul-midia-706111.html

 

Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, s-a întâlnit marţi cu angajaţii Direcţiei Organismul Intermediar pentru Transporturi, cărora le-a transmis că unul dintre indicatorii lor de performanţă este absorbţia fondurilor europene şi vrea ca nivelul acestuia să fie cât mai ridicat.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, în cadrul întâlnirii au fost abordate subiecte precum gradul actual de absorbţie a fondurilor europene, proiectele de infrastructură actuale şi cele programate pentru viitorul exerciţiu financiar, dar şi propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii desfăşurate în acest domeniu.

„Am vrut să am prima întâlnire cu dumneavoastră, pentru a vă cunoaşte pe toţi cei care faceţi parte din această structură a ministerului şi de a vă mulţumi în acelaşi timp pentru activitatea pe care o desfăşuraţi. (…) Banii europeni reprezintă unul dintre mecanismele care contribuie la dezvoltarea economică. Trebuie să atragem aceşti bani pentru dezvoltarea României şi pentru asta vă spun că sunt alături de dumneavoastră şi îmi propun să evoluăm împreună. (…) Vă voi sprijini în discuţiile cu beneficiarii pentru a nu exista blocaje la proiectele gestionate. Unul dintre indicatorii dumneavoastră de performanţă este absorbţia fondurilor comunitare şi vreau ca aceasta să fie cât mai ridicat. Rezultatul muncii voastre îl regăsim în îmbunătăţirea infrastructurii de transport, lucru care vine în întâmpinarea dorinţei tuturor românilor. De aceea vă spun de pe acum că nu ne putem permite nicio greşeală şi nicio întârziere. Vreau ca în fiecare zi profesionalismul dumneavoastră să determine plus valoarea care este necesară în acest domeniu al gestionării fondurilor comunitare”, a afirmat ministrul Lucian Bode.

https://www.agerpres.ro/economic-intern/2019/11/26/lucian-bode-cresterea-gradului-de-absorbtie-a-fondurilor-europene-este-o-prioritate-a-mandatului-meu–409645

 

Georgia, „ţara lupilor” sau a Sfântului Gheorghe, închinată oficial Maicii Domnului, cu o cultură multimilenară şi cu un alfabet şi o limbă unică în lume, cu sfinţi anticomunişti, ca Mitropolitul Nazar, ucis de bolşevici, sau Cuviosul Gavriile Georgianul, canonizat în 2012, este un stat mic, dar viteaz, care nu a ezitat să lupte cu molohul rusesc, atunci când a fost atacat. Anul acesta Georgia şi România sărbătoresc 300 de ani de relaţii culturale şi diplomatice, întemeiate prin prietenia a doi sfinţi-cărturari: Antim Ivireanu şi Constantin Brâncoveanu, ambii martirizaţi de turci. Cu vârfuri muntoase mai înalte decât Mont Blanc, în Munţii Caucazului unde legendele greceşti spun că a fost ţintuit Prometeu, Georgia se află literalmente la răscruce de vânturi şi istorie între Europa şi Asia. România, dincolo de legăturile culturale şi religioase cu vechea Iverie, este vecină cu statul gruzin prin Marea Neagră. Ce poate însemna aceasta pentru cele două state care odinioară aveau rute comune directe, ne spune în exclusivitate pentru BURSA Ambasadorul Georgiei în România, Excelenţa Sa Nikoloz Nikolozishvili. Filolog, jurnalist şi istoric, cu studii de istoria artei şi teologie, diplomatul georgian a mai fost ambasador în Armenia, Slovacia, Slovenia şi Polonia. Un fin cunoscător al istoriei noastre comune, ambasadorul Georgiei îşi propune să refacă şi legăturile economice bilaterale, în folosul ţărilor noastre şi ale Europei, pe coordonatele energetice şi geopolitice ale celor trei mări: Marea Caspică, Marea Neagră şi Marea Adriatică.

România şi Georgia, noduri centrale ale Iniţiativei celor Trei Mări: Marea Caspică, Marea Neagră şi Marea Adriatică

Reporter: Bucureşti şi Tbilisi se bucură, în sfârşit, de o legătură aeriană directă. Pe când şi reluarea celei existente odinioară dintre Constanţa şi Batumi sau alte porturi georgiene. Credeţi că se poate stabili o legătură fezabilă pentru ambele părţi?

Nikoloz Nikolozishvili: Mulţumesc pentru această întrebare. În prezent, lucrăm intens la reluarea conexiunii de feribot Constanţa – Poti/Batumi. La lucrările acestui proiect sunt implicate atât structurile guvernamentale ale ţărilor noastre, cât şi mediul de afaceri privat. Cred că în câteva luni vom avea o comunicare directă şi aceasta va fi cea mai scurtă rută din Georgia până la UE. În plus, serviciul de feribot va deschide calea pentru transportul de marfă în Europa, nu numai din regiunea Caucaz, ci şi din Asia Centrală şi invers.

În format multilateral: pe 4 martie, la Bucureşti a fost semnată o declaraţie cvadrilaterală (România, Georgia, Azerbaidjan, Turkmenistan) a coridorului de transport Marea Caspică – Marea Neagră. Experţii din cele patru ţări lucrează acum pentru ca transportul de mărfuri pe acest „coridor” să devină competitiv în comparaţie cu alte rute. Prima întâlnire a avut deja loc în capitala României. A doua este planificată la Tbilisi în viitorul apropiat. În plus, dezvoltăm în mod activ cooperarea în domeniul turismului şi cu cât vor exista mai multe direcţii şi oportunităţi cu atât va fi mai bine.

Articolul complet poate fi accesat la:

https://www.bursa.ro/romania-si-georgia-ofera-europei-o-punte-geoeconomica-si-culturala-spre-caucaz-si-marea-caspica-08605830

 

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) va colabora cu Ambasada Republicii Kazakhstan în vederea derulării în condiţii optime a proiectelor sale ce vizează dezvoltarea relaţiilor economice ale companiilor bucureştene cu parteneri din această ţară, se arată într-un comunicat remis Redacţiei noastre.

În deschiderea întâlnirii, dr. ing. Costică T. Mustaţă a realizat o prezentare succintă a activităţii CCIB şi a strategiei sale de relaţii externe, subliniind că dezvoltarea cooperării economice cu ţările din Asia Centrală reprezintă o prioritate pentru Camera bucureşteană.

În ceea ce priveşte R. Kazakhstan, în opinia preşedintelui CCIB, industria petrochimică, a îngrăşămintelor chimice, sectorul echipamentelor industriale, dar şi domeniul academic oferă oportunităţi reale de colaborare, care pot fi valorificate de cele două comunităţi printr-o mai bună cunoaştere reciprocă şi printr-un dialog deschis şi pragmatic. În acest context, dr. ing. Costică T. Mustaţă a apreciat că organizarea la Bucureşti a unei Zile a Oportunităţilor de Afaceri, urmată de o deplasare a unei delegaţii româneşti în Kazakhstan reprezintă paşi concreţi în direcţia dinamizării schimburilor bilaterale şi a dezvoltării cooperării economice.

Preşedintele CCIB a declarat: „Deşi a înregistrat o creştere importantă în primele 9 luni din 2019 faţă de anul anterior (+20,8%), exportul românesc atins doar 51 mil. USD, acoperind doar 3,7% din importul cifrat la 1386 mil. USD. ceea ce plasează Republica Kazakhstan în topul ţărilor partenere cu deficit al balanţei comerciale. Chiar dacă importul se datorează în proporţie de 99,5% intrărilor de ţiţei destinate rafinăriilor Petromidia şi Vega cu acţionariat majoritar din Kazahstan, se impune o concertare a eforturilor pentru promovarea cu prioritate a exporturilor româneşti şi asigurarea unei tendinţe de reducere a debalanţei comerciale.”

Vicepreşedintele CCIB, Iuliu Stocklosa, care a reprezentat Camera bucureşteană în cadrul misiunii economice organizate în marja Comisiei interguveranamentale de colaborare economică România – Kazakhstan, a punctat posibilităţile de colaborare bilaterală în domeniul energetic (echipamente pentru centrale electrice şi nuclearo-electrice) şi în cel al infrastructurii.
De asemenea, E.S. Nurbakh Rustemov a apreciat proiectele prezentate de conducerea CCIB şi a exprimat întregul său sprijin pentru ca acestea să devină realitate, în beneficiul comunităţilor de afaceri din cele două ţări.

Totodată, ambasadorul Kazakhstanului a subliniat interesul ţării sale pentru colaborarea cu parteneri români şi în domeniul farmaceutic, agro-alimentar şi al importului de mobilă din lemn masiv.

În acest context, ambasadorul Kazakhstanului în România a apreciat că organizarea la Bucureşti a unui Forum de afaceri ar fi utilă pentru a deschide canale de comunicare directe între cele două comunităţi de afaceri. Părţile au convenit ca în viitorul apropiat, oferta membrilor CCIB intresaţi de acestă piaţă să fie transmisă Ambasadei, în vederea promovării, prin canale specifice, la nivelul comunităţii de afaceri din Kazakhstan.

https://www.bursa.ro/ccib-interes-pentru-dezvoltarea-cooperarii-economice-cu-republica-kazakhstan-44205832

 

26.11.2019

 

Traficul în zona Midia a Portului Constanţa se desfăşoară în condiţii de siguranţă, luni, cu evitarea zonei unde, duminică, 24 noiembrie, s-a scufundat parţial nava Quenn Hind, sub pavilion Palau, cu 14.600 de animale vii la bord, informează Compania Naţională Adminstraţia Porturilor Maritime (CNAPM).

Conform sursei citate, şenalul navigabil în zona Midia a Portului Constanţa este blocat parţial, urmare a incidentului naval provocat de nava Quenn Hind, dar în prezent, în condiţii meteo normale, nu sunt probleme majore ce ar trebui să impună restricţionarea manevrelor de intrare şi ieşire din port.

„În seara de duminică, 24 noiembrie, două nave au avut operaţiuni de intrare şi ieşire în bazinul portuar Midia, respectiv cargoul Harmony Livestock (1.696 tdw) a părăsit portul, iar nava tanc Providence (6.450 tdw) a intrat în port, pentru operaţiuni, iar în următoarele zile sunt avizate 12 nave pentru a sosi aici”, se arată în comunicatul CNAPM.

https://www.agerpres.ro/social/2019/11/25/navigatia-in-zona-midia-a-portului-constanta-se-desfasoara-in-conditii-de-siguranta–409310

 

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Nechita-Adrian Oros, vine cu precizări în urma accidentului de duminică, când o navă cu 14.600 de oi s-a răsturnat în Portul Midia, şi afirmă că a solicitat verificări suplimentare privind centrele de colectare de unde au fost trimise animalele.

„În momentul în care am fost informat despre accidentul din portul Midia, am luat legătura de îndată cu preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, dr. Csutak Laszlo Nagy, care mi-a comunicat detalii privind condiţiile de bunăstare şi sănătate la îmbarcarea animalelor pe navă. De asemenea, am solicitat verificări suplimentare privind centrele de colectare de unde au fost trimise animalele (documente de mişcare, certificate sanitare-veterinare de transport animale vii, bonuri de achiziţie etc.)”, spune ministrul Nechita-Adrian Oros într-un comunicat.

Acesta subliniază că a atras atenţia încă de anul trecut asupra neconformităţilor privind bunăstarea şi sănătatea animalelor în timpul transportului animalelor vii, ovine, în special, din România către state terţe, mai ales în zona Golfului.

Nava a fost autorizată de către DSVSA Constanţa din luna martie 2019.

În acest moment, echipe mixte ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, ale ANSVSA şi ale Ministerului Apelor şi Pădurilor fac verificări privind respectarea prevederilor legale şi „de îndată ce vor fi disponibile rezultatele anchetei, acestea vor fi aduse la cunoştinţa opiniei publice”, mai spune ministrul.

La rândul său, compania naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa a anunţat luni că traficul navelor în Portul Constanţa zona Midia se desfăşoară în prezent în condiţii de siguranţă, cu evitarea zonei incidentului naval.

De asemenea, în următoarele zile sunt avizate 12 nave pentru a sosi în Midia.

https://www.bursa.ro/ministrul-agriculturii-am-solicitat-verificari-suplimentare-privind-centrele-de-colectare-de-unde-au-fost-trimise-animalele-63194838

 

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Nechita-Adrian Oros, vine cu precizări în urma accidentului de duminică, când o navă cu 14.600 de oi s-a răsturnat în Portul Midia, şi afirmă că a solicitat verificări suplimentare privind centrele de colectare de unde au fost trimise animalele.

”În momentul în care am fost informat despre accidentul din portul Midia, am luat legătura de îndată cu preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, dr. Csutak Laszlo Nagy, care mi-a comunicat detalii privind condiţiile de bunăstare şi sănătate la îmbarcarea animalelor pe navă. De asemenea, am solicitat verificări suplimentare privind centrele de colectare de unde au fost trimise animalele (documente de mişcare, certificate sanitare-veterinare de transport animale vii, bonuri de achiziţie etc.)”, spune ministrul Nechita-Adrian Oros într-un comunicat.

Acesta subliniază că a atras atenţia încă de anul trecut asupra neconformităţilor privind bunăstarea şi sănătatea animalelor în timpul transportului animalelor vii, ovine, în special, din România către state terţe, mai ales în zona Golfului.

”De asemenea, am subliniat şi condiţiile total dezavantajoase din punct de vedere economic ale comerţului cu animale vii. Am depus în acest sens, încă din luna iulie a anului 2019, un proiect de lege privind respectarea condiţiilor de bunăstare a animalelor în timpul transportului şi în afara Uniunii Europene, până la destinaţie, conform Regulamentului 1/2005 privind protecţia animalelor în timpul transportului şi al operaţiunilor conexe. Prin acest proiect se impunea astfel prezenţa unui medic veterinar la bord pe toată durata călătoriei, care să completeze un raport zilnic de transport, un raport de sfârşit de călătorie, precum şi criterii de respingere a îmbarcării animalelor la bord”, afirmă ministrul Agriculturii în comunicat.

Nava a fost autorizată de către DSVSA Constanţa din luna martie 2019.

”Precizăm că actualul director DSVSA Constanţa, Geronimo Brănescu, încă din 2018, când era preşedintele ANSVSA, a modificat legislaţia privind organizarea şi funcţionarea ANSVSA trecând punctele de inspecţie la frontieră, din subordinea ANSVSA central în subordinea directorului executiv la nivel local, în acest caz, a directorului executiv DSVSA Constanţa. Singura instituţie abilitată pentru a autoriza şi a monitoriza condiţiile de bunăstare şi sănătate pentru transportul animalelor vii este ANSVSA, prin punctele de inspecţie la frontieră”, adaugă ministrul.

În acest moment, echipe mixte ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, ale ANSVSA şi ale Ministerului Apelor şi Pădurilor fac verificări privind respectarea prevederilor legale şi ”de îndată ce vor fi disponibile rezultatele anchetei, acestea vor fi aduse la cunoştinţa opiniei publice”, mai spune ministrul.

La rândul său, compania naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa a anunţat luni că traficul navelor în Portul Constanţa zona Midia se desfăşoară în prezent în condiţii de siguranţă, cu evitarea zonei incidentului naval.

”Şenalul navigabil este blocat parţial, dar în prezent, în condiţii meteo normale, nu sunt probleme majore pentru a restricţiona manevrele. Aseară, 24 noiembrie 2019, două nave au avut operaţiuni de intrare şi ieşire în/din Midia, respectiv cargoul Harmony Livestock (1.696 tdw) a părăsit portul, iar nava tanc Providence (6.450 tdw) a intrat în port”, anunţă compania într-un comunicat.

De asemenea, în următoarele zile sunt avizate 12 nave pentru a sosi în Midia.

https://www.news.ro/economic/ministrul-agriculturii-accidentul-portul-midia-solicitat-verificari-suplimentare-privind-centrele-colectare-unde-au-trimise-animalele-depus-luna-iulie-proiect-lege-privind-respectarea-conditiilor-1922403725152019111619180257

 

Traficul în zona Midia a Portului Constanţa se desfăşoară în condiţii de siguranţă, luni, cu evitarea zonei unde, duminică, 24 noiembrie, s-a scufundat parţial nava Quenn Hind, sub pavilion Palau, cu 14.600 de animale vii la bord, informează Compania Naţională Adminstraţia Porturilor Maritime (CNAPM).

Conform sursei citate, şenalul navigabil în zona Midia a Portului Constanţa este blocat parţial, urmare a incidentului naval provocat de nava Quenn Hind, dar în prezent, în condiţii meteo normale, nu sunt probleme majore ce ar trebui să impună restricţionarea manevrelor de intrare şi ieşire din port.

„În seara de duminică, 24 noiembrie, două nave au avut operaţiuni de intrare şi ieşire în bazinul portuar Midia, respectiv cargoul Harmony Livestock (1.696 tdw) a părăsit portul, iar nava tanc Providence (6.450 tdw) a intrat în port, pentru operaţiuni, iar în următoarele zile sunt avizate 12 nave pentru a sosi aici”, se arată în comunicatul CNAPM/

https://www.stiripesurse.ro/navigatia-din-zona-midia-a-portului-constanta-se-desfasoara-in-conditii-de-siguranta-conditiile-meteo-sunt-normale_1406638.html

 

Traficul navelor în Portul Constanța zona Midia, în prezent, se desfășoară în condiții de siguranță, cu evitarea zonei incidentului naval.

Potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, şenalul navigabil este blocat parțial, dar în prezent, în condiții meteo normale, nu sunt probleme majore pentru a restricționa manevrele.

De altfel, în cursul serii de 24 noiembrie, două nave au avut operațiuni de intrare și ieșire în/din Midia, respectiv cargoul Harmony Livestock (1.696 tdw) a părăsit portul, iar nava tanc Providence (6.450 tdw) a intrat în port.

În următoarele zile sunt avizate 12 nave pentru a sosi în Midia.

https://www.cugetliber.ro/stiri-eveniment-catastrofa-navala-in-portul-midia-informatie-de-ultim-moment-despre-traficul-navelor-in-zona-389610?utm_source=cugetliber&utm_medium=site&utm_content=stiri-recente&utm_campaign=Impact_stiri_recente

 

Traficul navelor în Portul Constanța zona Midia, în prezent, se desfășoară în condiții de siguranță, cu evitarea zonei incidentului naval, transmite CN APMC, printr-un comunicat oficial.
Șenalul navigabil este blocat parțial, dar în prezent, în condiții meteo normale, nu sunt probleme majore pentru a restricționa manevrele.

Aseară, 24 noiembrie 2019, două nave au avut operațiuni de intrare și ieșire în/din Midia, respectiv cargoul Harmony Livestock (1.696 tdw) a părăsit portul, iar nava tanc Providence (6.450 tdw) a intrat în port.

În următoarele zile sunt avizate 12 nave pentru a sosi în Midia.

https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/actualitate/apmc-traficul-navelor-in-portul-midia-se-desfasoara-in-conditii-de-siguranta-706017.html

 

Azi, la Prefectura Constanța s-a întrunit Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, având pe ordinea de zi situația navei animalier Queen Hind, care s-a scufundat în cursul zile de ieri. La ședință participa prefectul județului Constanța Duitru Jeacă, colonelul Daniel Popa – șeful ISU Dobrogea, colonelul Constantin Dima – șeful Grupării Mobile de Jandarmi Constanța, reprezentanți ANR, Ambroziu Duma – de la Căpitănia Zonală Constanța

Vă reamintim, o navă încărcată cu oi în Portul Midia, s-a răsturnat la cheul de nord. Este vorba de nava Queen Hind, sub pavilion Palau, încărcată cu 14.600 de oi. Nava a ajuns ieri, 23 noiembrie, în Portul Midia, venind din Arabia Saudită, fiind programată pentru plecare cu încărcătura aferentă.

ISU Dobrogea a transmis că au ajuns și echipaje de la Arsvom cu nava Hercules și două șalupe. S-au întins două rânduri de baraje antipoluare și unul de forță. Concomitent s-au încărcat pe șalupe ovinele vii cu forte din cadrul tuturor armelor și autorităților publice. „32 de animale au fost salvate”, a transmis ISU Dobrogea.

Ieri, reprezentanții societății Midia Marine Terminal au sărit in ajutor navei animalier Queen Hind cu remorcherul București pentru a susține operațiunile de salvare a echipajului navei. Aceștia au reușit să recupereze pilotul și 5 membri ai echipajului, restul fiind salvați de alte remorchere participante la acțiune. Ieri, la ora 11.15, remorcherul București a plecat din raza portul Midia și a revenit în jurul orei 13.20 cu echipajul salvat. La operatiunea de salvare au participat in total 4 remorchere.

UPDATE 8:
Autorităţile române au întocmit un dosar penal care va fi depus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru neglijenţă în serviciu, blocarea şenalului navigabil şi punera în pericol a siguranţei navigaţiei.

UPDATE 7:
Directorul Gărzii de Coastă Constanța, Laurențiu Cicu a precizat că echipajul nu este reținut, insă Căpitănia Zonală Constanța nu a eliberat marinarilor un permis de acces la uscat. Toți cei 22 de marinari sirieni aflaţi la bordul vasului au fost au fost aduşi în siguranţă la mal şi doar 32 de ori din cele 14.600 au supravieţuit. De asemenea, şeful Gărzii de Coastă Constanţa, Laurenţiu Cicu, a declarat că niciunui membru de echipaj nu i se va permite să părăsească ţara fără acordul Căpităniei.

UPDATE 6:
Reprezentantul Centrului Meteorologic a declarat că, începând din această după amiază, va fi emisă o averizare de înrăutățire a vremii, va fi furtună iar vântul va manifesta intensificări.

UPDATE 5:
În data de 24.11.2019 , la solicitarea conducerii ARSVOM,R/M HERCULES, navele SAR ARTEMIS, SAR APOLLO, SAR TOPAZ , S/I CRISTAL împreună cu scafandrii ARSVOM s- au deplasat în portul Midia unde au efectuat operațiuni de asistență,intervenție , salvare și depoluare la nava livestock carrier QUEEN HIND, înregistrată sub pavilion Palau. La locul evenimentului naval scafandrii ARSVOM au efectuat inspecție la corpul navei, au izolat buteliile de oxigen , acetilenă și gaz butan ce ar fi pus nava și echipajul în pericol.
Nava S/I CRISTAL a desfășurat baraj în vederea limitării poluării în zonă.

UPDATE 4:
În operațiune vor fi implicate o gabară cu maraca și un ponton. Toate cheltuielile legate de rafluarea navei vor fi recuperate de la armator și asigurator. Nava ar putea fi repusă pe poziții în câteva zile, ca să poată fi remorcată în Dană. Barajele sunt puse de ieri, ca să fie evitată poluarea.

UPDATE 3:
„Nava este stabilă în acest moment. În zonă este o gabară cu macara, care încearcă să descarce hrana animalelor, care ar fi în jur de 100 de tone. Nava are șapte punți“, mai spun reprezentații Căpităniei Zonale Constanța.

UPDATE 2:

Daniela Șerban, directorul general al CN APM Constanța SA, a declarat că azi urmează să se întâlească cu armatorul pentru a se lua decizia de ramfluare a navei. „În primul rând trebuie scoase animalele și marfa de pe punte, apoi specialistii vor reuși să pună nava pe poziție si să o aducă în Dană. Dacă nu se vor scoate animalele moarte din navă, nu se poate face nimic. Cine coordonează activitatea, ar trebui să aibă în vedere acest lucru. Dacă nu se poate scoate nava de acolo, trebuie mărit șenalul cu 40 de metri, trebuie să facem dragaj de investiți, ca să se poate face manervele de ramfulare a navei în siguranță“, a spus Daniela Șerban, directorul general al CN APM Constanța SA.

„Comandantul navei a declarat abandonul navei, iar armatorul navei va fi cel care va discuta cu autoritățile portuare” a mai spus Daniela Șerban.

UPDATE 1:
„Azi începem descărcarea mărfii de la puntea superioară, după care, în limitele accesului, vom prelua animalele moarte. Acestea vor fi duse la cheiul la care au fost încărcate. De acolo, animalele moarte vor fi duse la incinerator. Vom verifica compartimentul de mașini și vom acționa cu pompe pentru a extrage apa. În funcție de cum răspunde nava, după ce va fi descărcată, vom folosi remorcherele pentru a trage de bordul ridicat în asa fel ca sa putem aduce nava la o dană. Ulterior, în dană vom continua oprețiunea de descărcare a animalelor de pe navă“, au transmis reprezentanții Căpităniei zonale Constanța. „Ieri, am găsit pe navă mai multe butelii de oxigen și acetilena, care prezentau pericol de explozie. Acestea au fost asigurate de ARSVOM. În prezent, nava este abandonată de căpitan“, au mai spus reprezentanții Căpităniei zonale Constanța.
https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/actualitate/alerta-s-a-intrunit-comitetul-judetean-pentru-situatii-de-urgenta-al-judetului-constanta-pentru-gesionarea-problemelor-aparute-in-portul-midia-705987.html

 

Ieri s-a întrunit Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Constanţa pentru a discuta despre situaţia de pe strada Dunării din comuna Cumpăna, mai exact tronsonul cuprins între strada Prelungirea Canalului şi strada Ştefan cel Mare, situat pe malul Canalului Dunăre – Marea Neagră, care s-a prăbuşit.

La şedinţă au luat parte prefectul judeţului Constanţa, Dumitru Jeacă, colonelul Daniel Popa – şeful ISU „Dobrogea“, colonelul Constantin Dima – şeful Grupării Mobile de Jandarmi Constanţa, Daniel Georgescu – directorul general al CN ACN Constanţa SA. Precizăm că de consolidarea falezei respective se ocupă Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile Constanţa.

„Situaţia este neschimbată la Cumpăna, unde malul a luat-o la vale. În prezent se lucrează la rigolă şi la şanţul adiacent la drumul tehnologic de la cota 34. Din punct de vedere tehnic, am făcut tot ce s-a putut. CN ACN SA Constanţa a alocat, din fonduri proprii, un milion de euro pentru lucrările de primă urgenţă. Aşteptăm finanţarea promisă de la Guvern pentru turnarea piloţilor. Îngrijorător este faptul că Dunărea a început să crească cu 50 cm la Cernavodă. Și, dacă creşte vertiginos Dunărea, vom avea o problemă cu 55 de mii de tone pământ care sunt în canal şi se vor opri în Ecluza de la Agigea. Riscăm să stricăm tot ce s-a făcut prin proiectul european de modernizare a ecluzelor.

Situaţia este gravă. Am făcut tot ce este posibil omeneşte, am ajuns la toate ministerele: Ministerul Transporturilor, Ministerul Finanţelor, Ministerul Afacerilor Interne şi-au bătut joc de noi. La momentul acesta avem pe hârtie 5 milioane, dar în conturile CN ACN Constanţa nu a intrat nimic. Am primit notificări de la proiectant şi de la executat. Lucrările făcute până acum depăşesc avansul primit de executant. Situaţia este monitorizată non-stop. La ora asta alunecările nu sunt rapide, dar dacă încep ploile ne putem aştepta la ceea ce e mai rău“, a declarat Daniel Georgescu, directorul CN ACN Constanţa SA.

La rândul lor, reprezentanţii Primăriei Cumpăna au anunţat că oamenii care locuiau în zona afectată au fost evacuaţi. „Oamenii s-au autoevacuat. În eventualitatea în care se întâmplă ceva mai grav, şi restul oamenilor de pe stradă vor fi mutaţi. Lucrările de consolidare a malului trebuie urgentate. Am evaluat imobilele din zonă, primul şi al doilea rând, ca, în caz de demolare, să avem o valoare a acestora“, a explicat Nicolae Sorin, secretarul comunei Cumpăna.

„Este un fenomen în evoluţie, care creşte în intensitate…“

Harry Boiagian, directorul Inspectoratului de Stat în Construcţii, a precizat că vorbim despre un fenomen în evoluţie, care nu este încă stopat şi care creşte în intensitate. „Trebuie reactualizată expertiza în ceea ce priveşte zona de siguranţă. Trebuie să dispunem CN ACN SA să anunţe proiectantul ca să delimiteze zona potenţial afectată de această alunecare de teren, pentru a dispune noi măsuri de evacuare a oamenilor din zonă. Important este să punem oamenii în siguranţă. Cred că mai multe case trebuie evacuate. Fenomenul se va extinde şi în adâncime. Trebuie făcute un calcul de eficienţă şi o analiză serioasă pentru a vedea care cea mai bună soluţie“, a explicat Harry Boiagian, directorul Inspectoratului de Stat în Construcţii.

„Am curajul să spun că malul trebuie expropriat, trebuie delimitată clar zona de potenţial pericol şi lăsat malul să ajungă la cota sa naturală. Să profităm de gravitaţie, iar lucrările sa se concentreze pentru a nu ajunge material în canal. Este părerea mea de specialist. Uitaţi-vă cum este configurat malul de vizavi“, a mai explicat directorul Inspectoratului de Stat în Construcţii.

Situaţie critică încă din luna mai
Reamintim că, încă din luna mai, situaţia pe strada Dunării, tronsonul cuprins între strada Prelungirea Canalului şi strada Ştefan cel Mare, din comuna Cumpăna, situată pe malul Canalului Dunăre – Marea Neagră, este critică. Oamenii care locuiesc pe strada Dunării au fost evacuaţi. Primăria şi Consiliul Local al Comunei Cumpăna au făcut un apel la Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile Constanţa, care se ocupă de consolidarea falezei ce a luat-o la vale.

În luna octombrie, în Monitorul Oficial al României a fost publicată hotărârea privind suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului pentru realizarea în regim de primă urgenţă a unor lucrări de investiţii de prevenire şi înlăturare a efectelor calamităţii naturale produse ca urmare a alunecării de teren care a afectat taluzul Canalului Dunăre Marea Neagră, mal stâng, între km 56 + 989 (km 7 + 421 navigaţie) şi km 57 + 217 (km 7+ 193 navigaţie).

Astfel, s-a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2019. cu suma de 5.000 mii lei, la capitolul 84.01 „Transporturi“ subcapitolul 84.01.05 „Navigaţie“ titlul 55 „Alte transferuri“. Suma prevăzută la alin. (1) se utilizează pentru realizarea în regim de primă urgenţă a unor lucrări de investiţii de prevenire şi înlăturare a efectelor calamităţii naturale produse ca urmare a alunecării de teren care a afectat taluzul Canalului Dunăre – Marea Neagă, mal stâng, între km 56 + 989 (km 7 + 421 navigaţie) şi km 57 + 217 (km 7 + 193 navigaţie).

Pentru asigurarea fondurilor necesare finanţării prevăzute la art. 1 se suplimentează cu suma de 5.000 mii lei Fondul de intervenţie Ia dispoziţia Guvernului din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2019. Elaborarea documentaţiei tehnico-economică şi execuţia lucrărilor se contractează de către Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA, unitate care funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor, cu respectarea prevederilor Lege nr. 9812016 privind achiziţiile publică, cu modificările şi completările ulterioare, pentru situaţiile de forţă majoră şi a prevederilor art. 43 alin. (3)-(5) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publică, cu modificările şi completările ulterioare.

Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Transporturilor pe anul 2019. Ministerul Transporturilor şi CN ACN SA răspund de modul de utilizare a sumei alocate, potrivit prevederilor an. 1, în conformitate cu dispoziţiile legale.

Lucrările în primă urgenţă, atribuite societăţii ABC Val SRL

Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA Constanţa a atribuit, la data de 5 august 2019, în urma unei licitaţii publice, un contract având ca obiect reabilitarea taluzului afectat de alunecarea de teren (calamitate naturală) zona Cumpăna – mal stâng CDMN între km 56+989 (km 7+421 navigaţie) şi km 57+217 (7+193 navigaţie) – lucrări în primă urgenţă. Anunţul de atribuire a fost publicat pe 2 septembrie 2019. Lucrările în primă urgenţă constau în:. lucrarea de sprijin discontinuă, realizată din piloţi la cota 61,00, realizată in vederea limitării zonei afectate de alunecarea de teren la partea superioară a taluzului existent; realizarea unui zid de sprijin de greutate (provizoriu) amplasat pe drumul de la cota +10,00; realizarea pinten din bolovani, bolovăniş şi anrocamente, fundat pe calcar din spatele zidului de sprijin prefabricat; realizarea unei lucrări de sprijinire discontinuă cu piloţi cu d = 1,08 m, amplasată la cota +34,00, formată din 282 piloţi o 1,08 m foraţi „în uscat” cu tubaj recuperabil, solidarizaţi cu 47 radiere – 6,00 x 6,00 x 1,50 m. Valoarea finală a contractului este de 33.716.610 lei. Câştigătoarea contractului este asocierea SC ABC Val SRL – SC Eco Terra Proiect SRL, lider asociere SC ABC Val SRL. Despre ABC Val SRL
Societatea a fost înregistrată în anul 1993, în Constanţa. Capitalul social este de 698.210 lei, integral vărsat, compus din 69.821 părţi sociale, fiecare a 10 lei. Capitalul social este deţinut de asociaţi astfel: Vasile Costea, cu 95% din capitalul social, Cătălina Georgiana Teodorescu – 5% din capitalul social. Administratorii societăţii sunt Vasile Costea şi Cătălina Georgiana Teodorescu. Domeniul de activitate principal vizează „lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale“.

Pentru anul fiscal 2016, societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 36.780.424 de lei, o pierdere de 3.584.946 de lei şi 187 de salariaţi. În anul fiscal 2017, societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 25.301.420 de lei, un profit de 126.712 lei şi 156 de salariaţi. Pe data de 7 august 2019, utilajele societăţii ABC Val, care se ocupă de refacerea şi consolidarea malului surpat de pe malul canalului de la Cumpăna, au ajuns la faţa locului. Lucrările sunt urgente, doar câţiva paşi despărţind malul surpat de primele case.
Lucrările de reabilitare, verificate de Supervision Construction

Societatea Supervision Construction SRL şi-a adjudecat de la Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA Constanţa contractul privind verificarea lucrărilor de reabilitare a taluzului, tronson cuprins între strada Prelungirea Canalului şi strada Ştefan cel Mare, din comuna Cumpăna, situată pe malul Canalului Dunăre – Marea Neagră.

Potrivit licitatiapublica.ro, Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA Constanţa a atribuit contractul „Supervizare lucrări şi dirigenţie de şantier pentru «Reabilitare taluz afectat de alunecarea de teren (calamitate naturală) zona Cumpăna – mal stâng Canal Dunăre-Marea Neagr㻓 societăţii Supervision Construction SRL. Contractul atribuit are o valoare de 404.574,44 de lei.

Serviciile şi activităţile de supervizare care fac obiectul achiziţiei sunt cele privind gestionarea din punct de vedere tehnic şi financiar a proiectului si de supraveghere lucrări prin dirigenţie de şantier, pentru a se asigura că antreprenorul execută lucrările în conformitate cu obligaţiile contractuale, în special în ceea ce priveşte durata, cantitatea, calitatea ş costul lucrărilor. Supervizorul trebuie să îşi ducă la îndeplinire rolul său, în sensul definit de Hotărârea Guvernului nr.1/2018 din 10 ianuarie 2018, pentru aprobarea condiţiilor generale şi specifice pentru anumite categorii de contracte de achiziţie aferente obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri publice. De asemenea, supervizorul, pe perioada de execuţie a obiectivului, va asigura din bugetul aferent contractat un album fotografic detaliat cu etapele de execuţie.

https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/actualitate/daniel-georgescu-directorul-cn-acn-constanta-despre-taluzul-prabusit-la-cumpana-dunarea-a-inceput-sa-creasca-situatia-este-grava-706047.html

 

Continuă intervenţia la nava Queen Hind, care s-a răsturnat în Portul Midia, la plecarea de la cheu. Forţe din cadrul ISU, APMC, ARSVOM sunt angrenate în salvarea oilor vii, urmând ca ulterior să fie recuperate şi cele moarte. Reamintim că nava, care a fost supra-încărcată cu 14.600 de oi, s-a răsturnat duminică, 24 noiembrie. La bord se aflau şi 22 de marinari sirieni, care din fericire s-au evacuat fără probleme. Unul singur a căzut în apă, însă a fost salvat rapid. Conform reprezentanţilor Prefecturii Constanţa, acțiunea de tragere la adâncime mică a navei se va pune în operă marţi dimineața.

Duminică şi luni s-a reuşit salvarea a 53 de oi, din apă şi din interiorul navei. Pe de altă parte, de precizat că în cazul situaţiei de faţă a fost întocmit şi dosar de cercetare penală, iar comandantul riscă chiar şi închisoarea, după ce şi-a pus în pericol echipajul.

De precizat că Prefectura Constanța a convocat luni, 25 noiembrie a.c., Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, pentru a se va stabili ce se va întâmpla nava Queen Hind dar și cu animalele evacuate de pe aceasta scufundată duminică, 24 noiembrie a.c. în Portul Midia Năvodari. În acest caz s-au autosesizat și Ministrul Transporturilor Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bobe, Ministrul Agriculturii, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, Csutak Nagy Laszlo, președintele Autorității Naţionale Sanitare Veterinare și Ministrul Dezvoltării Rurale, Nechita-Adrian Oros.

Autoritatea Navală Română conduce toată acțiunea. Primează redresarea navei și apoi scoaterea cadavrelor, care au și început să iasă la suprafață. Acestea vor fi duse la două firme incineratoare din Ialomița și Tulcea. În cauză, a fost deschis dosar penal pentru neglijență în serviciu, blocarea senalului navigabil și punerea în pericol a siguranței navigabile. Dacă va fi găsit vinovat, comandantul navei poate face închisoare. Încă nu s-au aflat cauzele exacte ale accidentului. La bordul navei au fost gasite mai multe butelii de oxigen și acetilenă, după cum a susținut șeful Căpităniei Zonale Constanța (CZC) Laurențiu Zanfir. Acestea au fost îndepărtate de la bordul navei. La rândul său, directorul APMC, Daniela Șerban a transmis: „Comandantul navei a declarat abandonul navei, iar armatorul navei va fi cel care va discuta cu autoritățile portuare privind rangluarea”.

Reprezentantul Centrului Meteorologic a declarat că, începând din această după amiază, va fi emisă o averizare de înrăutățire a vremii, va fi furtună iar vântul va manifesta intensificări. Atfel, specialăștii au cerut demararea acțiunii cât mai rapid.”Este posibil ca la noapte să începem operațiunile de ranfluare a navei având în vedere vremea nefavorabilă ce urmează să apară” a spus șeful CZC, Laurențiu Zanfir. El a precizat ca răspunderea este exclusiv a comandantului navei deoarece la plecarea acesteia, autoritățile portuare fac doar o supraveghere a navei. CZC a deschis un dosar pe care l-a și depus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța. La rândul său șeful Gărzii de Coastă, Laurentiu Cicu, a declarat ca niciunui membru de echipaj nu i se va permite să părăsească țara fără acordul căpităniei.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a dispus tot luni, 25 noiembrie a.c, investigaţii asupra incidentului din portul Constanţa, Astfel,în urma evenimentului produs ieri, când în timpul manevrei de plecare din portul Constanța – zona Midia, nava QUEEN HIND, pavilion Palau, cu destinația Jeddah – Arabia Saudită, având la bord 14.600 capete ovine vii, s-a înclinat la 60 grade, a balansat până în malul de pământ unde a rămas lipită cu tot bordul tribord în marginea șenalului navigabil, ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode, a dispus, la prima oră a dimineții, prin ordin de ministru, inițierea investigației tehnice privind siguranța și constituirea comisiei de investigație. Totodată, ministrul Bode a semnat și un ordin comun alături de ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe și Csutak Nagy Laszlo, președintele Autorității Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, pentru constituirea de echipe mixte care vor verifica modul în care au fost respectate prevederile legale privind încărcarea-descărcarea, îndeplinirea serviciilor de siguranță maritimă, gradul de poluare, contaminarea apei în urma incidentului, respectarea condițiilor de transport privind suprafața necesară îmbarcării, verificarea documentelor însoțitoare, dar și alte elemente ce pot rezulta în urma investigațiilor. „Dacă în urma verificărilor vom constata o încălcare a prevederilor legale, vom sesiza organele abilitate astfel încât cei responsabili să răspundă. Nu putem să permitem repetarea unor asemenea evenimente.” a spus ministrul Lucian Bode.

În acest caz, s-a autosesizat și Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Nechita-Adrian Oros, care a făcut următoarele precizări: ”Am atras atenția încă de anul trecut asupra neconformităților privind bunăstarea și sănătatea animalelor în timpul transportului animalelor vii, ovine, în special, din România către state terțe, mai ales în zona Golfului. De asemenea, am subliniat și condițiile total dezavantajoase din punct de vedere economic ale comerțului cu animale vii. Am depus în acest sens, încă din luna iulie a anului 2019, un proiect de lege privind respectarea condițiilor de bunăstare a animalelor în timpul transportului și în afara Uniunii Europene, până la destinație, conform Regulamentului 1/2005 privind protecţia animalelor în timpul transportului şi al operaţiunilor conexe. Prin acest proiect se impunea astfel prezența unui medic veterinar la bord pe toată durata călătoriei, care să completeze un raport zilnic de transport, un raport de sfârșit de călătorie, precum și criterii de respingere a îmbarcării animalelor la bord. În momentul în care am fost informat despre accidentul din portul Midia, am luat legătura de îndată cu președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Dr. Csutak Laszlo Nagy, care mi-a comunicat detalii privind condițiile de bunăstare și sănătate la îmbarcarea animalelor pe navă. De asemenea, am solicitat verificări suplimentare privind centrele de colectare de unde au fost trimise animalele (documente de mișcare, certificate sanitare-veterinare de transport animale vii, bonuri de achiziție etc.). Nava a fost autorizată de către DSVSA Constanța din luna martie 2019. Singura instituție abilitată pentru a autoriza și a monitoriza condițiile de bunăstare și sănătate pentru transportul animalelor vii este ANSVSA, prin punctele de inspecție la frontieră. În acest moment, echipe mixte ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, ale ANSVSA și ale Ministerul Apelor și Pădurilor fac verificări privind respectarea prevederilor legale și de îndată ce vor fi disponibile rezultatele anchetei, acestea vor fi aduse la cunoștința opiniei publice”, a transmis Oroș.

https://www.replicaonline.ro/continua-actiunile-de-salvare-a-oilor-de-pe-nava-rasturnata-in-portul-midia-comandantul-navei-risca-inchisoarea-409905/

 

Traficul navelor în Portul Constanța zona Midia, în prezent, se desfășoară în condiții de siguranță, cu evitarea zonei incidentului naval.

Șenalul navigabil este blocat parțial, dar în prezent, în condiții meteo normale, nu sunt probleme majore pentru a restricționa manevrele.

Aseară, 24 noiembrie 2019, două nave au avut operațiuni de intrare și ieșire în/din Midia, respectiv cargoul Harmony Livestock (1.696 tdw) a părăsit portul, iar nava tanc Providence (6.450 tdw) a intrat în port.

”În următoarele zile sunt avizate 12 nave pentru a sosi în Midia.”, precizează directorul general al CN APM, Daniela Șerban

Șenalul navigabil în portul Midia este parțial blocat

 

Ocean Rail Logistics, parte a companiei chineze Cosco Shipping a achiziționat peste 15% din acțiunile terminalului intermodal Bilk din Budapesta, deținut de divizia ungară a Rail Cargo Group, Rail Cargo Operator Ungaria.

Terminalul intermodal Bilk are conexiuni intermodale cu importante terminale și porturi din Europa și este privit de compania chineză drept o investiție într-un hub de tranzit central pentru mărfuri între China și Europa, terminalul constituind o punte între rutele maritime și cele rutiere. Thomas Kargl, membru al consiliului director al Rail Cargo Austria a declarat că, prin această achiziție, Cosco se alătură operațiunilor unei rețele dezvoltate și care funcționează foarte bine.

Terminalul Rail Cargo-BILK a început operarea în 2003 pe o suprafață de 22 hectare în Districtul XXIII din Budapesta, având o capacitate de aproximativ 220.000 TEU pe an.

https://www.intermodal-logistics.ro/compania-chineza-cosco-cumpara-o-parte-din-terminalul-intermodal-bilk-din-budapesta

 

Grupul norvegian Vard, activ pe piaţa din România cu şantierele navale Vard Tulcea şi Vard Brăila, a înfiinţat o companie specializată în recrutarea de forţă de muncă temporară în luna august a acestui an, arată datele de pe platforma de analiză a companiilor Confidas.ro.

Firma Vard International Services a fost înfiinţată pentru a gestiona angajaţii pe care compania îi are deja, dar nu are încă activitate, spun reprezentanţii companiei.

„Compania nu are activitate, a fost o idee pe care vom vedea dacă o punem în practică. Planul era să menţinem muncitorii străini pe care îi aveam deja, să eficientizăm resursele pe care le avem deja. Nu vrem să mai aducem alţi muncitori străini, prioritatea noastră este să atragem muncitori din România“, spun reprezentanţii Vard International Services.

Grupul norvegian Vard, controlat în prezent de italienii de la Fincantieri, deţine în România şantierele navale din Tulcea şi Brăila. În 2018, Vard Tulcea a avut un număr mediu de 3.229 de angajaţi, iar Vard Brăila a avut un număr de 1.756 de angajaţi. În februarie 2019, Vard Tulcea avea 3.600 de angajaţi, dintre care 450 erau vietnamezi, spunea atunci Ivan Firsa, vicepreşedintele de resurse umane al şantierului naval Vard Tulcea.

Şantierul Naval Vard Tulcea este cel mai mare angajator din judeţul Tulcea, iar anul trecut a depăşit pragul de un miliard de lei cifră de afaceri, faţă de 395 mil. lei cu un an în urmă, potrivit datelor publice de la Ministerul de Finanţe.

Şi şantierul din Brăila şi-a crescut afacerile anul trecut, la 464 milioane de lei, faţă de 148 milioane de lei cu un an în urmă. Grupul Vard are în total nouă şantiere navale, respectiv cinci în Norvegia, două în România (Vard Tulcea şi Vard Brăila), unu în Brazilia şi unu în Vietnam.

La finalul anului 2018, numărul total al imigranţilor din ţările din afara UE care lucrau în România era de aproximativ 25.000 de persoane, iar cererea mare de personal asiatic i-a determinat pe guvernanţi să majoreze cota de imigranţi ce pot fi aduşi să lucreze în România. Prin urmare, anul acesta guvernul a mărit contingentul de imigranţi din state non-UE care pot să lucreze în România la 20.000 de persoane, faţă de 15.000 în 2018 şi 8.500 în 2017.

În toamna anului trecut, guvernul a modificat legislaţia privind „importul“ de personal non-UE, în sensul că dacă până atunci companiile erau obligate să le ofere străinilor un salariu de cel puţin nivelul salariului mediu la nivel naţional (de circa 2.700 de lei net pe lună), ulterior a rămas obligativitatea de a le acorda cel puţin salariul minim pe economie (de 1.162 de lei net în 2018, respectiv 1.263 de lei net în 2019).

https://www.zfcorporate.ro/business-construct/grupul-norvegian-vard-unul-dintre-cei-mari-constructori-nave-facut-firma-hr-grupul-vard-avut-numar-mediu-circa-5-000-angajati-companiile-le-detine-romania-respectiv-santierele-navale-vard-tulcea-18615799

 

Economie

 

Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode, a discutat cu reprezentanţii companiei Dacia despre stadiul proiectelor de infrastructură necesare pentru dezvoltarea atât a exportului de autovehicule produse în uzinele Dacia cât şi a economiei naţionale. Situația căii ferate este una dintre nemulțumirilor Dacia – Renault, dar și a Ford Craiova.

La întâlnirea cu reprezentanţii conducerii Dacia am convenit asupra formării unor grupuri de lucru alcătuite din reprezentanţi ai administraţiei, ai investitorilor privaţi şi consilieri ai prim-ministrului”, spune ministrul, potrivit Agerpres.

„Ştiu problemele cu care se confruntă cei de la Dacia şi am convingerea că printr-un dialog permanent, mare parte dintre acestea se pot rezolva. Deja le-am transmis ca s-a rezolvat situaţia pe care mi-au semnalat-o în ceea ce priveşte portul Constanţa: din ianuarie 2020 nu se vor mai desfăşura operaţiuni încărcare/descărcare mărfuri pulbere vrac, la dana vecină cu zona unde se află autoturismele Dacia, destinate exportului. În ceea ce priveşte relaţia contractuală cu CFR Marfă, sper ca noua conducere a societăţii să găsească, prin dialogul cu reprezentanţii Dacia, o soluţie care să avantajeze ambele părţi”, a adăugat Lucian Bode.

La întrevederea cu reprezentanţii managementului companiei Dacia şi cu CEO Groupe Renault România, Christophe Dridi au participat ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, împreună cu Ludovic Orban, prim-ministrul României şi Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Renault, nemulțumit de calea ferată

Recent, Renault România i-a reclamat președintelui Consiliului Concurenței /CC/, Bogdan Chirițoiu, că ar avea nevoie de o cale ferată mai bună care să îi permită eficientizarea exportului de vehicule. Declarația a fost făcută recent, în deschiderea evenimentului Zilele Feroviare 2019 de către șeful CC, Bogdan Chirițoiu.

Viteza de circulație a trenurilor pe calea ferată trebuie crescută astfel încât transportul de călători și marfă să se facă în mod corespunzător, a mai spus Chirițoiu.

„Marii operatorii economici se plâng că nu pot folosi calea ferată. Am aflat de la Renault că are nevoie de o capacitate mai bună (de transport pe calea ferată – n.red.) pentru export”, a explicat el.

Transportul pe calea ferată, totuși cel preferat

Compania de logistică ce transportă 60% dintre automobilele Dacia și Ford produse în țară, respectiv GEFCO, spune că transportul pe calea ferată este de preferat, din mai multe motive. Potrivit Hotnews.ro, compania transportă annual în medie 122.000 de mașini pe calea ferată și 99.000 pe șosele. Viteza rămâne marea problemă a trenurilor, care sunt ținute ore în șir în diverse locuri și ajung să facă două-trei zile dintr-o parte în alta a țării. Apoi, la granița ungară pot fi ținute și o zi pentru control.

Transporturile pe calea ferată sunt mai ușor de organizat și capacitatea este mult mai mare, în comparație cu cele efectuate cu camioanele, spune Jerome Chevrolet, director GEFCO pentru România și Bulgaria.

Într-un tren încap peste 250 de mașini și, deși uneori drumul de la Constanța la granița ungară poate dura 72 de ore, capacitatea de transport este un factor esențial de partea feroviarului.
Transporturile feroviare sunt mai ușor de organizat și amprenta de carbon este mai redusă, mai spun cei de la GEFCO , care trimit 20 de trenuri/săptămână. Spre exemplu, mașini Ford sunt trimise către patru destinații: Germania, Italia, țările Benelux și portul Constanța. GEFCO a comandat vagoane special concepute pentru a se potrivi cu noile necesități determinate de dimensiunile modelului EcoSport fabricat de Ford Craiova.

Clienții preferă transportul feroviar, chiar dacă durează mai mult și, cu cât timpul de tranzit este mai mare, cu atât companiile pierd bani mai mulți. Compensează însă faptul că volumele de transport sunt mult mai mari pe calea ferată.

Sunt multe porțiuni unde șoselele au o singură bandă pe sens și, deși viteza medie pe ”rutier” poate fi net superioară celei de pe calea ferată, per total tot trenurile sunt preferate pentru transportul de piese auto și mașini.

Transportul feroviar rămâne de bază, datorită capacității, mai ales că în Europa nu sunt suficiente camioane pentru transportul de mașini finite. ”Calea ferată asigură transportul într-un timp rezonabil al unui număr mare de mașini”, explică Dan Artenii de la GEFCO.

Recent, Ian Pearson, director în cadrul Ford Craiova, spunea că trenurile de marfă au o viteză de numai 13 km/h. El spunea că trenurile sunt ținute și 24 de ore la granița româno-ungară și că din Craiova, până în Austria trenurile cu mașini fac 36 de ore, din care 24 până la ieșirea din țară. Imediat după ieșirea din țară viteza medie a trenurilor ajunge să fie de patru ori mai mare, adaugă reprezentantul Ford.

Bode: Sper ca Dacia și CFR Marfă să găsească soluții care să îi avantajeze reciproc