Proiectul de Ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii privind publicarea acceptării amendamentelor la anexa la Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta - Amendamente la anexa V la MARPOL (Facilități de recepție portuară în apele Arctice și Jurnalul de înregistrare a operaţiunilor de descărcare a gunoiului), adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MEPC.360(79) a Comitetului pentru protecţia mediului marin din 16 iulie 2022

Proiectul de Ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii privind publicarea acceptării amendamentelor la anexa la Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta – Amendamente la anexa V la MARPOL (Facilități de recepție portuară în apele Arctice și Jurnalul de înregistrare a operaţiunilor de descărcare a gunoiului), adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MEPC.360(79) a Comitetului pentru protecţia mediului marin din 16 iulie 2022

Data publicării: 27.03.2024
Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 08.04.2024

Grup ţintă

Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.

Scurtă descriere

Organizația Maritimă Internațională (OMI), înființată prin Convenția de la Geneva din 1948, cu sediul la Londra, este instituția specializată din sistemul Națiunilor Unite în domeniul navigației maritime comerciale internaționale și are ca scop principal elaborarea cadrului juridic, tehnic și organizatoric pentru asigurarea siguranței navigației, securității navelor și a instalațiilor portuare și prevenirii poluării mediului marin de către nave. România este stat membru al acestei organizații ca urmare a aderării, prin Decretul Consiliului de Stat nr.114/1965, la Convenția de la Geneva din 1948 privind crearea OMI și în prezent este parte la toate convențiile internaționale principale privind siguranța maritimă, securitatea maritimă și prevenirea poluării mediului marin de către nave, adoptate sub egida organizației.

În vederea realizării scopurilor sale, OMI organizează conferințe internaționale și sesiuni ale Adunării statelor membre și ale comitetelor sale, pentru adoptarea convențiilor maritime, codurilor și rezoluțiilor în materie.

Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta, cunoscută sub abrevierea MARPOL 73/78, este cea mai importantă convenţie privind prevenirea poluării mediului marin de către nave, atât din cauze care ţin de operarea navelor, cât şi din cauza unor accidente. România a aderat la MARPOL 73/78 prin Legea nr. 6/1993.

În conformitate cu art. 38(a) al Convenţiei privind crearea OMI, referitor la funcţiile conferite Comitetului pentru protecţia mediului marin (MEPC) prin convenţiile internaţionale pentru prevenirea şi controlul poluării marine, acest comitet poate adopta rezoluţii prin care se modifică textul convenţiilor sau anexelor la acestea.

În conformitate cu art. 16 al Convenţiei MARPOL din 1973 și cu art. VI al Protocolului din 1978 care specifică procedura de amendare, MEPC poate adopta amendamente la anexele convenţiei şi la apendicele acestora.

De asemenea, în conformitate cu articolul 16(2)(f)(iii) al Convenţiei MARPOL din 1973, MEPC poate stabili ca amendamentele să se considere ca fiind acceptate la o anumită dată, cu excepţia cazului în care înainte de această dată, cel puţin o treime din Părți sau Părţile ale căror flote comerciale reprezintă în total nu mai puţin de 50% din tonajul brut al flotei comerciale mondiale, vor fi comunicat OMI obiecțiunile lor la aceste amendamente.

Această procedură simplificată prevăzută de convenţie este denumită „procedura de acceptare tacită” şi se coroborează cu procedura de intrare în vigoare a respectivelor amendamente, cuprinsă în art. 16(2)(g)(ii) al Convenției MARPOL din 1973.

Progresele tehnice continue și exigențele tot mai sporite privind protecția mediului au determinat OMI să revizuiască, să completeze sau să actualizeze permanent unele reguli sau anexe ale Convenției MARPOL 73/78.

În sesiunea șaptezeci și nouă a Comitetul pentru protecţia mediului marin al OMI,care a avut loc în iulie 2022, a fost adoptată rezoluția MEPC.360(79) – (Facilități de recepție portuară în apele Arctice și Jurnalul de înregistrare a operaţiunilor de descărcare a gunoiului), care face obiectul prezentului proiect de Ordin și care aduce amendamente la:

  • Regula 8 – Instalaţii de primire
  • Regula 10 – Afişe, planuri de management al gunoiului şi înregistrarea operaţiunilor privind descărcarea gunoiului

Conform punctului 2 din rezoluție, termenul pentru acceptarea tacită a acestor amendamente a fost 1 noiembrie 2023. România nu a formulat niciun fel de obiecţiuni la acestea şi nici OMI nu a comunicat depunerea unor obiecţiuni până la această dată, astfel că amendamentele adoptate vor intra în vigoare, potrivit prevederilor punctului 3 din rezoluţie, la data de 1 mai 2024, în conformitate cu art. 16(2)(g)(ii) al Convenției din 1973.

 

Documentaţia aferentă proiectului de act normativ include:

https://www.mt.ro/web14/transparenta-decizionala/consultare-publica/acte-normative-in-avizare/5203-omti27032024dtn-3