Comunicate de presa

“Operatorul Portuar” Constanța contestă intenția CN APMC de a crește nejustificat și unilateral valoarea chiriei și a celorlate tarife practicate

Constanța, 9 februarie 2015

Organizația Patronală ”Operatorul Portuar” Constanța informează că refuză în mod categoric orice majorare a tarifelor de utilizare domeniu portuar (UDP), având în vedere că nu a primit nicio justificare rezonabilă pentru o astfel de creștere. De asemenea, operatorii portuari refuză semnarea noilor contracte nenegociate și impuse în mod abuziv de către Compania Națională “Administrația Porturilor Maritime” S.A. Constanța (CN APM).

Totodată, ”Operatorul Portuar” atrage atenția că a solicitat în numeroase rânduri ca CN APM să comunice în mod transparent și defalcat care sunt componentele tarifelor practicate de companie. Atunci când operatorii portuari au cerut o motivare completă și întemeiată pentru creșterea solicitată, CN APM a invocat faptul că procedura de fundamentare a tarifului de UDP, cât și toate celelalte tarife aplicabile reprezintă componente ale strategiei comerciale a companiei și, prin urmare, nu pot fi divulgate.

Avand in vedere perioada de criza economica in care celelalte porturi europene stabilesc politici tarifare de criza, cu reduceri de 20-30%, iar operatorii din Portul Constanta incearca mentinerea acestuia la un nivel competitiv pe pietele in domeniu, constatam ca CN APM solicita majorarea tarifelor, fara sa aiba o viziune de ansamblu si o strategie clara referitoare la potentialul de dezvoltare al Portului Constanta.

Organizația Patronală consideră că procedura pe care CN APM încearcă să o impună este abuzivă. În cazul perpetuării acestui abuz, operatorii portuari își rezervă dreptul de a acționa în instanță CN APM pentru orice prejudicii produse, de orice tip, urmând să solicite de asemenea, prin toate mijloacele legale disponibile, angajarea răspunderii și urmărirea administratorilor și a conducerii executive a companiei care administrează Portul Constanța.

###

Despre Organizația Patronală ”Operatorul Portuar” Constanța
Reunește 35 de companii care își desfășoară activitatea pe domeniul portuar.
În cadrul companiilor membre ale Organizației Patronale își desfășoară activitatea peste 6.000 salariați, ceea ce reprezintă mai bine de 60% din numărul total de persoane angajate pe domeniul portuar.
Companiile membre ale Organizației Patronale, prin activitatea desfășurată, contribuie cu peste 85% la veniturile Administrației Portului Constanța (CN APM).
Contribuția Organizației Patronale la bugetul local prin activitatea desfășurată este de cca 2 milioane de euro între 2011-2013, ceea ce reprezintă aproximativ 30% din respectivul buget.
Contribuția Organizației Patronale la bugetul de stat este de 45 milioane de euro/3 ani (2011-2013).