Comunicate de presa

CPBA sprijina orice inițiative ministeriale care vor avea ca efect creșterea absorbției, operării și expedierii volumelor de marfă din Ucraina, fără însă a distorsiona lanțurile logistice existente prin implementarea de masuri speciale pentru acestea.

Conferința de presă de la finalul întâlnirii la nivel înalt, organizată la terminalul de pasageri din portul Constanța vineri, 15 septembrie 2023, pe tema transportului cerealelor din Ucraina, i-a prilejuit ministrului Sorin Grindeanu declarații pe tema perspectivei Ministerului Transporturilor asupra transportului naval și a portului Constanța.

Analizând susținerile domnului ministru, organizatia patronala Constanța Port Business Association(CPBA) a identificat aspecte pozitive, în speță, intenții ale Ministerului Transporturilor care se aliniază inițiativelor intrate deja în tradiție ale comunității portuare.

Continuarea reabilitării rețelei feroviare care deservește portul Constanța, atât segmentul ei portuar, cât și complexul portuar feroviar extern, parte a lanțului logistic portuar, este o inițiativă corectă, semnalată de reprezentanții CPBA cu ocazia întâlnirilor succesive pe tema strategiei navale și portuare a României.

Domnul ministru a reiterat, în declarațiile domniei sale, eforturile care se vor depune pentru ca portul Constanța să folosească întreaga sa capacitate. Digitalizarea activității portuare este considerată, de domnul Grindeanu, un demers indispensabil atingerii maximului de capacitate de operare a portului Constanța.

Suporter constant al digitalizării activității Portului Constanța, CPBA își exprimă speranța realizării acesteia într-un termen mai degrabă scurt decât mediu, maximizând astfel potențialul complexului portului Constanța de a prelua volumele de mărfuri pe relația Ucraina.

CPBA își afirmă, de altfel, sprijinul oricăror inițiative ministeriale care vor avea ca efect creșterea absorbției, operării și expedierii volumelor de marfă din Ucraina, fără însă a distorsiona lanțurile logistice existente prin implementarea de reguli sau proceduri speciale aplicabile mărfurilor din și pentru Ucraina.