Revista presei

Combinatul de îngrăşăminte chimice Năvodari şi-a extins operaţiunile în Bulgaria şi Ucraina – Revista presei 14 – 15 octombrie 2019

 

15.10.2019

 

Combinatul de Îngrăşăminte Chimice (CICh) Năvodari, singurul producător român de îngrăşăminte pe bază de tehnologii din România, estimează că anul acesta, aproximativ 5% din totalul vânzărilor vor fi generate de operaţiunile recent deschise pe pieţele vecine României, Bulgaria şi Ucraina, potrivit news.ro.

”Am considerat oportun să intrăm pe cele două pieţe, datorită potenţialului pe care îl au. Ucraina are o suprafaţă agricolă de aproape trei ori mai mare faţă de cea a României, iar piaţa de îngrăşăminte speciale este la început. În Bulgaria, situaţia este diferită, aici există deja furnizori de îngrăşăminte cu tehnologii înglobate iar fermierii locali au înţeles beneficiile utilizării acestora. În primul an de activitate ne-am propus să ne facem cunoscute produsele unui număr cât mai mare de potenţiali clienţi. Din estimările noastre, pentru primul an, ponderea vânzărilor pe aceste pieţe în total activitate va fi de aproximativ 5%”, a declarat Cezara Vişan, directorul executiv al Cich Năvodari, într-un comunicat.

Cele două pieţe noi traversează o perioadă de puternică dezvoltare agricolă, astfel că fermierii îşi propun să devină tot mai eficienţi, să producă mai mult şi mai bine, şi, implicit, îşi doresc să aibă acces la produse cu înaltă tehnologie, care permit creşterea randamentului agricol, mai arată comunicatul.

Un alt element care a contat în decizia de extindere o reprezintă infrastructura de care dispune compania, ce permite accesul uşor către cele două ţări. Combinatul de îngrăşăminte chimice Năvodari are o capacitate de producţie de 1.500 de tone de îngrăşăminte zilnic, dispune de capacităţi de stocare acoperite şi în aer liber de 200.000 de tone, are propria reţea de cale ferată şi acces la port.

”Având în vedere potenţialul mare pe care îl au pieţele pe care deja le-am deschis, pe termen scurt, ne vom concentra pe dezvoltarea acestora dar nu excludem posibilitatea de a continua extinderea şi în alte state. În Republica Moldova, am hotărât să intrăm şi în mod direct şi deja ne-am deschis o bază de lucru acolo”, a explicat directorul executiv.
Potrivit oficialului, fermierii din statele vecine au fost foarte interesaţi de produsele CICh Năvodari ceea ce arată o deschidere faţă de noutăţile în domeniu, care le pot aduce beneficii.

https://www.stiripesurse.ro/combinatul-de-ingrasaminte-chimice-navodari-si-a-extins-operatiunile-in-bulgaria-si-ucraina_1392268.html

 

Garda de Coastă a încheiat pe 2 octombrie 2019 contractele privind ”servicii de reparații și revizii pentru autovehiculele din dotare”. Valoarea totală a acordurilor valabile 24 de luni este de peste 10 milioane de lei. Banii vor fi împărțiți între trei firme, două din Constanța, abonate la contracte cu statul și una din Tulcea.

Garda de Coastă a atribuit pe 2 octombrie contractele pentru servicii de reparații și revizii a mașinilor din dotarea sa, în urma unei licitații declanșate pe 4 iulie 2019. Au fost declarate câștigătoare toate cele trei firme înscrise în licitație. Astfel, Convenabil SRL a primit lotul pentru mașinile Gărzii de Coastă din județul Tulcea, în timp ce lotul cu autovehiculele din județul Constanța a fost câștigat de Europarts Services SRL, având ca subcontractant Utilnavorep SA.

Ce presupun contractele

Convenabil SRL, deținută de Gigi Mauna, va încasa în următoarele 24 de luni 4.466.203 lei, fără TVA. Contractul prevede prestarea a maxim 366 de revizii, cu 2.880 ore de manoperă și schimbul a 5.489 de piese. În Constanța, Europarts Services SRL are de primit de la Garda de Coastă 5.890.640 lei, fără TVA, în schimbul a maxim 439 de revizii, 3.664 ore de manoperă și 7.061 de piese. Subcontractantul Utilnavorep SA primește 5% din contract.

Înțelegere prelungită

Europarts Services SRL este deţinută de Violeta Cerchia, Ştefan Dragoş Vasilescu şi Ioana Ilarion Cătălin, care este şi administratorul firmei. Societatea are ca domeniu de activitate întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a raportat pentru anul 2018 o cifră de afaceri de 3.497.900 lei și un profit net de 298.965 lei, cu 16 angajați. Europarts Services SRL a primit și în 2017 contractul pentru întreținerea mașinilor Gărzii de Coastă, valabil până anul acesta, în valoare de 6,3 milioane lei.

Zeci de milioane de euro de la stat

Europarts Services SRL a primit contracte de circa 8 milioane de euro de la stat. O nimica toată față de subcontratantul său de aici, Utilnavorep SA. Compania deținută de fostul director de la Administrația Bazinală de Ape Dobrogea Litoral, Marian Mitrea, a beneficiat de-a lungul timpului de aproximativ 300 de contracte cu statul, în valoare de peste 40 de milioane de euro.

https://www.replicaonline.ro/contract-pentru-repararea-masinilor-garzii-de-coasta-ce-firme-isi-impart-marele-pot-de-peste-10-milioane-de-lei-405757/

 

Black Sea Oil & Gas (BSOG) se teme în continuare în principal de instabilitatea legislativă şi de ostilitatea unei minorităţi a politicienilor români, chiar dacă este singura companie care a adoptat deja o decizie finală de investiţie în Marea Neagră,a declarat, în cadrul Profit Energy.forum, CEO-ul companiei, Mark Beacom.

„Aceasta este o mare îngrijorare a noastră. În prezent, avem impozitul special aplicat şi sectorului offshore, devastator pentru investitori, dar şi OUG 114 care este ostilă investitorilor. Mai îngrijorat sunt însă de ce se va întâmpla în viitor. În cursul discuţiilor avute cu politicienii (grupuri parlamentare etc – n.r.) am remarcat că există o mică facţiune ostilă. Cu alte cuvinte, nu contează ce se întâmplă cu Legea offshore sau cu OUG 114, pentru că există o altă iniţiativă după colţ, OUG 115 sau cum s-o chema ea”, a afirmat Beacom.

El a remarcat, la Profit Energy.forum, că statele care au primit cele mai multe investiţii străine sunt cele mai dezvoltate state din lume ţi a pledat pentru o schimbare radicală de perspectivă.

“Dacă aţi muta resursele din Marea Neagră în Ungaria, le-ar exploata imediat, la fel Germania sau Canada. În Nigeria sunt probleme. România vrea să fie comparată cu Norvegia sau cu Nigeria?”, a întrebat Mark Beacom.

https://www.news.ro/economic/ceo-ul-black-sea-oil-gas-romania-vrea-sa-fie-comparata-cu-norvegia-sau-cu-nigeria-1922402114502019101519142084

 

14.10.2019

 

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa a atribuit un contract în urma unei licitaţii publice pentru achiziţia unei autogunoiere compactoare. Atribuirea a avut loc la data de 8 octombrie 2019.

Obiectul contractului constă în furnizarea produsului autogunoieră compactoare, necesară pentru prestarea serviciilor de preluare a gunoiului şi a resturilor menajere de la navele ce acostează în porturile maritime. Valoarea totală a achiziţiei este de 324.000 de lei. Grădinariu Import Export SRL este firma câştigătoare.

Grădinariu Import Export SRL, în datele Registrului Comerţului

Înfiinţată în anul 1994, societatea are sediul social în Bucureşti. Capitalul social subscris, de 280.200 de lei, integral vărsat, este compus din 28.020 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Grădinariu Import Export SRL este controlată de Grădinariu Radu, cu 10% din capitalul social, Cîrstea Alin-Damian, cu 10% din capitalul social, Grădinariu Andrei-Călin, cu 80% din capitalul social. Administratorul firmei, care se ocupă de comerţ cu alte autovehicule, este Grădinariu Andrei-Călin.

În anul fiscal 2016, firma cu 49 de salariaţi a raportat o cifră de afaceri de 119.769.491 de lei şi un profit de 7.046.990 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 45 de salariaţi, cifră de afaceri de 107.177.565 de lei şi un profit de 6.967.027 lei.

https://www.ziuaconstanta.ro/informatii/combaterea-criminalitatii-in-achizitiile-publice/cn-apm-constanta-cumpara-o-autogunoiera-compactoare-document-702459.html

 

Pe data de 10 octombrie, la Mamaia, a avut loc prima adunare generală a Asociației Comandanților de Navă din România. Alături de membrii organizației, la reuniune au fost prezenți reprezentanți ai Confederației Europene a Asociațiilor Comandanților de Navă (CESMA), ai CERONAV, Universității Maritime din Constanța și Asociației Agenților de Crewing.

Într-o postare pe facebook, Ovidiu Sorin Cupşa, directorul general al CERONAV și ambasador maritim IMO, relatează: „A fost o întâlnire în care s-au stabilit obiectivele asociației, afilierea la International Federation of Ship Master Association și la Confederația Europeană a Asociațiilor Comandanților de Navă (CESMA). Întâlnirea a fost prezidată de președintele asociației, clc. Marius Tuțuianu.

A fost o întâlnire colegială în care au avut loc dezbateri despre standardele de competență, legislația pentru pavilionul românesc internațional, evoluția crewing-ului la nivel mondial, mentorat și angajarea cadeților ș.a.

Era o inițiativă mult așteptată în România, pe care am sprijinit-o de la început și care sunt convins că va aduce, în anii ce urmează, un plus de reprezentativitate profesiei de ofițer de marină la nivel național și internațional”.

Potrivit Autorității Navale Române, în evidențele instituției erau înregistrați 45.108 de navigatori cu documente valabile la data de 30 iulie 2019. Corpul celor 8.669 de ofițeri maritimi de nivel managerial cuprinde 2.403 comandanți de nave.

https://www.cugetliber.ro/stiri-economie-prima-adunare-generala-a-asociatiei-comandantilor-de-nava-din-romania-386289?utm_source=cugetliber&utm_medium=site&utm_content=sectiune-Economie&utm_campaign=Articole%20sectiune%20Economie

 

Economie

14.10.2019

 

Liderii Serbiei, Albaniei şi Macedoniei de Nord au semnat o declaraţie cu privire la crearea unei aşa-numite „zone Schengen“, a anunţat preşedintele sârb Aleksandar Vucic, potrivit Intellinews.
„Documentul semnat se bazează pe patru libertăţi esenţiale, reprezentate în UE: circulaţia liberă a bunurilor, capitalurilor, serviciilor şi persoanelor“, a adăugat Vucic.

https://www.zf.ro/business-international/serbia-albania-macedonia-de-nord-creeaza-o-zona-schengen-balcanica-18459482

 

Polonia a intrat în topul celor mai mari 25 de exportatori ai lumii, potrivit unui raport al Bank Pekao, scrie Polandin.

Raportul exporturi/PIB a crescut cu aproape 20%, la 55% în perioada de la aderarea ţării la UE în 2004.

Numai Vietnamul şi-a crescut exporturile mai rapid decât Polonia.

Pe anumite segmente, Polonia a devenit lider mondial, cum ar fi exportul de carne de pasăre, mobilă.

Totuşi, companiile cu capital străin sunt responsabile pentru cel puţin jumătate din exporturile ţării.

https://www.zf.ro/business-international/exporturile-poloniei-catre-ue-au-crescut-de-patru-ori-de-la-aderarea-tarii-la-bloc-18459477

 

Miniştrii de finanţe ai Uniunii Europene au convenit eliminarea Emiratelor Arabe Unite şi Elveţiei de pe listele de ţări considerate a opera ca paradisuri fiscale, notează Reuters.

Miniştrii au decis să elimine UAE de pe lista neagră a jurisdicţiilor care nu cooperează cu UE în domeniul fiscal.

Elveţia a fost eliminată de pe lista gri a ţărilor care s-au angajat să-şi modifice reglementările fiscale pentru a intra în linie cu standardele UE.

https://www.zfcorporate.ro/business-legal/ue-elimina-elvetia-si-uae-de-pe-lista-paradisurilor-fiscale-18459484

 

15.10.2019

 

Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa organizează, în data de 31 octombrie 2019, cea de-a XXVI-a ediţie a festivităţii Topul judeţean al societăţilor din judeţul Constanţa 2018, cel mai important eveniment anual al comunităţii de afaceri din judeţul Constanţa.

Acest eveniment exclusivist este dedicat oamenilor de afaceri şi managerilor din cadrul firmelor care au obţinut cele mai bune rezultate în anul 2018.

La festivitate vor participa peste 450 de persoane, oameni de afaceri, oficialităţi centrale şi locale, reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditaţi la Constanţa, reprezentanţi ai partenerilor şi ai sponsorilor care vor sprijini organizarea evenimentului. Va fi o seară specială pentru participanţi, cu un program artistic atrăgător, delicatese culinare şi o tombolă cu premii surpriză.

Conducerea CCINA va premia firmele constănţene situate pe primele trei locuri si va acorda trofee de excelenţă unui număr de 80 de societăţi care au ocupat, fără întrerupere, primul loc în topul judeţean în ultimii 5 ani (2014, 2015, 2016, 2017, 2018). Metodologia pe baza căreia sunt clasificate companiile este unică pentru întreg Sistemul Cameral şi poate fi consultată pe www.ccina.ro.

Clasificarea s-a realizat după domeniul principal de activitate, reflectat de codul CAEN de patru cifre al activităţii efectiv desfăşurate preponderent şi declarate, pe propria răspundere, în situaţiile financiare pentru anul anterior. S-au luat în considerare şapte domenii principale de activitate.

Pe primele trei locuri în acest top s-au clasat 1.510 societăţi, incluse în catalogul tipărit, clasificate în cadrul fiecărui subdomeniu de activitate. De asemenea, catalogul include şi clasamentele cuprinzând primele 100 de firme, după cifra de afaceri şi după profitul din exploatare. Topul judeţean al societăţilor clasate pe primele 5 locuri cuprinde 2.059 de firme, iar pe primele 10 locuri s-au clasificat 2.938 firme, care se vor regăsi în versiunea electronică a catalogului.

De asemenea, 455 de firme din judeţul Constanţa vor fi premiate şi la Topul naţional, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României. Dintre acestea, 170 firme sunt clasate pe primele 3 locuri, din care: 61 firme pe primul loc, 59 firme pe locul 2 şi 50 firme pe locul 3.

Festivitatea de premiere va fi urmată de un program artistic diversificat, de ridicat nivel calitativ, oferit de organizatori participanţilor la acest eveniment.

https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/actualitate/ccina-premiaza-excelenta-in-afaceri-topul-judetean-al-societatilor-din-judetul-constanta-pe-2018-la-cea-de-a-xxvi-a-editie-702661.html

 

Membrii Consiliului de Administraţie de la Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA l-au numit luni pe Marius Chiper în funcţia de director general interimar al companiei.

„Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că luni, 14 octombrie 2019, membrii Consiliului de Administraţie l-au numit pe domnul Marius Chiper, director general interimar.

Menţionăm faptul că această decizie a fost luată după revocarea din funcţia de director general interimar a domnului Constantin Axinia”, se arată într-un comunicat al CFR SA.

Marius Chiper, de profesie inginer, are o experienţă profesională de 25 de ani în sectorul feroviar şi a ocupat, până în prezent, funcţia de director general adjunct Investiţii din cadrul companiei.

Din poziţia de director general interimar, funcţie deţinută şi în perioada 2015-2017, va coordona întreaga activitate a CNCF CFR SA, compania naţională care administrează şi gestionează infrastructura feroviară publică. AGERPRES

https://www.replicaonline.ro/marius-chiper-director-general-interimar-la-cfr-sa-405700/