Revista presei

Transportul pe Dunăre poate constitui platforma pentru conectivitatea europeană pe termen lung – Revista presei 22 – 24 Noiembrie 2017

  • Port Constanța

24.11.2017

 

Corespondență CaleaEuropeana.ro

Eurodeputatul Claudia Țapardel (PSD, S&D) a organizat joi la Parlamentul European din Bruxelles cea de-a doua ediție a Conferinței la Nivel Înalt “Danube Transport Day”, împreună cu organizația Pro Danube și cu participarea a Violetei Bulc, comisarul european pentru transporturi și a ministrului Transporturilor din România, Felix Stroe.

Evenimentul a fost transmis LIVE pe CaleaEuropeana.ro.

”Fluviul Dunărea este unul dintre cele mai intrenaționale fluvii din lume. În calitate de reprezentant al României, dar și de membru al Comisiei pentru Transporturi din Parlamentului European, cred cu tărie că transportul pe Dunăre poate constitui platforma pentru conectivitatea europeană pe termen lung. Există nevoi diferențiate între state, în termeni de infrastrctură, transport, dar și de disponiblitatea autorităților de a investi în transportul pe Dunăre. Dar poate fi dezvoltat un proiect comun de infrastructură”, a declarat Țapardel în cadrul evenimentului.

Aceasta a mai precizat că traficul de pe Dunăre este de zece ori mai mci decât pe alte fluvii, ceea ce reprezintă o problemă.

”Aș dori să subliniez problematica navigabilității pe fluviu din Germania până în România. Acest lucru este nucleul strategiei Dunării și al rețelei europene de transport. Sunt bucuroasă că avem astăzi aici oficiali din statele europene străbătute de Dunăre, dar și delegații de primari din Bulgaria și din România, care nu numai că vor vorbi despre navigabilitatea pe Dunăre, dar vor aborda și noi moduri de creștere a cooperării și vor face schimb de bune practici”, a completat ea.

Țapardel a precizat că interesul pentru managamentul fluviului Dunărea este o chestiune de interes european.

”Managementul Dunării nu este numai o problemă importantă, ci este una de interes european. Până în prezent, UE a avut un rol cheie în navigabilitate prin facilitarea mai multor rezoluții politice. Până la Strategia Dunării au existat mai multe demersuri și soluții. Anul trecut, în Rotterdam, am avut o concluzie a ministrului transporturilor privind un master plan, acest lucru fiind unul foarte important deoarece a prevăzut și drenarea în zone comune româno-bulgare. Mai mult, dintr-o perspectivă românească, vreau să menționez și directiva calificării persoanelor din domeniul navigației. Am fost raportor din partea S&D pentru această directivă care a constituit un succes care prevede primul sistem european de training și evaluare”, a conchis aceasta.

Obiectivul ediției de anul acesta a fost acela de a sensibiliza reprezentanții instituțiilor europene cu privire la potențialul economic al căilor navigabile ale Dunării, precum și de a încuraja guvernele și autoritățile locale să colaboreze în vederea direcționării investițiilor către infrastructura de transport aferentă.

Mesajul principal pe care eurodeputatul Claudia Țapardel a urmărit să îl prezinte s-a referit la faptul că o navigabilitate eficientă și sustenabilă a apelor Dunării ar putea fi o soluție pentru atingerea obiectivelor de multimodalitate ale Uniunii Europene, stimulând în același timp industria și economia țărilor riverane.

VIDEO Eurodeputatul Claudia Țapardel (PSD, S&D): ”Transportul pe Dunăre poate constitui platforma pentru conectivitatea europeană pe termen lung”

 

 

România are la dispozitie peste 5 miliarde de euro în cadrul programului Infrastructura Mare, iar pentru a absorbi eficient această sumă este nevoie de o planificare realistă, de o pregătire amănunţită şi de o implementare eficienta a proiectelor de transport, a afirmat ieri comisarul european pentru dezvoltare regională, Corina Creţu.

Potrivit Reprezentanţei în România a Executivului Comunitar, în cadrul întâlnirii avute la Bruxelles, cu ministrul român al Transporturilor, Felix Stroe, Corina Creţu a spus că cetăţenii români trebuie să aibă acces la drumuri, servicii feroviare şi alte conexiuni de transport public mai bune, cât mai curând posibil. În acest sens este foarte important pentru sustenabilitatea sectorului de transport din România faptul că procesul de reformă şi reorganizare în sectoarele feroviar şi rutier continua şi este accelerat, a adăugat comisarul european, Corina Creţu.

http://www.romania-actualitati.ro/51_miliarde_de_euro_sunt_la_dispozitia_romaniei_pentru_infrastructura-109659

 

În cadrul unei declaraţii politice, deputatul PMP Constanța, Robert-Nicolae Turcescu, a atras atenţia asupra situaţiei în care se află canalul Dunăre – Marea Neagră şi administrarea acestuia, care a devenit stat în stat şi care marchează creşteri de tarife extraordinar de mari.

„Cel mai grav lucru este faptul că Dunărea astăzi e navigabilă doar 2 luni pe an, pentru că nu a fost dragată, iar operatorii portuari degeaba aduc marfa în Portul Constanţa, când cea mai ieftină şi cea mai profitabilă cale de transport din România, dinspre Marea Neagră, dinspre Constanţa spre Occident este blocată prin faptul că nu se poate naviga pe Dunăre. Din informațiile mele, obligația de dragare a Dunării îi revine Regiei Autonome “Administrația Fluvială a Dunării de Jos” Galați, care funcționează în subordinea Ministerului Transporturilor. Bineînțeles că, în dulcele stil românesc, regia primește bani frumoși de la stat, dar își face treaba de mântuială și nimeni dintre mai-marii Ministerului Transporturilor nu pare fi deranjat de acest lucru, pentru că situația e în acest fel nu de ieri, de azi, ci de ani de zile.

E timpul să se înțeleagă faptul că Dunărea și Portul Constanța sunt obiective extrem de importante, care trebuie privite ca priorități naționale. Buna lor funcționare trebuie să devină nu un simplu obiectiv, ci chiar un proiect de țară! România trebuie să își asume impulsionarea traficului pe Dunăre, ceea ce ar fi un mare plus nu doar pentru imaginea țării noastre, ci și pentru economia care oricum se clatină puternic sub efectul măsurilor populiste luate de către PSD. Efectele unei astfel de impulsionări a traficului pe Dunăre ar fi următoarele: orașele riverane ar fi revitalizate, operatorii portuari și-ar putea face treaba așa cum trebuie și, implicit, ar crea mult mai multe locuri de muncă, turismul s-ar dezvolta și economia ar primi un meritat imbold. Dincolo de lupte politice, trebuie să privim obiectiv chestiunile de o astfel de importanță și, atât cât putem, să sprijinim rezolvarea acestor situații și să transformăm subiectul legat de traficul pe Dunăre într-o prioritate națională”, a susţinut deputatul PMP de Constanţa în cadrul declaraţiei sale politice.

http://www.ziuaconstanta.ro/stiri/politic/turcescu-pmp-dunarea-si-portul-constanta-trebuie-privite-ca-prioritati-nationale-644927.html

 

În cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European a fost adoptată Directiva cu privire la recunoașterea calificărilor profesionale în sectorul de transport pe ape interioare. Aceasta a primit un număr de 609 voturi pentru, 31 voturi contra și 44 de abțineri.

Inițiatorii acestei Directive Europene, al cărei precursor a fost standardul de instruire și certificare a personalului din sectorul navigației pe ape interioare, consideră că prevederile Directivei vor avea o contribuție crucială la creșterea siguranței navigației și a mobilității forței de muncă din acest sector și în egală măsură la dezvoltarea transportului pe ape interioare.

“Suntem mândri de finalizarea cu succes a acestei inițiative legislative, care s-a bucurat de susținerea totală a CERONAV și a Ministerului Transporturilor prin implicarea plenară în lucrările Comitetului European pentru standardizarea navigației pe ape interioare. Proiectul Danube SKILLS, derulat de CERONAV pe Programul Transnațional Dunărea, va continua eforturile noastre de armonizare a sistemului de educație și instruire în regiunea Dunării, prin elaborarea unei foi de parcurs pentru implementarea prevederilor Directivei în legislația națională a țărilor dunărene”, a declarat Ovidiu Sorin Cupșa, Director General CERONAV, Ambasador Maritim IMO.

Publicarea Directivei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene se va face până la finele lunii decembrie 2017, urmând a intra în vigoare la 20 de zile de la data publicării.

Ceronav aduce noutăți privind recunoașterea calificărilor profesionale în sectorul de transport pe ape interioare

 

În cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European a fost adoptată Directiva cu privire la recunoașterea calificărilor profesionale în sectorul de transport pe ape interioare. Aceasta a primit un număr de 609 voturi pentru, 31 voturi contra și 44 de abțineri.

Inițiatorii acestei Directive Europene, al cărei precursor a fost standardul de instruire și certificare a personalului din sectorul navigației pe ape interioare, consideră că prevederile Directivei vor avea o contribuție crucială la creșterea siguranței navigației și a mobilității forței de muncă din acest sector și în egală măsură la dezvoltarea transportului pe ape interioare.

„Suntem mândri de finalizarea cu succes a acestei inițiative legislative, care s-a bucurat de susținerea totală a CERONAV și a Ministerului Transporturilor prin implicarea plenară în lucrările Comitetului European pentru standardizarea navigației pe ape interioare. Proiectul Danube SKILLS, derulat de CERONAV pe Programul Transnațional Dunărea, va continua eforturile noastre de armonizare a sistemului de educație și instruire în regiunea Dunării, prin elaborarea unei foi de parcurs pentru implementarea prevederilor Directivei în legislația națională a țărilor dunărene”, a declarat Ovidiu Sorin Cupșa, Director General CERONAV, Ambasador Maritim IMO.

Publicarea Directivei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene se va face până la finele lunii decembrie 2017, urmând a intra în vigoare la 20 de zile de la data publicării.

A fost adoptată o directivă europeană importantă pentru marinari

23.11.2017

 

Corespondență CaleaEuropeeana.ro

Eurodeputatul Claudia Țapardel (PSD, S&D) organizează joi, 23 noiembrie, la Parlamentul European din Bruxelles cea de-a doua ediție a Conferinței la Nivel Înalt “Danube Transport Day”, împreună cu organizația Pro Danube și cu participarea a Violetei Bulc, comisarul european pentru transporturi, și a ministrului Transporturilor din România, Felix Stroe.

Conferința la nivel înalt va fi transmisă LIVE pe CaleaEuropeana.ro joi, 23 noiembrie, cu începere de la ora 10:00 (ora României).
”În prezența a unora dintre cei mai importanți stakeholderi din sectorul navigației, dar și a reprezentanților guvernelor din Slovacia, Serbia și Croația, evenimentul își propune să aducă în prim plan potențialul Dunării, unul dintre cele mai importante fluvii europene, dar și provocările cu care se confruntă această regiune. Traversând șapte state membre UE și trei țări vecine, premisa de la care pornim este că Dunărea are șansa de a se poziționa ca o axă logistică centrală a Uniunii Europene și ca o sursă principală de comerț și de transport. În acest context, discuția ne va permite punerea în discuție a problemelor cu care se confruntă sectorul de navigație interioară pe cursul Dunării, vizând în mod special infrastructura deficitară, cadrul legal nefavorabil, precum și chestiuni ce țin de îmbunătățirea cooperării la nivelul statelor riverane”, a scris Claudia Țapardel pe pagina sa de Facebook, prefațând evenimentul.

Obiectivul ediției de anul acesta este acela de a sensibiliza reprezentanții instituțiilor europene cu privire la potențialul economic al căilor navigabile ale Dunării, precum și de a încuraja guvernele și autoritățile locale să colaboreze în vederea direcționării investițiilor către infrastructura de transport aferentă. Mesajul principal pe care eurodeputatul Claudia Țapardel urmărește să-l prezinte este că o navigabilitate eficientă și sustenabilă a apelor Dunării ar putea fi o soluție pentru atingerea obiectivelor de multimodalitate ale Uniunii Europene, stimulând în același timp industria și economia țărilor riverane.

LIVE VIDEO Eurodeputatul Claudia Țapardel (PSD, S&D) organizează a doua ediție a conferinței la nivel înalt ”Danube Transport Day” (23 noiembrie, ora 10:00)

22.11.2017

 

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (CN APMC) vrea să extindă la patru benzi drumul de circulaţie existent între Poarta 10 Bis şi Poarta 10. În acest sens, va fi organizată o procedură publică pentru atribuirea contractului „Servicii de elaborare a studiului de fezabilitate, a cererii de finanţare pentru implementarea obiectivului «Extinderea la patru benzi a drumului de circulaţie existent între Poarta 10 Bis şi Poarta 10»“, în valoare estimată de 247.808 lei.

Obiectul prezentului contract de servicii îl reprezintă: elaborarea studiului de fezabilitate aferent obiectivului de investiţii „Extinderea la 4 benzi a drumului de circulaţie existent între Poarta 10 Bis şi Poarta 10, în conformitate cu prevederile HG nr. 907/2016 şi ale Temei de proiectare; elaborarea cererii de finanţare şi a documentelor suport necesare obţinerii fondurilor europene în cadrul POIM 2014-2020 (conform ghidului solicitantului – Program Operaţional Infrastructură Mare, Axa prioritară 1 – Îmbunătăţirea mobilităţii prin dezvoltarea reţelei TEN-T şi a transportului cu metroul, Obiectivul specific 1.3 – Creşterea gradului de utilizare a căilor navigabile şi a porturilot situate pe reţeaua TEN-T centrală), inclusiv sprijin în activitatea de evaluare a Aplicaţiei de Finanţare până la momentul aprobării acesteia de către Autoritatea de Management“.

Ofertele pot fi depuse până pe data de 5.12.2017, ora 15.00, urmând ca acestea să fie deschise pe data de 30.12.2017, ora 18.00. Ofertele vor fi valabile până pe data de 5.03.2018. Cuantumul garanţiei de participare este de 2.478 de lei, iar cuantumul garanţiei de bună execuţie este de 10% din preţul contractului fără TVA. Responsabili de atribuirea contractului Persoanele ce deţin funcţii de decizie în cadrul CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, responsabilă de atribuirea procedurii publice, sunt: Nicolae Dan Tivilichi – director general, Marian Tănase – director general adjunct, Daniela Şerban – director economic, Otilia Ifimov – şef Departament Achiziţii Publice, Tănase Iulian Pepi – şef Serviciu Juridic şi Contencios, Laurenţiu Teodoru – şef Birou Proiecte Europene, Adina Nicoleta Gamalan – şef Birou Control Financiar. Condiţii pentru ofertanţi Ofertantul va face dovada că a prestat servicii similare duse la bun sfârşit în ultimii trei ani, în valoare cumulată de cel puţin 247.808 lei, care au presupus cel puţin următoarele activităţi: elaborarea de studii de fezabilitate în domeniul infrastructurii de transport rutier, servicii de elaborare a cererilor de finanţare. Prin servicii duse la bun sfârşit în ultimii trei ani, împliniţi la data publicării anunţului de participare în SEAP, se înţelege: servicii recepţionate parţial, cu condiţia că specificul contractului/activităţilor ce reprezintă experienţa similară să permită elaborarea unui livrabil care să poată fi utilizat de beneficiar ca rezultat independent; servicii recepţionate la sfârşitul prestării; serviciul prestării nu presupune expirarea perioadei de garanţie.

http://www.ziuaconstanta.ro/stiri/actualitate/cn-apm-constanta-drumul-de-circulatie-dintre-poarta-10-bis-si-poarta-10-va-fi-extins-la-patru-benzi-document-644715.html

 

Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța a finalizat proiectul de investiții, “Rețele electrice de forță și iluminat în zona fluvio-maritimă, danele 97 – 99”, rețele amplasate la terminalul de barje, din apropiere de poarta de acces nr. 7 a portului Constanța Sud.

Lucrarea a fost realizată cu fonduri proprii, cu forțe proprii și constă în modernizarea și extinderea instalațiilor electrice de forță (tablouri de distribuție a energiei electrice în zona cheului pentru remorchere), precum și o rețea electrică de iluminat nocturn, cu o lungime de 720 m, valoarea investiției fiind de aproximativ 2.000.000 lei.

Noua rețea de iluminat exterior nocturn s-a realizat pe stâlpi metalici cu înălțimea de 12 m și cu corpuri de iluminat cu sursa LED – 200 W. Aceasta se întinde pe lungimea danelor 97, 98, 99 din zona fluvio-maritimă a portului Constanța Sud.

Lucrarea s-a executat în contextul asigurării distribuției energiei electrice către remocherele maritimo-fluviale acostate în zona cheului, dar și a nivelului de iluminare necesar atât accesului în danele operative 97 – 99, cât și a intensificării activităților specifice desfășurate de către operatorii din danele respective.

Astfel, CN APM SA Constanța continuă seria investițiilor atât în domeniul asigurării calității utilităților, cât și în ceea ce privește eficiența energetică, prin utilizarea corpurilor de iluminat economice, în locul celor clasice, mari consumatoare de energie și poluante, dar și a amenajărilor specifice protecției mediului în danele operative.

CN APM SA Constanța va continua lucrările pentru realizarea iluminatului public în portul Constanța Sud, până la danele 100 – 103.

http://www.transport-business.ro/cn-apm-sa-constanta-continua-investitiile-pentru-imbunatatirea-conditiilor-de-operare-in-portul-constanta-sud/

 

Industria cerealelor din Portul Constanţa urmează să treacă într-o nouă eră modernă, datorită proiectului care urmează a fi implementat de către COMVEX prin construcţia terminalului de cereale. Noua investiţie, în valoare de 50,7 milioane euro, oferă avantaje tuturor operatorilor specializaţi de pe platforma portuară şi că din acest punct de vedere poate fi considerată o investiţie publică. Dezvoltarea terminalului de cereale din cadrul COMVEX este unul dintre cele mai laborioase proiecte pe care le implementează.

Bazându-se pe o experienţă veche de 25 de ani, dar şi pe oportunitatea creşterii traficului de cereale pe teritoriul României, prin principalul port – Portul Constanţa, COMVEX intenţionează să capitalizeze experienţa sa prin construcţia terminalului de cereale de la Dana 80. Proiectul a fost aprobat de către deţinătorii companiei şi în al doilea semestru al anului 2018, terminalul va fi operaţional, având următoarele caracteristici: capacitate de 200.000 de tone, având o capacitate de recepţie de 600 şi 800 de tone pe oră, se poate transporta prin orice tip de transport, vor exista sisteme precise de cântărire, atât pentru vehicule, cât şi pentru trenuri, posibilitatea de depozitare separată a prouselor BIO, sisteme de aspirare de praf performante care minimalizează riscul unor explozii, sisteme computerizate pentru a ţine cont de fluxuri, concurenţă loială pentru toţi comercianţii care vor folosi terminalul de cereale din Portul Constanţa, preţuri rezonabile.

Proiectul deserveşte întreaga ţară, dar şi alte ţări care se ocupă de afacerile cu cereale prin Portul Constanţa, de exemplu Ungaria, Serbia, Bulgaria, Moldova, Ucraina, folosindu-se de conexiunea cu Marea Neagră, dar şi apropierea de estul Mării Mediterane. Proiectul este considerat unul de importanţă strategică şi este inclus în Master Planul General de Transport al României, aprobat prin HG 666/2016, precum şi în Master Planul Portului Constanţa. Totodată, acesta este integrat într-un proiect de dezvoltare privind infrastructura feroviară prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM).

Societatea COMVEX SA a luat naștere în anul 1991 și este specializate în terminalele comerțului și depozitarea bunrilor solide – minereuri, cărbuni, bauxită, etc., cu preponderență pentru statele din Europa Centrală și de Est. Compania este listată ca una dintre cele mai importante companii care își desfășoară activitatea în Portul Constanța. Cifra de afaceri anuală a Comvex Constanţa a fost de 63,66 milioane de lei, iar profitul net de 6,86 milioane de lei.

Numărul angajaţilor este de 203. Comparativ cu anul 2012 însă, atât cifra de afaceri cât şi profitul s-au înjumătăţit din cauza traficului cu minereuri, în care este specializat Comvex. În schimb, traficul de cereale a ajuns să reprezintă peste 25% din traficul total al Portului Constanţa. În ultimii doi ani, în portul românesc ajung şi cereale din Bulgaria, Serbia şi Ungaria, aşa că traficul a crescut, ca şi numărul navelor de 65.000 TDW, tot mai des folosite pentru transportul grânelor în Orientul Îndepărtat.

https://www.replicaonline.ro/investitie-de-peste-50-de-milioane-de-euro-in-portul-constanta-cum-va-arata-terminalul-de-cereale-comvex-336881/

 

Pompierii ISU au fost în alertă, pe parcurusul zilei de ieri! Incendii, accidente rutiere deosebit de grave, căzuţi de la etaj sau sinucideri! După ce, în urmă cu două zile, o navă a luat foc în Şantierul Naval, iată că ieri a luat foc o altă ambarcaţiune, în Dana 117, fiind afectată sala motoare.

La faţa locului s-au deplasat 3 autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un SMURD. Nava Daytona, care se află sub pavilion Insulele Comore, cu 17 marinari la bord, se află la încărcat profile mainate. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, două persoane fiind intoxicate cu fum, iar o altă persoană a suferit un traumatism la umăr. Nava a fost reţinută de inspectorii PSC pentru deficienţe încă din cursul zilei de luni.

https://www.replicaonline.ro/inca-o-nava-a-luat-foc-in-portul-constanta-3-persoane-au-avut-nevoie-de-ingrijiri-336819/

 

Camera de Comerţ şi Industrie a României în parteneriat cu reprezentanţele diplomatice ale Azerbaidjanului, Georgiei, Kazahstanului şi Turkmenistanului organizează miercuri, 22 noiembrie 2017, la CCIR Business Center, forumul informativ „Caspian – Black Sea Forum. Beyond energy”.

În cadrul evenimentului, vor fi prezentate oportunităţile comerciale şi modalităţile de accesare a acestor pieţe, precum şi informaţii specifice cu privire la potenţiale provocări cu care se pot confrunta firmele româneşti, cum ar fi reglementările vamale şi comerciale sau diferenţele culturale.

Deschiderea evenimentului va fi făcută de: Virgil Goagă – directorul Direcţiei de relaţii externe al CCIR, Nikoloz Nikolozishvili – ambasadorul Georgiei în România şi Shohrat Jumayev – ambasadorul Turkmenistanului în România.

În cadrul reuniunii vor fi prezentate climatul de business şi potenţialul celor patru pieţe, precum şi studii de caz.

https://www.cugetliber.ro/stiri-economie-forumul-informativ-caspian-black-sea-forum-beyond-energy-335604?utm_source=cugetliber&utm_medium=site&utm_content=sectiune-Economie&utm_campaign=Articole%20sectiune%20Economie

 

Gradul de ocupare al parcului industrial este de 75% pe suprafaţa construită.

Parcul industrial Mangalia, singurul din judeţul Constanţa, cu o suprafaţă de circa 13 hectare a atras 19 companii care au creat în total peste 100 de locuri de muncă, potrivit informaţiilor lui Ioan Ungureanu, directorul executiv al parcului industrial.

„În prezent, în cadrul parcului industrial există 19 companii rezidente care au creat în total 112 noi locuri de muncă. Domeniile în care acestea activează sunt diverse, de la construcţia de nave şi ambarcaţiuni uşoare, tâmplărie de lemn, reparaţii şi vopsitorie auto până la sortare şi valorificare a deşeurilor“, a mai spus Ioan Ungureanu.

Parcul industrial Mangalia a fost înfiinţat în anul 2003 prin divizarea Şantierului Naval Militar şi este deţinut de Consiliul Local al Municipiului Mangalia, Romexpo şi Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Investiţia în cadrul parcului s-a ridicat la circa 200.000 de lei în realizarea studiilor de fezabilitate şi în infrastructură. „Valoarea studiului de fezabilitate a fost de 20.000 de lei, suportaţi din bugetul municipiului Mangalia. În ceea ce priveşte infrastructura, branşare la apă, canalizare, energie electrică, reparaţii căi de acces şi amenajarea birourilor din sediul social, a fost de aproximativ 186.000 de lei.“

Terenul pe care este asamblat parcul industrial a aparţinut Consiliului Local al Municipiului Mangalia şi a fost concesionat pentru o perioadă de 30 de ani către parcul industrial Mangalia.

În prezent, gradul de ocupare al parcului industrial este de 75% pe suprafaţa construită şi 10% pe suprafaţa neamenajată.
În ceea ce priveşte preţul de închiriere, acesta începe de la 0,20 de euro şi poate ajunge la 1,20 de euro pe lună. „Preţul terenului începe de la 0,20 euro/mp pe lună pentru terenul neamenajat şi poate ajunge la 1,20 de euro/mp pe lună la clădirire pentru activităţi de producţie, servicii, birouri şi sedii de firmă.“

Parcul industrial Mangalia este amplasat în partea de vest a municipiului Mangalia, la o distanţă de 1,2 kilometri de oraş.
„Parcul are acces la drumul european E 85 şi beneficiază de facilitatile oferite de portul comercial Mangalia prin care se pot derula activitati spre portul Constanţa şi canalul Dunare – Marea Neagra.“

http://www.zfcorporate.ro/profesii/parcul-industrial-mangalia-a-atras-19-companii-care-au-creat-peste-100-de-locuri-de-munca-16827582

 

Consiliul Județean Galați, Primăria Municipiului Galați, Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES), EKKOU VP și Federația Patronală a Întreprinderilor Mici și Mijlocii Regiunea S-E, au organizat în data de 20 octombrie 2017, la Galați, Conferința „CANALUL NAVIGABIL MAREA BALTICĂ – MAREA NEAGRĂ, GDANSK – GALAȚI“.

Programul Conferinței a cuprins prezentări din partea: Președintelui Consiliului Județean Galați, domnul Fotea Costel, a Primarului Municipiului Galați, domnul Pucheanu Ionuț, a Președintelui Federației Patronale a IMM-urilor Regiunea S-E, domnului Filimon Marian, a Președintelui EKKOU VP SRL, domnul Petru Schipor, a Președintelui ASPES , domnul Boștină Constantin.

Au luat parte și au vorbit despre importanța proiectului doamna Pârvănescu Paula – Secretar de Stat – Ministerul Mediului de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, domnul Octav Dan Paxino, Secretar de Stat, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, domnul Cristian Winzer, Secretar de Stat, Ministerul Afacerilor Externe.

Totodată, au participat la Conferință și au făcut intervenții reprezentanți ai societăților comerciale din domeniul transportului naval, fluvial și maritim, ai porturilor din Galați și din zona Dunării de Jos.

Una din investițiile majore demarate în zonă este Terminalul Port Bazinul Nou Galați, deocamdată parțial finanțat, dar care odată realizat va aduce o contribuție importantă la dezvoltarea activității portuare din perspectiva Canalului Marea Baltică-Marea Neagră.

Toți participanții au relevat importanța realizării proiectului „Canalul Navigabil Marea Baltică-Marea Neagră, Gdansk-Galați” și au opinat pentru continuarea demersurilor în vederea realizării investiției, inclusiv din partea autorităților naționale, Guvernului României, ministerelor interesate, în colaborare cu guvernele țărilor implicate – Polonia, Ucraina și Republica Moldova.

Conferința: „Canalul Navigabil Marea Baltică-Marea Neagră, Gdansk-Galați”, 20 octombrie 2017, Galați

  • Economie

22.11.2017

 

Gabriel Păun, Animals International: „Fermierii pierd. Preţul de vânzare al cărnii de oaie este mult mai mare în ţările de destinaţie.“

România este cel mai mare exportator de animale vii din UE, ceea ce nu reprezintă tocmai un motiv de mândrie naţională, având în vedere că ciobanii români îşi vând oile la export la un preţ de aproape 6 ori mai mic faţă de preţul la care ajunge să fie valorificată oaia românească în ţara de destinaţie, potrivit reprezentanţilor organizaţiei Animals International, care militează pentru înlocuirea exportului de animale vii cu exportul de carne refrigerată sau congelată.

Exportul de animale vii este un business de peste 370 mil. euro în 2016, din care exportul de ovine şi bovine acoperă 88% potrivit calculelor ZF, bazate pe datele Eurostat. România exportă anual în jur de 1,5 milioane de capete de bovine şi ovine, principalele ţări de destinaţie pentru animalele crescute în România fiind Iordania, Libia şi Israel, potrivit Animals International. „Românii îşi vând animalele mai pe nimic. Fermierii sunt disperaţi. Au căzut într-o capcană din care nu mai pot ieşi fară ajutorul Ministerului Agriculturii. Vând oile în viu cu 6 lei kilogramul. Carnea de oaie s-a vândul în acest an la sărbătoarea musulmană «Festivalul Sacrificiului» la 6 euro (35 lei – n. red.) pe kilogram în viu, iar de la noi pleacă la 6 lei“, a declarat Gabriel Păun, director UE al organizaţiei Animals International.

Liviu Boldan, un cioban cu 4.000 de oi din Satu Mare, spune că afacere sa cu oi se bazează pe export, în condiţiile în care nu reuşeşte să vândă în România nici 2% din oile pe care le deţine.

„În ţările arabe se consumă carne de oaie, nu ca la noi. În România nu vând nici 2% din cât produc. În România sacrific numai la Paşti. Vând oile la export la ce preţ îmi oferă intermediarul pentru că altfel rămân cu ele. Cu cât vrea, cu atât cumpără. În vară preţul era la 6 lei kilogramul, acum a mai urcat la 7-7,5 lei“, a spus el.

România riscă anchetă UE în ceea ce priveşte transportul de animale vii în condiţiile în care companiile care realizează transportul, firme cu acţionariat străin de prin ţările arabe şi Israel, nu respectă regulamentele şi standardele internaţionale în ceea ce priveşte bunăstarea animalelor, potrivit organizaţiei Animals International.

„Din cele 42 de nave care asigură transportul animalelor până la destinaţie nu avem niciuna românească. Sunt angajate persoane care nu sunt instruite, care provin din Africa, care fac greve, care lasă animalele neîngrijite“, a declarat Mary-Eugenia Pană, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine.

Problemele de bunăstare a animalelor reprezintă şi unul dintre motivele pentru care Israel a interzis în mod repetat exporturile de animale vii din România după ce cumpărătorii au constatat la destinaţie ca o parte din animale nu au supravieţuit croazierei sau au ajuns bolnave la destinaţie, potrivit Animals Internationals.

Ciobanul cu 4.000 de oi din Satul Mate spune că nu e în avantajul transportatorului să traumatizeze sau înfometeze animalele pentru că scad în greutate.

„Odată ce am vândut animalul şi am semnat hârtia noi nu mai putem decide ce se întâmplă cu animalul. Ce fac cu ele e treaba lor. Ar trebui să ajungă în condiţii bune la destinaţie că nimănui nu-i convine să scadă mult animalul în greutate pe drum. Noi dacă trimitem un tir de berbecuţi din Satu Mare până în Constanţa are voie să scadă maximum trei kilograme. Nici celor din Irak sau Iran nu le convine să aibă mortăciuni sau pierderi“, a spus Liviu Boldan.

România a trimis anul trecut ovine la export în valoare de peste 168 mil. euro, potrivit datelor Euro-stat, în timp ce exporturile de bovine depăşeau 160 mil. euro în 2016. România ocupă locul trei în topul celor mai mari crescători de ovine din UE cu un efectiv de circa 9,8 milioane de ovine în 2016, potrivit Eurostat, însă businessul cu oi se bazează predominant pe export pentru că românii nu sunt obişnuiţi să consume regulat carne de oaie.

Deşi în România creşterea ovinelor este o activitate tradiţională, românii consumă doar 2,2 kg de carne de ovine şi caprine pe an, faţă de 31,3 kg de carne de porc pe an sau 23 kg carne de pasăre, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

http://www.zfcorporate.ro/retail-agrobusiness/romania-cel-mai-mare-exportator-de-animale-vii-din-ue-16827678

 

Banca Europeana de Investitii si Ministerul Finantelor din Polonia au semnat un acord pentru un imprumut in valoare de 650 de milioane de euro care are ca scop finantarea a 15 scheme de modernizare a infrastructurii feroviare, dar si modernizarea si reinnoirea selectiva a aprox. 1.150 km de cale ferata. Schemele fac parte din Master Planul privind Transportul Feroviar pana in 2030 aprobat de guvernul polonez.
„Modernizarea infrastructurii feroviare este un exemplu de cooperare exemplara intre Guvernul Polonez si BEI in domeniul sustinerii proiectelor din tara noastra. Datorita acestui contract si conditiilor financiare favorabile, sunt increzator ca implementarea proiectului va avea o contributie majora la dezvoltarea durabila a infrastructurii in Polonia care este foarte importanta pentru economia tarii si calitatea vietii locuitorilor acesteia”, a declarat Secretarul de Stat Mateusz Morawiecki.

Lucrarile vor fi implementate de catre administratorul de infrastructura feroviara de stat, PKP Polskie Linie Kolejowe, in cadrul programului de investitii 2016-2023 si vor fi localizate mai ales pe Reteaua Transeuropeana de Transport (TEN-T), inclusiv pe Coridorul Central Baltic-Adriatic.

Proiectele includ modernizarea acceselor feroviare catre marile porturi poloneze Gdańsk, Gdynia, Świnoujście si Szczecin, precum si lucrarile la ‘Centralna Magistrala Kolejowa’ (‘CMK’), singura linie de cale ferata de mare viteza din Polonia, care leaga Varsovia de Katowice.
Alte componente ale proiectului se intind pe teritoriul polonez, in special in zonele industriale din sud-est, si vor sustine cresterea economica in conformitate cu obiectivele de convergenta si coeziune extinsa ale UE si ale Poloniei.

„Fondurile furnizate de BEI vor asigura imbunatatirea confortului in timpul calatoriei pe distante lungi si in regiuni si orase. Calea ferata va deveni un mijloc de transport mai competitiv. Transportul bunurilor va fi facilitat, dar si legaturile cu porturile. Modernizarea rutelor importante pe Reteaua Transeuropeana de Transport (TEN-T), inclusiv pe Coridorul Central Baltic-Adriatic, va influenta pozitiv dezvoltarea comertului international”, a declarat Ireneusz Merchel, Presedintele PKP Polskie Linie Kolejowe SA.

Proiectul va contribui la atingerea obiectivelor de mediu datorita schimbului modal de trafic de marfa si calatori de la rutier la feroviar. Conform estimarilor BEI, schemele vor permite reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera cu pana la 47.000 de tone de CO2, echivalentul unui an obisnuit de operare pe o perioada de evaluare de 30 de ani.

650 de milioane de euro pentru infrastructura feroviara poloneza

 

Grupul britanic Keswick Enterprises a ajuns la un acord pentru vânzarea subsidiarei Tibbett Logistics din România, printre cei mai mari furnizori locali de servicii de logistică și transport, către japonezii de la Yusen Logistics, tranzacția urmând să fie încheiată până la finele anului.

Este a doua tranzacție din sectorul logistic din ultima săptămână. Profit.ro a anunțat, vineri, că furnizorul francez de servicii logistice ID Logistics, cu afaceri de peste 1 miliard de euro anul trecut, intră pe piața din România, odată cu preluarea în administrare a unui depozit de 60.000 metri pătrați pentru retailerul Carrefour. Yusen Logistics va prelua Tibbett Logistics prin intermediul diviziei sale europene, cu sediul la Amsterdam.

Yusen Logistics Europe are 5.500 de angajați și operațiuni pe 17 piețe europene, unde deține peste 700.000 metri pătrați de spații de depozitare. Compania-mamă japoneză face parte, la rândul ei, din grupul Nippon Yusen Kabushiki Kaisha (NYK Line), una dintre cele mai mari și mai vechi companii de transport din lume, cu o istorie de peste 130 de ani. Yusen Logistics este listată la Tokyo și, conform britanicilor vânzători, va asigura resursele și strategia necesare pentru a consolida și susține creșterea afacerii.

Preluarea Tibbett Logistics este supusă aprobării Consiliului Concurenței. Înființată în 2010, Tibbett Logistics oferă soluții logistice intermodale și servicii extinse de gestionare a lanțului de aprovizionare pentru industria auto, DIY, alimentație, textilă, retail și alte sectoare FMCG în toată România și în mai multe regiuni din Europa de Sud-Est. Compania operează peste 116.000 metri pătrați de depozite clasa A în 15 localități și are 1.300 de angajați. Tibbet Logistics este și operatorul Terminalului Internațional Feroviar București (BIRFT), singurul terminal feroviar privat din România. Yusen Logistics a fost fondată în 1955, în prezent având peste 22.000 angajați în 43 de țări și un portofoliu de peste 2,2 milioane metri pătrați de spații de depozitare. Divizia din Europa a contribuit cu 945 milioane de dolari la vânzările totale de anul trecut, care s-au ridicat la circa 4,1 miliarde de dolari. Grupul NYK Line din care face parte a fost înființat la Tokyo în urmă cu 132 de ani. Inițial cu afaceri doar în domeniul transportului maritime, grupul s-a transformat într-un furnizor de servicii de transport și logistice integrate, cu circa 36.000 angajați și venituri anuale de 20 miliarde de dolari.

https://www.profit.ro/must-read/tranzactie-tibbett-logistics-jucator-top-piata-logistica-romania-preluat-japonezii-yusen-logistics-parte-uneia-dintre-cele-mari-vechi-companii-transport-lume-17403344

23.11.2017

 

Furnizorul internațional de transport și soluții info-logistice austriac cargo-partner, prezent pe piața din România de aproape 20 de ani, a închiriat un spațiu de depozitare și birouri cu o suprafață de 2.700 de metri pătrați în parcul logistic TRC Park dezvoltat de Transilvania Construcții în localitatea Jucu din județul Cluj, tranzacție intermediată de firma de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Rodica Târcavu, Partener, Industrial Agency: „Tranzacția a fost importantă din perspectiva deschiderii de către Cargo-partner a unui nou hub în Cluj, esențial pentru extinderea operațiunilor companiei în regiune. Am oferit suport chiriașului în identificarea spațiului potrivit și împreună cu proprietarul am reușit să construim o soluție competitivă și flexibilă”.

Cu o prezență în punctele strategice ale țării, respectiv București, Timișoara, Constanța, Iași, Sibiu și Cluj, Cargo-partner va extinde în 2018 spațiul din Cluj până la 4.000 de metri pătrați.

Cosmin Bradea, noul Managing Director al Cargo-partner România, a declarat : ”Luna Octombrie a acestui an marchează pentru Cargo-partner Expediții SRL începutul unei noi etape a expansiunii noastre pe piața românească, prin inaugurarea celui de-al treilea depozit de logistică și cross-docking și anume cel din Cluj Napoca. Am ales să extindem aria de produse pe care le oferim clienților noștri din aceasta zona a țării venind în întâmpinarea lor, ca întodeauna, cu servicii și soluții premium”.

Cargo-partner oferă în România servicii de depozitare și cross docking, transport rutier, maritim și aerian. Pentru cei mai mulți clienți, compania acoperă întregul supply chain logistic. Cosmin Bradea este alături de Cargo–partner de peste 11 ani, ocupând pe rând mai multe funcții manageriale în cadrul companiei, ultimele două funcții ocupate fiind de National Product Manager Logistic și Country Sales Manager.
Parcul logistic și industrial TRC Park Cluj, dezvoltat de Transilvania Construcții, este un proiect modern, localizat în comuna Jucu din Cluj-Napoca. Transilvania Construcții a dezvoltat până în prezent în cadrul proiectului TRC Park 30,000 mp spații de depozitare la cele mai actuale și performante standarde de calitate în construcții și are în plan extinderea parcului cu peste 50,000 mp prin atragerea de noi chiriași, atât din sectorul de depozitare/distribuție, cât și din domeniul producției. Printre chiriașii acestui parc se regăsesc: DB Schenker, eMag, Purmo, Altex și AmbaFlex.

Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanță imobiliară de top pe piața locală, activând în toate segmentele pieței imobiliare. Departamentul de închiriere spații industriale și logistice al companiei a închiriat în primele nouă luni ale anului spații cu o suprafață cumulată de aproximativ 35.000 de metri pătrați în proiecte din București și din țară.

http://www.transport-business.ro/13199-2/

 

România este al optulea mare producător agricol din Uniunea Europeană după valoarea producției, potrivit datelor Eurostat. Producția agricolă a României a crescut ușor anul trecut, până la 15,4 miliarde de euro, reprezentând 4% din valoarea totală la nivelul UE. În moneda națională, valoarea producției agricole a atins 69,3 miliarde de lei în 2016, cu aproximativ 300 milioane de lei mai mult ca în 2015. Producția de cereale a crescut cu 3,6%, însă producția de animale a scăzut cu 5%. Producția agricolă a celor 28 de state membre a scăzut cu 2,8% anul trecut, până la 405 miliarde de euro.

Franța a rămas cel mai mare producător agricol din UE, cu o producție de 70,3 miliarde de euro, însă ponderea în totalul producției la nivelul blocului comunitar s-a micșorat de la 18% în 2015 la 17% anul trecut. Italia s-a clasat pe locul al doilea, cu o producție agricolă de 53,4 miliarde de euro (13% din totalul UE), urmată de Germania (52,9 miliarde euro, sau circa 13% din totalul UE), Spania (46,8 miliarde euro, sau 12%) și Marea Britanie (27,9 miliarde euro, sau 7%). România mai este depășită de Olanda, care a raportat o producție agricolă de 27 miliarde euro (aproximativ 7% din producția totală a UE) și Polonia (22,4 miliarde euro, sau 6%). Următoarea clasată este Grecia, cu o producție de 10,4 miliarde de euro, în scădere cu 4,8% față de 2015, urmată de Danemarca (9,7 miliarde euro) și Ungaria (8,3 miliarde euro).

https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/agribusiness/romania-al-optulea-mare-producator-agricol-din-uniunea-europeana-17405736

 

Acuzele vin din partea directorului pentru Uniunea Europeana al organizatiei nonguvernamentale Animals International, in urma unei investigatii asupra exporturilor de animale efectuate de tara noastra.

Gabriel Paun, directorul pentru Uniunea Europeana al organizatiei nonguvernamentale Animals International, a declarat ca Romania risca sanctiuni pentru incalcarea reglementarilor europene si hotararilor Curtii Europene de Justitie in ceea ce priveste conditiile in care sunt exportate animalele vii, bazandu-si afirmatiile pe rezultatele unei investigatii efectuate asupra exporturilor de animale vii din Romania catre tari terte din Africa si Asia.

„Aceasta investigatie scoate la lumina un esec cras din partea oficialilor de a monitoriza exportul de animale vii. Animalele crescute in Romania sunt transportate in maniere care incalca reglementarile UE si hotararile Curtii Europene de Justitie, in timp ce animalele sunt sacrificate in mod barbar cu incalcarea standardelor internationale”, a aratat Paun.
Romania exporta anual peste 1,5 milioane de vitei si oi, in principal in Libia, Iordania si Israel, tara noastra fiind cel mai mare exportator de animale vii din UE.

Potrivit ONG-ului, imagini inregistrate in Egipt, Turcia, Liban, Palestina, Israel si Iordania arata animale romanesti inspaimantate, pe deplin constiente, manipulate si legate brutal cu franghii si lanturi sau chiar ridicate spre tavan de unul sau doua picioare, inainte de a fi sacrificate prin taieturi multiple in conditii neigienice, intr-un mediu care prezinta riscuri pentru sanatatea umana.

In plus, la bordul camioanelor sau al navelor de transport lipseste cu desavarsire un medic veterinar oficial care ar trebui sa asigure conformitatea cu regulamentul UE privind transporturile si Hotararea Curtii Europene de Justitie.

Paun a aratat ca organizatia pe care o reprezinta a trimis zeci de sesizari in acest sens catre Ministerul Agriculturii si catre ANSVSA, insa nu a primit niciun raspuns.

„Am prezentat deja o parte din aceasta investigatie Comisiei Europene si Parlamentului European. Am inmanat alaturi de Eurogroup for Animals un milion de semnaturi Comisiei Europene acum doua luni. Domnul Vytenis Andriukaitis, comisarul European pentru Sanatate si Siguranta Alimentara, a instituit imediat un grup de lucru pentru definirea unei strategii pe termen lung, care sa inlocuiasca exportul de animale vii cu carcase. In acelasi timp, Parlamentul UE a initiat procedurile de infiintare a unui comitet de ancheta, pentru a investiga alegatiile legate de aplicarea defectuoasa a Regulamentului Consiliului privind protectia animalelor in timpul transportului”, a adaugat Paun.

Totodata, el a aratat ca Romania ar castiga mult mai mult daca nu ar exporta animale vii, ci carne congelata si refrigerata.

„Nu inteleg de ce exportam miei sau vitei, cand acestia ar putea fi crescuti, ingrasati si sacrificati in Romania, apoi sa exportam produse cu valoare adaugata mare, in loc sa exportam locuri de munca. Este vorba de a ne vedea interesul national, nu interesul unor anumite firme de import-export, pentru ca doar ele castiga”, a continuat directorul Animals International.

Potrivit acestuia, de la noi oaia pleaca cu 6 lei kilogramul si se vinde in tarile de destinatie cu circa 6 euro. Gabriel Paun a adaugat ca organizatiile partenere din Europa vor incepe o campanie mediatica ampla in mai multe tari, intrucat astfel de nereguli au fost descoperite si la transporturi de animale din alte state europene.

Totodata, Mary Pana, Asociatia Crescatorilor si Exportatorilor de Bovine, Ovine si Porcine, a precizat ca aceasta este o problema europeana, nu doar a Romaniei.

„Din cele 42 de nave care asigura transportul animalelor pana la destinatie, niciuna nu este romaneasca. Sub diverse pavilioane ale statelor membre sau tari terte, sunt angajate persoane care nu sunt instruite, care provin din diverse tari din Africa si care pur si simplu lasa animalele neingrijite”, a precizat ea.

http://agroromania.manager.ro/articole/zootehnie/romania-acuzata-ca-incalca-legislatia-europeana-cu-privire-la-exportul-de-animale-vii-24333.html

 

Parametrii sănătoşi ai Uniunii Europene la capitole precum investiţii internaţionale, ponderea exportului pe piaţa mondială, datoria de stat brută sau rata şomajului plasează România printre ţările cu indicatori preponderent pozitivi atât în regiunea Europei Centrale şi de Est, cât şi în rândul statelor occidentale ale UE.

Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene, a publicat miercuri indicatorii care măsoară dezechilibrele macroeconomice la nivelul ţărilor Uniunii Europene,

În regiunea Europei Centrale şi de Est, din care face parte şi România, cel mai bine stau Cehia şi Polonia, care au fiecare câte un singur indicator negativ reprezentat de investiţii internaţionale nete, care a fost de -60,7% din Produsul Intern Brut (PIB) în cazul polonezilor, şi indicele preţului imobiliar de 6,7 puncte procentuale în cazul cehilor.

Capitolul la care cele mai multe ţări din Uniunea Europeană (15 din totalul de 28 de state) au înregistrat valori negative faţă de media la nivel european a fost cel de investiţii internaţionale nete, care arată poziţia financiară netă a unei ţări în raport cu restul statelor şi este măsurat ca procent din PIB.
Un alt capitol la care majoritatea statelor UE au avut peste media indicată de 60% din PIB a fost datoria de stat brută, indicator la care România a raportat 37,6% din PIB, ceea ce înseamnă 63 de miliarde de euro anul trecut, potrivit calculelor ZF.

Cele mai mari datorii de stat brute anul trecut le înregistrează Grecia (180% din PIB), Italia (132% din PIB) şi Portugalia (130% din PIB), în timp ce la polul opus se află economii „mici“, ţări precum Estonia sau Luxemburg.

În ce priveşte rata şomajului, România se află în partea de jos a clasamentului, cu o rată de 6,5%, în timp ce Grecia are cea mai mare valoare la acest indicator, cu 25%, valoare calculată ca o medie a ultimilor trei ani.

Rata scăzută a şomajului în România (media la nivelul UE este de 10%) indică şi o creştere a angajaţilor în sectoarele economice româneşti, în urma măsurilor de creştere a salariilor din domenii precum medicina sau învăţământul din ultimii ani.

Rata şomajului pentru România în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani, un indicator important care arată cât de bine sunt incluşi tinerii în piaţa muncii, are o valoare sub media europeană (-3,1% din populaţia activă din acest segment de vârstă). Cu toate acestea, sunt ţări care reuşesc să includă tinerii în domenii de activitate mai bine decât România, cum ar fi Croaţia (-18%), Ungaria (-13,7%) şi Bulgaria (-11,2%).

Indicatorul la care toate ţările înregistrează valori care nu depăşesc media Uniunii Europene este fluxul creditului din sectorul privat, care reprezintă datoriile pe care sectoarele nonfinanciare le-au contractat pe parcursul anului şi care este calculat ca procent din PIB.

http://www.zfcorporate.ro/business-legal/romania-deraiaza-de-la-indica-torii-de-sanatate-macro-economica-ai-uniunii-eu-ropene-la-capitolele-investitii-internationale-nete-si-indicele-pretului-imobilelor-16829303

24.11.2017

 

Extinderea dezvoltatorilor de spaţii logistice şi avântul închirierilor de proiecte industriale ar trebui să stimuleze investiţiile în infrastructură, pentru a facilita accesul clienţilor la spaţiile pe care le folosesc, crede Daniel State, directorul general al Rustler România, filială a unui grup austriac care furnizează servicii imobiliare, precum administrare comercială.

Tranzacţiile cu spaţii industriale şi logistice au atins niveluri record anul acesta, de 400.000 de metri pătraţi închiriaţi sau vânduţi, în creştere cu peste 80% faţă de anul trecut.

„Aceste dezvoltări aduc după sine atât mişcări mari în domeniul vânzărilor şi al cumpărărilor de terenuri din zonele de interes, cât şi dezvoltarea infrastructurii în aceste zone, prin implementarea soluţiilor în ceea ce priveşte utilităţile necesare unor noi dezvoltări sau proiecte.”

De altfel, datele companiilor de consultanţă imobiliară arată că gradele de ocupare a spaţiilor logistice ajung la valori ridicate încă dinaintea livrării proiectelor. Zona este unul dintre cei mai importanţi factori de care depinde interesul chiriaşilor pentru spaţii logistice. De regulă, cele mai căutate sunt cele din apropierea oraşelor şi cu acces rapid la autostradă.

În România însă infrastructura poate deveni un obstacol în calea expansiunii dezvoltatorilor, în lipsa investiţiilor publice. Spre exemplu, anul trecut în România nu a fost inaugurat niciun kilometru de autostradă, infrastructura modernă rămânând la 747 de kilometri, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

„Piaţa de real estate are un trend ascendent, care va continua şi în următoarea perioadă, prin proiectele care se vor livra în 2018. În sectorul industrial şi logistic, dar şi în retail, presupunând că vom avea un climat economic şi politic stabil, putem aştepta aceleaşi creşteri ca şi pentru anul 2017, cu dezvoltări atât în zona Bucureştiului, cât şi în oraşe precum Cluj, Timişoara, Iaşi, Constanţa, Satu Mare, Craiova”, spune Daniel State.

În rândul celor mai mari dezvoltatori de spaţii logistice din România se înscriu companiile cehe CTP şi P3 Logistic Parks, dar şi cea belgiană WDP. Costul de construcţie al unui singur metru pătrat de spaţiu logistic este de 350-400 de euro, po¬trivit datelor CTP. Stocul actual de spaţii mo¬¬derne de logistică şi industriale este de peste 2,5 mil. metri pătraţi, dintre ca¬re

1,2 mil. metri pătraţi sunt cons¬tru¬iţi în jurul Bucureştiului. Astfel, pe auto¬strad¬¬a Bucureşti – Piteşti spa¬-ţiile logis¬ti¬ce aproa¬pe că s-au întâlnit „la mij¬loc”, ca ur¬ma¬re a frecvenţei acestora în¬tre cele două ora-şe.

Rustler România este sucursală a Rustler Group, o companie din Austria care furnizează servicii imobiliare, precum administrare comercială şi management în construcţii sau evaluarea proprietăţilor. Pe piaţa locală, compania este prezentă din 2012 şi a avut anul trecut afaceri de 1,8 mi¬lioane de euro, iar pentru 2017 estimează o creştere de 40%, adică un rezultat de circa 2,5 milioane de euro.

Sucursala Rustler este înregistrată la Ministerul de Finanţe sub numele Rustler Property Services Ro. Din portofoliul Rustler în România, fac parte dezvoltatorii NEPI Rockcastle, Vastint, WDP Development, dar şi retailerul de echipamente sportive Decathlon şi spitalul Monza, despre care Daniel State spune că este un domeniu de nişă, unde sunt necesare cunoştinţe specifice.

Compania are în prezent 100 de angajaţi şi estimează să mai recruteze încă circa zece oameni până la sfârşitul acestui an.

„Căutăm constant să ne extindem echipa cu persoane calificate, cu experienţă. Printre calificări, putem enumera specialişti în inginerie pentru instalaţii pentru construcţii, energetică, mecanică, sisteme de securitate, auditori interni, tehnicieni calificaţi etc.”

Lipsa forţei de muncă însă loveşte şi sectorul consultanţei imobiliare, pe lângă construcţii sau energie, de exemplu, unde specialiştii sunt greu de găsit.

„Se resimte o prăpastie între generaţii din punctul de vedere al pregătirii şi totodată lipsa forţei de muncă calificată se acutizează pe zi ce trece”, spune Daniel State.

Anul acesta, Rustler România a încheiat contracte pentru 100.000 de metri pătraţi de spaţii logistice şi industriale, dar şi pentru proprietăţi de birouri şi retail.

http://www.zfcorporate.ro/business-construct/in-sens-invers-parcurile-logistice-si-industriale-ar-putea-determina-dezvoltarea-infrastructurii-16830804