Noutati

Strategiile de dezvoltare a Portului Constanța au fost discutate de către Constanța Port Business Association împreună cu Administrația Portului Constanța și Ministerul Transporturilor

 

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa împreună cu Organizaţia Patronală Constanţa Port Business Association au organizat miercuri, o întâlnire de lucru a administraţiilor portuare şi a organizaţiilor reprezentative din sectorul naval.

La eveniment au fost prezenţi secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Minea, reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile, ai administraţiilor portuare de la Dunăre, cat și ai Asociaţiei Armatorilor şi Operatorilor Portuari – Fluviali din România.

Organizarea întâlnirii de lucru este rezultatul protocolului de colaborare încheiat între Constanța Port Business Association și administrația portului Constanța, protocol de la semnarea căruia s-a împlinit un an, cât și al cadrului legal aplicabil sectorului naval, recent amendat prin intrarea în vigoare a Legii nr. 235/2017.

„Legea nr. 235 asigură un nou cadru pentru dezvoltarea infrastructurii navale. Toți operatorii se străduiesc să facă profit, să dezvolte terminalele portuare, activitățile de logistică; își asumă angajamente financiare pentru realizarea de investiții, angajamente sociale pentru pregătirea și stabilizarea forței de muncă” – a declarat Viorel Panait, președintele Organizației Patronale „Constanța Port Business Association“. 

Obiectivul principal al întâlnirii a fost necesitatea elaborării și promovării unei strategii a sectorului naval din România, în scopul atragerii de trafic de mărfuri și de creare de locuri de muncă. S-au discutat astfel, modele europene aplicabile și în România, situația actuală a traficului de marfă pe sectorul românesc al Dunării, problemele de infrastructură, impactul pentru clienți, cât și impactul și riscul pentru portul Constanța, dar și investițiile propuse de administrațiile portuare și de căi navigabile interioare având în vedere obligativitatea reinvestirii a 75% din profit în infrastructura portuară, conform Legii nr. 235/2017.

„Este prima întâlnire aplicată pentru ceea ce dorim să obținem pentru sectorul naval de transport pe termen scurt, mediu și lung, în colaborare cu organizațiile operatorilor portuari. Acum un an, Constanța Port Business Association, împreună cu APMC, semna primul protocol de colaborare și rezultatele nu au întârziat să apară. Este un nou climat care cuprinde comunitatea locală, administația, operatorii, care creează premisele dezvoltării acestui sector vital în economia românească. Sperăm ca acest lucru să reprezinte un început pentru o mai mare și corectă importanță acordată sectorului naval”, a punctat Dan Tivilichi, directorul general al APMC.

Secretarul de stat din cadrul Ministerului Transporturilor, Ionel Minea a declarat: „Dezvoltarea Portului Constanţa presupune în acest moment dezvoltarea infrastructurii portuare şi investiţii private în dane specializate. Aceasta este direcţia către care trebuie să mergem printr-o colaborare strânsă între operatori şi administraţie, noi creând infrastructură şi operatorii efectuând investiţii în dane specializate. Există în acest moment mai multe programe din partea operatorilor în desfăşurare, dar şi din partea Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa, inclusiv dragaje de investiţii pentru a asigura adâncimi foarte mari, până la 19 metri astfel încât să permitem accesul navelor de mare tonaj în port”.

În urma discuțiilor, participanții au concluzionat că realizarea unei strategii a sectorului naval este absolut necesară, fiind un obiectiv comun. Aceasta trebuie elaborată de către persoane calificate, sub coordonarea Ministerului Transporturilor și cu consultarea mediului de business.

Succesul sectorului naval, constă în cooperarea între mediul privat și autorități, astfel, sectorul privat investește și în același timp are nevoie de susținere din partea autorităților și de suportul administrațiilor portuare (infrastructură, taxe și tarife care să stimuleze tranzitul pe apă și care în consecință să dezvolte porturile și municipalitatea).

De asemenea, portul Constanța pentru a-și crește potențialul are nevoie ca Dunărea să fie navigabilă.

În acest sens, părțile au convenit intensificarea în perioada urmatoare a demersurilor, în sensul determinării parții bulgare de a-și respecta obligațiile sau de a permite Statului Român să efectueze lucrările de dragaj pe sectorul bulgar al Dunării.

Totodată, posibilitatea accesării fondurilor europene prin POIM 2014 – 2020 de către beneficiari privați, a reprezentat un subiect de interes atât pentru reprezentanții mediului de afaceri, dar și pentru autoritățile prezente.

Întâlnirea a reprezentat astfel un prim pas, dintr-un proiect amplu si deosebit de important pentru dezvoltarea portului Constanța, a sectorului naval și implicit a economiei naționale.