Despre organizatie

Parteneri si afilieri

Organizatia Patronala CONSTANTA PORT BUSINESS ASSOCIATION a dezvoltat urmatoarele parteneriate si afilieri pe plan national si international:

 

Federatia Romana a Patronatelor din Domeniul Aero-Naval (FRPAN)

Este organizatia reprezentativa la nivelul sectorului de activitate aero-naval si activitatilor conexe acestora.
Aceasta reprezinta si apara drepturile si interesele membrilor sai in relatiile cu autoritatile publice, sindicatele si cu alte persoane fizice si/sau juridice si ii sprijina in stabilirea unor strategii tehnice, economice, de personal, comune, in scopul desfasurarii unei activitati profitabile si sustenabile.

 

Confederatia Nationala a Patronatului Roman (CNPR)

Este o organizatie patronala multisectoriala, reprezentativa la nivel național, autonoma, neguvernamentala şi apolitica care promovează, susţine şi apără interesele comune economice, tehnice şi juridice ale membrilor săi.

Aceasta promovează solidaritatea patronală a membrilor asociaţi, în scopul asigurării progresului economic al companiilor din cadrul organizațiilor membre, respectiv a celor 16 federatii, uniuni, asociatii, organizatii patronale si agenti economici cu capital privat, majoritar de stat, strain sau mixt, si anume al celor peste 6500 agenti economici.

Confederatia este reprezentata in Consiliul Economic si Social, in comisiile de dialog social de la ministere si prefecturi, este membra fondatoare a Aliantei Confederatiilor Patronatelor din Romania, care este afiliata pe plan extern la Organizatia Internationala a Angajatorilor (OIE) si la BusinessEurope (Uniunea Confederatiilor Industriale si ale Angajatorilor din Europa).

 

Federation Of European Private Port Operators (FEPORT)

Din 1993 FEPORT reprezinta interesele unei mari varietati de operatori de terminale si companii de stevedoring care desfasoara activitatii in peste 400 de terminale din porturile maritime ale Uniunii Europene.

FEPORT reprezinta interesele unui numar de peste 1200 de companii, promovand astfel interesul colectiv al acestora si asigurand o buna informare cu privire la evolutiile la nivel european, cat si un dialog constructiv intre membrii sai si factorii de decizie europeni.

 

Pro Danube International

Este o organizatie europeana care promoveaza o infrastructura mai buna si servicii care sustin o utilizare ecologica intesa a caii navigabile.
Are ca obiective principale crearea unui cadru politic favorabil imbunatatirii infrastructurilor cailor navigabile si promovarii investitiilor in porturi.
Asociatia reprezinta companiile care sunt orientate catre potentialul de afaceri al Dunarii, in dezbaterea asupra politicii transporturilor, tehnologiei de transport si dezvoltarii regionale. Nu urmareste sa compenseze sau sa dubleze initiativele existente, ci doreste doar integrarea si consolidarea activitatilor acestora.

 

The World Association for Waterborne Transport Infrastructure (PIANC)

Este o organizatie apolitica, non-profit care reuneste cei mai buni experti internationali si ofera consultanta cu privire la aspectele tehnice, economice, de mediu referitoare la infrastructurile de transport pe apa.
Este principalul partener pentru guverne, dar si pentru sectorul privat in proiectarea, dezvoltarea, intretinerea porturilor, a cailor navigabile si a zonelor de
coasta.

Membru fondator al Fundației Școala Portuară Constanța, unicul furnizor de formare și calificare profesională din Portul Constanța începând cu anul 1997.