Revista presei

Ministerul Transporturilor: Acţiune de control dispusă de ministrul interimar al Transporturilor la Administraţia Porturilor Maritime Constanţa – Revista presei 30 Ianuarie 2019

  • Port Constanța

 

30.01.2019

 

Ministrul interimar al Transporturilor, Rovana Plumb, a dispus marţi Corpului de Control efectuarea unei acţiuni de verificare la nivelul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa SA – CN APMC.

Conform unui comunicat al ministerului de resort, remis AGERPRES, în cadrul acţiunii de control vor fi verificate aspectele referitoare la respectarea şi implementarea dispoziţiilor OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi alte aspecte ce ţin de activitatea companiei.

„După finalizarea acţiunii de control, concluziile vor fi prezentate conducerii Ministerului Transporturilor”, se menţionează în comunicat.

https://www.agerpres.ro/economic-intern/2019/01/29/ministerul-transporturilor-actiune-de-control-dispusa-de-ministrul-interimar-al-transporturilor-la-administratia-porturilor-maritime-constanta–248702

 

 

Ministrul interimar al Transporturilor, Rovana Plumb, a trimis, marți, Corpul de Control al ministrului la Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța SA – CN APMC. Potrivit Ministerului Transporturilor, motivul controlului ar fi verificarea modului în care a fost respectată legislația privind guvernanța corporativă.

„În cadrul acțiunii de control vor fi verificate aspectele referitoare la respectarea și implementarea dispozițiilor OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă, cu modificările și completările ulterioare precum și alte aspecte ce țin de activitatea companiei”, se arată într-un comunicat al ministerului.

Fondul Proprietatea a reclamat, zilele trecute, în calitate de acționar minoritar, lipsa de transparență în numirile din Consiliul de Administrație al Portului Constanța. Fondul Proprietatea s-a arătat, potrivit unui comunicat de presă, foarte dezamăgit de deciziile luate la ultima Adunare Generală ordinară a Acţionarilor (AGA) a C.N. Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa (“Portul Constanţa”/ “APM”), desfăşurată pe 17 decembrie 2018, cu privire la numirea a patru membri cu mandate depline în Consiliul de Asministraţie. Numirile au fost efectuate fără comunicarea transparentă, anterioară AGA, a oricărei informaţii cu privire la numele candidaţilor, pregătirea lor profesională şi procesele de selecţie care au dus la nominalizarea lor, susține Fondul Proprietatea.

Acesta mai spune că a semnalat aceste încălcări ale transparenţei înainte de AGA, însă Ministerul Transporturilor, acţionarul majoritar al APM, a mers mai departe cu decizia de a numi noi membri ai Consiliului de Administraţie şi nu a respectat legislaţia guvernanţei corporative, care este în vigoare. Componenţa actuală a Consiliului include doi directori executivi ai companiei, în timp ce doi alţi membri se află, în opina Fondului Proprietatea, într-un potenţial conflict de interese, date fiind locurile lor de muncă şi afilierea profesională.

“Fondul Proprietatea nu a primit înaintea AGA nicio informaţie privitoare la candidaţii pentru Consiliul de Administraţie al APM, ceea ce a dovedit încă o dată lipsa totală de bunăcredinţă a Ministerului Transporturilor de a se supune obligaţiilor legale privind transparenţa. Mai mult, dintre cei 4 noi membri numiţi, 3 au activat deja ca membri interimari în Board, o situaţie care ridică serioase întrebări privind corectitudinea procesului de selecţie”, a declarat Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Investments Limited şi Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea.

În acest context, Organizaţia Patronală Constanţa Port Business Association (CPBA) şi Fondul Proprietatea, în calitate de acţionar, au contestat în instanţă legalitatea numirii noului Consiliu de Administraţie (CA) al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa.

În sesizarea depusă în instanţă se arată că pe data de 3 decembrie este publicată o completare la convocatorul iniţial, privind revocarea unor membri ai Consiliului de Administraţie – fără nominalizări, numirea unor noi membri CA – fără persoanele propuse, aprobarea contractului-cadru de mandat şi aprobarea remuneraţiei lunare a membrilor CA, potrivit Agerpres.

„La 17 decembrie 2018, AGA CNAPM a votat toate punctele de pe ordinea de zi. Cu alte cuvinte, pare că s-a simulat ţinerea unei AGA având ca obiect discutarea unor chestiuni fireşti pentru activitatea curentă – chestiuni pe care AGA le-a ignorat ulterior – pentru a disimula o agendă mai obscură, respectiv cea referitoare la schimbarea CA-ului în mod nelegal şi nestatutar. Procedând astfel, reprezentanţii acţionarului majoritar al CNAPM au împiedicat acţionarul minoritar şi terţii interesaţi – cum ar fi organizaţia noastră – să ia cunoştinţă de agenda reală a AGA în termenul legal de 30 de zile şi să îşi exercite dreptul de a face propuneri, completări sau de a adresa întrebări cu privire la agendă, aşa cum legea le prevede. În plus, s-au încălcat obligaţii legale de transparenţă cu privire la agenda AGA, nedivulgând identitatea membrilor propuşi spre revocare şi, mai important, identitatea şi calificarea profesională a candidaţilor propuşi pentru numire, cu ignorarea flagrantă a prevederilor OUG nr. 109/2011 şi ale Legii nr. 31/1990”, se arată într-un comunicat de presă al CPBA citat de Agerpes.

Ministerul Transporturilor este acționar majoritar al Portului Constanța, cu o participație de 80%, iar Fondul Proprietatea deține 20%. În perioada în care a avut loc ședința AGA, ministru al transporturilor era Lucian Șova.

Potrivit datelor plublicate pe site-ul Portului Constanța, membrii Consiliului de Administrație sunt Elena Petrașcu (președinte), Nicolae Dan Tivilichi, Daniel Adrian Naftali, Gabriela Murgeanu, Daniela Șerban, Ghiorghe Bătrînica și Mircea Burlacu.

https://economie.hotnews.ro/stiri-companii-22941238-rovana-plumb-trimis-corpul-control-portul-constanta.htm

 

Rovana Plumb, ministrul interimar al Transporturilor, a cerut, marti, Corpului de Control efectuarea unei verificări la Compania Nationala Administraţia Porturilor Maritime Constanţa SA – CN APMC.

„Astăzi, 29 ianuarie 2019, Ministrul interimar al Transporturilor, Rovana Plumb, a dispus Corpului de Control al ministrului efectuarea unei acţiuni de control la nivelul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa SA – CN APMC În cadrul acţiunii de control vor fi verificate aspectele referitoare la respectarea şi implementarea dispoziţiilor OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă, cu modificările şi completările ulterioare precum şi alte aspecte ce ţin de activitatea companiei”, se arată în comunicatul Ministerului Transporturilor.

Conflictul a pornit de la şedinţa AGA convocată la 16 noiembrie 2018 de APMC pentru data de 17 decembrie 2018, având pe ordinea de zi aprobarea rectificării bugetare pentru 2018 şi a bugetului de venituri şi cheltuieli pentru 2019. La 3 decembrie apare o completare la convocatorul iniţial, privind revocarea unor membri ai Consiliului de Administraţie (fără nominalizări), numirea unor noi membri CA (fără persoanele propuse), aprobarea contractului-cadru de mandat şi aprobarea remuneraţiei lunare a membrilor CA. La 17 decembrie 2018, Adunarea Generală a Acţionarilor APMC a votat toate punctele de pe ordinea de zi. Ei semnalează că hotărârea AGA CN APM prezintă multiple deficienţe care pot conduce la anularea respectivei AGA, ceea ce va provoca blocaje de funcţionare de lungă durată în Portul Constanţa, cu efecte juridice şi economice grave.

https://adevarul.ro/economie/stiri-economice/nou-scandal-cn-porturi-maritime-constanta-rovana-plumb-trimis-corpul-control-1_5c5046a7df52022f75219c85/index.html

 

Portul Constanța este în mare fierbere. Tensiunea i-a crescut până la cota de infarct, în urma izbucnirii a două scandaluri cu grave implicații. În centrul lor se află Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, mai precis acționarul său majoritar, conducerea sa executivă și cea administrativă.

Pe data de 28 ianuarie 2019, Curtea de Apel Constanța a anulat procedura de selecție pentru ocuparea funcției de director general al CNAPMC, inițiată în baza hotărârii consiliului de administrație nr. 24 din 28.11.2016. Totodată instanța a anulat actul de numire în funcția de director general a lui Nicolae Dan Tivilichi, câștigătorul procedurii. Trebuie menționat faptul că acțiunea în contencios administrativ a fost deschisă de Mihaela Alina Stăetu, fost director al direcției de infrastructură din cadrul CNAPMC.

„Am fost luat prin surprindere de această decizie”, a declarat, ieri, pentru cotidianul „Cuget Liber”, Nicolae Dan Tivilichi. Tot ieri, acesta a fost convocat la Ministerul Transporturilor. În calitate de acționar majoritar al Administrației portuare, acesta trebui să rezolve situația de criză.

O posibilă soluție este să-l numească pe Tivilichi director general interimar până la organizarea unei noi proceduri de selecție, conform prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă.

Oare ce temei a avut Curtea de Apel Constanța să anuleze procedura de selecție? Răspunsul urmează să îl aflăm când instanța va redacta motivarea. Bănuiesc că este vorba de o abatere a procedurii de selecție de la litera OUG 109/2011.

Istoria e nedreaptă

Sunt curios să aflu ce a determinat-o pe Mihaela Alina Stăetu să conteste procedura în contencios. I-au fost afectate, în vreun fel, interesele? La început, am crezut că a candidat la postul de director general și a fost nedreptățită. Dar, citind procesul-verbal din data de 17 ianuarie 2017, al secretariatului tehnic al consiliului de administrație al CNAPMC, am aflat că pentru postul de director general scos la concurs s-a înregistrat o singură candidatură, cea a lui Tivilichi, iar pentru postul de director economic, doar candidatura Danielei Șerban. Deci, ipoteza unui candidat nemulțumit nu se confirmă.

Cine este de vină pentru impasul în are se află Administrația Porturilor Maritime? Responsabilitatea îi revine, în totalitate, Ministerului Transporturilor. El a organizat procedura de selecție, el trebuia să vegheze la respectarea literei și spiritului legii.

Istoria se dovedește nedreaptă cu Nicolae Dan Tivilichi, căruia i-a rezervat rolul de victimă în acest caz. Portul Constanța îi datorează renașterea după criza profundă în care ajunsese pe vremea când la „cârma” CNAPMC era Valeriu Ionescu.

Patronatul portuar acuză

În centrul celui de al doilea scandal se află adunarea generală a acționarilor și consiliul de administrație al CNAPMC. Printr-un comunicat dat publicității în seara de 28 ianuarie 2019, organizația patronală Constanța Port Business Association informează publicul că a inițiat, la Tribunalul Constanța (cu dosarul nr. 7809/118/2018), demersurile pentru blocarea înscrierii, în registrul comerțului, a hotărârii din 17 decembrie 2018 a adunării generale a acționarilor Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța.

La rândul său, Fondul Proprietatea – acționar minoritar al CNAPMC – a formulat o acțiune de anulare a amintitei hotărâri a AGA. Este vorba de dosarul nr. 19/118/2019 de pe rolul Tribunalului Constanța.

Organizația patronală și Fondul Proprietatea acuză lipsa de transparență și nerespectarea legii de către acționarul majoritar al CNAPMC la revocarea unor membri ai consiliului de administrație și numirea altora. Cea mai gravă dintre ele este încălcarea dreptului de vot al acționarilor, fapt ce atrage nulitatea absolută a actului administrativ.

XXX

Stimați cititori, nu este prima oară când Justiția intervine în numirea administratorilor de la CNAPMC. În ședința din 7 martie 2016, Tribunalul Constanța a suspendat patru din cei șase membrii ai consiliului de administrație ai companiei.

https://www.cugetliber.ro/stiri-economie-lovitura-de-trasnet-justitia-decapiteaza-administratia-porturilor-maritime-367496?utm_source=cugetliber&utm_medium=site&utm_content=sectiune-Economie&utm_campaign=Articole%20sectiune%20Economie

 

Consiliul de Administraţie se va întruni în cursul săptămânii următoare pentru a numi un nou director interimar la CN APM Constanţa, după cum a declarat directorul Dan Nicolae Tivilichi, după decizia Curţii de Apel din data de 28 ianuarie. Nu este exclus să fie numit tot el.

Contactat de cotidianul ZIUA de Constanţa, directorul a declarat că „nimeni nu este veşnic”, făcând referire la funcţia pe care a ocupat-o. „Săptămâna viitoare administratorii se vor întâlni şi vor alege un nou director interimar pentru CN APM. Nu ştiu cine va fi”, a spus Dan Nicolae Tivilichi. De asemenea, de menţionat este şi faptul că nu este exclus să fie numit tot ele până la alegerea unui nou director. El a mai spus că şedinţa Adunării Generale a Administratorilor va fi organizată în luna februarie.

De altfel, în data de 29 ianuarie, Dana Şerban, director în Direcţia Economică din cadrul CN APM, a fost delegată să preia atribuţiile directorului general al companiei, până la şedinţa de săptămâna următoare.

Judecătorii de la Curtea de Apel Constanţa s-au pronunţat luni, 28 ianuarie, într-un dosar deschis încă din 2017, cauză în care Dan Nicolae Tivilichi şi CN APM Constanţa au fost chemaţi în instanţă de către Stăetu Mihaela Alina. Iată decizia Curţii de Apel Constanţa!

„Califica drept apărări de fond excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi lipsei interesului în promovarea cererii de chemare în judecată, invocate de către intervenientul Tivilichi Nicolae Dan. Admite recursul. Casează în tot sentinţa recurată şi rejudecând dispune: Admite cererea de chemare în judecată. Anulează Procedura de selecţie pentru ocuparea funcţia de Director General al CN Administraţia Porturilor Maritime SA iniţiată în baza Hotărârii Consiliului de Administraţie nr. 24/28.11.2016, Procesul-verbal privind verificarea şi evaluarea conformităţii administrative şi eligibilităţii dosarelor privind candidatura pentru funcţia de director general şi director economic nr. 3098/27.01.2017 în ceea ce priveşte funcţia de director general, precum şi actele ulterioare de numire în funcţia de director general al CN Administraţia Porturilor Maritime SA întocmite urmare a procedurii de selecţie pentru ocuparea funcţia de director general al CN Administraţia Porturilor Maritime SA iniţiată în baza Hotărârii Consiliului de Administraţie nr. 24/28.11.2016. Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Tivilichi Nicolae Dan ca nefondată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 28.01.2019”.
Corpul de Control, trimis de minister la CN APM

Dan Nicolae Tivilichi a mai spus că ieri a fost dispus Corpul de Control al Ministerului Transporturilor, la comanda actualului ministru interimar, Rovana Plumb. Controlul are în vedere OUG 19/2011. „Nu este o legătură între decizia curţii şi Corpul de Control. Controlul vizează pe toată lumea, inclusiv Consiliul de Administraţie”, a spus Tivilichi.

https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/actualitate/va-fi-ales-un-nou-director-interimar-la-cn-apm-constanta-ce-spune-dan-nicolae-tivilichi-683032.html

 

Administraţia Porturilor Maritime Constanţa rămâne fără director general. Luni, prin sentinţa definitivă a Curţii de Apel Constanţa a fost anulată procedura de selecţie pentru ocuparea postului de director general, de către Dan Tivilichi.

Numirea sa în această funcţie s-a făcut pe baza deciziei Consiliului de Administraţie al APMC în data de 28 noiembrie 2016.

Despre situaţia de la nivelul conducerii APC, Viorel Panait preşedintele organizaţiei patronale Operatorul portuar, ne-a declarat:

„Nu am niciun comentariu la această chestiune. Am aflat că s-a pronunțat instanța și nu avem decât să salutăm faptul că atunci când instanțele stabilesc într-un fel este oportun și folositor tuturor să punem lucrurile în făgașul legal. Ca să fim foarte limpezi în această afirmație, susținem fără niciun fel de partizanat respectarea legii, deoarece noi ocrotim interesele economice ale membrilor noștri cât se poate de onest”, a precizat Viorel Panait preşedintele organizaţiei patronale Operatorul portuar.

Până la şedinţa de săptămâna viitoarea a CA, actualul director economic al APMC, Daniela Şerban, a primit delegare de atribuţii pentru funcţia vacantă de director general.

Vă reamintim că Organizaţia Patronală şi Fondul Proprietatea, în calitate de acţionar, au contestat în instanţă legalitatea numirii noului Consiliu de Administraţie al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa.

Totodată, marți, Ministrul interimar al Transporturilor, Rovana Plumb, a dispus, efectuarea unei acţiuni de control la nivelul APMC, fiind vizate aspecte ce ţin de guvernanţa corporatistă dar şi de activitatea companiei.

Cine stă la cârma Portului Constanța în locul lui Dan Tivilichi