Proiectul de Ordin al ministrului transporturilor pentru publicarea acceptării amendamentelor la anexa Protocolului din 1997 privind amendarea Convenţiei internaţionale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, așa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta - Amendamente la anexa VI la MARPOL - (ECAs și EEDI cerut pentru navele de marfă tip ro-ro și navele de pasageri tip ro-ro), adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MEPC.301(72) a Comitetului pentru protecția mediului marin din 13 aprilie 2018

Proiectul de Ordin al ministrului transporturilor pentru publicarea acceptării amendamentelor la anexa Protocolului din 1997 privind amendarea Convenţiei internaţionale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, așa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta – Amendamente la anexa VI la MARPOL – (ECAs și EEDI cerut pentru navele de marfă tip ro-ro și navele de pasageri tip ro-ro), adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MEPC.301(72) a Comitetului pentru protecția mediului marin din 13 aprilie 2018

 

Data publicării: 19.04.2019

Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 30.04.2019

Grup ţintă

Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.

Scurta descriere a reglementării:

Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI), înfiinţată prin Convenția de la Geneva din 1948, cu sediul la Londra, este instituţia specializată din sistemul Naţiunilor Unite în domeniul navigației maritime comerciale internaţionale şi are ca scop principal elaborarea cadrului juridic, tehnic şi organizatoric pentru asigurarea siguranţei navigaţiei, securității navelor şi a instalațiilor portuare şi prevenirii poluării mediului marin de către nave. România este stat membru al acestei organizații ca urmare a aderării, prin Decretul Consiliului de Stat nr.114/1965, la Convenţia de la Geneva din 1948 privind crearea OMI şi în prezent este parte la toate convenţiile internaţionale principale privind siguranţa maritimă, securitatea maritimă şi prevenirea poluării mediului marin de către nave, adoptate sub egida organizației.
În vederea realizării scopurilor sale, OMI organizează conferințe internaționale și sesiuni ale Adunării statelor membre și ale comitetelor sale, pentru adoptarea convențiilor maritime, codurilor și rezoluțiilor în materie.

Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta, cunoscută sub abrevierea MARPOL 73/78, este cea mai importantă convenţie privind prevenirea poluării mediului marin de către nave, atât din cauze care ţin de operarea navelor, cât şi din cauza unor accidente. România a aderat la MARPOL 73/78 prin Legea nr. 6/1993.
Anexa VI – Reguli privind prevenirea poluării atmosferei de către nave a fost adoptată prin Protocolul din 1997 privind amendarea Convenţiei internaţionale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta. România a aderat la Protocolul din 1997 şi implicit a acceptat Anexa VI la MARPOL 73/78 prin Legea nr. 269/2006, iar punerea în aplicare a prevederilor acestei Anexe se face în conformitate cu Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1105/2007, cu modificările și completările ulterioare.

În conformitate cu art. 38(a) al Convenţiei privind crearea OMI, referitor la funcţiile conferite Comitetului pentru protecţia mediului marin (MEPC) prin convenţiile internaţionale pentru prevenirea şi controlul poluării marine, acest comitet poate adopta rezoluţii prin care se modifică textul convenţiilor sau anexelor la acestea.
În conformitate cu art. 16 al Convenţiei MARPOL din 1973, cu art. VI al Protocolului din 1978 şi cu art. 4 al Protocolului din 1997 care specifică împreună procedura de amendare a Protocolului din 1997, MEPC poate adopta amendamente la anexele convenţiei şi la apendicele acestora.
De asemenea, în conformitate cu articolul 16(2)(f)(iii) al Convenţiei MARPOL din 1973, MEPC poate stabili ca amendamentele să se considere ca fiind acceptate la o anumită dată, cu excepţia cazului în care înainte de această dată, cel puţin o treime din Părți sau Părţile ale căror flote comerciale reprezintă în total nu mai puţin de 50% din tonajul brut al flotei comerciale mondiale, vor fi comunicat IMO obiecţiunile lor la aceste amendamente.
Această procedură simplificată prevăzută de convenţie este denumită „procedura de acceptare tacită” şi se coroborează cu procedura de intrare în vigoare a respectivelor amendamente, cuprinsă în art. 16(2)(g)(ii) al Convenţiei MARPOL din 1973.

În sesiunea șaizeci și șase a MEPC a fost adoptată la 4 aprilie 2014 rezoluția MEPC.251(66), care amendează printre altele și Regula 21 – EEDI cerut, din Anexa VI la MARPOL (EEDI este indicele eficienței energetice de proiectare=Efficience Energy Design Index, iar ECAs=Emissions Control Areas sunt zonele de control al emisiilor, desemnate conform anexei VI la MARPOL).
În legislația națională, rezoluţia MEPC.251(66) a fost publicată prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 583/2015 pentru publicarea acceptării amendamentelor la anexa Protocolului din 1997 privind amendarea Convenţiei internaţionale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta, precum şi a amendamentelor la Codul tehnic NOx 2008, adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MEPC.251(66) a Comitetului pentru protecţia mediului marin din 4 aprilie 2014

În sesiunea șaizeci și nouă a MEPC a fost adoptată la 22 aprilie 2016 rezoluția MEPC.271(69), implementată, care aduce amendamente la Regula 13 – Oxizi de azot (NOx), din Anexa VI la MARPOL, prin adăugarea unui nou paragraf 5.3 după paragraful 5.2 existent.
În legislația națională rezoluţia MEPC.271(69) a fost publicată prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 1224/2017 pentru publicarea acceptării amendamentelor la anexa Protocolului din 1997 privind amendarea Convenţiei internaţionale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta – amendamente la regula 13 din anexa VI la MARPOL (Cerinţe privind înregistrarea pentru conformitatea operaţională cu nivelul III de NOx în zonele de control al emisiilor), adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MEPC.271(69) a Comitetului pentru protecţia mediului marin din 22 aprilie 2016.

Rezoluția MEPC.301(72) care face obiectul prezentului proiect de Ordin, adoptată la 13 aprilie 2018 în sesiunea a șaptezeci și doua a MEPC al OMI, amendează regulile 13 și 21 din Anexa VI la MARPOL, așa cum au fost modificate și completate prin cele două rezoluții menționate mai sus.
Termenul pentru acceptarea tacită a acestor amendamente a fost 1 martie 2019. România nu a formulat niciun fel de obiecţiuni la acestea şi nici OMI nu a comunicat depunerea unor obiecţiuni până la această dată, astfel că amendamentele adoptate vor intra în vigoare, potrivit prevederilor punctului 3 din rezoluţie, la data de 1 septembrie 2019, în conformitate cu art. 16(2)(g)(ii) al Convenţiei din 1973.

În temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 2 pct. 20 și ale art.5 alin(4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015, Ministerul Transporturilor, în calitatea sa de autoritate de stat asigură ducerea la îndeplinire a obligațiilor ce revin statului din acordurile și convențiile internaționale la care România este parte și respectiv în calitatea sa de organ de specialitate al administrației publice centrale, ia măsuri de aplicare a convențiilor internaționale din domeniul său de activitate, la care România este parte.

http://www.mt.gov.ro/web14/transparenta-decizionala/consultare-publica/acte-normative-in-avizare/2414-omt19042019dtn-2

Atasamente